Un pic de istorie
Repartizarea locurilor pentru care statul asigură finanțare către universitățile din România a cunoscut variații puternice și în trecut, nu doar în perioada dezbaterii actuale privind alocările de locuri către universitățile tradiționale sau non-tradiționale. Spre exemplu, nu cu mult timp în urmă, în perioada cuprinsă între 1970 și 1980 ponderea studenților înmatriculați în funcție de domeniile de studii a înregistrat o răsturnare impresionantă. Potrivit datelor publicate în 1990 de Institutul Național de Statistică, în Anuarul Statistic, în această perioadă ponderea studenților înmatriculați în domeniul ”Industrie” a crescut de la 21% în 1970 la 47% în 1980. Și atunci, ca și acum, numărul locurilor subvenționate de la bugetul de stat alocate universităților era relativ fix, ceea ce făcea ca repartizarea acestora să fie un joc de sumă nulă. Astfel, dublarea ponderii persoanelor înmatriculate la programe de studii din domeniul ”Industrie” a determinat scăderea ponderii persoanelor înmatriculate în alte domenii de studii. Atunci, ca și acum, diminuarea cea mai vizibilă a fost în domeniul studiilor ”Universitare și Pedagogice”, care au pierdut masiv, de la 39% (1970) ajungând la 9% persoane înmatriculate în totalul numărului de studenți.
După 1990 datele publicate de Institutul Național de Statistică și disponibile online în aplicația TEMPO on-line (www.insse.ro), indică o inversare a acestor distribuții. După cum putem vedea în Raportul privind starea finanțării învățământului superior și măsurile de optimizare care se impun, publicat în anul 2014 de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), ponderea studenților înmatriculați în domeniile ”Științe inginerești, inginerie, industrie” a scăzut de la aproape 60% în 1990 la aproximativ 25% în 2007, apoi a reînceput să crească, ajungând la peste 40% în 2013. Într-o dinamică opusă față de perioada anilor 1970 – 1980, principalele domenii de studii care au atras mai multe persoane care doreau obținerea unei diplome de licență au fost ”Științele economice” și ”Științele juridice”. Împreună, domeniile ”Universitar”, ”Științe sociale” și ”Științe fundamentale” au înregistrat o creștere de la aproximativ 10% în 1990 până la un maxim de 25% în 2007, urmat de un regres înspre o pondere de aproximativ 20% în 2013. Să notăm doar faptul că unele domenii de licență precum ”Filosofia” sau ”Istoria” au avut un număr relativ constant de înmatriculări, în timp ce altele, precum ”Pedagogia” au înregistrat creșteri semnificative.
Fluctuația înmatriculărilor, reflectată implicit în distribuția locurilor subvenționate de la bugetul de stat, este lesne de explicat. În perioada anilor 1970 – 1980, sistemul economiei centralizate care avea ca obiectiv planificarea resursei umane necesare pentru producție a dus, pe fondul dezvoltării ramurii industriale a economiei, la creșterea necesarului de forță de muncă calificată pentru astfel de ocupații. După 1990, în perioada tranziției, dispariția unităților economice industriale a determinat o scădere a atractivității și interesului pentru astfel de specializări universitare. În paralel, în perioada anilor 1990 și începutul anilor 2000, interesul pentru studiile juridice și economice care asigurau o mai mare flexibilitate ocupațională a crescut. De asemenea, este de notat că mare parte a expansiunii învățământului superior a fost susținută de persoanele care nu avuseseră posibilitatea să urmeze studii universitare în timpul comunismului, din cauza limitării drastice a accesului la învățământ superior în perioada 1980-1990. Cererea foarte mare a fost acoperită de învățământul particular, dar și de forme mai flexibile de educație care scădeau costurile de oportunitate ale educației universitare, precum învățământul online sau la distanță. Această categorie de studenți urmărea să obțină o licențiere a nivelului superior de studii în domenii generaliste atât fiindcă acestea le-ar fi oferit mai multă flexibilitate pe piața muncii, cât și pentru câ aceste domenii (economic, social, juridic) erau percepute ca fiind mai accesibile pentru cei care își definitivaseră învățământul licel cu mai mult timp în urmă.
Banca Mondială…
Recursul la autorități supra-naționale, ca sursă a legimizării unui discurs și a unei măsuri, este o tehnică larg utilizată și în România de mult timp. Banca Mondială este considerată o sursă de imparțialitate, finanțare și expertiză ce nu poate fi bănuită de influențe politice. Banca Mondială a oferit consultanță Guvernului României pentru elaborarea ”Strategiei Naționale pentru Învățământ Terțiar 2015 – 2020”[1]. De asemenea, anterior elaborării Strategiei, în 2011, aceeași instituție de consultanță a realizat o analiză comprehensivă a sistemului de învățământ superior din România, ”Analiza Funcțională a Sectorului Învățământ Superior”[2]. Deși Strategia Națională pentru Învățământ Terțiar 2015 – 2020 a fost asumată prin HG de către Guvernul României, relative puține din recomndările experților Băncii Mondiale au fost puse în practică prin politici publice. Cu toate acestea, unele constatări din aceste rapoarte au fost recent aduse în discuție publică de către ministrul educației, dl Valentin Popa. Acesta, în încercarea de a justifica o alocare a locurilor bugetate, percepută de către o serie de universități ca fiind discreționară, folosește analizele Băncii Mondiale ca instrumente politice, distorsionând nu doar sensul acestora, ci și al recomandărilor de politici formulate de către experții Băncii Mondiale.
Astfel, afirmația ministrului educației ”Banca Mondială ne arată că România are cea mai mare proporție a asbsolvenților din științele sociale din UE”, deși se bazează pe o constatare factuală din Analiza Funcțională a Sectorului Învățământ Superior, este falsă. În primul rând, raportul sus menționat a fost elaborat în 2011 și reflectă situația anilor 2000-2008, nicidecum realitățile actuale, când ne aflăm la 10 ani distanță de perioada respectivă. Să propui fundamentarea unei politici publice în 2018 pe date empirice din 2008, iată o contraperformanță de guvernare responsabilă, bazată pe evidențe empirice de actualitate! În al doilea rând, raportul Băncii Mondiale arăta, dincolo de orice echivoc, că învățământul particular era răspunzător pentru expansiunea spectaculoasă, cu mult peste ritmurile Uniunii Europene, a înmatriculărilor în învățământul superior românesc, cu precădere cel din domeniile socio-umane. Nicidecum analiza publicată atunci de Banca Mondială nu se referea la cifra de școlarizare finanțată de la bugetul de stat sau la ponderea absolvenților ce ocupau locuri bugetate. Recomandările de politici formulate în raportele respective nu sugerau ministerului să intervină prin distorsionarea pieței de învățământ superior, ci mai degrabă încurajau instrumente de politici precum cele de asigurare a calității sau acordarea de stimulente pentru participarea universităților în studii de tip tracer.
În prezent…
Astăzi, după 10 ani de la perioada analizată în rapoartele invocate, realitatea este că învățământul particular s-a redus considerabil, de la aproape 500.000 studenți înmatriculați în instituții de învățământ superior particular în 2008/2009 la aproximativ 70.000 în 2015/2016. Structura, pe domenii, a înmatriculărilor în învățământul superior este complet diferită de cea invocată de dl ministru. Astfe, datele publicate în EUROSTAT, sub titulatura indicatorului ”Distribuția absolvenților în funcție de nivelul educațional și domeniul de specializare[educ_uoe_grad03]” arată că în anul 2015 (cel mai recent pentru care există valori validate la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii) absolvenții din domeniul științelor sociale reprezentau 9,1% din totalul absolvenților de învățământ superior din România. Valoarea este departe de a fi bună pentru primul loc, media înregistrată la nivelul UE (28 de state) fiind de aproape 10%, iar țări precum Bulgaria (15,9%) sau Italia (15,6%) fiind evident mai bine clasate decât România. Așadar, România se află, în ceea ce privește invocata pondere a absolvenților din domeniul științelor sociale, în a doua jumătate a clasamentului, mediana regăsindu-se la 10,4% (Ungaria). Dacă tot suntem aici, să mai consemnăm niște date. Spre exemplu în ceea ce privește absolvenții din domeniul științelor agricole, în anul 2015 aceștia reprezentau 4,1% din totalul absolvenților programelor de studii de nivel terțiar din România, cu mult peste media UE 28, situată la valoarea de 1,7%. În domeniul științelor inginerești ne situăm din nou pe o poziție fruntașa în clasament, absolvenții programelor de studii din acest domeniu reprezentând 17,2% din totalul absolvenților din România, în timp ce media UE 28 este de doar 14,9%. Și în domeniul tehnologia informației și comunicații (pe scurt IT&C) suntem pe locuri fruntașe în Europa, ponderea absolvenților în cazul României, 5,4% fiind mai mare decât media UE de 3,6%. Atât, în domeniul științelor inginerești, cât și în domeniul științelor agricole sau cel al tehnologiei informației, România se află în cvintila 4 la nivelul UE, în timp ce la științe sociale suntem în cvintila 2!
