Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

“Democratie liberala” vs. “democratie iliberala”. De ce cresc inclinatiile autoritariste? Cateva reflectii

de Daniel Daianu     Contributors.ro
Luni, 14 mai 2018, 9:02 Actualitate | Opinii


Daniel Daianu
Foto: Hotnews

Cand am auzit prima data termenul de “democratie iliberala” am tresarit avand sentimentul ca am de-a face cu o contradictie intre termenii alaturati, cu un oximoron. Drept este ca se utilizeaza si sintagma “democratie liberala” (pe care am datora-o lui Fareed Zakaria) ca referinta. Dar si fata de aceasta formulare am avut indoieli privind semnificatia (suna a pleonasm).

In opinia mea, democratia are in gena liberalismul, inteles in sens profund, ca expresie a angajamentului civic si spiritual fata de un set de valori, de facto si de jure; prin aceste valori si regim de functionare a politicului inteleg, in esenta, faptul ca puterea se afla in mainile electorilor (cetatenilor) iar participarea la decizii se face prin sisteme institutionalizate de reprezentare si control reciproc (checks and balances) – ceea ce John Kenneth Gailbraith si altii numeau “forte de contrapondere”(countervailing power), care nu permit concentrare de putere absoluta[1]; democratia implica separarea efectiva a puterilor in stat. Sunt de inteles totodata respectul fata de semeni, toleranta, conduita etica in viata sociala si politica. In aceasta interpretare a democratiei, liberalismul este un strat constitutiv, de baza, definitoriu, al partidelor democratice;  acest fundament este prezent de la dreapta la stanga spectrului democratic, in filosofia si conduita partidelor politice. In Europa democratica, de pilda, crestin-democratia si social-democratia apartin “familiei” politice extinse ce are in constitutia sa liberalismul inteles in sens profund.

Este de discutat in ce masura liberalismul in acceptia europeana echivaleaza cu ceea ce intalnim peste Ocean; sunt diferente semnificative  in ceea ce priveste relatia intre sectorul public si cel privat, dimensiunea interventiei statului in economie, sisteme de reglementare, etc.

Este de admis ca filosofia politica conservatoare contine o componenta liberala in sens profund daca asimileaza si accepta regulile competitiei politice si regimul politic democratic.

In randurile ce urmeaza exprim cateva ganduri privind relatia intre democratie (liberalism) si proprietate, intre liberalism, piete si democratie, tentatii si realitati autoritariste (autocratice) in lume, competitia intre “democratia liberala” (liberalism) si “democratia iliberala” (Iliberalism), provocari cu care se confrunta Uniunea Europeana. Voi aseza ca anexa un pasaj numit “Liberalismul secolului XXI”, dintr-o lucrare mai veche a mea.

Democratie si proprietate

Liberalismul in sens profund si, democratia, au un fundament economic, ce duce in mod inevitabil la chestiunea proprietatii. Libertatea nu poate exista fara o economie libera, in lipsa drepturilor de a alege in consum si productie; este vorba de un sistem de drepturi de proprietate care sustin deciziile ce rezulta din preferinte individuale si organizationale (la nivel de intreprindere) in alocarea resurselor, productie. O definire clara a drepturilor de proprietate, transparenta si o capacitate institutionala/juridica de garantare si aplicare (enforcement) este necesara[2].

“Experientele” totalitare ne invata multe despre relatia intre societate si proprietate. Sistemul de comanda (comunist) exclude genetic libertatea economica ca decizie de alocare a resurselor si productie fiind bazat pe logica unei intreprinderi unice, a unui sistem deplin centralizat[3]. National-socialismul/fascismul demonstreaza faptul ca  proprietatea privata poate sustine un regim totalitar – cand drepturile de proprietate privata nu “lucreaza” pentru separarea puterilor in stat, nu descurajeaza/previn concentrarea abuziva a puterii (sunt aservite puterii abuzive)[4].

Democratia presupune o cultura a libertatii,  care – dupa cum arata istoria, nu se poate forma intr-o perioada scurta de timp, nici nu poate fi “importata”, sau imitata dupa vrere; radacinilie conteaza. Regatul Unit (UK) este exemplul cel mai relevant pentru ingradirea abuzurilor puterii absolute, petrecuta acum mai bine de opt secole[5], pentru aparitia elementelor constitutive si apoi evolutia catre o democratie avansata. Statele Unite au pornit, dupa castigarea independentei (in sec XVIII), cu o constitutie ce reflecta intelegerea de catre parintii fondatori a importantei separarii puterilor in stat[6]; chiar daca a trecut timp pana la asigurarea unor drepturi civice egale pentru femei, pentru populatia afro-americana. Exemplele date nu sugereaza ca in alte parti ale lumii trebuie asteptate perioade de timp comparabile pentru ca democratia sa capete vigoare institutionala. Dar, este o realitate faptul ca timpul nu poate fi comprimat pana la insignifianta in materie de constructie institutionala; “Primavara araba”, de exemplu, este graitoare in acest sens. Democratia a evoluat cu pas diferit pe batranul continent, fragilitatea institutionala fiind vizibila mai ales in statele din centrul si estul european. Inclinatiile iliberale din tarile care s-au debarasat de comunism dupa 1989 pot fi puse in relatie cu istoria lor ante-comunista si comunista, ca nivel de dezvoltare economica si regim politic.

Capitalismul modern inseamna coabitare intre sectorul public si sectorul privat, alegeri de ordin ideologic, cee a ce economistii numesc “externalitati” si miopii inerente ale pietelor[7], influentand proportia intre cele doua. Sectorul public, prin politici (policies) si active (assets) productive si financiare proprii, are menirea sa furnizeze bunuri publice esentiale societatii, sa efectueze ajustari - -ce ajuta chiar functionarea sectorului privat, sa consolideze “cimentul social”, evitarea unor discrepante economice flagrante.

Distributia veniturilor joaca un rol cheie in metabolismul capitalismului si cere un raspuns inteligent pe planul politicilor publice – nu in sensul ca piata ar fi singura care ar decide, indiferent de consecinte[8]. Impactul noilor tehnologii si al robotizarii (posibilitatea aparitiei somajului structural masiv)  sunt de avut in vedere in elaborarea politicilor publice.

Piete, liberalism si democratie –unde apar limite

Economia libera (piete libere[9]) anima spriritul intreprinzator si produce dinamism economic. Intuitiile si rationamentele unui Adam Smith, John Stuart Mill, mai tarziu ale Scolii Austriece etc au fost validate de istorie. Dezvoltarea este indisolubil legata de piete, iar progresul economic al tarilor mai putin dezvoltate ofera numeroase pilde in acest sens. Prabusirea comunismului are la origine vicii congenitale ale sistemului de comanda, asa cum au anticipat, intre altii, Ludwig von Mises si Fr. Von Hayek.[10] Miracolul economic chinez, din ultimele decenii, este poate cea mai eclatanta dovada a fortei extraordinare pe care libertatea economica o are pentru descatusarea spiritului intreprinzator, pentru dezvoltare – chiar daca statul a mentinut o prezenta majora in alocarea resurselor si constructia de avantaje competitive (prin politici industriale). “Revenirea in Europa” a fostelor state comuniste din Europa centrala si de Rasarit a insemnat o metaformoza institutionala si progres economic in deceniile de dupa 1989, desi exista si portiuni mai putin spectaculoase. Faptul ca in prezent asistam la o resurectie a intereselor economice nationale in aceasta parte a Uniunii Europene este o evolutie ce merita o analiza aparte.

Dar pietele nu conduc automat la rezultate optime si asupra unor asemenea situatii voi starui in continuare avand in minte tema acestui text, ascensiunea “ïliberalismului” in Europa si nu numai.

Pornesc de la determinante economice. Apar astfel ceea ce economistii numesc “esecuri” (market failures), ce reclama interventii ale statului. Aceasta este o realitate ce a impus, de-a lungul timpului, existenta sectoarelor publice, a institutiilor publice si private de asigurare contra riscurilor (sisteme de pensii, de asistenta medicala, etc), a mecanismelor de reglementare si supraveghere a pietelor financiare (ce sunt prin definitie volatile si creatoare de perturbatii), a pietelor unde pot avea loc fenomene de coluziune (intelegeri oligopoliste), extragere de rente. Este de amintit ca in Prusia lui Bismarck a fost initiat un prim aranjament de asigurari sociale in sistemul capitalist.

Insasi functionarea statului democratic reclama politici publice care sa asigure bunuri publice esentiale –intre care aparare si siguranta cetatenilor, educatie si sanatate (aceste domenii nu pot fi lasate numai in grija sectorului privat), functionarea sistemelor judiciare (a statului de drept   – “nimeni nu este deasupra legii”), etc. Tot istoria arata ca acolo unde coeziunea sociala este puternic zdruncinata, erodata, apar efecte negative asupra a ceea ce numim “capital social” si “ciment social”, apar fisuri in procesul democratic, apar derapaje ce pot naste monstruozitati sociale si politice.  Cand inegalitatea trece de limite percepute de oameni/cetateni ca tolerabile, cand sentimentul de “justitie sociala” si corectitudine (fairness) este  lezat in mod flagrant, procesul democratic intra in suferinta. Remediul poate fi gasit in elaborarea si aplicarea de politici publice corective; daca nu se intampla asa ceva, mersul lucrurilor este catre mai rau.

Fragmentarea sociala, sentimente de insecuritate, maresc  ceea ce poate fi numita o “cerere politica” de protectie prin interventie a statului. Reactia din ultimii ani fata de globalizare, sindromul de “intoarcere spre interior” (inward looking syndrome) si ascensiunea protectionismului[11] sunt de pus in legatura cu efectele unei viziuni simpliste privind beneficiile globalizarii, cu neglijarea/subestimarea numarului celor care pierd in competitia economica. Cu cat acest numar este mai semnificativ (si nu arareori vedem aceasta stare in tari dezvoltate), cu atat mai vehementa si articulata politic se manifesta “cererea politica” de protectie, creste populismul ca retorica si manifestare articulata politic.  Alfel spus, globalizarea,ca expresie a liberalizarii/deschiderii economiilor, daca nu este gestionata cu inteligenta si pragmatism, conduce la contrareactii de “inchidere societala”.

Se afirma adesea ca oamenii nu percep cum se cuvine avantajele globalizarii. Problema este ca in timp ce beneficiile pot prevala frecvent asupra unor costuri la nivel agregat, la nivel local/comunitar este posibil sa existe costuri nete masive, dislocari sociale greu de suportat[12]. Iar, acolo unde comunitati cu un numar mare de perdanti sunt numeroase, articularea intereselor se concretizeaza in protectie solicitata. Brexit-ul in UK, ultimele alegeri prezidentiale in SUA (chiar daca admitem impactul lui fake news si propaganda unor actori externi) nu pot escamota aceasta realitate – observabila si in alte state din UE.

Nu intamplator institutii internationale ca Banca Mondiala, Fondul Monetar International, OCDE, BERD, etc. acorda o atentie serioasa efectelor globalizarii, erodarii tesutului social, fragmentarii societale, care pot duce la derapaje politice de amploare. Si bancile centrale mari (Fed, Banca Angliei, BCE, etc) acorda atentie problemelor de distributie a veniturilor, ceea ce era de negandit nu cu multi ani in urma.

Situatia amintita este cu atat mai complicata in state democratice, unde liderii politici cu greu pot justifica politici publice costisitoare social, in mod repetat, cu argumente de genul “nu se poate altfel, sau asa cer pietele internationale”.  Acest tip de argumentatie poate lovi chiar legitimitatea institutionala si politica a celor care decid, poate accentua presiunea sociala si economica (a unor elite locale) in favoarea protectionismului. De aceea, este nevoie de o intelegere multidimensionala a globalizarii”, a deschiderii economice, care sa tina cont de relatia intre situatia economica si sociala a cetatenilor, in general, de procesul politic intr-o democratie. Altfel spus, un liberalism economic inteles in mod ingust, un fundamentalism al pietelor, poate arunca samanta pentru erodarea bazei sociale a democratiei, adica erodarea clasei mijlocii; de aici rezulta extremism politic, populism exacerbat.  Fundamentalismul de piata lucreaza chiar impotriva liberalismului in sens profund, cel care defineste o societate democratica.

Cum se poate vorbi despre “democratie iliberala”, tot asa se poate vorbi despre “liberalism nedemocratic”[13] (suna iar a oximoron), cand oamenii simt ca nu mai au control asupra vietii lor, cand au incredere tot mai putina in cei care ii conduc, cand acuza puterea banilor asupra procesului decizional (capturarea guvernarii de catre grupuri de interese vazute ca ilegitime).

Accente si propensiuni autoritariste in lume

De ce se recurge, totusi, la notiunile de “democratie liberala” si “democratie iliberala”? Ca sa parafrazez, la o juxtapunere a liberalismului si iliberalismului. O explicatie este cresterea accentelor autoritariste in numeroase tari ale lumii, inclusiv in state cu traditii democratice vechi, solide. Autoritarismul poate avea radacini in:

- pentru state, cresterea provocarilor legate de terorism, alte pericole neconventionale (schimbare de clima, imigratie, protejare a granitelor, securitate cibernetica, etc), insecuritate economica. Toate acestea cresc inclinatia de a se recurge la mijloace de control direct in economie si societate in general, de utilizare a unor mijloace ce pot trece dincolo de un control institutionalizat democratic. Daca exista prevederi constitutionale ce privesc asemenea circumstante, ai spune ca lucrurile sunt in ordine. In Franta, de exemplu, starea de urgenta (la care s-a  recurs in ultimii ani ca raspuns la atacuri teroriste) este prevazuta in Constitutie (Art 16), ceea ce justifica, cel putin formal, includerea unor instrumente speciale in panoplia de aparare a statului democratic (as mentiona ca in mai 2018, s-a reintrodus in aceasta tara serviciul militar obligatoriu). Este de asteptat ca accentele autoritariste sa prolifereze daca amenintarile se vor intensifica. Inghetarea partiala a functionarii spatiului Schengen exprima o asemenea stare de fapt. Se poate face aici o analogie cu sindromul “economiei de razboi” (war economy/Kriegswirtschaft).[14]

- insecuritatea economica, care este legata de subestimarea efectelor mai putin bune ale globalizarii. In acest context este de mentionat ascensiunea economica a noilor puteri (China, India), care modifica balanta puterii in lume. Robert Kaplan vorbeste in acest sens de “Reintoarcerea lumii lui Marco Polo”[15]; e vorba de conflictele comerciale ce prolifereaza.

- lucrurile se complica cand autoritarismul este de pus in relatie cu resorturi  identitare, etnice, religioase. Aici, usor se “pot pierde pedalele” procesului democratic.

- exista o teama de necunoscut (de toate felurile) si exista o nevoie de “confort”a oamenilor in mediul in care traiesc in mod stabil, ce nu pot fi disociate de obisnuinte, de sentimente de apartenenta la comunitati ce au identitati impartasite de membrii lor. Este de meditat din acest punct de vedere asupra unui text semnat de Jochen Bittner, cunoscut editorialist la saptamanalul Die Zeit, care vorbeste de nevoia de “Heimat”, ce ar da consistenta notiunii de patriotism[16].


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






















780 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version