Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Școala gratuită e prea scumpă. Amintiri din liceu

de Laurentiu Petrila     Contributors.ro
Marţi, 26 iunie 2018, 14:07 Actualitate | Opinii


Laurentiu Petrila
Foto: Arhiva personala

Recent, am primit un telefon de la cineva dintre foștii colegi de liceu prin care mă invita aproape impunător ca să nu spun altfel, la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Le-am promis la terminarea liceului că nu voi merge nici la festivitate, nici la banchet nici la alte întâlniri ulterioare, motivul îl veți afla în finalul textului, dar până atunci aș vrea să evoc câteva momente din timpul liceului. Un liceu al întârzierilor mele de tot felul.

Liceul nostru fiind o fostă școală de partid comunistă avea reguli aproape imperiale și desigur inutile, făcute parcă să ne învețe să trișăm. Din păcate, nu în toate instituțiile apun dictaturile. Dacă ajungeai după 07:50 nu mai intrai, dar nici nu mai puteai ieși din școală fără bilete de voie înainte de ora 13:00 (indiferent de scuză sau urgență). Unii intrau la orice oră, dar nu intru în detalii acum și nici aici. Desigur că s-a făcut foarte ușor rost de o cheie de la ușa din spate pe unde mai puteam dispărea din școală. Până ne-au prins cu ajutorul camerelor de filmat de la pompieri. Apoi s-a făcut rost de mult râvnitele bilete de voie semnate și ștampilate, dar, atenție: necompletate – atunci s-a descoperit și xeroxul color din oraș.

Îmi mai aduc aminte că multe dimineți de toamnă le petreceam în apa fierbinte din Băile Felix – tatăl unei colege era director și grupul nostru mergea regulat beneficiind de toate tratamentele termale necesare. Erau desigur rețele de adeverințe medicale contra unei cafele nu neapărat bună.

A apărut apoi șocul cu numărul 2: uniformele! Eram primul liceu din oraș cu uniforme și insignă matricolă. Ne era rușine. Era o singură cămașă și un singur sacou -s-a rărit și îngălbenit foarte devreme materialul (mai ales sub braț). Nu aveai voie să iei altceva. Cineva (desigur că tot mama cuiva) a rezolvat asamblarea unor etichete (am aflat noi după mulți ani chiar de la furnizor) Pierre Cardin pe mizeriile acelea de poliester de la care făceai chiar alergie în schimbul unor multe sute de lei pentru atunci. În pauze jucam baschet în sacou iar pe stradă ne ascundeam pentru că cel puțin în primul an de purtare de uniformă eram foarte ciudat priviți pe stradă. Eram deja cu un bagaj de complexe datorat unui orgoliu cu reminiscențe de trecut.

În tot acest timp țin minte că singurele ore pe care le făceam cu adevărat erau cele de limba română, geografie, fizică, istorie, logică și filosofie. Am mai avut în tranzit încă doi-trei profesori buni și care își făceau bine treaba. Îmi aduc bine aminte de o doamnă impecabilă ce tocmai se întorsese după mulți ani de America și mai avea încă un an până la pensie și care ne-a învățat puțină chimie.

La educație fizică se titularizase anul acela o doamnă bogată și obeză care ne dădea indicații prea grele până am protestat. Bineînțeles că nu a durat mult până când stimabila profesoară, care și fuma tacticos în timp ce făcea încolonarea și repausul cu noi ne-a dat afară de la ore pe mai bine din jumătate de clasă. În liceu am fost dați afară de la sport și am luat 1 la desen - șoptisem la istoria artei. Totul începuse de la faptul că am rugat-o pe imobila doamnă să ne arate ea toate mișcările cerute, dar în loc să rezolvăm ceva a început primul scandal de proporții în școală. Atunci am făcut și cea mai dură educație sexuală. Profesoara noastră avea o plăcere ciudată să pună fetele indispuse (și care cereau scutire) la mersul piticului și peisajul devenea trist și umilitor. Pentru o colegă care s-a și mutat din liceu, venise medicul de urgență. Atunci s-a dat drumul la adeverințe și la scutiri de sport nu din neputință ci pentru a evita umilința ca educație fizică. Era o protejată a unui sistem prea mare pentru mintea noastră. Eram prea tineri ca să ne fie frică. A plecat, dar doar după un an.

La franceză de exemplu, aveam o profesoară care nu făcea nimic altceva decât să ne oblige oră de oră să ne înscriem la cursuri de ECDL plus alte certificate de limbă unde familia ei era acționar. Ne-am înscris desigur la mai toate nebuniile și certificările din școală. Eram nemulțumiți, dar supuși uneori. (Precum am rămas ca popor?) La testele finale de certificări de limbă sau altceva erau oameni trimiși să ne dicteze răspunsurile. Atunci s-au mișcat multe plăci tectonice (și definitiv pentru unii) din structurile meritocratice și ideale la care visam noi atunci. Modul în care ne vorbea și ne jignea la clasă a făcut să plece și ea. Era foarte bună la franceză, dar foarte rea, arogantă și jignitoare cu noi. Păcat. Câți ca ea? Am auzit că a revenit.

La matematică, Doamne!, am avut o profesoară despre care am aflat că era titulară într-un sat de la marginea înaltă a Bihorului, unde școala tocmai se desființase. Era nepoata cui trebuie, așa că nu au fost probleme că făcea exerciții copiind dintr-un caiet. Nici azi nu știu ce anume copia și ne preda din caietul respectiv. După presiuni și vociferări a plecat și ea sau poate că a plecat de bună voie, poate a găsit ceva mai bun. A plecat, dar nu înainte să ne dea câte un doi celor care nu aveam sacoul pe noi la ultima oră. Se dădeau note pe orice, numai pe cap nu. Recunosc că am luat și multe note bune gratis. Aveam și dascăli care erau atât de depășiți de tot ce înseamnă procesul evaluării, încât atunci când ne notau se uitau ce note avem la alte materii și apoi calculau o notă în acord cu neputința lor.

Eram nebuni și neliniștiți. Mergeam la inspectorat să ne interesăm de notele de la titularizare și făceam tot felul de sesizări și plângeri. Mereu ni se spunea că nu așa trebuie rezolvat. Mereu (mi) se spune și azi același lucru. Dar cum?

Una din imaginile care mi-a rămas bine în minte a fost atunci când directorul nostru care era și o teroare umană la propriu l-a plesnit pe un coleg de a zburat aproape cu geam cu tot în curte. Colegul era cuminte și serios, dar degeaba. Pur și simplu îl întâlnise pe coridor și lângă el era puțină mizerie sau nu mai știu exact. De fapt, directoru chiar lovea. Lovea și înjura pe cine prindea, oriunde și oricum. Era rău. Chiar rău.

A urmat clasa a 10-a când tot acea mamă a cuiva a venit cu ideea absolut genială și NEnecesară de a rașcheta parchetul, de face bănci noi, cuier și tot ce trebuia(?) pe alte câteva generoase sute de lei. Sper ca respectiva doamnă să nu ajungă să vadă textul meu și să spună ca unele gânditoare importante și contemporane: nici un bine nu rămâne nepedepsit. După o ușoară pauză investițională a urmat schimbarea tablei. Domnul ministru Pop avea dreptate: Școala e gratuită pentru copil. Plătesc statul și părinții. [1] Nu mai pomenesc despre fondul școlii și fondul clasei care nu erau obligatorii și pentru care erai interogat public și chiar certat. Alții au fost trimiși acasă după fond. Atunci mi-am dat seama că după fond nu poți să mergi nicăieri, decât după formă.

Au fost și multe momente foarte frumoase. De neuitat și oricând de repetat. Am făcut excursii de studiu la Iași, Viena, Valea Prahovei și alte excursii mai mici. Au fost și oameni extraordinari și prietenii rămase. Dar a fost și un exercițiu pentru destructurarea valorică și morală în ce privește educația. Eram veșnic generația de sacrificiu. Pe noi ne-au ratat. Am considerat mereu facultatea o recuperare a liceului, dar facultatea cum o recuperezi? -Poate despre asta într-un alt text. Nu știu cum era la alte licee, deși liceul unde eu am terminat era clasat între primele din oraș, toți am intrat cu note destul de mari. Am fost o clasă cu mult potențial, fapt ce ne-a facilitat revolta și nemulțumirea permanentă. Țin minte că pe Ciocoii vechi și noi am stat multe ore să analizăm și să dezbatem mentalitățile și conceptele. Aveam câțiva colegi cărora le spuneam Dinu Păturică. Apoi ne-am dat seama că școala se lupta să ne facă pe ascuns pe toți un Dinu Păturică. (Unii au #rezist-at, alții nu.) Am fost șeful clasei până am fost schimbat cu cineva supus și dispus la un comportament mai păturist și ion-ist. Prin numire nu prin alegere cum luasem eu. Atenție: numire în liceu..!

Într-o zi, o profesoară a venit la noi în timpul altei ore și pe mine și pe încă trei colegi, ne-au scos de urgență din clasă pe motiv că este un concurs la un colegiu din oraș. Nu știam despre ce concurs e vorba. Am ajuns rapid la colegiu -doar am traversat un parc-, și ne-a băgat directorul în birou  la ședință. Ne-a zis: am uitat să vă anunțăm, dar voi sunteți cei mai buni de asta sunteți aici și trebuie să nu spuneți nimănui că nu știați despre concurs. Am crezut și ne-a plăcut. După prea mulți ani mi-am dat seama cum ne-au lucrat. Ne-au dat chiar echipament (deși pe mine și pe încă o colegă nu intra acel tricou de mărime socialistă: S). Am intrat într-un amfiteatru foarte mare și plin ochi. Era un fel de zi a francofoniei și ambasadorul sau un anume reprezentant diplomatic al Franței vizita Oradea. Erau tot felul de probe ciudate (cultură generală, teatru, discurs în franceză, discurs în română, etc.). Nici azi nu știu dacă locul al II-lea pe care l-am luat ca echipă a fost pe bune sau nu (eu cred că nu). Erau totuși 15 echipe. Singurul plus a fost că atunci am mâncat pentru prima dată brânză Camembert, ne-au plătit o excursie la munte și am primit o zi liberă de la liceu. Am mai fost la concursuri, sesiuni de comunicare și simpozioane unde mai luam premii și unde știam din start cine va lua locul I.

Încet ne apropiam de intrarea în viață: clasa a XII-a. Ne-am schimbat. Apăruse vizibil personalitatea la unii, formele, bărbile, pilele, rutele de carieră foarte clare și foarte mult mimetism identitar.  Au dat năvală peste noi cu teste și chestionare de orientare în carieră atât pe holuri cât și pe repede înainte. Semnături, adeverințe și tot felul de chestii doveditoare pentru ei.

Într-o zi, ajuns mai târziu la școală, cum ajungeam mereu pe atunci, prind o dispută în clasă. Erau colegii, diriginta și cine alta decât respectiva doamnă. Aud prea repetitiv: aur sau bani? Aur sau bani? Nu știam ce se întâmplase. Era defapt o problemă serioasă în educția noastră de final. Ce cadouri facem de final de liceu profesorilor? Aur sau bani? Nimeni nu era deranjat că nu se făceau orele. Că eram atât de nepregătiți pentru bac, că multe altele de nescris aici și nici altundeva. Nu. Aur sau bani era unica dilemă. Apoi au urmat eterne discuții despre banchet, festivitate, și banii de protocol. Școala a fost mereu o permanentă strângere de fonduri: manuale, culegeri, cărți, uniforme, parchet, bănci, tablă, marker, scaun special la catedră, cadouri, protocol, etc. și etc.

Nu am participat la aceste lucruri și m-a costat. Nu am luat aproape ca toată lumea zece pe linie la probele orale și la sport, dar nici nu am înjurat ca alții atunci când au venit rezultatele finale pline cu dezamăgirea nerezolvării.

Trebuie să le mulțumesc profesoarelor de română și de filosofie, care ne-au (m-au) educat printre molozuri și dărâmături. Au reușit mai mult decât au sperat ele atunci să ne calibreze cu un instrumentar de gândire și analiză mult mai important decât orice informație. Profesoara de filosofie a reușit să câștige și câteva olimpiade internaționale în ciuda contextului. Material ar fi. Profesoara de română a bătut toate recordurile. Nu a lipsit niciodată și și-a făcut toate orele chiar și în zilele de vineri de dinainte de vacanță sau de sărbători, a dat doi sau zece la același elev cu aceeași privire: mă înclin! Culmea este că ele erau și singurele profesoare care nu dădeau ore în particular. Profesoarele mai sus amintite sunt și singurele la care nu am învățat niciodată dar de la care mai știu din materie și azi.

Atașez un link cu una dintre profesoare: https://www.youtube.com/watch?v=bmb7nTIys7Y

Azi ca și atunci, în dreptul invitației nu am primit detalii sau precizări despre eveniment ci numai suma/prețul. Un preț mult mai mare decât se cere pentru o zi de vineri pe evenimente la acel local. O fi organizat aceeași doamnă? Nu știu și nici nu mai contează.


Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro




















1294 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version