„I-am invitat pentru această toamnă, la un summit, pe mai mulți președinți din regiunea noastră, un summit care se numește «Summitul Celor Trei Mări» și aici, varianta optimală, e nevoie de colaborarea bună cu Guvernul” – afirma, la 15 februarie 2018, președintele Klaus Iohannis. Va reuși România, în anul Centenarului, să folosească oportunitatea și să organizeze un eveniment de succes? [1]
Inițiativa celor Trei Mări (ITM), lansată de președinții Poloniei și Croației, Andrzej Duda și Kolinda Grabar-Kitarović în 2015, include în prezent 12 state membre ale Uniunii Europene, cuprinse între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră (BABS). Este vorba despre Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, cele trei țări baltice (Lituania, Letonia, Estonia), apoi Austria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria.
Summitul de la București va reprezenta un pas important în trecerea ITM de la concepție la materializare. Miza este obținerea unor rezultate palpabile, care să demonstreze că aceasta nu este un simplu for de discuții politice, ci un instrument eficient pentru realizarea scopurilor pe care și le-a propus.
România este profund dedicată proiectului european, militând pentru o Uniune puternică și coezivă, fără mai multe viteze, de aceea exclude orice formule de „regionalizare” sau „constituirea unor cercuri concentrice exclusiviste”, după cum a explicat președintele Iohannis. În același timp, vede în NATO o instituție indispensabilă pentru asigurarea securității europene. Pe cale de consecință, susține consolidarea și adâncirea relației transatlantice [2].
Inițiativa celor Trei Mări este privită de București plecând tocmai de la aceste coordonate. Statele membre, cu excepția Austriei, împărtășesc un trecut marcat de traumaticul experiment comunist și de dificultățile tranziției și sunt încă departe de nivelul de dezvoltare atins de către restul Uniunii. Prin urmare, colaborarea devine o condiție sine qua non pentru reducerea decalajelor și, în ultimă instanță, pentru întărirea Uniunii Europene însăși. De remarcat că această viziune este similară cu cea a altor capitale din Europa Centrală și de Est. Nu întâmplător, de pildă, în timpul unei întâlniri între Președintele României, Klaus Iohannis, și Președintele Republicii Croația, Kolinda Grabar-Kitarović, punctele de vedere referitoare la Inițiativa celor Trei Mări au coincis întru totul. [3]
În același sens, pentru promovarea pozițiilor comune ale statelor de pe flancul estic al NATO, Președintele României și Președintele Poloniei au inițiat, în 2015, Formatul București 9. Acesta este un grup de cooperare regional alcătuit din Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Ungaria și Slovacia). Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, anunța recent că acesta va avea o activitate semnificativă în 2018: „Am avut în această lună (martie, n.n.) o întâlnire a miniștrilor Apărării din țările membre ale B9. În aprilie vom avea pentru prima oară o reuniune parlamentară la nivelul șefilor de parlamente din țările membre. În a doua parte a anului vom avea o întâlnire la alt nivel, a președinților și premierilor, care se va desfășura la Varșovia, în pregătirea unei viziuni pe care noi o avem sau am putea să o avem, în ceea ce privește Summitul NATO de la Bruxelles. Important e să asigurăm o coerență și siguranță că frontul este tratat unitar” [4], a declarat el.
Astfel, Inițiativa celor Trei Mări și Formatul București 9 sunt complementare, punând accentul fie pe dezvoltarea economică, fie pe securitate și apărare și sunt încurajate de Washington.
Față de cele două întâlniri anterioare, summitul de la București are deja anunțate două premiere. În primul rând, este vorba despre organizarea unui Forum de Afaceri al Inițiativei, care va reuni reprezentanți ai unor companii și oameni de afaceri din regiune sau din afara ei (din alte state ale UE, SUA, state non membre UE, Balcanii de Vest, vecinătatea estică) facilitând contactele directe și eventuale parteneriate. Înființarea sa a fost stabilită încă din timpul întâlnirii de la Varșovia [5], iar președintele american, Donald Trump, și-a exprimat în discursul său puternicul sprijin pentru acest demers [6].
În al doilea rând, se va realiza o rețea de Camere de Comerț, pentru susținerea și promovarea afacerilor în regiune, informare și transfer de know-how etc.
Aceste două noutăți, făcute publice de către șeful statului român la întâlnirea cu ambasadorii străini din 23 ianuarie 2018, pot fi însoțite de altele. De exemplu, în perspectivă, poate fi înființat un Fond al Celor Trei Mări, după modelul Fondului Internațional Visegrád. Misiunea Fondului Visegrád, creat la 9 iunie 2000, este de a facilita și de a promova cooperarea strânsă dintre cetățeni și instituțiile din regiune, precum și cu cele din Grupul V4 și alte țări, îndeosebi cele din Balcanii de Vest și țările din Parteneriatul Estic. Astfel, fondul implementează și realizează aceste activități prin intermediul granturilor acordate proiectelor din domeniul cultural, științifico-educațional, schimburi de tineri, proiectelor tranfrontaliere și în sfera turismului și prin programe individuale de mobilitate etc. Acest model de succes poate fi extins la nivelul Inițiativei și are potențialul de a atrage fonduri mai generoase sau de a derula un număr mai mare de programe.
O provocare distinctă o reprezintă, după cum afirma șeful statului român la 23 ianuarie 2018, „selectarea de proiecte prioritare cu impact pentru regiune, care să promoveze interconectarea, mai ales pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în domeniile transport, energie și digital, sau prin stimularea economiilor statelor participante”. În mod evident, fiecare stat membru are o agendă proprie, dictată de interesele și necesitățile sale de dezvoltare. Plecând de la acestea, el poate urmări implementarea cu predilecție a unui anumit program, care poate avea o relevanță mai mare sau mai mică pentru întreaga regiune. De exemplu, la summitul de la Varșovia, președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarović, a prezentat o listă de 150 de proiecte majore de infrastructură cu impact asupra zonei Celor Trei Mări, care ar necesita 45 de miliarde de euro [7]. Prin urmare, se impune identificarea unui număr rezonabil și fezabil de proiecte, pentru fiecare dintre cele trei domenii prioritare (transport, energie și digital), care să primească sprijinul deplin al ITM, ceea ce ar presupune stabilirea unor criterii de selecție.
România, de pildă, este interesată de finalizarea cu succes a gazoductului BRUA, susținut și de Comisia Europeană. Acesta va interconecta energetic Bulgaria, România, Ungaria și Austria, făcând joncțiunea în sud cu gazoductul TAP (care va transporta gaz azer dinspre Marea Caspică) și, în Centrul Europei, cu huburile de gaze. Se dorește astfel diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale a țărilor europene, transportul spre piețele Central Europene a rezervelor de gaze naturale din Marea Caspică și securitatea alimentării cu gaze a României. El va asigura o capacitate de transport pe direcția Bulgaria (în ambele sensuri de curgere) de 1,5 mld.mc/an iar, pe direcția Ungaria o capacitate de transport de 1,75 mld.mc/an în faza I și 4,4 mld.mc/an în faza II [8]. Din păcate, conducta BRUA (proiect pe care președintele american, Donald Trump, l-a menționat laudativ în discursul său din 6 iulie 2017), nu va mai traversa Ungaria, operatorul sistemului de gaze din această țară, FGSZ, propunând ca volumul de gaze care ar proveni dinspre România să fie distribuit din Ungaria înspre Slovacia, Ucraina, Croația sau Serbia [9].
În mod similar, Croația construiește la Krk (Marea Adriatică) un terminal de Gaz Natural Lichefiat (LNG), a cărui capacitate va fi de peste 2 miliarde metri cubi de gaz anual. De remarcat că și acesta se bucură de ajutorul UE, Bruxelles-ul contribuind cu 101,4 milioane de euro, aproximativ 30% din valoareaa estimată a lucrărilor [10]. La rândul său, Polonia a inaugurat în 2016 primul său terminal LNG, în portul Świnoujście din Marea Baltică. Cele două state au semnat deja un angajament de a construi în comun un coridor de transport Nord-Sud, care ar putea fi finalizat în următorii 2-3 ani [11]. Trebuie menționat că și acest demers se bucură de aprecierea oficialilor SUA.
În domeniul infrastructurii de transport, mai multe state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, intenționează să construiască împreună o axă rutieră care să lege Marea Baltică de Marea Mediterană, Lituania de Grecia și Bulgaria. Proiectul rutier Via Carpatia a primit deja adeziunea a șapte țări — Lituania, Ungaria, Slovacia, Polonia, România, Ucraina și Turcia — semnatare ale unei declarații comune [12].
Nici infrastructura digitală nu trebuie ignorată, statele zonei aflându-se, din păcate, printre codașele Uniunii Europene la acest capitol. România, de exemplu, în ciuda unor progrese, se găsește pe locul 28 între cele 28 de state membre ale UE [13]. Bulgaria, Croația, Polonia, Ungaria și Slovacia prezintă și ele deficiențe majore, făcând parte din clusterul de țări cu performanțe scăzute. De aceea, se resimte o nevoie acută de proiecte de inovație tehnologică, cu potențialul de a se transforma în firme de tip start-up. După cum e nevoie de specializarea inteligentă și de educație în domeniu. Securitatea cibernetică reprezintă un alt sector în care statele zonei își pot reuni eforturile.
Alt palier al colaborării reciproce este cel industrial. Din punctul nostru de vedere, o oportunitate în acest sens este proiectul prezentat de Comisia Europeană în iulie 2017, referitor la viitorul apărării europene. În cadrul acestuia se remarcă Programul european de dezvoltare industrială în materie de apărare, care se desfășoară pe doi ani [14], între 2019-2020, dispunând de un buget de 500 milioane de euro. Pentru a fi eligibile, proiectele trebuie să îndeplinească un criteriu de cooperare, pentru a ieși din reflexul de a opera în cadre naționale. O prioritate pentru Comisie o reprezintă încurajarea companiilor mici și mijlocii din industrie să facă parte din consorțiile ce propun proiecte spre finanțare. Participarea transfrontalieră a IMM-urilor reprezintă un avantaj în cadrul evaluărilor proiectelor. Intervențiile finanțate enumeră design, dezvoltare de prototipuri, calificări și certificări ale unor produse sau tehnologii și studiile în domeniu. Beneficiarii sunt consorțiile formate din cel puțin 3 actori, din cel puțin 2 state membre. Iată, așadar, cum Inițiativa celor Trei Mări poate deveni cadrul perfect pentru susținerea unui program european.
Dar colaborarea nu trebuie limitată numai la planul economic. Astfel, pot fi imaginate și puse în aplicare numeroase proiecte comune în educație, cercetare, cultură, turism, sănătate sau mediu. În toate acestea pot fi atrase și statele din Balcanii de Vest și vecinătatea estică, la Summitul de la București putând fi lansată o invitație de parteneriat.
O chestiune esențială rămâne identificarea și atragerea surselor de finanțare. De aceea, pe lângă fondurile de coeziune puse la dispoziție de către Comisia, Europeană, președintele Iohannis a insistat la reuniunea evocată din 23 ianuarie 2018, pe „implicarea economică mai puternică a Statelor Unite în regiune, care, alături de o implicare crescută în asigurarea securității europene, să constituie un aport la consolidarea relației transatlantice”. De asemenea, o posibilă contribuție a Chinei nu trebuie ignorată ab initio.
În fine, Inițiativa celor Trei Mări trebuie să se bucure de o mai mare vizibilitate și recunoaștere internațională. Dacă, la Varșovia, președintele Donald Trump a fost vedeta summitului, un analist opina că, la București, România (care are relații bune cu Germania și un parteneriat strategic cu Franța) ar putea să-i invite pe Angela Merkel sau pe Emmanuel Macron, într-o formulă de tip „12+2” [15]. Cert este că Inițiativa ar avea numai de profitat de pe urma prezenței unor lideri europeni marcanți sau a unor înalți oficiali UE.
Având în vedere cele expuse, există premise pentru o evoluție pozitivă a Inițiativei celor Trei Mări. Dar aceasta nu este de la sine înțeleasă, nici inevitabilă. De aceea, în cele ce urmează vom trece în revistă, pe scurt, eventualele impedimente și vulnerabilități cu care se poate confrunta ITM:
– Problemele politice interne ale statelor membre, care pot duce la incapacitatea administrațiilor naționale de a se implica în proiecte comune specifice;
– Dezinteresul sau chiar opoziția opiniei publice din unele state membre față de susținerea anumitor inițiative;
– Lipsa fondurilor destinate promovării unor proiecte comune sau reticența firmelor de a colabora și investi în zonă;
– Interesele divergente ale statelor membre, care pot submina unele proiecte, înlocuind solidaritatea cu urmărirea beneficiilor și intereselor individuale;
– Temerea unor state membre că inițiativa ar putea deveni expresia unui presupus leadership regional al altui stat (Polonia fiind vizată în primul rând). La aceasta se poate adăuga percepția (eronată sau nu) că ITM reprezintă un vehicul pentru promovarea intereselor unui singur stat sau grup de state, iar nu al întregii zone;
– Dorința unor state membre de a evita asocierea cu capitale care promovează o retorică critică sau anti-UE;
– Opoziția tandemului Berlin-Paris, care s-ar putea arăta iritat de implicarea SUA în inițiativă sau de formarea unui pol care ar putea influența deciziile de la Bruxelles;
– Tentativele Rusiei de a submina un proiect pe care îl percepe ca fiind îndreptat împotriva intereselor sale.
Citeste tot articolul si cometneaza pe Contributors.ro
