La fel cum se amestecă delicat ingredientele pentru a oferi echilibrul unei pizza, așa și partidele politice formează alianțe extrem de schimbătoare și neuniforme pentru a oferi peisajul politic din Italia. Instabilitatea este trăsătura caracteristică a politicii din Italia, care a schimbat 64 de guverne și numeroși prim-miniștri după cel de-al Doilea Război Mondial. De la ultimele alegeri până în prezent, s-au creat noi partide, s-au schimbat ideologii, sistemul electoral a fost reinventat, dar natura democratică a rămas puternică.
Alegerile de duminică sunt un test în primul rând pentru stabilitatea celei de-a treia economii a zonei euro, pentru sentimentul populist ce predomină acum în Italia dar și pentru valul de euroscepticism ce a fost prezent în Italia încă de la începutul crizei economice.
5 ani de politică italiană
Situația actuală este tensionată din cauza unui cumul de evenimente derulate în ultimii 5 ani. După alegerile din 2013, niciunul din principalele partide nu reușește să obțină majoritatea, astfel Partidul Democrat este nevoit să formeze o coaliție și se constituie astfel cabinetul lui Enrico Letta. La scurt timp după, Silvio Berlusconi lansează un nou partid, “Forza Italia”, și anunță că partidul său se va opune guvernului Letta, provocând o scindare de poziție în vechiul său partid (Poporul pentru Libertate). După ce Matteo Renzi este numit secretar al Partidului Democrat, tensiunile cresc, iar Letta este forțat să demisioneze.
Renzi formează un nou guvern cu aceeași coaliție, profitând de alegerea unui coleg de-al său de partid în funcția de președinte al Republicii și promovează mai multe reforme de creștere economică, o reformă a administrației publice și legalizarea căsătoriilor de același sex. Fluxul masiv de refugiați din Libia venind în porturile din sudul Italiei și problema migrației ilegale aduc critici asupra guvernului și a incapacității sale de gestionare a situației, iar acesta este forțat să demisioneze, mai ales după ce o parte din noua sa lege electorală este declarată neconstituțională de către Curte.
Colegul de partid al lui Renzi, Paolo Gentiloni, îi ia locul, iar un an mai târziu, președintele Sergio Mattarella dizolvă parlamentul și pregătește alegătorii pentru votul din 4 martie 2018.
Un nou sistem electoral
Dacă scena politică italienească a fost mereu o arenă complexă a alianțelor efemere și partidelor numeroase, aceasta se datorează unui sistem anume. Fostul premier Matteo Renzi a reușit să reformeze procesul electoral pentru camera deputaților, însă reforma constituțională pentru diminuarea numărului de senatori a fost respinsă prin referendum.
Dat fiind că acest rezultat a dus la un sistem electoral inconsistent, parlamentul a adoptat în octombrie 2017 o nouă lege electorală (Rosatellum), numită după liderul partidului democrat din Camera Deputaților, Ettore Rosato. Aceasta presupune că 37% din locurile fiecărei camere vor fi alocate prin vot direct (oferite candidaților cu cele mai multe voturi care sunt aleși în mod direct să își reprezinte circumscripția), iar 63% din voturi vor fi alocate în mod proporțional (distribuite partidelor în mod proporțional cu rezultatul obținut la nivel național). Această lege este în vigoare pentru alegerile din luna martie 2018.
Alegătorul are astfel 3 opțiuni pe buletinul de vot:
- Pune ștampila pe simbolul unei liste de partid; în această situație și candidatul ales direct care e susținut de acest partid primește automat un vot.
- Pune ștampila pe numele unui candidat și pune ștampila pe simbolul unei liste de partid care îl susține; alegătorul nu poate vota simultan în mod direct pentru un candidat și pentru o listă de partid care nu conține numele candidatului.
- Pune ștampila pe numele candidatului, fără să indice o listă; în acest caz, lista care conține numele candidatului primește automat un vot.
Partide și coaliții
Peisajul politic din Italia a fost mereu caracterizat de coaliții, din cauza numărului mare de partide și a sistemului electoral care face improbabile șansele ca un partid să obțină singur majoritatea. Deși există partide cu vechime, apariția unor partide mici (majoritatea de la nivel local) a fost necesară, din cauza fragmentării mari a electoratului și tendinței populiste a alegătorilor. Nu e de mirare că, pentru alegerile legislative, partidele mari au făcut coaliții cu partide mai mici, că partide regionale s-au unit sau că ideologiile au adus împreună mai multe partide.
Se disting astfel două mari coaliții: cea de centru-stânga, condusă de Partidul Democrat și cea de centru-dreapta, condusă de Forza Italia, însă mai există încă 10 partide și coaliții care sunt în cursa pentru locurile din Parlament:
Cu toate acestea, există și coaliții aparte, între partide cu viziuni diametral opuse în politici cheie. Spre exemplu, coaliția de centru-dreapta este condusă de un partid în teorie pro-european, afiliat la Grupul Partidului Popular European al Parlamentului European, însă are ca parteneri 2 partide eurosceptice. Este adevărat totuși că în ultima vreme nu au fost la fel de pronunțate sau de vocale împotriva Uniunii.
Însă este greu de imaginat cum o astfel de coaliție, odată ajunsă la guvernare, ar putea avea o politică externă solidă sau credibilitate reală. Pozițiile partidelor ce o formează sunt diferite la nivel ideologic, iar la nivel declarativ lucrurile sunt și mai maleabile. Această confruntare de poziții este explicabilă doar dacă ne gândim că alianțele sunt concepute pentru a atrage electoratul din mai multe regiuni ale țării. Liga este un partid din nord, care s-a aliat cu Forza Italia, un partid din sud. Indiferent de ideologie, vor avea parte de mai multe voturi într-o coaliție, dacă fiecare din cele 2 partide reușește să își convingă regiunea din care provine să îi aleagă la vot.
Mult populism, mai puțin euroscepticism
Italia are o scenă politică extrem de diversă, oferta partidelor existente conținând și doze mari de populism sau extremism. Populismul este de fapt un curent prezent de foarte mult timp în Italia, din cauza electoratului cu rădăcini locale și regionale foarte puternice și o mare lipsă de interes pentru informații sau detalii despre restul lumii sau chiar al țării. Acest curent a alimentat și criticile față de Uniune și a dus la creșterea euroscepticismului în Italia.
Cu toate acestea, lucrurile par acum pe cale să se schimbe. Dacă în ultimii ani euroscepticismul partidelor italiene a fost alimentat de criza refugiaților, imigrația ilegală și situația economică a țării, se observă în această campanie electorală că valul campaniilor anti-europene s-a diminuat. Vocile liderilor principalelor partide eurosceptice aflate în cursă s-au mai domolit, iar cereri precum organizarea unui referendum pe ieșirea Italiei din zona euro (Liga) sau criticile aduse gestionării crizei economice în zona euro (Forza Italia) au dispărut din discursuri.
Matteo Renzi a organizat un eveniment pro-european în Milano, oferind cadrul unei dezbateri cu rivalii săi asupra federalismului european. Zilele astea, nici măcar Silvio Berlusconi nu mai este critic la adresa Germaniei, și nici Mișcarea 5 Stele nu pare să mai militeze împotriva Uniunii, candidatul lor pentru funcția de premier, Luigi di Maio declarând în Le Monde că partidul lui este pro-european.
Conform Politico, această schimbare s-ar datora mai multor factori, printre care ușoara ameliorare a statutului economic al țării, influența viziunii Președintelui Macron asupra Europei care a fost intens promovată de Matteo Renzi, dar și faptul că 61% din cetățenii italieni consideră că Uniunea Europeană ar trebui să ia mai multe decizii politice, în detrimentul deciziilor naționale, indică raportul Delors.
Principalii actori și programele lor
În final, avem 3 actori cu șanse reale de a forma noul guvern, iar programele lor politice sunt destul de variate și foarte ambițioase pe alocuri:
- Programul coaliției de centru-stânga adresează în principal teme precum reducerea presiunii fiscale asupra familiilor și companiilor, precaritatea pieței muncii, indemnizații pentru cei aflați în incapacitate de lucru și reprofilarea ecologică a centralelor pe bază de cărbuni, investiții în învățământ, cultură și cercetare.
Partidul Democrat (PD) – secretar general Matteo Renzi
PD este momentan cel mai mare partid ca număr de parlamentari și principala forță politică de centru stânga din Italia. Potrivit manifestului lor, partidul intenționează să consolideze, în Europa și în lume, un câmp reformist și eurofil de centru-stânga. La nivel european, PD face parte din Grupul Socialiștilor Europeni.
Renzi promovează crearea locurilor de muncă și subliniază rezultatele inițiativei “Jobs Act” (prin care au fost create un milion de locuri de muncă), salariu minim garantat, egalitatea salariilor intre femei și bărbați, reducerea ratei de șomaj generală sub 9% și pe cea a tinerilor sub 22%. Dorește să creeze investiții majore în infrastructura țării, în școli și universități dar și în exportul mărit de bunuri “Made in Italy”. La capitolul UE, Renzi este un susținător al lui Macron dar promovează și viziunea federalistă a partidului și propune o Europă mai democrată, cu un Președinte al Comisiei ales în mod direct și unificarea președinților Comisiei și al Consiliului, un Ministru de Finanțe al Europei și liste de votare trans-naționale. De asemenea, PD propune ca UE să joace un rol mai important în crizele internaționale, în special în Africa, iar statele membre să își asume responsabilitatea în gestionarea crizei imigranților.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe
