Barbarul dinăuntru și Regele șobolan

de Marian Popescu     Contributors.ro
Miercuri, 27 iunie 2018, 8:31 Actualitate | Opinii


Marian Popescu
Foto: Arhiva personala

Marele partid al românilor  cărora le-a promis totul e acum captiv. Nu democrația l-a capturat, ci o lipsă de civilizație, de cultură în creștere. Gândirea liberă, critică, un instrument de primă mână în construcția democratică, se vede tot mai mult corodată de gândirea captivă (despre care a scris magnific Czeslaw Milosz în 1953; vezi reflecția lui dureroasă : „trecutul nu se termină niciodată”). Nu numai la noi.

Spun din capul locului că cele două sintagme din titlu nu sunt de la mine. Ele mi s-au impus după ce am asistat la evenimente recente, deși eu sunt captivat și interesat în această perioadă, de fapt, moral, uman și profesional, de dezvoltarea noului Centru de Integritate Academică al Universității din București, de finalizarea parcursului doctoral a trei doctoranzi ai mei de la Cluj (dintre cele trei teze: două sunt în engleză, două sunt în co-tutelă, una cu Germania) și de o confidențială activitate de expert independent invitat, pe zona Cultură, de către Comisia Europeană (declar responsabil veniturile și din această activitate; ca în fiecare an; și mă întreb, uneori, la ce bun, ce se face și cu banii noștri, ai ăstora care îi declarăm.) Deci, muncesc, fir-ar să fie, și mai am un ochi (cel dinăuntru, desigur) deschis și pentru ce ni se întâmplă. Chestia cu „turnul de fildeș” nu m-a prins niciodată. Deși, câteodată, e plăcut.

Contextul faptelor e cel cunoscut. Nu știu cum, nu știu cât și nu știu de câți: acțiunea Curții Constituționale privind revocarea procurorului-șef al DNA în urma raportului făcut de către ministrul Justiției și așteptarea – cerută imperios de forța politică guvernantă de acum. Care forță forțează, din câte ni se arată, pachetul legilor Justiției și amputarea prerogativelor prezidențiale. Desigur, după mine, aceste lucruri, neînscrise în programul de guvernare cu care forța guvernantă acum a câștigat alegerile, ar fi cerut preocupări mai necesare în ce privește reforma constituțională. Constituția a devenit acum parul cioplit repede din lemnul părăsit după ce hoții din pădure au șters-o și au coborât la oraș. Cu el, „justițiari” ipocriți dau în dușman. Cel mai mare e acum președintele statului. Spun ipocriți, pentru că programul acela de guvernare e lăsat oricum de izbeliște iar celebra reformă salarială a ajuns să sperie. Dar, aici, nu mă pricep. Mărirea salariilor și a pensiilor e o bucurie care doare pe mulți. Întrebarea pe care o pun celor care au votat programul de guvernare e simpă: trăiești mai bine acum, poți merge pe uliță după ploi, îți rămâne casa întreagă după ploi și ninsori, copilul, nepotul tot pe jos merg la școală și acolo ei/ele fac pipi și caca tot în fundul curții, au ei șansă să facă o școală mai bună când ar trebui să se înscrie cine știe unde la liceu, la facultate la oraș, dar cine are bani pentru astea, părinții lor tot mai muncesc în străinătate de atâta amar de vreme, bunul, buna, în spital, au ce le trebuie, medicamente, sau tot le aducem de-acasă, spitalele-astea ca și drumurile vor mai arăta ele ca lumea? Care lume?

E o lume, românească, unde discursul public guvernant e feroce, secretă ură prin toți porii și mistifică într-o spirală amețitoare a lipsei de decență, a valorilor elementare ale unei societăți democratice pe care, în continuare, o vorbim și tot mai puțin o făptuim. Facem democrația din vorbe care costă enorm: miliarde de euro, inflație, lipsa investițiilor majore, scăderea încrederii în predictibilitatea financiar-economică a țării și, mai ales, diminuarea stimei, încrederii în clasa politică conducătoare și în competența ei de a fundamenta democrația. Mitingul partidului care se intitulează social-democrat și discursului președintelui său arată limpede decăderea unei idei politice (social-democrația), a rudimentarei culturi (politice) a liderilor și, mai ales, ura împotriva celor care susțin ideea de justiție onestă, imparțială. Sunt unul dintre cei care cred că DNA a impus ideea reducerii corupției în societatea noastră, dar a făcut-o, se pare, imperfect, depășind anumite limite. Se putea face perfect? Nu știu. Concentrarea guvernamentală pe decapitarea DNA, chiar și pentru un nespecialist, e suspectă. Și totul,reproșându-le celor care instrumentează cazuri grave de corupție că fabrică dosare pentru a îngropa politic adversarii. Episodul sărbătoririi victoriei Simonei Halep unde publicul a huiduit pe primarul general al Capitalei, dincolo de dramatismul situației, arată că politicienii nu se învață minte: nu te crede Meryl Streep când ți se vede prin ie lipsa talentului iar în cap tot „trei culori cunosc pe lume” te bântuie inutil. Ce înseamnă ele pentru tine, ce faci tu ca urarea („La mulți ani!”, de ziua drapelului național) făcută tricolorului românesc să iasă din absurd și să aibă sens.

Marele partid al românilor  cărora le-a promis totul e acum captiv. Nu democrația l-a capturat, ci o lipsă de civilizație, de cultură în creștere. Gândirea liberă, critică, un instrument de primă mână în construcția democratică, se vede tot mai mult corodată de gândirea captivă (despre care a scris magnific Czeslaw Milosz în 1953; vezi reflecția lui dureroasă : „trecutul nu se termină niciodată”). Nu numai la noi. După trei decenii aproape, în câteva țări din Est, încurajate de Moscova, autoritarismul sapă valori democratice pentru a impune valori ale naționalismului războinic, sectar. În câteva țări din Vest, în urma mai ales a mareei emigranților de acum câțiva ani, extremismul naționalist sapă valori democratice și cere controlul strict al granițelor. Azi, regina Marii Britanii a semnat Legea Brexit-ului în contextul unui curent tot mai pronunțat în regat care cere un nou referendum privind ieșirea țării din UE. Pentru liderii marelui partid de la noi aceste semne, uneori semnale, sunt încurajatoare. Să trăiești conform normelor, regulilor, legilor care strucutrează o societate democratică a devenit obositor, cere o gândire liberă. A face asta în acord cu alții e și mai greu. Uniunea Europeană, și ea în deficit de coordonare și armonizare, e acum o țintă favorită a războinicilor emergenți. Pentru aceștia, a fi liber înseamnă a face ce vrem noi, gândindu-ne numai la noi. A-ți da drumul la gură oricum, a vorbi stricat românește, a lua decizii, a legifera repede, cu bătaie scurtă, ca și cum consultarea democratică a devenit o boală de care trebuie să te ferești, a-ți aroga puteri neacordate nici de votul câștigător, a nu putea da un singur exemplu de proiect major pentru țară care a fost dus la bun sfârșit, a considera drept dușmani pe cei care se opun acestei teribile de-democratizări a României, toate indică starea unei boli al cărei simptom este apariția, cum o erupție pe piele, a Barbarului dinăuntrul democrației. Barbarul vrea să impună legea sa. Până la capăt. Invaziile barbarilor, în istorie, aveau un numitor comun: distrugerea.

Barbarul dinăuntru este titlul unei cărți de Walter Ong din 1954. Autorul e un erudit profesor, eseist strălucit, preot. Scrie despre, între altele, evoluția filosofiei Educației în Evul Mediu și Renaștere care, cu dinamica ei, a dus, în modernitate, la exersarea, cu consecințe serioase, a specializării și de-specializării. El observă un lucru care m-a izbit și pe mine și, sunt sigur, și pe alții: în Vest, universitatea „a fost preocupată cu artele comunicării, cu artes sermocinales, nu numai cu logica și dialectica, dar și cu gramatica și retorica, de asemenea.” (The Barbarian Within, Macmillan,New York, 1968, p. 161) Pe asta s-a fundamentat, pe această chestiune a comunicării, miezul „educației generale sau liberale din vechime până în prezent.” E ceea ce – în epoca tehnologiei informației și comunicării – începe să fie tot mai absentă. Comunicarea. Gramatica, Logica, Retorica nu mai sunt în miezul actului de învățare, nu mai fundamentează gândirea liberă, critică. Comunicarea, ca proces de construcție, transmitere a ce este, poate fi, poate deveni comun participanților la actul comunicării, e tot mai inconsistentă azi în sfera politicului, a guvernării, a înțelegerii, în general. Consecința e nivelul crescând al divizării în societate, proces pe care Jacques Rancière îl înscrie ca unul dintre motivele „urii împotriva democrației” (Ura împotriva democrației, Idea Design & Print, Cluj-Napoca, 2012). Ceea ce proliferează acum la noi este periculosul proces al divizării în societate produs de comunicarea unei gândiri captive, o comunicare defectă, specifică evacuării principiilor și recursului la barbaria „democratică”. Pentru că putem. Până la capăt. Politicienii noștri, guvernanți noștri ilustrează analfabetismul funcțional, cultural al noilor barbari. Vidat de fibra etică, modul comunicării publice a acestor „oameni noi” e sărac, rudimentar, cu efect frenator. Adâncește divizarea pentru că permite comoditatea patriotismului strigat în afară, dar nu interiorizat. Din păcate, nu s-a constituit azi, la noi, un alt model de comunicare care să vorbească limpede, convingător, limba valorilor democrației specifică unei națiuni. Pentru că percepția României ca națiune, în sfera publică, e limitată, slabă, supusă clișeelor mai degrabă decât gândirii libere, critice. Consistenți în a evalua defectele națiunii, suntem mai puțin consistenți în a comunica ce este prospectiv, ce este comun în afirmarea acestei națiuni în afara trecutului, a tradițiilor. Pur și simplu nu am învățat limba democrației. România există adâncită mai mult în trecut decât în viitor. Dar cine vorbește azi despre viitor?


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






















1372 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version