Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Politichia ministrului Culturii si expertiza academicienilor (I)

de Marian Popescu     Contributors.ro
Duminică, 11 martie 2018, 10:38 Actualitate | Opinii


Marian Popescu
Foto: Arhiva personala

De ce a dorit dl. ministru al Culturii, actorul George Ivașcu, până de curând managerul Teatrului Metropolis, tutela Academiei Române în chestiunea strategiilor și politicii culturale românești în anii următori? Pentru că dorește să fie, cum a formulat memorabil, dar  à la Cațavencu, unul dintre înaintașii urmașilor săi? Formularea criptică, ocultă, a fost făcută …chiar la Academia Română unde domnul a ofertat forul să devină un…Senat al Culturii. Haide! Common on! Vous rigolez ou qoui?

Dl. ministru al Culturii nu se lasă, deci! S-a perfectat/parafat ieri și destinul Culturii din România: ea a fost pusă în sarcofagul Academiei Române care, cu reprezentanți ai uniunilor de creație, va elabora politicile culturale românești. Că academicienii sunt oameni la curent cu ce e viu în cultură, e lucru știut, că ei cunosc mecanismele internaționale, politicile europene, publicurile, comunitățile de oameni de cultură, de artiști creatori, că frecventează literaturile străine, artele spectacolului etc, e de la sine înțeles. Sunt academicieni, deci summa gândirii culturale. Cum au și dovedit-o.
Voința ministrului amintește de vremuri triste, de odinioară: facem un „colectiv” larg unde să fie toată lumea, cu moaștele-n frunte, care vor fi scoase la înaintare periodic. Ceea ce au realizat, dealungul timpului profesioniști în ale culturii, oameni instruiți în politicile culturale va conta mai puțin. Sau deloc. Nu îmi place deloc această inițiativă: ea are ceva obscur, o „mistică” a culturii, care nu vine din cultură, ci din alte structuri.

Dar să le luăm pe rând.

Academia Română anunță printr-un comunicat sobru datat 8 martie înființarea a doua zi a Senatului Culturii care va avea rol consultativ pe lângă Ministerul Culturii, instituție căreia i-a solicitat sprijinul pentru a pune Cultura din România pe drumuri strategice în politicile sale publice. Obiectul activității acestui Senat: ” să elaboreze Strategia Națională în domeniul Culturii pe termen lung, să colaboreze pentru asigurarea unui înalt nivel valoric și organizatoric al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri și participării României la Primul Război Mondial. În acest context vor fi constituite grupuri de lucru de specialitate, în diverse domenii culturale.”

Imediat, în ziua înființării Senatului, pe 9 martie, s-a perfectat înțelegerea între Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR), condusă de dl. A. Cumpănașu (cine? ce?) şi Ministerul Culturii care, cum aflăm din comunicatul Agerpres, „au stabilit înfiinţarea unui grup de lucru mixt pentru cultură şi identitate naţională, în contextul sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire.”

Președintele CNMR a declarat cu acea ocazie: „Întâlnirea de astăzi reprezintă un mare pas înainte, după ani de zile pierduţi prin inconştienţă şi incompetenţă, în planificarea şi implementarea unui plan naţional de măsuri care să menţină şi să sporească identitatea românească în acest al 100-lea an de la Marea Unire. Ministrul George Ivaşcu este un demnitar al statului român care şi-a dovedit nu doar calitatea şi performanţa în cultură şi artă, dar şi în management, conducând vreme de mai mulţi ani un teatru care astăzi este un adevărat exemplu în acest sens. CNMR susţine întru totul deciziile luate recent de Ministrul George Ivaşcu şi îi va oferi întreaga expertiză în construirea unei viziuni benefice României şi românilor. Organizaţiile CNMR nu vor cere Ministerului Culturii, ci vor da, în efortul de reconstruire a sentimentului patriotic.”

Dincolo de soclul pe care îl așează deja pe proaspătul ministru, să reținem că efortul dat de expertiza CNMR merge spre sentimentul patriotic și că acum e momentul de sporire a identității românești, acum , în anul Centenarului. La rândul său, ministrul declară: ” Apreciez dorinţa şi iniţiativa CNMR, o puternică structură socio-culturală şi ideologică din România, de a se alătura Ministerului Culturii în Anul Centenarului Marii Uniri şi nu numai.” Pare OK.

Acțiunile aceastea apar în contextul ultimelor zile când s-a desfășurat azi, 10 martie, și un congres extraordinar al partidului de la guvernare unde aflăm, între altele, că se vor lua măsuri drastice împotriva celor care defăimează țara.Dar acțiunile ministrului au fost pregătite cu numai puțin timp în urmă, când acesta, în plenul forului academic, i-a cerut acestuia ajutorul. Tot în aceste zile, dl. ministru a concediat pe secretarul de stat care se ocupa de marele proiect, strategic, al sărbătoririi Centenarului. Pentru cine încă nu știe, e vorba de împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire și, aflăm acum,  a o sută de ani de la participarea României la Primul Război mondial. Iată, deci, că e vorba de două centenare care se suprapun, desigur, unde decizia politică de atunci și moartea a sute de mii de soldați români au avut ca rezultat Marea Unire. Întreg anul Centenarului e, astfel, periclitat, de cei care nu au putut înjgheba un program corent, național, de celebrare. Odată, însă, cu înființarea Senatului și, desigur, a grupurilor de lucru, și deja CNMR reprezintă nu se știe cum societatea civilă, se pare că, deși suntem deja în luna martie, avem asigurată celebrarea.

Că dl. ministru a cerut ajutorul Academiei, deși pare bizar, nu ne miră. Domnia sa are mare încredere în înțelepciunea, competența și clarviziunea înaltului for științific. Nu cuvânta domnia sa, avântat, ca în Apus de soare, pe scena Academiei, următoarele, autocitându-se reglementar: „Spuneam, atunci când am fost audiat pentru poziţia de ministru, că în anul Centenar avem obligaţia de a ne omagia marile personalităţi care au format România de astăzi, dar cel mai important este să devenim înaintaşii urmaşilor noştri.” Dl. ministru e pe cale să devină așa ceva. Ne bucură această nouă poziție și simțim aici că întreg universul conspiră să-l ducă pe dl. ministru în Matrix și înapoi, desigur, cu chinurile aferente. Dar ce bucurie e fără suferință?!

Să ne reamintim că Ministerul Culturii deține două planuri strategice privind Cultura. Ele sunt în sertar fără nicio explicație. Să ne reamintim că Academia Română, cea căreia ministrul îi cere onorat ajutorul, a realizat și publicat, din 2015 începând, o operă științifică, în trei masive volume, de fapt, sunt patru, căci al treilea are două părți, urmate de o Sinteză a lor și un Sumar executiv, total șase, sub titlul: „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani” , pentru perioada 2018-2038, lucrare coordonată de președintele forului, acad. Valentin-Ionel Vlad, plecat dintre noi în decembrie trecut.

În volume III, partea a doua, Proiectul 9, în coordonarea acad. Alexandru Surdu, e dedicat Culturii naționale și e intitulat astfel: „Cultura românească între național, localizare în zona proximă și universal – Europa multilingvistă, cultura electronică” (pp. 645-657). Nu analizez titlul care e bizar, țintind spre cinci cuvinte-cheie. Ci conținutul care pune în valoare expertiza academicienilor pentru domeniul Cultură.

Expertiza aceasta este obosită, desuetă, nu ține cont de cultura vie, are un caracter dominant conservator, de stocare și nu de dezvoltare. Mimează alinierea la documente europene, vezi mantra bazelor de date, digitalizarea, dar este preponderent una  de cabinet, ruptă, de fapt, de ceea ce definește o axă majoră a oricărei culturi, dincolo de patrimoniu, axa culturii vii. Viziunea acestui capitol aduce aminte, din nefericire, de documentele de partid din regimul comunist. În loc de viziune strategică, expertiza produce liste de activități dintre care multe se și fac. În loc de orientări strategice de politici publice în domenul Culturii, oferă scenarii pentru trei perioade, cu variantele optimist, pesimist și realist, construcții de logică școlară falsă. Scenariul cel mai bun pentru România este, ați ghicit, scenariul realist! Apar raporturi ilogice între procese care denotă lipsa cunoașterii domeniului viu al culturii, a practicilor culturale care pun în real și dezvoltă obiectivele citatei încă de la început Agende Europene a Culturii. Numai că Agenda nu stă numai pe obiectivul „diversitate culturală” și „dialog intercultural”, cum au reținut experții, ci mai are două despre care expertiza academicienilor nu spune nimic: cultura drept catalizator al creativității (drept pentru care a și fost lansat și continuă până în 2020 un program foarte important, „Europa creativă”) și cultura ca motor vital în relațiile internaționale. Nombrilismul etnocentrist al expertizei duce la aberații de genul punctului 3, „Intensificarea participării culturii naționale la dialogul cultural european” (p.651), de pildă, unde dialogul e, prin lista de activități, un monolog. Lista „dialogului” e de tipul: noi facem aici, traducem, baze de date, listăm patrimoniul etc. Și atât. Dialogul nu are decât un actor. Național, firește. Relația cu Europa nu există strategic, ea este amintită.


Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro






















791 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version