După ce, pe 1 iunie 2017, Președintele Donald Trump a decis să retragă Statele Unite din Acordul climatic de la Paris (vezi detalii aici, aici sau aici), mass-media liberală s-a precipitat să publice știre după știre după știre despre ieftinirea energiilor regenerabile, solară și eoliană. Iată câteva exemple:
- ‘Spectacular’ drop in renewable energy costs leads to record global boost, The Guardian, 6 iunie 2018
- Clean Energy Is About to Become Cheaper Than Coal, MIT Technology Review, 15 iunie 2017
- The Green Energy Revolution Will Happen Without Trump, The New York Times, 20 iunie 2017
- America’s ‘Renaissance’ to Gains for Renewables: Global Energy Trends, The New York Times, 13 noiembrie 2017
- Why a Big Utility Is Embracing Wind and Solar, The New York Times, 6 februarie 2018
Intențiile distinșilor ziariști new-yorkezi (ca și a multor colegi de-ai lor de aceeași orientare politică) mi se par destul de clare:
Pe de o parte, Președintele Trump este pictat negativ (un „incult”, care nu vrea să țină seama, precum fostul Președinte Obama, de consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă).
Pe de altă parte, se prezintă opiniei publice un tablou roz, despre cât de mult au scăzut în ultimul timp prețurile panourilor solare și turbinelor eoliene.
Pe baza unor astfel de informații, oamenii așteaptă cu îndreptățire ca și prețurile electricității să scadă corespunzător. Numai că realitatea este exact pe dos: electricitatea a devenit mai scumpă, nu mai ieftină!!! Desigur, cititorii publicațiilor menționate nu au ocazia să citească și explicațiile acestei situații paradoxale.
Este adevărat că prețurile energiei solare și eoliene au scăzut precipitat între 2009 și 2017: cu 75% pentru panourile solare și 50% pentru turbinele eoliene.
Dar prețurile electricității au crescut cu:
- 51% în Germania, între 2006 – 2018 (Figura 1). Începând din anul 2000, Berlinul a subvenționat energiile regenerabile, eoliană și solară, cu $222 miliarde dolari.
- 24% în California, între 2011 – 2017 (Figura 2). Energiile regenerabile produc 20% din electricitatea totală.
- peste 100% în Danemarca, începând din 1995, când s-a trecut la dezvoltarea pe scară largă a energiei eoliene;
- 63% în Australia, între 2007 – 2017, perioadă în care guvernul a cheltuit 8,5 miliarde dolari pentru a crește contribuția energiilor regenerabile cu 147%.
Figura 1. Prețurile electricității din Germania au crescut cu 51% în perioada 2006 – 2018.
Figura 2. Prețurile electricității din California au crescut cu 24% (de 5 ori mai mult decât în restul SUA) în timpul dezvoltării energiei sale solare, 2011 – 2017.
O excepție majoră de la trendul general al scumpirii electricității în America este Texasul, epicentrul revoluției argilelor și locul unde fracturarea hidraulică se aplică triumfător pe scară largă. În perioada 2008-2017, prețurile gazelor naturale au scăzut cu 70%, iar cele ale electricității la consumator au scăzut cu 14%.
Ce rezultă din aceste tendințe contrarii? Dacă producerea energiilor eoliene și solare s-a ieftinit așa de mult, de ce prețurile electricității produse au crescut, în loc să scadă?
Michael Shellenberger, un cunoscut ecologist și candidat la postul de guvernator al statului California în alegerile din noiembrie 2018, a testat două posibile răspunsuri.
1. Ieftinirea electricității produse de soare și vânt este contracarată de scumpirea altor surse de energie – cărbuni, gaze naturale și nucleară. Astfel, eventualele câștiguri au fost eliminate, producând o creștere generală a prețului electricității.
Ipoteza aceasta nu rezistă confruntării cu realitatea.
Datorită revoluției argilelor, în 2016, prețul gazelor naturale din Statele Unite a fost cel mai scăzut în ultimii 20 ani. Per total, gazele s-au ieftine cu 72% între 2009 și 2016. În aceeași perioadă, prețul gazului rusesc la granița Germaniei a scăzut cu aproape 50%.
2. S-ar putea ca paradoxul din titlul articolului să fie provocat de închiderea unor centrale nucleare, rezultând în prețuri crescute ale electricității.
Ipoteza aceasta se bazează pe faptul că statele care produc masiv energie nucleară – Franța, Suedia, Coreea de Sud, Illinois – au unele dintre cele mai mici prețuri ale electricității. De exemplu, în Franța un kWh costă 24,63 cenți, cu 43% mai puțin decât în Germania, iar electricitatea din Illinois este mai ieftină cu 42% decât cea produsă în California.
Începând din 2010, Germania renunțat la 5 centrale nucleare și 4 reactoare de la alte centrale în funcțiune care producea 10.980 MW. California a închis o singură facilitate nucleară, cu o capacitate instalată de 2.140 MW.
Și această ipoteză nu rezistă testului realității energetice: prețurile cărbunilor și gazelor naturale, care au înlocuit uraniul, au rămas relativ scăzute, deci nu puteau contribui la scumpirea electricității.
Atunci, ce se-ntâmplă? Nu cumva cele două energii regenerabile, în ciuda ieftinirii lor, produc paradoxal o scumpire a electricității pe care o generează?!
Un posibil răspuns a fost sugerat de un economist german, Lion Hirth, încă din 2013[1]. Analizând dinamica dezvoltării energiilor solară și eoliană, Hirth a estimat că se vor înregistra scăderi semnificative ale valorii lor economice pe măsură ce devin o parte tot mai importantă a mixului energetic. Cauza? Energiile solară și eoliană sunt eminamente variabile[2], ceea ce afectează substanțial valoarea lor de piață, care scade odată cu creșterea ratelor de penetrare a pieței.
Mai simplu spus, atât soarele, cât și vântul, produc prea multă energie atunci când oamenii nu au nevoie de ea și prea puțină atunci când este necesară.
Acum doi ani am prezent această situație, botezând-o efectul gâtului de rață și folosind un exemplu din California[3]. Adăugarea unor cantități variabile de energie solară în rețea creează probleme, în special în zilele când cererea de electricitate este relativ mică, iar producția de energie regenerabilă este mare. Când soarele apune și majoritatea oamenilor se întorc acasă, aprinzând luminile și pornind diferite aparate electrocasnice, apare o creștere rapidă a cererii de electricitate. Energia solară nu mai este suficientă și atunci, „gâtul raței” necesită menținerea au relanti a unui grup masiv de resurse energetice, cu un mare grad de flexibilitate, care să poată fi pornite quasi-instantaneu.
Revenind la Hirth, el a estimat că valoarea economică a energiei eoliene în rețeaua europeană va scădea cu 40% atunci când rata de penetrare va atinge 30% din electricitatea totală produsă, pe când valoarea energiei solare va suferi un declin de 50% când aceasta va reprezenta doar 15% din mixul electric (Figura 3).
Figura 3. Scăderea valorii economice a energiilor eoliană și solară pe măsura creșterii ponderii lor în mixul energetic. (Adaptat după Hirth, 2013)
Confirmarea modelului Hirth a venit în 2017, când procentajele de energie eoliană și solară au atins 53% în Danemarca, 26% în Germania și 23% în California. Cele două țări ocupă locurile 1 și 2 în clasamentul celei mai scumpe electricități din Europa (30.5 cenți/kWh).
Iar californienii (vezi Figura 2) plătesc pentru factura electrică de 5 ori mai mult decât restul statelor americane, dar aproape jumătate (16,2 cenți/kWh) față de „campioanele” Europei. Numai că ziariștii de la The Los Angeles Times (călcând parcă pe urmele colegilor lor de la The New York Times) au raportat anul trecut creșterea prețurilor la electricitate fără să o conecteze cu creșterea energiilor regenerabile. Economistul James Bushnell, de la University of California at Berkley, a criticat sever această „scăpare din vedere” :
Povestea cu privire la modul în care sistemul electric din California a ajuns în starea sa actuală este una lungă, dar factorul dominant în politica de electricitate a fost, fără discuții, accentul pus pe dezvoltarea surselor regenerabile de producere a electricității.
Mai trebuie remarcat încă un aspect remarcabil, al paradoxului din titlu: în acele state americane, unde vântul și soarele cunosc o penetrare substanțială, prețurile electricității ar fi crescut mult mai mult dacă nu ar fi intervenit simultan o ieftinire substanțială a gazelor naturale produse prin fracturare hidraulică.
Am menționat mai sus că, începând din anul 2000, Germania a subvenționat energiile regenerabile cu $222 miliarde dolari. Dar când guvernul de la Berlin a decis, în 2012, să reducă subvențiile solare, industria respectivă a intrat în picaj. De atunci și până azi, aproape fiecare producător major de panouri solare din Germania a intrat sub apă atunci când noile capacități au scăzut cu 90% și noile investiții cu 92%. Circa 80.000 lucrători – 70% din totalul forței de muncă din energia solară – au fost concediați.
Când și energia eoliană se va confrunta în anul 2020 cu sistarea subvențiilor pentru circa 5.700 turbine (dintr-un total de aprox. 29.000), continuarea funcționării lor va deveni ne-economică pe baza actualelor prețuri de pe piața electricității.
Cei care au sperat că noua coaliție guvernamentală din Germania va salva industriile energiilor regenerabile prin continuarea subvențiilor au fost dezamăgiți să afle că noul ministru al economiei a indicat în luna aprilie a.c. că nu mai există această posibilitate. De ce? Pentru că costurile pe care ar trebui să le suporte economia germană pentru a-și îndeplini visurile tranziției la regenerabile sunt estimate la 2 -3 trilioane euro până în 2050.
Experiența Germaniei este replicată în toată Europa – pe măsură ce scad subvențiile, scad și investițiile în turbine eoliene și panouri solare, scad și joburile în aceste industrii.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe
