Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

„Refondarea” UE în marş: clarificări de viziune dar şi apariţia diferenţelor Macron-Merkel

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Joi, 19 aprilie 2018, 10:15 Actualitate | Opinii


Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Puncte cheie:

  • Zilele acestea au adus discursuri şi luări de poziţie importante, mult aşteptate, ale principalilor „scenarişti, regizori şi actori” ai preconizatei reforme a Uniunii Europene, Emmanuel Macron şi Angela Merkel. Pe măsură ce se clarifică viziunile asupra viitorului Uniunii Europene post-Brexit, la Paris şi Berlin, se adâncesc dilemele, diferențele şi chiar neînţelegerile franco-germane;
  • Aparent, consensul politic se păstrează şi după discursul flamboaiant al lui Macron din Parlamentul European, Angela Merkel susţinând oficial, alături de preşedintele francez, viziunea unei Uniuni Europene puternice şi competitive, bazate pe valori, capabilă să ofere răspunsuri credibile provocărilor prezente şi mai ales să învingă „revoluţia conservatoare”, iliberală, care dă semne că se extinde în Europa Centrală şi nu numai;
  • Dincolo de consensul aparent, încep să se distingă însă diferenţele de viziune între Franţa şi Germania, Macron fiind mai preocupat de întărirea guvernanţei în Zona Euro, de un buget propriu al Zonei Euro şi de o consolidare politică a grupului economiilor centrale ale Uniunii (guvern, parlament comun sau cel puţin ministru de Finanţe al Zonei Euro, plus măsuri de unificare sau convergenţă fiscală etc.) în timp ce Germania este mulţumită cu regulile şi funcţionarea economiei din prezent, nu doreşte să fie legată de alte state prin reguli fiscale prea puternice, tocmai pentru a-şi păstra libertatea şi pârghiile de acţiune în situaţii neprevăzute şi pentru a nu-şi reduce standardele de competitivitate şi bunăstare, nici măcar la nivelul Franţei, pentru a nu mai vorbi de alte state din grupul Euro, aflate sub nivelul economiei franceze, oricum afectată de deficitele structurale mari şi de datoriile imense. În schimb, Germania dorește înființarea unui fond monetar european, un fel de replică regională a FMI, prin transformarea mecanismului european de stabilitate (ESM), dilema fiind însă legată de necesitatea revizuirii Tratatului UE, procedură complicată, care necesită ratificarea în toate statele și care ar putea arunca Uniunea în haos și incertitudine politică;  
  • Nu mai încape nicio îndoială că, în conjunctura actuală, Emmanuel Macron a preluat rolul de lider politic al reformei Uniunii Europene, prin carisma, popularitatea, energia vârstei de 40 de ani şi legitimitatea pe care i-o conferă începutul triumfal al carierei sale politice la vârf. Angela Merkel în schimb, la 63 de ani, care tocmai şi-a început al patrulea şi ultimul mandat de cancelar (obţinut cu doar 51% susţinere în Bundestag, după şase luni de negocieri grele), are într-adevăr de partea sa experienţa de 28 de ani în politică, moderaţia şi precauţia unui lider încercat, dar se confruntă cu scăderea popularităţii interne şi externe şi cu dificultatea conducerii unei coaliţii bipartinice, în care CDU/CSU şi SPD au viziuni diferite pe numeroase teme, în timp ce în opoziţie partidul naţionalist radical AfD este în creştere;
  • Nu toate ideile din Planul Macron vor deveni realitate, din varii motive (nu doar din cauza opoziţiei posibile a Germaniei), dar este oricum impresionantă inteligenţa politică, inspiraţia şi creativitatea tânărului preşedintelui francez, care surprinde continuu nu numai prin oferta politică ingenioasă, exprimată în formule sclipitoare, dar şi prin metodele abile de a contracara tezele taberei adverse. Ultimul exemplu este elocvent: simţind că termenul „suveranitate” pare confiscat de susţinătorii „revoluţiei conservatoare”, iliberale, şi că acest termen are ceva succes printre naţionaliştii speriaţi de perspectiva pierderii controlului, Macron propune și el, derutant pentru mulți, „reinventarea suveranităţii europene”, un termen suficient de generos, ambiguu şi atotcuprinzător, care poate însemna orice, de la mai multă autoritate acordată Bruxelles-ului şi instituţiilor supranaţionale ale Uniunii (adică viziunea exact opusă Poloniei), până la Uniunea Apărării, autonomia strategică faţă de Statele Unite, guvernarea Zonei Euro etc. De pildă, Macron a folosit termenul şi cu ocazia scandalului Skripal din Marea Britanie, când a spus că „atacul chimic este o agresiune la adresa suveranităţii europene”. Dacă mai adăugăm recenta dezbatere din Franța, în care Macron s-a pronunțat pentru „reclădirea dialogului și refacerea legăturii pierdute stat-biserică” (propunere care i-a scos din minți pe socialiștii radicali sau moderați ai lui Melenchon, Valls și Hamon, care au spus la unison că „Franța seculară s-a trezit cu un ajutor de paroh la Elysée”), înțelegem că noul Macron este în curs de glisare ușoară spre centru-dreapta, ca mișcare adaptativă la curentul conservator-iliberal, după ce a trecut de la socialiștii de centru-stânga din guvernul Valls (2015-2016), prin centrul liberal (2017) cu care a câștigat alegerile anul trecut, ajungând acum să se gândească cum să ia o parte din electoratul republican dezamăgit de prestația lui Fillon;
  • Așa cum am mai spus cu alte ocazii, am în continuare rezerve că „până la summitul din iunie va fi convenit un pachet coerent de reforme ale Uniunii Europene”, după cum optimist se declară în prezent, cu atât mai mult cu cât blocajul politic din Italia postelectorală continuă, fiind greu de crezut că este realist să se propună și să se anunțe public un pachet de reforme care să nu fie asumat de a treia mare economie și democrație a UE27. În cel mai bun caz, s-ar putea ajunge la o eventuală declarație politică a nucleului franco-german asupra unui set de intenții, drumul până la un Acord final al UE și, respectiv, implementarea măsurilor fiind lung. Nu este exclus ca reforma Uniunii Europene să conducă la un moment dat la ideea că este necesar un nou Tratat, ceea ce înseamnă, practic, trecerea la jocul politic pe muchie de cuțit, cu mize de tipul totul sau nimic.

*

Discuţia despre viitorul Uniunii Europene post-Brexit a început şi este acum în formulă completă, odată ce Angela Merkel şi-a reluat locul în nucleul central. Suntem în faza discursurilor vizionare, a clarificărilor de voinţă la nivelul capitalelor naţionale dar şi a apariţiei primelor diferenţe şi neînţelegeri pe axa Paris-Berlin. Bun, nu ne aşteptam să fim noi chiar în avangarda reformei şi a marilor dezbateri din UE27, dar nici să lipsim complet din aceste discuţii, să nu avem nicio idee şi să nu propunem nimic, cu atât mai mult cu cât la 1 ianuarie anul viitor preluăm Preşedinţia Consiliului UE, în semestrul-cheie în care vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European şi în care este probabil să se producă efectiv Brexitul (dacă nu se va decide o amânare cu un an). Să nu mai punem la socoteală că vom găzdui chiar şi summitul dedicat viitorului Uniunii Europene, la Sibiu. Dar cu ce agendă, naţională măcar, dacă nu europeană, abordăm noi, la Bucureşti, acest viitor?

Bună sau rea, criticabilă sau nu, Polonia a produs şi a propus totuşi o viziune clară asupra Uniunii Europene, pe care nu pierde nicio ocazie să şi-o promoveze public. Varşovia este, cu alte cuvinte, parte a acestei dezbateri cruciale despre viitorul Uniunii şi luptă cu argumentele proprii, pe care unii le suţin, alţii nu, pentru a-şi „vinde” perspectiva. Nu că am avea mari aşteptări de viziune asupra viitorului UE de la actualul premier de la Bucureşti, un fost europarlamentar de duzină, activist de partid pus pe listă pentru cuminţenie, cu un profil submediocru şi o activitate ştearsă, dar diferenţa de CV între premierii de la Varşovia şi de la Bucureşti, în favoarea lui Morawiecki, este absolut cutremurătoare pentru oricine are răbdare câteva minute să parcurgă cele două CV-uri. Este greu să scoţi capul în Europa şi să mai zici ceva, în aceste condiţii de jenantă submediocritate intelectuală şi profesională la nivelul conducerii guvernului, ca să nu mai spunem de bilele negre care se adună în dreptul României, dinspre majoritatea parlamentară, pe legile justiției și mai ales pe codurile penale. Deci, vom fi foarte probabil în afara grupului de guverne care contează în dezbaterea cu privire la viitorul Uniunii.

Dar să revenim la cei care contează. Discursul lui Macron (în Parlamentul European) a fost, şi de această dată, puternic, inovativ, energic, mobilizator şi hotărât, bazat pe valori şi înfruntând deschis „revoluţia conservatoare”, iliberală, din Europa Centrală şi nu numai. Macron a reuşit totodată să transmită semnalul convingător că… începe transformarea Uniunii Europene iar reformele sunt iminente, urmând a avea loc (acum sau niciodată) în această mică fereastră de oportunitate istorică, deschisă după alegerile din Franţa, Germania şi Olanda.

Reacţiile au venit imediat, cele mai importante fiind din Germania, unde se (re)confirmă că CDU/CSU nu debordează de entuziasm faţă de propunerile lui Macron de întărire a guvernării politice în Zona Euro. Ca și în septembrie anul trecut, după discursul de la Universitatea Sorbona, unii parlamentari creștin-democrați dar și o parte a presei influente de la Berlin și Frankfurt au ținut să arate că propunerile lui Macron sunt deocamdată strict franceze și că nu au fost asumate de prima mare economie a UE. Acesta nu este neapărat un semnal de opoziție, ci mai degrabă de precaută punere în gardă – Germania a luat notă de Planul Macron și va exprima în perioada următoare propriul punct de vedere, bazat pe aceeași idee generală a necesității de a reforma UE și de a o face mai puternică, mai eficientă și mai competitivă pe plan global, respectiv mai atractivă pentru votanții din cele două mari democrații.

Ceea ce uneşte însă de pe acum viziunile lui Macron şi Merkel este hotărârea comună de a impune voinţa unei Uniuni Europene care apără valorile liberale şi avansează pe linia integrării, respectiv de a fi mai fermi/intransigenţi cu statele care nu respectă valorile Uniunii Europene. Evident, un val de critici va urma din tabăra opusă, dezbaterea fiind deja pornită. Personal, nu am nicio îndoială că statul de drept și independența justiției vor deveni curând o temă majoră și un instrument de evaluare a statelor periferice de către nucleul dur al Uniunii, inclusiv prin legarea de accesul la fondurile europene.

Discursurile din ultimele luni ale președintelui Macron ne arată și o față politică foarte abilă a tânărului lider francez. Plecat acum doi ani din guvernul socialist, trecut în anul campaniei electorale prin centrul liberal, iată-l acum tentat de alunecarea spre centru-dreapta. Dacă stânga pare deja un teren ocupat de ascensiunea radicalilor lui Jean-Luc Mélenchon, drepta republicană moderată este încă fără lider, după eșecul lui François Fillon, iar recursul la concepte precum suveranitatea și legătura cu Biserica realizează exact puntea ideologică de care avea nevoie Macron pentru a bate la poarta electoratului republican francez.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro






















891 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version