Tezele din iunie ale lui Liviu Dragnea

de Clarice Dinu     HotNews.ro
Vineri, 22 iunie 2018, 21:00 Actualitate | Opinii


Clarice Dinu
Foto: Facebook
Epoca de aur a lui Nea Nicu nu e istorie. A luat-o cu împrumut Liviu Dragnea să o ducă mai departe. Nu știu să fi fost aplauze, dar sigur a fost unanimitate pentru tezele din iunie ale șefului PSD care, în doar opt minute, cât i-a durat discursul, ne-a pus în față o Românie după sufletul său.

Probabil, pentru prima oară de când e premier, și Viorica Dăncilă a fost fericită că a nimerit-o bine când a spus că Guvernul PSD va face totul ca să reducă democrația. Liviu Dragnea i-a dat dreptate.Merge până la capăt, așa a zis. Pentru început suspendă Parlamentul. Aproape cu lacrimi în ochi, cerându-și iertare românilor că a greșit când le-a dat pe mână senatorilor și deputaților Legile Justiției și Codurile Penale, lăsându-i pe atâția oameni de nădejde să fie târâți prin tribunale din cauza acelui „articol sovietic” privind abuzul în serviciu. Acum, gata, mâna Vioricăi Dăncilă este pregătită să semneze niște ordonanțe.

Liviu Dragnea a promis să fie mai ferm și mai radical. Va trece și la suspendarea Constituției poate. CCR poate veghea la asta cu succes cum a dovedit-o. Pentru că lui Liviu Dragnea nu-i e frică de nimeni, cum a zis, nici de Iohannis, nici de Hellvig, nici de Kovesi.

Adevărat. Lui Liviu Dragnea îi e frică să ajungă la închisoare, iar, dacă pentru asta e nevoie să dea foc cetății, cu toată lumea în ea, o va face. Ceea ce a anunțat șeful PSD în această seară este foarte clar:
  • Legile Justiției și modificările Codurilor Penale vor fi trecute prin ordonanță de urgență, pentru că Parlamentul îl încurcă cu atâtea amânări. Interesul său este clar: redefinirea abuzului în serviciu îl scapă de condamnare.
  • Klaus Iohannis va fi suspendat dacă nu execută ordinul CCR de a o revoca pe Kovesi.
  • Hellvig, șeful SRI, este pus și el în gardă. La mâna lui Liviu Dragnea sunt legile siguranței naționale, care o includ și pe cea de organizare și funcționare a serviciului.
  • Justiția nu trebuie să fie oarbă, ci să vadă bine cu cine are de-a face. Dragnea a vorbit de condamnările în dosarul său ca despre „execuții în masă”. Singurul judecător curajos a fost cel care a vrut să-l achite.
Așa arată România lui Liviu Dragnea, în opt minute, pe ceas. „Decizia mea e foarte fermă: rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capăt”, a promis, fără să clipească. Cine îl mai poate opri? Opoziția, Președintele, Strada? Răspunsul trebuie dat foarte repede. Altfel, perspectiva este colonia.


















8134 vizualizari

  • -30 (42 voturi)    
    Asa am fost noi (Vineri, 22 iunie 2018, 21:18)

    Ozmo [utilizator]

    Obisnuiti ROMANII timp de 2000 de ani sa fim condusi de un Sef Suprem ! Acum il avem pe Dragnea ! Voi chiar credeti ca il mai da cineva la o parte ????? Va inselati amarnic ! E noul Conducator Suprem, obisnuiti-va cu asta, Europa l-a acceptat, US l-a acceptat ! Gata, mergeti si culcari-va , ca va stinge Dragnea lumina ! Noapte buna, Romania !!!
    • +33 (35 voturi)    
      Nu cedam (Vineri, 22 iunie 2018, 21:54)

      Ion-i_pozitivi [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      fara lupta, am mai fost cunoscuti si pentru ca ne-am impotrivit (cu succes) unor mari imperii.
    • +23 (25 voturi)    
      Ceea ce uiti sa spui (Sâmbătă, 23 iunie 2018, 1:15)

      DE:AD:BE:EF:CA:FE [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      Este ca in linia asta de mari conducatori supremi, toti sunt morti.
      • -2 (4 voturi)    
        Mazeta, (Sâmbătă, 23 iunie 2018, 20:08)

        Ozmo [utilizator] i-a raspuns lui DE:AD:BE:EF:CA:FE

        La un moment dat toata lumea moare, conteaza cum mori , daca conduci cum vrei tu ? ����
        • +2 (2 voturi)    
          Ai inteles (Sâmbătă, 23 iunie 2018, 22:03)

          DE:AD:BE:EF:CA:FE [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

          Fix o nuca. Seaca.
        • -1 (1 vot)    
          nu e Mazeta, e the Other Mazeta (Duminică, 24 iunie 2018, 0:06)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

          Pe de alta parte de unde pisoii mei(am doi, pentru conformitate) ai scos-o pe aia cu romanii care sunt obisnuiti de 2000 de ani cu conducerea unica si suprema?
          1- acum 2000 de ani romanii nu existau ca popor, natiune sau trib si ma stramb de ras cum "romanii" de acum 2000 de ani se grabeau sa il pupe in c pe Traian(sau Decebal) pe de-a moaca.
          2- Sef Suprem - e cam o inventie a slavilor sau chiar a rusilor, mai precis a Sovietelor, mai exact a comunistilor, mai animalule( Copyright Iliescu, arza-l-ar focu') Tot Evul Mediu(ala intarziat pe care l-au servit romanii) romanii si-au ales/ucis/omorat efectiv domnitorii fara sa aiba nevoie de vreo Magna Carta(a fost o tampenie lipsa unei legi salice sau de alt fel).
          Deci, nu, nu asa am fost noi, fiindca daca te crezi in epoca lui strabunicatu probabil nu ai avea drept de vot( ceea ce ar fi de aplaudat) fiindca oricum nu ai sti ce face cu el.
          • 0 (0 voturi)    
            Sunt (Luni, 25 iunie 2018, 18:04)

            DE:AD:BE:EF:CA:FE [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

            ALT + Mazeta desi as vrea sa fiu CTRL + Mazeta
    • +25 (27 voturi)    
      TU l-ai acceptat!!! (Sâmbătă, 23 iunie 2018, 2:26)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      Stii ca fara sustinere Hamsterul e fix pix??? Tu ii dai Putere!!!
    • +1 (1 vot)    
      poate tu (Sâmbătă, 23 iunie 2018, 17:00)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      il ai sef pe dragnea, dublu condamnat penal.
    • +1 (1 vot)    
      Hai lasa-ma cu... (Sâmbătă, 23 iunie 2018, 18:08)

      blackarrow [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      chestii de-astea fataliste , nu toti romanii "e" prosti !
      Nu mai suntem in epoca dictatorilor, alora le-a sunat ceasul in secolul XX, UE nu a acceptat si nu va accepta un dictator ca asta , iar daca noi acceptam, inseamna ca ne meritam soarta (de prosti ), dar nu cred ca va fi asa , nu suntem izolati si am mai evoluat putin , totusi , Romania nu e Bielorusia sau Azerbaidjan , sa ne poata /// cine cum vrea . Dragnea (numai ca e inceput de propozitie, altfel e dragnea) e iresponsabil si un ticalos total, nu se va lasa , dar nici noi !
    • +1 (1 vot)    
      urasc sa zic asta... (Duminică, 24 iunie 2018, 12:21)

      IronRaven [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      ...dar tind sa cred ca ai (partial) dreptate...
      Chiar daca am iesit in fiecare seara in strada, chiar daca imi doresc din tot sufletul ca jigodia sa dispara (preferabil de pe planeta) sunt din ce in ce mai convins ca nu o sa se intample... Motivele enumerate de tine sunt partial corecte in sensul ca UE si SUA chiar daca nu l-ar accepta niciodata pe Dragnea si nici pe idiotii sai psdisit, in aceste momente sunt neputinciosi sa ne ajute... Influenta UE scade cu fiecare zi. Brexitul, migratia ce nu poate fi controlata cumulata cu imbatranirea populatie si cresterea influentei unor micari natinaliste in multe tari Europene, precum si (o oarecare) stagnarea a cresterii economice sunt intre factorii care duc la lipsa de raspuns al UE... Iar de peste ocean, politica externa promovata este, cel putin, haotica...
  • +41 (43 voturi)    
    Este inadmisibil !! (Vineri, 22 iunie 2018, 21:19)

    polonyca [utilizator]

    Amenintare pe fata pt justitie !! Justitia este in catarea tunurilor PSD........Sigur , tre s-o sprijinim ! In fond Justitia este una dintre puterile statului !! Tre sa se apare ea singura in primul rand , are mijloace si metode ! Justitia tre sa dea dovada de maturitate si hotarare , de curaj. Nu tre sa se lase calcata in picioare de niste analfabeti organizati in mod evident.....intr-un grup !!!! Justitia poate sa stabileasca repede si cu exactitate despre ce fel de grup e vorba !!!
  • +17 (17 voturi)    
    Este bine domle' (Sâmbătă, 23 iunie 2018, 7:51)

    Cetateandinardeal [utilizator]

    Păi, de ce să nu fie bine, producem articole destul de largi în presa străină despre „cât de vrednici suntem”, prețurile cresc, ROBOR crește, Km autostrăzi scad, Justiție Ăl de sus mai știe ce și cum .... da, cum spuneam este bine.
    Poate acum sunt eu răutăcios, dar vom vedea în pragul iernii rezultatele, când omul mai stă în jurul casei să „cugete” că, na, vremea grătarelor / teraselor s-a dus...
  • +19 (19 voturi)    
    Se spune in text ca Liv Jong Unu (Sâmbătă, 23 iunie 2018, 8:42)

    Rescator [utilizator]

    vrea sa faca o Romanie dupa sufletul sau.Atata doar
    ca Dictatorul nu are suflet.In cap si in inima are
    lacomie nemasurata si o dorința bolnava de putere.
    Va sfarsi ca toți dictatorii din Secolul XX.Este doar o
    chestiune de timp!
  • +15 (15 voturi)    
    in psd (Sâmbătă, 23 iunie 2018, 9:02)

    zigot [utilizator]

    nu mai este nimeni care sa ii arate acestui demon
    oglinda? sunt numai lingai agramati obsedati numai de
    ciolan?
    treziti-va si iesiti in fata pana cand acest posedat care
    va conduce nu va distruge atat partidul cat si viitorul
    vostru si al copiilor vostri;
    este deja cam tarziu!
  • +18 (18 voturi)    
    De ce nu e Dragnea arestat pt inalta tradare? (Sâmbătă, 23 iunie 2018, 10:48)

    grunespferd [utilizator]

    Cand ditamai demnitarul ameninta justitia, este condamnat la puscarie cu executare, face intelegeri “memorandumuri” secrete cu alte guverne, desi incalca Constitutia (politica externa e atributul Presedintelui), si ameninta cu schimbarea legilor justitiei prin Ordonanta de urgenta, prin omul de paie pus prim ministru, nu e nimeni in stare sa faca ceea ce e drept si corect in orice stat cu mijloace interne de autoaparare? Halucinant!
    • 0 (0 voturi)    
      Acuma vara mananca suinii mult (Duminică, 24 iunie 2018, 0:42)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui grunespferd

      Ca la iarna se taie.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version