Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Adâncurile imposturii

de Adela Toplean     Contributors.ro
Joi, 19 iulie 2018, 14:59 Actualitate | Opinii


Adela Toplean
Foto: Arhiva personala

Lasă-i să te urască și lasă-i să te iubească căci, cinstit spus, de unul singur nu-ți iese nimic.
Vorba lui Kafka, Sisif era holtei.

De împiedicat, te împiedici și singur.

Când ai ceva de pierdut, planul de auto-faultare nu dă greș niciodată. Când ai ceva de pierdut în plan social, căzătura e negreșit spectaculoasă.

Sunt cazuri în care faima ți-e depășită doar de eficiența cu care reușești să-ți pui piedică. Trăgându-ți singur un picior în fluier, devii nu doar autorul din umbră (ghostwriter!) al propriului eșec, ci și autorul unei neașteptate demonstrații de coerență interioară: nimeni, oricât de vânjos, nu aleargă fără oprire. Fie și numai pentru că nimeni, în sinea lui, nu confundă “atletismul social” cu o necesitate vitală.

Uneori, prin grație divină sau prin absurd, lumea nu-ți este potrivnică. Te pui, cu toate-acestea, îndârjit, de-a curmezișul propriilor ambiții. Nu-ți revoci țelurile, dar poate ți se face silă de ele. Nu-ți scrii singur recenzii proaste, dar poate-ți cade sub ochi un text potrivnic care-ți pare – doar ție – scris de propria-ți mână. Nu te vede nimeni clătinându-te, însă tu, în sinea ta, te clatini. Nu-ți citește nimeni gândurile, căci gânduri nu există. Există doar percepții infiltrate în pereții minții, vapori ai emoțiilor, fumigenele memoriei. Această confuzie nu-i o nevroză, ci o anti-nevroză.

Ce-ncerc să spun e că de lume nu te decuplează întotdeauna “alții”, “răii”, “trădătorii”, “dușmanii”. Decuplajul dintre  identitățile tale sociale și realitatea ființei tale este într-o subtilă măsură și un auto-decuplaj.

Nu te concediază întotdeauna un șef și nu te-nșeală întotdeauna o femeie, căci toate, funcții și relații, îți par în general bune, dar parcă nu pentru tine și parcă nu chiar acum. Trezindu-te-ntr-o dimineață primul și ridicându-te din pat, îți spui, acum abia, că-n patu-acela îngust nu știi cum s-a putut să-ncapă doi. Ore mai târziu, tragi în silă după tine o ușă de birou.

Și iată-te: un om subit bolnav c-o ușă de birou în spate! Șeful și femeia nu-ți fac nimic din ce n-ai reușit să-ți faci singur.

Ai sau n-ai ce-ai meritat?

Înfrânt fiind, ca prin minune-ajungi să nu te mai gândești dacă-i corect ori ba să stai pe tușă. Ceva din tine a-nțeles oricum: corectitudinea, cum o pricepe lumea, i-un simplu artificiu. Căci doar când nu ți-e clar de ce plătești – și cui – vei fi pe drumul drept spre tine însuți.

Aici aș modifica un pic tonul și aș încerca să lămuresc:

Reputația nu prea ți-o meriți și nu prea ți-o câștigi. Investiția în relații, fie ele online sau offline, e intermitentă, eratică, aproape oarbă. Nimeni nu se simte mai responsabil de impresiile și de credințele sale decât se simte de, să zicem, o migrenă oftalmică. Like-ul și share-ul ? Nu știi de unde-ți vin. Sunt de la Dumnezeu? Sunt de la Diavol? Sunt curenți oceanici?

În oceanul de cunoștințe sociale informale apar mereu curenți despre care nimeni nu știe nimic. Îi poartă vântul? Îi aduce luna? Vreun hoax? Ce-i spui tu gloatei și ce spune gloata despre tine e, cel mai adesea, o tâmpenie, un clișeu, un hashtag sau o abstracțiune.

Reputația rezultă din îmbinarea unor bune sau proaste dispoziții lăuntrice cu bunele sau proastele dispoziții ale lumii pe criterii derutant-interesate, mereu eterogene, insuportabil de conjuncturale. Pentru o vreme, totuși, această îmbinare îți oferă impresia continuă a valorii tale specifice în ochii celorlalți. Supraviețuirea socială nu-i doar o chestiune de “care pe care”, ci și una de distribuție și absorbție potrivită a unor moduri de a pierde și de-a câștiga în felul tău și-n felul lumii.

Ar mai fi ceva. În spatele unui moment de criză (auto-indusă) de reputație, se află, cred, și o sete de echilibru, o “intenție homeostatică”. Nu ridica încă din umeri. Neurologul portughez Antonio Damasio te provoacă așa: menținerea constantelor fiziologice creează valoare biologică, trimițând, deci, la valoarea supraviețuirii. Valoarea biologică, lămurindu-se ea la ființele complexe prin sistemul lor de motivații, creează și susține valoare existențială. Autoreglarea nu-i, deci, nici biochimie comodă și nici autoconsolare deșartă, ci o împlinire deopotrivă metodică și miraculoasă a posibilităților tale biologice și sociale.

Nu trebuie să fii perfect pentru ca realitatea ta să fie una convingătoare, opulentă. Izolat social ori salutând mulțimi de la tribună, în ciuda marii varietăți a nevoilor tale, a pretențiilor și pretextelor lumii, raporturile dintre lăuntrul tău și ceea ce se află în afara ta rămân indiscutabil veritabile. De fapt, ce a legat natura, niciun hashtag de campanie nu poate dezlega.

Nici hashtag-ul, nici anonimitatea și nici prestigiul nu se susțin, vezi bine, prin ele însele. Cu tot dinadinsul nu te promovează, mutilează ori înnobilează nicicare dintre ele. Cine te-a votat, nu ți-a făcut neapărat vreun bine sau vreo nedreptate. Cazuri de suprapunere perfectă între ce te “ține” pe dinăuntru și ce se impune evaluării din afară, nu există. Ai, deci, parte de mai mult sau mai puțin prestigiu decât meriți efectiv. Pe Facebook, like-urile curg. Întotdeauna prea puține și, evident, mereu prea multe. Nicicând n-ajunge parcă omul să se-nșele pe sine atât cât și-ar dori!

Citește întreg articolul și comentează pe contributors.ro




















2081 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version