Curtea Constituțională a pus astăzi Justiția pe tava PSD. Astăzi, pentru că astăzi PSD este la putere. Interpretând însă politic Constituția, CCR dă o lovitură devastatoare independenței autorității judiciare de acum înainte. Practic, procurorii au fost puși oficial în subordinea politicului, prin consacrarea unei „competențe constituționale speciale și exprese” a Ministrului Justiției.
Curtea Constituțională a explicat într-un comunicat că, în procesul de revocare, prerogativa președintelui României „se circumscrie exclusiv unui control de regularitate și legalitate a procedurii”, iar în final, fără precedent, i-a dictat șefului statului că trebuie să emită decretul de revocare a șefei DNA. Cu alte cuvinte, președintele ar trebui să-l creadă pe cuvânt pe ministrul Justiției că procurorul-șef a săvârșit abateri disciplinare sau exercită necorespunzător atribuțiile manageriale, că a primit un aviz de la CSM, chiar dacă acesta este negativ, și să semneze decretul.
Dincolo de rolul decorativ pe care i-l atribuie președintelui, Curtea Constituțională consacră și inutilitatea Consiliului Superior al Magistraturii, care, constituțional, este garantul independenței justiției. Este adevărat că, în cazul procedurii de revocare, avizul CSM este unul consultativ, însă, cu toate acestea, el este relevant în economia deciziei, ca o garanție într-un proces început și încheiat de doi oameni politici: ministrul Justiției și președintele. În context merită amintită o recomandare din Carta de la Roma, potrivit căreia „recrutarea și cariera procurorilor, inclusiv promovarea, mobilitatea, procedurile disciplinare și demiterea lor, ar trebui să fie reglementate prin lege și ar trebui să aibă la bază criterii transparente și obiective, conform unor proceduri imparțiale, excluzând orice discriminare și putând fi supuse unui control independent și imparțial”. Carta de la Roma a fost elaborată de Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni, însărcinat de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, al cărui organ consultativ este Comisia de la Veneția care a remarcat constant riscul interferenței politice în sistemul judiciar, prin conferirea unui rol important ministrului Jusției.
Cât de gravă este decizia de astăzi o spune chiar fostul șef al Curții Constituționale, Augustin Zegrean: „Nu am mai văzut așa ceva. Eu am participat la soluționarea unor conflicte juridice de natură constituțională, dar de fiecare dată Curtea s-a limitat să constate existența conflictului (...) Nu poți să dai dispoziții președintelui. (...) Ne putem aştepta ca orice ministru care vine să schimbe procurorii, procurorii-şefi, că dacă poate schimba procurorii şefi, de ce nu ar putea să schimbe procurorii efectiv? Nimic nu îl mai opreşte”.
Lucrurile sunt clare. Mingea este acum în terenul președintelui Iohannis. Variantele sale nu sunt multe:
1. Poate semna decretul de revocare a șefei DNA, o decizie care însă îl poate costa enorm din punct de vedere politic. În plus, prin asta legitimează controlul politic asupra justiției.
2. Poate refuza să o revoce pe Kovesi. Consecința ar putea fi suspendarea, preluarea interimatului de Șeful Senatului și revocarea șefei DNA. Mai mult, în acest caz ar transmite mesajul clar că, în România, statul de drept și, implicit, democrația, garantate în teorie de principiile constituționale, se află în disoluție.
3. Poate aștepta pur și simplu să vadă ce se întâmplă, fără a anunța nicio decizie și forțând o altă decizie a CCR.
4. Poate invoca faptul că adresa trimisă ministrului Justiției este un act administrativ care a produs efecte juridice, adică șefa DNA a rămas în funcție. Într-un atare scenariu s-ar putea relua procedura de revocare, dacă președintele nu-și revocă propriul act sau acesta nu ar fi atacat în contencios administrativ.
Ce va face, rămâne de văzut. Însă, mai mult ca niciodată, Klaus Iohannis are șansa, istorică în cariera sa politică, de a demonstra că este cu adevărat președinte și nu doar un primar mutat temporar la Palatul Cotroceni. Chiar dacă asta ar presupune să-și asume și greșelile.
7
21
