De ce nu cred ca avem nevoie de alte terase și restaurante în parcurile din București

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Luni, 23 aprilie 2018, 15:13 Actualitate | Opinii


Catiusa Ivanov
Foto: Facebook
Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat că se caută soluții ca în parcurile declarate monument istoric - Cișmigiu, Carol, Herăstrău, ”să se poată desfăşura activităţi de alimentaţie publică, lucru interzis în acest moment”, argumentând că această măsură urmează să crească numărul de turiști.

Declarația vine în contextul în care, în realitate, cele trei parcuri bucureștene sunt pline de terase, restaurante și chioșcuri. De exemplu, în parcul Herăstrău sunt peste 20 de terase și restaurante și zeci de chioșcuri care dau o atmosferă de bâlci. Și parcul Cișmigiu este într-o situație similară. Sunt cel puțin 5 terase și mai multe chioșcuri.

O parte sunt construite cu autorizație, o parte ilegal. Deși a promis un inventar al acestora la începutul mandatului și că va face ordine în această chestiune, primarul Gabriela Firea nu a prezentat până acum  nimic public. Nu știm care terase/restaurante sunt amplasate ilegal și de ce nu au fost demolate dacă nu au actele în regulă. Este un subiect peste care s-a așternut tăcerea.

Tot ce știm este că o bună parte dintre terenurile pe care se află restaurantele din cele trei parcuri sunt deja proprietate privată. Ele au fost vândute de primăriile de sector în perioada 2004-2012. La vremea respectivă, acestea au fost cumpărate de firme, în acționariatul cărora apăreau nume celebre - Cristi Borcea, Andrei Năstase, Dorin Cocoș, etc. În paralel, Primăria Capitalei a mai și închiriat spații comerciale în parcurile Herăstrău și Cișmigiu cu același scop.
  • Citește o investigație HotNews.ro pe acest subiect.
Fostul primar, Sorin Oprescu, a avut o tentativă de a demola câteva terase, însă în locul lor au apărut altele mai mari și mai frumoase, acțiunea fiind mai degrabă una publicitară.

Nu spune nimeni că nu trebuie să existe terase în parcuri, unde poți bea un suc sau mânca ceva, dar de aici până la a transforma un loc creat pentru relaxare și sport într-un bâlci, este cale lungă.

De exemplu, în Hyde Park din Londra sunt două restaurante. Acestea există de zeci de ani și nu a simțit nimeni nevoia de a crește numărul lor. La Paris, în Jardin des Tuileries sunt 4 terase și acestea amenajate discret. În Stadtpark, Viena, sunt două restaurante, plus două chioșcuri la margine.

La noi, în Parcul Herăstrău, pe partea dinspre Șoseaua Nordului, nu mai vezi lacul din cauza restaurantelor și teraselor și nu mai ai loc să treci, iar chioșcurile s-au întins că o plagă.

Turiștii nu sunt interesați numai de cârciumi. Parisul, Londra și Viena sunt vizitate în principal pentru muzeele lor, pentru fabulosul patrimoniu construit, pentru evenimente culturale de bună calitate, parcuri, calitatea spațiului public și tradiția gastronomică.

Dacă facem o comparație în ceea ce privește numărul de turiști, Londra a avut în 2017 - 39,9 milioane de vizite, potrivit datelor furnizate de Agenția Națională de tursism și citate de The Guardian.

Parisul și regiunea Île-de-France, din jurul capitalei Franței, au atras în 2017 un număr record de turiști străini și francezi,cu 2,9 milioane de turiști mai mult decât în 2016, pentru un număr total de 33,8 milioane de sosiri, potrivit datelor furnizate de Comitetul regional de turism din Île-de-France.

În 2016, Viena a avut 14,96 milioane de turiști care au rămas peste noapte, potrivit datelor oficiale.

În comparație, Bucureștiul a avut doar 2.043.970 turiști (români și străini), potrivit datelor furnizate de INS.

Este adevărat, terasele din Centrul Istoric al Capitalei sunt o atracție turistică, numărul celor care vizitează această zonă pentru specificul ei crescând de la an la an, iar decizia primarului Gabriela Firea de a extinde zona Centrului Istoric cu încă 50 de străzi, până în Cartierul evreiesc, este una corectă, atât pentru revitalizarea zonei, salvarea patrimoniului construit cât și pentru turism. Însă creșterea numărului de terase în parcuri este una neinspirată, care va avea efecte negative pe termen lung.

O dovadă clară a acestui fapt este Parcul Titan, unde Primăria Sector 3 a permis în ultimii 5 ani amenajarea mai multor terase și chioșcuri, primarul Robert Negoiță fiind acuzat că a creat o atmosferă de bâlci. Deși parcul este foarte bine întreținut, fumul de la terase se răspândește peste tot, chioșcurile de pe aleea din jurul lacului blochează circulația pietonilor în zilele aglomerate și dau un aspect neunitar.

În concluzie, înainte de a lua o decizie în legătură cu terasele și restaurantele din parcuri, primarul Gabriela Firea trebuie să facă un inventar al acestora, să facă publice datele, să demoleze ceea ce este construit ilegal fiindcă așa este corect și să găsească un echilibru astfel încât parcul să rămână un loc pentru relaxare și sport, dar să existe și câteva locuri civilizate unde să poți bea un suc sau mânca.


Citeste mai multe despre   


















5664 vizualizari

  • +16 (20 voturi)    
    PSD inseamna bishnitza, (Luni, 23 aprilie 2018, 15:52)

    Jos_Dictatura_Dragnea [utilizator]

    PSD inseamna ca orice e de vanzare, orice se poate da, pe un pret oricat de mic.

    Asa administreaza ei tot, tara, orasele, tot. Totul trebuie transformat in aspirator de bani pentru ei si familiile lor.

    Si de aceea merge prost tara, fiindca asa cred si multi romani, ca Romania e doar o sursa de bani si nimic altceva nu conteaza.

    Tara de cimpanzei.
  • +15 (15 voturi)    
    Nu mai este nevoie (Luni, 23 aprilie 2018, 15:54)

    Frank777 [utilizator]

    Demult nu mai este nevoie de nimic nou in Bucuresti.Este deja prea aglomerat si calitatea vietii a scazut dramatic.Te imbolnaveste de nervi Bucurestiul. Trebuie interzise orice noi constructii in zona veche aceasta fiind limita construita in 1989. Trebuie interzise orice noi constructii caci se va ajunge la blocaj. Sa se poata construii numai daca se demoleaza ceva.Demolezi ceva de 1 etaj si 2 apartamente poti construi numai pe aceiasi suprafata cu 1 etaj si 1 sau 2 apartamente.Atat. Demolezi un bloc de 40 de apartamente poti construi un bloc de 10 etaj si maxim 40 de apartamente. Primarii si consilierii locali dau atorizatii de construire cu incalcarea legii si distrug spatiile verzi.Nimeni nu reactioneaza. Coruptia controleaza Bucurestiul.
  • +15 (15 voturi)    
    Ghicim (Luni, 23 aprilie 2018, 15:59)

    ber [utilizator]

    Ce e asa greu de ghicit? "Primareasa" psdului e pusa pe jecmaneala carciumarilor din toate pozitiile. E foame mare de bani! Articolul este bine venit, pentru a-i arata
    bacauancei ce este acela un parc.
    • 0 (0 voturi)    
      :)) (Marţi, 24 aprilie 2018, 17:58)

      Mistrelutz [utilizator] i-a raspuns lui ber

      coincidenta sau nu..la Bacau se pregatesc aceleasi chestii,la indigo,se pregatesc sa inchirieze locuri pentru terase,chioscuri,etc.. in putinele parcuri care sunt
      :))
  • -17 (23 voturi)    
    sa stai la terasa e traditional balcanic! (Luni, 23 aprilie 2018, 16:03)

    mike_the_hunter [utilizator]

    Terasele cu bere , mici, floricele sunt bucuria romanilor obisnuiti, care ies in parc cu amicii, cu copii, injura politicienii, fotbalistii, pe soacra, se gandesc cum zugravesc casa, cu ce bani, unde merg in concediu, bani de cosnita, si multe altele.

    De ce vrea madam Catiusa, nume de arma sovietica letala, sa nu ne lasa nici macar bucuria asta? Ca nu e frumos,ca nu e uniform, ca se raspandeste fumul...da mergi madam la Paris sau la Moscova si te plimba pe acolo in aer curat Vorba lu domn Nae...moftangii, mon cher.
    • +15 (15 voturi)    
      ai uitat sa adaugi (Luni, 23 aprilie 2018, 16:53)

      mos ion roata [utilizator] i-a raspuns lui mike_the_hunter

      " mirosul de hamsii si picioare nespalate,coji de seminte,berea clocita si diluata, mistocareala,dobitocenia" Astfel defineai exact un votant al vostru.(sti tu cine)
      • -5 (9 voturi)    
        asa e, dar... (Luni, 23 aprilie 2018, 17:36)

        mike_the_hunter [utilizator] i-a raspuns lui mos ion roata

        Asa e, dar daca nu iti place Romania asa cum e ea, si mai ales greu de schimbat, fie pleci de aici, fie esti un frustrat caci asa se vede din raspuns, stare care te va duce pe la doctorii specialitatea neurologie.
        • +3 (3 voturi)    
          da! (Marţi, 24 aprilie 2018, 10:06)

          clam [utilizator] i-a raspuns lui mike_the_hunter

          suntem cu totii frustrati, nu vedeti? cand nu te mai frustreaza mitocania agresiva din jurul tau, inseamna ca ai devenit si tu un cocalar. si mai bine frustrat decat cocalar!
    • +2 (2 voturi)    
      parc (Luni, 23 aprilie 2018, 18:22)

      rexulet [utilizator] i-a raspuns lui mike_the_hunter

      Mai bine ati pleca dv. in turcia sau in statele arabe cu toti psd-isti care accepta ca in parcuri pe langa locurile de joaca pt. copii sa se bea sa se fumeze sa se asculte manele si apoi cand coppii lor vor avea 18 ani sau chiar mai putin asta vor face - vor bea vor fuma vor injura sau chiar vor deveni violenti cu ceilati. mai bine nu.
    • +6 (6 voturi)    
      dar de ce (Luni, 23 aprilie 2018, 18:24)

      clam [utilizator] i-a raspuns lui mike_the_hunter

      sa plecam noi din cauza neamurilor proaste? cand m-am nascut in bucuresti, nu tin minte sa-mi fi luat angajamentul de a suporta toti scuipatorii de seminte daca vreau sa raman. Nu mi-a zis nimeni "Asta-i cloaca noastra de mitocanie si oamenii civilizati n-au decat sa se care in tarile civilizate".E dreptul meu sa ma duc intr-un parc sa citesc si sa ma bucur de liniste, nu sa ma inec in fumul vostru de mici, sa va ascult injuraturile si ragaielile de la bere. Dar poate cu timpul (si niste amenzi usturatoare) veti vedea si voi ca civilizatia nu e un lucru chiar asa de speriat. E doar o chestiune de educatie. Daca nu, luati-va dvs. cosnita si plecati unde stiti.
  • +18 (18 voturi)    
    100% de acord (Luni, 23 aprilie 2018, 16:30)

    Cuca [utilizator]

    Mi se par mult prea multe terase, fac galagie, mizerie, si dau o atmosfera de talcioc, de iarmaroc.

    Oribil. Ma duc in parc sa citesc linistit pe o banca, si aud galagie, muzica tare, si stau in miros de mici, bere, floricele si porumb fiert.

    O amarata de tara balcanica....
  • +13 (13 voturi)    
    Emotional DUamna Gabi vrea Voluntarizarea (Luni, 23 aprilie 2018, 16:33)

    un domn [utilizator]

    Bucurestiului pentru a evita alegerile locale urmatoare, practic Principatul Voluntari se va Infrati administrativ teritorial cu Bucurestiul, detinatorii de autovehicule inmatriculate cu B isi vor schimba taloanele cu IF
  • +7 (7 voturi)    
    GVF a gasit solutia : autorizeaza ilegal terase (Luni, 23 aprilie 2018, 17:38)

    Gargara3 [utilizator]

    Inca din 2017 GVF a autorizat construirea unei terase lacustre pe Lacul Herastrau.Pentru un vechi ponton nautic din zona Restaurantului Isoletta s-a emis Autorizatia de construire 173/1509406/12.06.17, eliberata de PMB pentru ”Consolidare reparare structura degradata ponton C41” autorizatia a fost obtinuta retroactiv, dupa ce constructia a fost executata ilegal si a fost sistata de Politia locala sector 1(Disciplina in Constructii) in 2016. Aceasta Autorizatie este o incercare nereusita a GVF de a ne face sa credem ca se repara si se consolideaza vechiul ponton.Nu este adevarat, vechiul ponton a fost mai degraba deteriorat de stalpii noi structurii, care au perforat platforma pontonului vechi . Mai mult decat atat au fost construiti stalpi noi in afara vechiului ponton intentionandu-se o extindere a suprafetei pontonului, prin care se modifica un element important al monumentului istoric Lacul Herastrau; suprafata luciului de apa ,fapt despre care nu se pomeneste in Autorizatia de construire Deci beneficiarul autorizatiei, SC Aperitivio & Sweets SRL, dupa ce a incalcat toate normele legale, si a construit fara autorizatie 12 noi stalpi din beton armat in albia unui Monument istoric Lacul Herastrau, a primit o Autorizatie de construire care ii acopera ilegalitatile si si ii da posibilitatea sa beneficieze de rezultatul faptelor sale ilegale, o terasa in care isi va desfasura activitatea un nou restaurant. care va obtura vederea catre lac. Iar acesta este doar inceputul Terasa e aproape gata si are o suprastructura metalica hidoasa care o acopera.Daca pana acum nici un primar nu a indraznit sa dea autorizatie de construire pe lacul Herastrau GVF a facut-o. Astfel GVF a deschis drumul legalizarii constructiilor lacustre ilegale existente deja, care uratesc de ani de zile lacul Herastrau. Mai mult , sunt cateva sute de metrii liniari de pontoane aflate intr-o stare avansata de degradare. Toate aceste vor fi ”reparate” si vor devenii terase lacustre . .
  • +3 (3 voturi)    
    glumiti, nu? (Luni, 23 aprilie 2018, 18:08)

    Itsoc [utilizator]

    Jardins des Tulleries - nu are terase
    Jardins des Luxembourg - nu are terase
    Parc de Saint-Cloud - nicio terasa
    Bois de Boulgne - are doar prostituate est-europene
    Bois de Vincennes - nu are terase
    Jardins des Versailles - o terasa si un muzeu

    Prostii de francezi ar trebui sa ia exemple de la firea despre cum se face.

    babajeti bah, parcurile sunt sa-ti clatesti creierul si sa te reincarci nu sa consumi o fleica si sa bei o bere, vaidecapul nostru!
  • +1 (1 vot)    
    Link (Luni, 23 aprilie 2018, 19:22)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Pentru cine vrea sa acceseze articolul dar nu poate, link-ul corect este acesta:

    https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-20915785-fotogalerie-cum-umplut-parcurile-din-bucuresti-terase-restaurante-chioscuri-cum-ajuns-parte-dintre-dintre-ele-proprietate-privata.htm

    @Redactie HN
    Va rog frumos sa il actualizati in cadrul articolului. Se pare ca diacriticile v-au sabotat de data aceasta :)
  • +3 (3 voturi)    
    Soluția poate fi citită printre rânduri: (Marţi, 24 aprilie 2018, 5:33)

    nick24 [utilizator]

    "Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat că se caută soluții ca în parcurile declarate monument istoric - Cișmigiu, Carol, Herăstrău, ”să se poată desfăşura activităţi de alimentaţie publică, lucru interzis în acest moment”, argumentând că această măsură urmează să crească numărul de turiști. "

    Arborii fiind seculari vor fi declarați un pericol pentru numărul mare de turiști și vor fi tăiați, făcând loc teraselor mult mai sigure.
  • +1 (1 vot)    
    Din pacate (Marţi, 24 aprilie 2018, 22:03)

    Cetateanu [utilizator]

    Suntem sub asaltul mitocaniei si ticalosiei PSD - si ce or mai fi(rea). DIn pacate dupa cum se vede sub conducerea maretului conducator Dracnea PSDul isi toarna legi de albire (nu la piele) ci la imagine: hotul si ticalosul devin buni cetateni (chit ca sunt niste mafioti nenororciti). Adevarul ca cu boul nu poti sa vorbesti frumos: doar bata si amintirea pe direct a neamurilor care l-au facut pe el asa mizerabil mai poate scoate ceva. Pana la vot ramai in pielea goala. V-am mai atras atentia: ticalosia din pacate e transpartinica: un exemplu DT: altadata un cartier civilizat s-a inecat in mizerie datorita actiunii:PNL_PDL_PSD. Fura taci si fugi a fost sloganul ultimilor 3 primari +2 (Oprescu si Firea- sustinatori ai "localilor": Poteras, Manescu Mutu).


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version