După condamnarea în primă instanţă a lui Liviu Dragnea în al doilea dosar penal, intervenită oricum târziu, după tergiversări şi tertipuri avocăţeşti, iată că apar dubitativii, ezitanţii, cei care văd trei feţe ale unei probleme care are doar una, etc. Ei nu sunt neapărat PSD-işti şi aduc două argumente:
1. Vai, e un caz minor: Dragnea, primus inter pares între preşedinţii de judeţ, a mânărit două angajări la asistenţă socială. Pe bune? Ce mare chestie? Păi să-l prindă frate cu un caz de furăciune maximă, milioane de euro, că ştim că are averi inexplicabile. Hai bre, vă legaţi de fleacuri.
2. Toţi au făcut aşa, preşedinţi de judeţ, primari, înainte şi după el. Ce vă luaţi acum chiar de Dragnea, că e liderul la putere? Normal că se simte omul nedreptăţit şi dă foc la ţară ca să scape. Huooo, statul paralel…
Iată răspunsurile corecte:
1. Satrapia locală ceauşistă, în care funcţionarilor nu li se dau ordine semnate, ci indicaţii ilegale din gură sau sprânceană, pe care le execută pe propria răspundere, ori zboară din post, a reprezentat dintotdeauna esenţa clientelismului şi sultanismului administrativ din România (şi Moldova, pentru aia, sau alte ţări foste comuniste din Balcani). Ne plângem mereu că nu mai scăpăm de simptomele astea de guvernare discreţionară, abuzivă, pe care cu sau fără temei le punem în seama moştenitii otomane. Vrem să dăm un semn funcţionarilor publici că nu trebuie să mai asculte ordine ilegale dictate oral, că trebuie să tragă o linie şi să spună, până aici, ca să nu-şi pună pielea la saramură pentru vreun oligarh? Uite semnul. Te dă afară? Poate da, poate nu, că nu-i chiar aşa uşor, după lege – dar e sigur că nu vei lua 3 ani şi 7 luni cu executare, ca biata Floarea Alesu din Teleorman.
2. Poate că da, şi alţii au făcut aşa, dar cercul vicios trebuie rupt undeva. Până la urmă, vreţi ca justiţia să condamne doar acari Păun, ori peştii cei mari? De câte ori s-a discutat asta, românii au strigat că exemplele trebuie să înceapă de la vârf, nu de la un amărăştean de funcţionar de primărie, că trebuie mers până la capăt cu ancheta. Uite exemplul, la super-vârf; altul mai potrivit nu-i.
Desigur că acum războiul civil pentru justiţie din România va intra în etapa ofensivelor disperate: ordonanţe, puciuri, lovituri de stat, propagandă şi mai intensă a la Sputnik. Se vor căuta în parlament cele mai suprarealiste soluţii juridice retroactive, care să scape din cârlig peştii cei mari, să ducă la invalidare de probe, rejudecări, etc. Ca şi în 2012, când condamnarea lui Adrian Năstase a declanşat nebunia unei veri fierbinţi. Cântăreţii de osanale ai USL sunt încă vii, viguroşi, la butoane, nu şi-au făcut niciodată mea culpa. Dar ce putem face? Le-om duce şi de data asta pe toate, asta-i viaţa: fiat iustitia, pereat mundus, cum a cerut mereu norodul.
Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro
