INTERVIU Radu Paraschivescu: ”Cei care vorbesc corect vor forma un soi de trib, de sectă, care se va refugia undeva în păduri”

de     Contributors.ro
Joi, 26 iulie 2018, 18:05 Actualitate | Opinii


Radu Paraschivescu
Foto: Hotnews

De zeci de ani, Radu Paraschivescu râde de oamenii care vorbesc aiurea, incorect, incoerent, greșit, prostește. Inventarele sale de gogomanii spuse de diferite personalități politice sau mediatice s-au transformat in volume bine vandute. Au devenit celebre, s-au clasicizat, ne foarte ușor sa cităm din ele. Sunt culegeri de ”ziceri” care ilustreza cu precizie ridicolul și absurdul care ne întovărășesc zilnic. Iar umorul pe care-l pune in scena  Radu Paraschivescu are o calitate interesanta, nu relativizează, nu te împacă cu situația, ci acutizeză, accentueaza gravitatea lucrurilor.

Interviul de mai jos a avut ca punct de pornire volumul său, nou apărut la editura Humanitas, Două mături stau de vorbă.


Citindu-vă cărțile și articolele m-am gîndit la o întrebare: oare există o corelație între vorbirea corectă și capacitatea unui politician de a fi om politic? E posibilă o astfel de corelație? Nu vorbesc acum de elevație, de figuri retorice, vorbesc doar de corectitudinea simplă.

Radu Paraschivescu: Mi-am pus și eu întrebarea și am și încercat să-i răspund în carte, în Două mături stau de vorbă. Mi-e destul de greu să cred că un om care vorbește nu doar incorect gramatical, ci și șleampăt, dezlânat, poate să gândească așa cum trebuie, încheiat la toți nasturii, coerent, logic și realist. Ar fi o performanță să vorbești încâlcit, prolix, să nu te înțeleagă nimeni și, în acelși timp, să gândești cristalin. Mai degrabă nu se poate, decât se poate. La noi n-am văzut oameni care să fie gângavi în exprimare și diamantini în gând.

Limba română e o limbă grea?

Radu Paraschivescu: E o limbă grea mai degrabă pentru străinii care încearcă s-o învețe și care constată că numărul excepțiilor îl depășește pe cel al regulilor. Dar, te-ai născut în limba asta și ai deprins de mic toate mecanismele ei și ai și o proteză obligatorie, aș spune, care te ajută să interiorizezi și mai bine toate lucrurile, iar proteza asta se cheamă școală. Cu condiția să vrei s-o frecventezi. Și cu condiția să fii acolo și cu mintea, nu numai corpul. Dacă ești ca-n bancul cu Bulă – e frumos la școală dar se pierde prea mult timp între recreații – atunci firește că poți ajunge un politician așa cum sunt mulți din ziua de azi. Pe de altă parte, sigur că există oameni care au un acces mai opintit la limba română, dar suplinesc prin franceza pe care o vorbesc. De exemplu, doamna Vasilescu care a inventat niște formule noi pentru toată lumea, în frunte cu poporul francez. Cred că asta este ordinea: școală, anturaj și autoîmbunătățire. Autoîmbunătățire nu înseamnă numai bibliotecă. Nu o să-i transformăm acum pe politicieni în niște studioși palizi, încercănați, care toată ziua buchisesc. Dar din când în când e bine să te primenești mintal. Există biblioteci, există librării, există Kindle, există e-reader, tot felul de dispositive, poți citi în avion, poți citi pe bancă în parc, totul e să vrei și totul e să fi avut un om care să îți deschidă gustul.

Nu credeți că parcă e o involuție constantă în ceea ce privește discursul politic și oamenii politici? Parcă în anii  ‘90 se vorbea mult mai corect decât acum în spațiul public.

Radu Paraschivescu: Nu parcă, ci în mod sigur se vorbea mai corect. Anii ‘90 au o ecuație care trebuie lămurită. În primul rând, guvernul Petre Roman a adus în față niște oameni stăpâni pe mijloace, îi țin minte și acum – chiar atunci când nu eram de acord cu ce făceau ei, cu punctul lor de vedere sau poziția lor politică. Dar îi percepeam ca pe niște oameni instruiți. Eugen Dijmărescu – mă rog, dau un nume la nimereală. Petre Roman însuși era poliglot, era pus la punct, chiar dacă făcea și nefăcute. Dar ca ținută publică și discurs public era dacă nu fără cusur, în orice caz foarte bun. Avantajul aceste prime serii este că venea după o serie de idioți. Veneau după un guvern în care existaseră semi-analfabeți, în care existaseră sfertodocți, în care existaseră oameni cu puțină școală. Cei de după 90 câștigau oricum prin comparare, la fel cum Ion Iliescu a câștigat prin compararea primă cu Nicolae Ceaușescu. Iliescu în primele două luni părea o combinație între Pico della Mirandola, cu Mozart și cu Pelé. Până când lumea s-a lămurit ce hram poartă – deși e ateu. E adevărat însă că ceea ce avem astăzi duce comparația chiar înainte de 1989, prin anii ‘50-‘60, pe vremea lui Chivu Stoica. Eu am sesizat asemănări între discursul public al premierului Dăncilă și discursul – dacă i se poate spune așa – lui Chivu Stoica. Chivu Stoica era cazangiu de meserie, proptit acolo într-o funcție înaltă, pentru că așa se făcea atunci promovarea politică pe linie de partid. Viorica Dăncilă, în schimb, este europarlamentar. Sau cel puțin așa susține. Și cel puțin așa a fost văzută, inclusiv de colegi din Parlamentul European. Ei s-au mirat poate că are organul vorbirii, pentru că n-o auziseră niciodată deschizînd gura în sesiunile Parlamentului European. Prin urmare, sistemul de așteptări și de pretenții față de premierul actual ar trebui să fie altfel calibrat, decât cel al lui Chivu Stoica, Dăscălescu sau Verdeț. Sau față de colegele de tip Suzana Gâdea, Alexandrina Găinușă și alte asemenea arătări.

Puteți să-mi dați exemple de felul cum vorbea Chivu Stoica?

RP: N-am o memorie atât de bine exersată, dar în orice caz era un discurs  frust, de tip dulău de partid, cu un fond lexical minimal, cu îndemnuri, cu multe “hai”-uri, hai să facem aiahai să facem ailaltă și cu cele câteva cuvinte obligatorii: credința oarbă, deși credința e un cuvânt complicat în perioada aia, dar credința oarbă deja însemna altceva, devotament pentru cauza partidului, până la sacrificiu de sine. Era un om primitiv în manifestări. Nu era singurul. Să ne aducem aminte de felul cum vorbea Ceaușescu, care, lăsând la o parte viclenia lui rurală, era un om primitiv. Că era și un om sangvinar și a împușcat cu mâna lui la colectivizare, la Constanța, asta e altă discuție. Dar, cine l-a auzit, și eu l-am auzit de multe ori, după hazul inițial în fața rateurilor pe care le dădea, era cuprins de o mare tristețe. Pentru că șeful unui stat nu putea rosti corect cuvântul  august, spunea agust, spunea copentiție în loc de competiție, ezigstă în loc de există. Suntem acolo, acum. Cu ministrul educației care dă bară după bară, cu doamna Vasilescu care spune le march du tramvai, crezând că spune le marché du travail, cu premierul care vorbește cum vorbește, cu alți domni și doamne… Suntem cazați din nou în ciupercăria din anii 80 să zicem.

Putem să spune că și discursul cotidian s-a prostit…

Radu Paraschivescu: S-a deteriorat…

Poate și dintr-o nevoie de agresivitate, discursul de azi e mult mai agresiv, Sanda Golopenția avea o remarcă, zicea: “a apărut o bucurie rea a vorbitului și a scrisului răstit”. De vreo 10 ani am început să fim tot timpul răstiți, și la televizor, și pe stradă. Mai țineți minte când trebuia neapărat să te cerți ca să ajungi la televizor?

Radu Paraschivescu: Nu știu dacă e bine folosit imperfectul, trebuie și acum, nu trebuia numai acum 10 ani. Pe de altă parte dacă vorbești cuviincios și discret și nu-ți întrerupi interlocutorul, nu te auzi. Și riști să ți se reproșeze lucrul ăsta și să nu fii un bun partener de conversație pentru că nu ești suficient de răstit, nu ești suficient de urzicat, de opărit. Or, cred că una dintre explicații, dar e o explicație empirică, este că acum vorbesc mult mai mulți decât vorbeau acum 20-25 de ani. A existat un prim val imediat după 90, când oricine avea ceva de comunicat țării venea la televizor: femei în costum național, gospodine, profesori universitari, strungari, pentru că era libertatea aia de după clopotul de sticlă. După aia a existat o pauză, a existat o relativă echilibrare a lucrurilor, iar de vreo 10 ani încoace, poate chiar mai mult, vorbesc tot mai mulți. Și scriu tot mai mulți. Și atunci ideea, destul de strâmbă, e că se aude cel care vorbește mai tare. Mai răstit, mai la do de sus, cel care-și acoperă partenerii de discuție, cel care are vocația certărețului, a conflictualului. Premierul nu e conflictual, ni s-a spus, cei de pe la televiziuni sunt, o bună parte dintre ei, începând cu moderatorii. Să nu uităm că nu a dispărut subspecia moderatorului nemoderabil, care fiind incapabil de moderație, n-are cum să le pretindă așa ceva celor cu care stă de vorbă. Ca să nu mai zic de moderatorul-plutonier care zboară afară invitați din emisiune, pentru că părerea lor nu coincide cu a lui. Le-am văzut și p-astea, le-am văzut chiar de la doamne, asta e interesant. Că doamnele, de la care pretinzi o cotă de diafan sau de delicatețe, devin majuri. Își pun chipiul și încep să te articuleze, să te zboare din platou, să se zborșească la tine, or asta e cel puțin straniu, câtă vreme nu asta e fișa de post a unui moderator. Cuvântul în sine ar trebui să spună niște lucruri.

Țin minte o întâmplare când o televiziune din România și-a deschis filială în Republca Moldova. Moderatorul trebuia să-i incite, iar invitații nu se  lăsau deloc angrenați. La un moment dat unul dintre invitați spune Dar, doamnă, de ce sunteți așa nervoasă?

Radu Paraschivescu: Asta îmi aduce aminte, mutând zona, de un antrenor român de fotbal care le cerea elevilor săi, la o echipă din Insulele Feroe, să se tăvălească pe jos în careu ca să ceară penalti și ăia nu pricepeau, și spuneau da de ce să ne tăvălim, nu ne-a făcut nimeni nimic, nu-nelegeți, trebuie să-l convingeți pe arbitru, dar de ce să-l convingem pe arbitru? Și era un dialog al surzilor între niște oameni de o bună credință exemplară și un om care venise chitit să-i învețe trișul, ce învățase și el de la alți așa ziși pedagogi voia să aclimatizeze acolo, dar fără șanse de succes.

Care par cele mai frecvente greșeli în ultimii ani în discursul public?

Radu Paraschivescu: Greșeli de exprimare, de asta vorbiți. Sunt acele greșeli, despre care lumea alfabetizată tot scrie fără rost, care vor deveni normă în dicționar la un moment dat. ”Decât” în afirmativ, el există și în afirmativ, dar în construcții camuflate de genul: decât să beau apă, mai bine beau coniac, dar altfel nu. Ei bine, decât-ul asta, am decât 2 lei, am fost decât până la colț, eu cred că va deveni normă în zece ani. Mi se spune că sunt pesimist, dar, țin minte vorba lui Göbbels: o minciuna repetată de un milion de ori devine adevăr. O greșeală repetată de un milion de ori devine normă.

Si vor exista mereu avocați a ceea ce se cheamă geniul viu al limbii, care vor justifica încadrarea unei prostii în dicționar și Gramatica Academiei prin faptul că ține de geniul viu al limbii. Mâine-poimâine ne trezim că și dezacordul ține de geniul viu al limbii și confuzia de termeni, tu o să vrei să spui pariser și o să te gîndești la nestemată, și o să ți se spună că sunt sinonime, că ăsta e geniul viu al limbii. Geniul viu preia tot ce merită preluat. Da, tot ce merită preluat. Dar greșeala flagrantă nu merită preluată, merită corectată. Decât-ul este unul dintre ele. Cred că se va sări peste preopoziția în acuzativ ca în ”pe care”, și așa avem prim-miniștrii care își valorifică detenta și sar peste ea. Cred că va exista doar ”care”, și va exista fără flexări, fără căruia, căreia, al cărora. Astea-s mofturi. La un moment dat care va deveni invariabil. Pot să dau acest pronostic, îi văd pe oameni cum vorbesc, nu neapărat din politică, din toate zonele. Am o fată care îi duc flori. Am auzit construcția asta. Merg la restaurant cu niște colegi care am fost cu ei și-n tabără… care va deveni un fel de element de legătură universal. ”Ca și”-ul care este o mare fiță, el nu e doar o încercare jalnică și abuzivă de evitare a unei cacofonii. Este – pentru cei care îl folosesc aiurea – de fapt o formă de eleganță a discursului. O să râdeți. E mai finuț să spui ca și în loc de ca. Sigur că este o anomalie. Există ca și în construcții de tip „baschetul ca și voleiul e un sport de echipă”. Aia da. Sau ”Vargas Llosa, ca și Herta Müller, a luat premiul Nobel pentru literatură”. Dar să spui ”eu, ca și moderator”, înseamnă să nu fi dat pe la școală, fiindcă astea se învață în gimnaziu. Cred că și ca și-ul va deveni nu acceptat, va deveni obligatoriu. Cei care vorbesc corect vor forma un soi de trib, de sectă, care se va refugia undeva în păduri și doar seara vor vorbi corect, pe ascuns, să nu-i vadă nimeni. Dimineața vor reveni în cetate, vor spune ”ca și”, ”decât” în afirmativ, ”fata care am văzut-o”, după care seara iar se vor duce și vor face o cură mică de română corectă.

Primesc o mulțime de articole de la studenți, de la masteranzi. Și apare tot mai des eliminarea anticipării complementului indirect „Iohanis cere parlamentarilor…”

Radu Paraschivescu:”Le”-ul s-a dus de mult.

Asta se întâmplă probabil din cauza englezei.

Radu Paraschivescu: Da, dar există si fenomenul invers, in ziare de sport vedeți „Anglia a bătut-o pe Columbia”, ca și cum Columbia era o fată nărăvașă, care merita două la fund. Ați observat bine, și asta e o problema

Calcurile din engleză sunt un dezastru.

Radu Paraschivescu: Sunt multe și au intrat deja în fibra limbii, asta e partea proastă. Încerc să le spun oamenilor, încerc fără niciun fel de spor, că expresia ”nu vrei să știi” este o tâmpenie în limba română. ”Nu vrei să știi ce am pățit la piață.” Din englezescul you don’t want to knowYou don’t want to know înseamnă “mai bine să nu știi”. Aia e traducerea. Dincolo de tribute care e tradus tribut în limba română, uitându-se ce-i tributul de fapt, lumea neștiind că tribute înseamnă omagiu.

Sau ”a face sens”.

RP: Sau a face sens, da. Sau „vrei s-o iei pe aici”. Te întreabă cineva cum să ajungă în Piața Amzei și tu îi spui „vrei s-o iei pe aici”. În loc să-i spui e preferabil, e bine s-o iei pe aici, e indicat s-o iei pe aici. You wanna take this way e în engleză. Astea sunt lucruri împotriva cărora nu știu câți mai emit opoziție, cred că puțini. Și cred că geniul viu, de fapt, maschează o majoritate prezentă, omniprezentă, care folosește aceste forme deraiate de exprimare, iar ele vor ajunge la un moment dat bagajul nostru obligatoriu. N-am cum să fiu vesel și să anticipez că lucrurile vor arăta bine.

Gabriela Firea – e dintr-un articol din carte – se indigna ca funcționarii europeni îi ”pun furci caudine”…

RP: Da, iarăși necunoașterea expresiilor e o altă problema. Furcile caudine au fost batjocorite de multă lume, nu numai de Gabriela Firea. Și Oana Zăvoranu mi se pare că într-o emisiune, în care îl avea invitat pe Marius Țeicu, a spus că Marius Țeicu s-a strecurat printre furcile caudine din platou. Alea erau cablurile cred, sau ce aparate, ce mai erau instalate pe acolo, ca să le aducă invitaților amandine. Dacă ai un pic de curiozitate și te uiți, mai ales că ai motoare de căutare, ai dicționare, ai tot felul de instrumente, afli ce e cu furcile caudine, știi ce s-a întâmplat cu ele.

O altă expresie, pe care 99% din vorbitorii noștri o folosesc aiurea, este povestea cu ”afară e vopsit gardul și înăuntru e leopardul’. Ei vor să spună că una vorbești, alta fumezi. Asta e ce vor să spună. Dar‚ ”afară e vopsit gardul, înăuntru e leopardul”, eu am explicat lucrul ăsta, nu știu dacă am fost crezut, vine din cu totul altă zonă, vine din zona circurilor din interbelic. Ca și acum, și atunci, venea circul ambulant, se ridica un cort și înăuntru se petreceau numerele de dresură, comicăriile șamd. În jur era un gard, iar pe gard era un afiș pe care era desenat un leopard care sărea printr-un cerc de foc. Și cel care dădea bilete spunea: ”afară e vopsit gardul, înăuntru e leopardul”, adică aici ce vedeți e doar un desen. The real thing este înăuntru, dar pentru asta trebuie să luați bilet.



Citeste intreg articolul si coemnteaza peContributors.ro



















2642 vizualizari

  • +2 (6 voturi)    
    idocratia (Joi, 26 iulie 2018, 18:35)

    dany-ingineru [utilizator]

    Ne vom indrepta spre societatea IDIOCRATICA.
    Referire la filmul " Idiocracy "
    Toata politica a Invatamantului spre as aceva ne indreptam
    • +1 (3 voturi)    
      rîde ciob (Joi, 26 iulie 2018, 20:24)

      NoFive [utilizator] i-a raspuns lui dany-ingineru

      Felul in care e redactat comentariul dvs. ma face sa cred ca sinteti unul dintre exemplele de proasta vorbire la care se refera RP in articol. Daca taceai... etc.
  • +2 (2 voturi)    
    Cata dreptate ai!!! (Joi, 26 iulie 2018, 20:28)

    Gojifruit [utilizator]

    Exact, in fiecare zi ma intreb ce caut eu in viata mea? Nu mai suport sa aud “decat” in fiecare propozitie si sa citesc mesaje care nu contin nicio cratima! Niciuna.. niciodata! Si nu pot functiona in societate decat daca citesc mesajele astea si raspund la ele ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat..nimic nu ar fi de spus..
    • +1 (1 vot)    
      Gojifruit... (Joi, 26 iulie 2018, 22:02)

      Godzillagrrr [utilizator] i-a raspuns lui Gojifruit

      De acord, decât ce-i cu preamultele puncte din comentariu? :-)
      • +1 (1 vot)    
        Soros (Vineri, 27 iulie 2018, 9:10)

        Gojifruit [utilizator] i-a raspuns lui Godzillagrrr

        Ma plateste la caractere cand postez.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version