Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

„Mareea Albă” s-a retras, se vorbește acum de suspendarea președintelui, dar cu problemele din sistemul sanitar cum rămâne?

de Relu Cocos     Contributors.ro
Vineri, 15 iunie 2018, 9:59 Actualitate | Opinii


Relu Cocos
Foto: Arhiva personala

În ultima săptămâna, toata atenția mediatică s-a îndreptat asupra mitingului organizat în Piața Victoriei. Mareea Albă s-a mobilizat spre București atrasă parcă de un magnetism lunisolar și a umplut pană la refuz o piață în care apogeul discursurilor trebuia sa fie însoțit tot de o lumină albă generată de telefoanele mobile. Albul urma să fie culoarea predominantă atât ziua cât și noaptea.

Această încercare de rebranduire pasageră a mesajului, un fel de mutație cromatică sau o mutageneză indusă de la roșu la alb cu un scop evolutiv, s-a lovit la final de mizeria de nedescris lăsată în urmă de manifestanți și de ratarea fasciculului luminos alb care nu a mai făcut parte din paginile marilor publicații internaționale.

Evoluția mesajului s-a cantonat, în cele din urmă, în mesaje aride fără priză la publicul din Piața Victoriei. Oboseala, discursurile mediocre și multe altele au anihilat magnetismul reprezentat de Liviu Dragnea astfel încât acesta a ajuns să vorbească aproape singur în fața unei mulțimi cuprinsă de anomie, care se năpustea să părăsească piața.

„Mareea alba” s-a retras, așa cum a venit sau chiar mai repede, ce a rămas în urma sa s-a văzut foarte bine, rămâne însă întrebarea – De guvernarea țării se mai ocupă cineva? Din păcate, indiciile sugerează ca urmează o perioadă în care preocupările celor de la guvernare se vor focaliza spre suspendarea președintelui.

Toată atenția mediatică va fi parazitată de acest subiect și multe probleme nerezolvate vor fi date uitării. Războiul pentru putere este mult mai important, capacitează atenția publicului, îl ține preocupat, iar la umbra acestuia se pot realiza lucruri care trebuie să fie mai puțin cunoscute de oamenii de rând.

În aceste condiții, este de nevoie de o înverșunare persistentă în a scrie despre problemele care frământă anumite categorii profesionale, ce sunt evitate de diferiți miniștri din cabinetul Dăncilă sau sunt prezentate ca fiind inexistente.

Problemele create în sistemul sanitar de Legea Salarizării Unitare nu au fost rezolvate. Guvernul a făcut câteva cârpeli după discuțiile cu sindicatele Sanitas și Solidaritatea Sanitară, care însă nu au rezolvat problemele de fond. În cele din urmă, chiar și aceste sindicate au înțeles ca au fost păcălite sau poate s-au lăsat păcălite pentru a obține ceva pentru o minoritate. Mai gravă este încercarea unor sindicate de a induce discordie între diferitele categorii profesionale din sistemul sanitar pentru justificarea propriilor eșecuri.

Încep sa apară din nou protestele, farmaciștii protestează în aceasta săptămâna în fața Ministerului Muncii și Justiție Sociale, de asemenea se pregătesc biologii și biochimiștii din sistemul sanitar de alte noi proteste. Olguța Vasilescu rămâne de neclintit, de parcă acest lucru este o virtute, de parcă cineva îi oferă un premiu sau puncte în sondaje, într-o campanie electorală perpetuă, pentru această încăpățânare. O legea „perfecta” construită de Olguța Vasilescu este normal să nu mai sufere corecții pentru ca ar fi o recunoaștere a greșelilor făcute.

Ce nu vrea sa înțeleagă Olguța Vasilescu sunt principiile pe care se sprijină o legea a salarizării, care trebuie să țină cont de tot personalul medical din sistemul de sănătate, de toata echipa medicală, de toți profesioniștii care au studii și competențe la un nivel de complexitate egal cu cel din Uniunea Europeană. Nu poți să crești doar salariile medicilor la un nivel apropiat de cel din UE, să te bazezi mediatic exclusiv pe această „marea realizare”, iar pe celelalte categorii profesionale să le ignori, modificând raporturile de ierarhizare salarială așa cum nu există într-o altă țară europeană. S-au terminat oare banii cu medicii?


Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro






















1040 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version