Ori de cîte ori îl ascult pe domnul ministru Daea, am senzația că cele mai barosane domenii ale cunoașterii naturii umane sunt agricultura și psihologia. În afară de psihologie, tot ce se mișcă e în agricultură, îmi vine să zic. Adică ce nu rezolvă psihologia, epuizează agricultura. Vă mărturisesc: colecționez declarațiile domnului Petre Daea așa cum colecționez (într-un fișier) declarațiile lui Ted Bundy. Sigur, unul e inginer agronom, iar altul criminal în serie. Singurul lucru care îi unește pe cei doi e persoana care scrie acest text. Petre Daea e o combinație inedită de inginer agronom, forță fizică, fire sensibilă, premiant în activitatea agricolă și creator care practică o epistemologie inedită. Epistemologia agrară. Mi-l închipui cu mare încîntare căutând în sol cu mintea şi cu degetele soluţii pentru a creşte plantele în Ţara Românească. Îmi închipui că plăntuțele suntem noi oamenii (în procesul nostru de devenire interioară), mintea și degetele inginerului agronom intervenția supranaturală, iar Țara Românească raiul. Inginerul calculează cărările noastre și ne ghidează pe calea adevărului botanic.
Iată:
„În afară de om, tot ce se mișcă e în agricultură. De la insectă până la vacă, de la râmă până la porc și de la orice altă specie până la… o altă specie. Exact, de la orice buruiană până la orice plantă. Și această complexitate te obligă de multe ori să lași la o parte probleme în prezentare, probleme care suscită interes, motiv pentru care v-aș ruga să-mi îngăduiți să mă completeze colegii și apoi vă stau la dispoziție cu orice întrebare și stăm aici cât doriți dumneavoastră pentru a vă răspunde la întrebările pe care le veți pune, în așa fel încât să socotim că astăzi am venit la un bilanț în fața comisiilor de specialitate, pentru a spune ce-am făcut și respectând atributul dumneavoastră constituțional de control pe care toți trebuie să-l respectăm, iar în ceea ce mă privește mă simt onorat să mă adresez dumneavoastră astăzi.” (aici)
„Eu v-am spus dumneavoastră, şi aici sunt lipsit de modestie, că eu sunt premiant şi am fost premiant în activitatea mea agricolă. Rămân legat trup şi suflet de această activitate pentru că pe aceasta o ştiu şi mi-ar fi greu să fac alta la vârsta mea, deşi nu sunt lipsit de forţă fizică şi de capacitate mentală să înţeleg întrebarea dumneavoastră unde m-ar putea duce. Nu o să primiţi un asemenea răspuns pentru că eu rămân consecvent răspunsului iniţial şi v-am spus că indiferent unde îmi puneţi întrebarea răspunsul este acelaşi. În al doilea rând, eu sunt agronom, sunt inginer cu facultatea la zi, şi rămân în activitatea aceasta zi de zi. Rămân în activitatea mea de inginer agronom căutând în sol cu mintea şi cu degetele soluţii pentru a creşte plantele în Ţara Românească, în aşa fel încât şi dumneavoastră şi eu şi toţi care ne văd să aibă satisfacţia că putem să realizăm în agricultură ce ne propunem: să asigurăm hrana ţării şi să fie bine pentru toţi.” (aici)
„Având cap mă şi doare capul şi sigur că accept şi întrebările celor care nu au înţeles durerea de cap. Eu am foarte multă aplecare pentru a înţelege sensul fiecărei întrebări. Răspund pentru ceea ce fac şi am emoţii ca să nu greşesc, iar emoţia aceasta vine din răspunderea conştiinţei mele profesionale. Tot timpul am fost atent să nu greşesc, tot timpul am emoţia lucrului bine făcut, mă străduiesc şi dacă le fac cu emoţie şi dacă şi rezultatul este bun cu atât mai mult mă emoţionez şi îngăduiţi-mi să vă mai dau răspunsuri.” (aici)
„Ştiţi de ce merge oaia cu capul în jos? Îi este ruşine de televiziuni, de ce vorbesc despre ea. Se jenează. Oaia a unit generaţii, oaia a descoperit muntele şi a populat muntele. Oaia a dat mâncare şi ne-a îmbrăcat, oaia a dezvoltat industria lânii, oaia a creat localităţi, a generat comune şi frumoase comune, uitaţi-vă în Sibiu, oaia a sudat generaţiile, tata cu fiul, bunicul cu nepotul. Mărginimea Sibiului este construită din lâna oii, din brânza oii, din mielul oii. Astăzi, sigur că oaia are doar dorinţa de a fi înţeleasă de toți.” (aici)
„Lângă oaie găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să găseşti o oaie.” (haiku agronom)
Nu l-am urmărit cu același interes pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, dar fiindcă toate titlurile ziarelor din 22-23 februarie îl conțineau, i-am citit și eu raportul în 20 de puncte privind activitatea managerială de la DNA/propunerea de revocare din funcție a procurorului șef, Laura Codruța Koveși (aici). Citindu-l, m-am gîndit la Petre Daea, Habarnam & personalitatea histrionică. Pe Petre Daea l-am prezentat mai sus. Habarnam e prichindelul-personaj-de-carte care purta o pălărie albastră-albastră, pantaloni galbeni-canar și o bluziță portocalie cu cravată verde. Ni se spune că astfel, gătit ca un papagal, hoinărea zile de-a rîndul prin oraș și născocea fel de fel de aiureli pe care le povestea tuturor. Ajuns, în urma unei călătorii cu balonul, în Orașul Verde, le dă pe spate pe prichinduțele naive și exaltate, explicîndu-le cum îl rugau pe el colegii să născocească ceva fiindcă era atît de deștept:
- Născocește, frate, ceva, hai născocește.
- Fraților, m-am cam plictisit să tot născocesc, mai născociți și singuri, le spuneam.
- Nu suntem în stare! Că doar noi suntem prostuți, pe cînd tu ești deștept (șef de promoție). Ce te costă?
- Bine, le-am spus. Vă că nu pot să scap de voi! O să născocesc. Și am început să mă gîndesc.
Le povestește cum a confecționat el un balon de călătorie (de fapt îl confecționase Știetot):
- Dar cum ați construit balonul (raportul), a întrebat Ochi-Albaștri (Tolo)?
- O, asta a fost o muncă uriașă! Toți prichindeii noștri au lucrat zile și nopți de-a rîndul. Unii îl întăreau cu cauciuc, alții îl umflau cu pompa, iar eu umblam încolo și încoace fluierînd … adică nu fluierînd, ci spunînd fiecăruia ce are de făcut. Fără mine nimeni nu pricepea nimic. Trebuia să le explic la toți, să le arăt tuturora. Era o muncă de mare răspundere, pentru că balonul (raportul) poate crăpa în orice clipă. Am avut și două ajutoare, pe Șurubel și Piuliță, meșteri la toate. Pot face orice, însă mintea le merge greu. Lor trebuie să le lămurești și să le arăți totul. Uite, de aceea a trebuit să le explic cum să fie cazanul. Ei, și cînd s-a pornit treaba: cazanul (statul de drept) clocotea, apa (și modificările legislative) împroșcau, aburul (CCR) șuiera, grozav ce era acolo!
Princhinduțele îl ascultau pe Habarnam cu răsuflarea tăiată. Povestește, poveștește! strigau prichinduțele în cor.
Cireașa de pe tort, ca-ntr-o conferință de presă, Habarnam le poveștește călătoria propriu-zisă cu balonul, adică cum stă treaba în cer:
- Și, cum vă spuneam, continuă Habarnam, zburăm, deci, tot mai sus. Deodată bum! Și ne oprim. Ne uităm și ce să vezi? Ne-am izbit de un nor. Ce-i de făcut? Am luat toporul și am spart o gaură în nor. Iarăși am început să urcăm. Deodată, cînd ne uităm, vedem că zburăm cu picioarele în sus: cerul era jos, iar pămîntul deasupra.
- Cum așa? De ce? se mirară prichinduțele!
- E o lege a naturii, explică Habarnam. Cine ajunge deasupra norilor zboară întotdeauna cu picioarele în sus. Așa am ajuns pînă la cea mai mare înălțime, unde gerul era de o mie de grade și o zecime. Toți au înghețat. Balonul s-a răcit și a început să coboare. Eu însă am fost șiret, poruncisem mai înainte să fie puși în coș saci cu nisip (de fapt Știe-Tot îi pusese). Am început să aruncăm sacii. Și am aruncat, am aruncat pîna n-a mai rămas nici unul. … Balonul s-a făcut pe dată mai ușor și s-a ridicat din nou. Ei, și apoi, dintr-o dată, cînd mi ți s-a rostogolit în jos și cînd mi ți s-a izbit de pămînt, cînd a sărit iarăși în sus și cînd s-a izbit… Eu am căzut din coș (guvern) – buf, cu capul de pămînt.
Înfierbîntat, Habarnam lovi cu pumnul în masă și nimeri plăcinta. Umplutura țîșni în toate părțile. Prichinduțele se speriară, cît pe ce să cadă de pe scaune.
Citind rechizitoriul domnului ministru Tudorel, vedeam statul de drept, cazanul clocotind, oaia aceea jenată care merge cu capul în jos, pantalonii galben canar ai lui Habarnam, insecta, vaca, speciile, plantele, norul piureu, („Parcă n-am eu altă treabă decît să cred că norul este abur! Norul este piureu. Ce, parcă n-am mîncat eu piureu, zău așa!”), sacii de nisip, balonul prăbușit. Guvernul e călătoria cu balonul, Ministerul Justiției e cerul, norul e justiția, iar România e înnebunita posesoare a unor nori (justiții) care se pot sparge cu securea. Iar toporul cu care se sparge o gaură în nor e – spuneți dumneavoastră ce e – buna judecată, personalitatea, inteligența, conducătorilor noștri? Cine ajunge în guvernul României, începe să zboare cu picioarele în sus. Situația țării noastre e la 1000 grade și o zecime („ În România ne aflăm într-o cu totul altă paradigmă: nimeni n-a…”).
Personalitatea histrionică
Cum e histrionul? Păi, înainte de toate, histrionul e distractiv. Purtările lui au ceva ridicol. Ceva iese în evidență, ca un palton pus invers. Amuzamentul pe care îl stîrnește insul histrionic ține și de ingenuitatea lui. Naturalețea cu care își trăiește propria persoană. El e distractiv fiindcă nu își dă seama că e distractiv. El e serios și totuși pe tine te pufnește rîsul. De ce? Ce e de rîs la faptul că cineva caută în sol cu mintea? Sau că cineva rămîne legat trup şi suflet de această activitate pentru că pe aceasta o ştiu şi mi-ar fi greu să fac alta la vârsta mea, deşi nu sunt lipsit de forţă fizică şi de capacitate mentală să înţeleg întrebarea dumneavoastră unde m-ar putea duce. Nu o să primiţi un asemenea răspuns pentru că eu rămân consecvent răspunsului iniţial şi v-am spus că indiferent unde îmi puneţi întrebarea răspunsul este acelaşi. Sau că oaia se jenează? Ce ne împiedică să fim pe deplin convinși de prestație? Conține informație, emoție, seriozitate. De ce avem senzația de pantaloni (oaie) puși (pusă) invers?
Personalitatea histrionică are ceva ce ține de procesare superficială. Datele realității sunt asimilate și stocate neglijent (neatent), parcă. Pasiunea/emoția există, dar baza de date e compusă vag, difuz, global, impresionistic, dispersat. Nu sunt reci ca psihopații, sunt chiar calzi. Dar căldura lor nu are mare adîncime. Apare la ei o lipsă de răbdare în raport cu complexitatea. „In contrast cu căutarea activă și prelungită a detaliului de către compulsiv, histrionul tinde să răspundă rapid și este extrem de susceptibil la ceea ce este imediat impresionant, evident, frapant”. Histrionii se plictisesc repede, nu au răbdare să stăruie asupra lucrurilor. Lor le trebuie o idee generală despre lucruri/evenimente (de pildă, o idee generală și cam neclară despre activitatea managerială a unui procuror-șef). Această procesare superficială explică de ce impresiile lor capătă forme foarte năstrușnice. Strîmbe. (Senzația de oaie pusă invers: eu rămân consecvent răspunsului iniţial şi v-am spus că indiferent unde îmi puneţi întrebarea răspunsul este același). Șila nivel de gramatică, și la nivel ideatic. Lucrurile prea precise, prea factuale, prea sistematice, prea filosofice, prea existențiale obosesc. Așa cum filtrează complexitatea, reducînd-o la niveluri lejere de internalizare, la fel filtrează trăirea interioară. Histrionii tolerează greu stări mentale neplăcute. Tristețea e complexă. Durerea și mai și. Așa că nu se complică. Preferă emoțiile și trăirile frumoase. Personalității histrionice îi sunt la îndemînă traiul plăcut, starea de bine. Ușurătatea. Optimismul. Partea plină a paharului. Anturajul voios și activ. Exterioritatea, cu alte cuvinte. Se îndrăgostesc/se atașează de impresia de tată (histrionul ca tată), de familie, de adevăr (histrionul luptînd pentru adevăr) de soț (histrionul ca soț), de șef (histrionul ca șef), dar ele rămîn vagi, nedeterminate complet. Eșecul impresiilor de a dobîndi substanță. În loc de factualitate, romantism și fantazare. Cum ar veni, histrionul e plin de clișee. Cînd emoționalitatea e ușoară, angajamentele suferă. Histrionii nu pot în mod profund devotați. Sau dacă sunt – după criteriile lor sunt, fiindcă se ridică cu ușurință la propriile standarde – devotamentul, dragostea lor nu împlinesc cu desăvîrșire. Categoriile de cunoaștere a lumii și a celorlalți sunt foarte largi (intră multe și pestrițe într-o categorie) și ignoră discriminările fine. Lucrurile nu sunt procesate la acea adîncime care îl umple pe om de conflicte si serioase procese de conștiință. Dacă îi privim cu atenție și îndelung, observăm relația lor nediscriminatorie cu lumea/ceilalți. Prieteni, rude, copii, cunoștințe – toți sunt o ocazie să-I furnizeze histrionului atenție și dragoste. El trăiește prin relațiile cu ceilalți. Dar trăirea e populistă.
Încă ceva. Histrionii pot fi duși cu zăhărelul. Dacă îi atingi la „coarda sensibilă”. Tocmai fiindcă, așa cum spuneam, emoționalitatea (coarda lor sensibilă) lor e globală, impresionabilă. Susceptibilitatea la clișee, cum spuneam mai sus. Un psihopat manipulează de minune un histrion. Fiind relativ ușor de lingușit, cad în capcanele în care cei lucizi și reci nu cad. Ei sunt pionii trimiși la înaintare.
Marea pacoste histrionică? Histrionul are inimă, dar o inimă neglijentă care poate produce multe belele. Inima ușuratică a histrionului are intenții bune, dar fiindcă tratează sarcinile/standardele vag și superficial, produce incompetență. În aceste condiții, înțelegem cum ne pricopsim cu o oaie neobișnuită (raport devastator), care stîrnește rîsul. E ca-n poveste. Habarnam știe ceva-ceva despre soare, dar știe ceva la modul superficial. Habarnam știe ceva-ceva despre aerul rece de la mare înălțime, dar știe ceva la modul superficial, poate chiar pe dos (vezi zburatul deasupra norilor cu picioarele în sus și cele o mie de grade și o zecime).
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
