Republica Dragnea est în curs de a se contura, instituţional. O dată cu apariţia la Palatul Victoria a Vioricăi Dăncilă,regimul Dragnea este în măsură să se consolideze, evitând riscul tensiunilor care au marcat mandatele de prim- ministru anterioare. Viorica Dăncilă posedă disponibilitatea de a merge până la capăt. Din acest punct de vedere, autoritatea formală şi informală a lui Liviu Dragnea atinge punctul său de maxim istoric. Premierul este mecanismul inert animat de voinţa patronului său politic.

Ioan Stanomir Foto: Arhiva personala

Privind retrospectiv, rapiditatea cu care Preşedintele Republicii a acceptat nominalizarea Vioricăi Dăncilă, evitând apelul la tacticile dilatorii permise de constituţie, apare ca eroarea ale cărei efecte încep să se facă simţite, acum, asemeni unei unde seismice. Contrastul cu epocile Grindeanu şi Tudose este dramatic. De această dată, marja de manevră a şefului de stat este limitată, dacă nu cumva absentă. Premierul este lipsit de acea voinţă proprie care să îi permită definirea unei personalităţi distincte, la nivelul puterii executive. Republica Dragnea capătă, în era Dăncilă, o agresivitate crescută, animată de voinţa de a regândi mecanismele politice şi pe cele constituţionale.

Preşedintele Republicii pare să realizeze, în cele din urmă, că miza autentică a lui Liviu Dragnea este, în acest moment, vidarea de conţinut a prerogativelor şefului de stat în chiar domeniile în care influenţa prezidenţială a fost, tradiţional, necontestată: serviciile de informaţii, recrutarea înalţilor magistraţi, politica externă. Cu fiecare pas întreprins, instituţia prezidenţială este împinsă în irelevanţă. Profilul Republicii Dragnea este acela al unei oligarhii parlamentare, ce se serveşte de un guvern domesticit spre a–şi atinge obiectivele. Republica Dragnea rafinează guvernarea prin interpuşi, eliminând din ecuaţia constituţională pe şeful de stat. Şi toate acestea fără a se recurge la revizuirea legii fundamentale.

Lecţia pe care a extras-o Liviu Dragnea din ratarea încercării de amendare a constituţiei în mandatul USL este cât se poate de clară. Ea implică evitarea, deliberată, a aplicării unui plan general , preferându-se apelul la decupări şi amputări separate. Castrarea instituţiei prezidenţiale se operează, treptat şi chirurgical, cu fiecare asalt şi cu fiecare declaraţie . Controlul deplin asupra Guvernului şi a parlamentului, cel puţin deocamdată, permite planificarea acestor atacuri. Fiecare dintre fronturile deschise îşi are semnificaţia sa. Sesizarea Curţii Constituţionale în chestiunea refuzului de revocare a Procurorului-şef al DNA poate fi ocazia pentru Tribunalul constituţional obedient să formuleze regula de interpretare ce ar goli de conţinut rolul şefului de stat în materie, permiţând domesticirea puterii magistraţilor. Pe un alt nivel, iniţiativa de mutare a ambasadei României la Ierusalim semnalează, dincolo de argumentele de politică externă,gestul de evacuare a Preşedintelui din una dintre zonele sale rezervate constituţional.

Strategia lui Liviu Dragnea se serveşte de toate atuurile pe care i le conferă hegemonia sa incontestabilă de acum. Ideea redesenării profilului comunităţii de informaţii, evocate obsesiv, este justificată de lupta impotriva “ statului paralel”. Liviu Dragnea întreprinde,prin fiecare iniţiativă, un pas în această direcţie a schimbării regimului politic. La câteva luni de la desemnarea Vioricăi Dăncilă, Preşedintele Iohannis este obligat să accepte realitatea. Lupta care se dă acum poartă nu numai asupra capacităţii sale de a câştiga un nou mandat, ci vizează supravieţuirea sau înlăturarea de facto a unui regim ce păstrează pentru şeful de stat un rol semnificativ.

Republica Dragnea, ca oligarhie întemeiată pe supremaţia privilegiilor şi pe patronaj, nu poate supravieţui decât prin eliminarea obstacolelor care îi limitează omnipotenţa. Subminarea prerogativelor prezidenţiale nu este un accident, ci parte din planul care are ca obiectiv înstăpânirea autocraţiei în România. Republica Dragnea se pregăteşte pentru asaltul final.