Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Primavara vrajbei noastre in alegerile din Uniunea Europeana. Despre Italia, Ungaria si nu numai

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Miercuri, 21 februarie 2018, 9:30 Actualitate | Opinii


Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Puncte cheie:

  • Mulți ne-am temut de anul electoral 2017, dar nu a fost până la urmă un an rău în politica Uniunii Europene. Sau, mă rog, putea ieși mult mai prost pentru viitorul Uniunii decât realitățile gestionabile pe care le întâlnim în prezent în parlamentele din diferite capitale;
  • Pro-europenii au câștigat în Olanda, Franța și Germania iar în Austria și Cehia, în pofida obținerii de poziții executive la diferite niveluri de către politicieni eurosceptici sau chiar extremiști, direcția politică pare că nu se va schimba radical;
  • 2018 ne va oferi însă câteva momente electorale foarte dificile pentru discursul pro-european, poate nu de amploarea celor din Franța și Germania, dar cu siguranță foarte corozive pentru încrederea în democrațiile liberale și în ideea integrării europene;
  • Dacă luăm în considerare numai Italia (4 martie) și Ungaria (8 aprilie), este destul de probabil ca segmentul politic pro-european al acestor țări să sufere înfrângeri sau rezultate submediocre, fie cu posibilitatea instalării unei crize postelectorale (Italia), din cauza dificultății de a forma majoritatea parlamentară și guvernul, fie cu dezamăgitoarea reconfirmare la urne a unui discurs ultranaționalist, iliberal, protecționist, antiglobalist și pe alocuri de-a dreptul fantasmagoric, așa cum este cazul în Ungaria lui Viktor, eroul aflat în luptă neînfricată cu dușmani închipuiți;
  • Dacă privim și spre democrații tradițional mai liniștite precum Slovenia, Suedia, Belgia, Luxemburg, Letonia sau Irlanda, alegerile parlamentare, locale și prezidențiale din 2018, de la caz la caz, s-ar putea să arate un spectru politic național mult mai agitat precum și ascensiunea, poate nu decisivă (deși surprizele nu sunt excluse) a unor forțe politice naționaliste sau xenofobe. Marea Britanie are de asemenea alegeri locale în luna mai, însă după votul asupra Brexitului din iunie 2016 nimic nu mai pare semnificativ într-o democrație solidă dar în care, dezolant, majoritatea s-a lăsat păcălită de un mic grup de saltimbanci și aventurieri politici, care s-au trezit acum fără soluţii tactice şi strategice în gestionarea părăsirii Uniunii Europene;
  • Dacă ne referim însă și la vecinătatea estică a Uniunii Europene, forțele liberale și pro-occidentale ar putea suferi înfrângeri chiar mai dure și cu consecințe geopolitice și strategice importante pentru regiunea noastră, în: Rusia (nimic surprinzător), Armenia, Georgia, Azerbaijan și, sper să mă înșel, în Republica Moldova, deși în ultimul caz nu putem exclude ca o parte dintre alegătorii dezamăgiți de partidele tradiționale pro-europene să meargă totuși spre noile forțe pro-occidentale, nu neapărat spre Partidul Socialist al lui Dodon (șansele păstrării majorității pro-europene sunt însă destul de mici, în condițiile în care peste 60% dintre cetățenii de peste Prut cred că „țara merge într-o direcție greșită”);
  • În Europa va continua, lent dar insidios, tendința iliberală, naționalistă și eurosceptică, ceea ce va avea un dublu efect – pe de o parte, guvernele liberale pro-europene din Germania, Franța și Olanda vor strânge rândurile și se vor întoarce cu spatele spre periferie, pentru a apăra un nucleu vest-european al Zonei Euro tot mai fragil și mai amenințat de destructurare, deși curentele anti-Merkel și anti-Macron se vor consolida, la rândul lor, în interiorul acestor țări, iar pe de altă parte, periferia reprezentată de Flancul Estic va găzdui cu tot mai multă larghețe discursuri și politici „suveraniste”, anti-Bruxelles și împotriva statului de drept, care vor sfida explicit valorile, normele și principiile Uniunii Europene. Ce poate ieși de aici?

*

Italia va deschide „balul electoral” de primăvară, pe 4 martie. Scrutinul se va desfășura după un nou sistem și o nouă lege electorală, destul de complicate, care combină sistemul majoritar cu reprezentarea proporțională. Aproape 1000 de parlamentari, deputați (630) și senatori (315) vor fi aleși. Spre comparaţie, Olanda, cu o populație de doar 3,5 ori mai mică şi cu un PIB doar jumătate cât al Italiei, are un parlament de doar 150 de locuri, deci de peste șase ori mai mic decât cel italian. Poate spune și asta ceva, deși nu este aspectul esențial al acestor alegeri.

Nu numai pentru că este vorba de o democrație importantă, o economie mare și un stat fondator, dar în primul rând prin mesajul lor, alegerile din Italia vor zgudui Uniunea Europeană. Poate nu atât de mediatizată ca cea din Franța și Germania, viața politică italiană traversează în prezent avatarurile inerente unei tot mai adânci nemulțumiri a italienilor față de situația țării și față de ceea ce cred mulți dintre ei că ar reprezenta „vina Uniunii Europene”.

În principiu sunt trei mari blocuri politice (relativ egale sau apropiate ca dimensiuni) care nu se înțeleg nicicum între ele și care vor avea uriașe dificultăți de a forma o coaliție majoritară funcțională, de centru-stânga sau de centru-dreapta. Mişcarea de Cinci Stele, Partidul Democrat şi Forza Italia luptă pentru supremaţie dar arată în acelaşi timp profunde incompatibilităţi de viziune între ele. Vor conta, foarte probabil, rezultatele obţinute de partidele mici, sub 10%.

Există posibilitatea ca Mișcarea de Cinci Stele, un partid care a pornit în 2009 atât de populist că părea o glumă (fiind chiar fondat de un fost comediant, Beppe Grillo, retras în octombrie 2017), să obțină în jur de 25-30% și, în funcție de jocul rezultatelor, să fie chiar pe primul loc. Liderul ei actual, Luigi Di Maio, 31 de ani, carismatic, după moda tinerilor lideri sub 40 de ani apăruți în Europa în ultimul an, pare să fie starul în ascensiune al politicii italiene. Matteo Renzi, fostul premier care a demisionat după ratarea referendumului propus chiar de el, tot din generația tânără (43 de ani), va încerca să revină premier cu un discurs moderat, de centru/centru-stânga, cu condiția să aibă cu cine să se alieze ulterior. În fine, eternul Berlusconi, fost premier în trei perioade diferite, revenit la 81 de ani în bătălia electorală, cu pretenția de a câștiga alegerile, va obține și el un scor destul de bun, mizând pe discursul populist de dreapta. Drama, așa cum spuneam, va fi legată de dificultatea cu care unul dintre acești trei lideri va trebui totuşi să formeze o majoritate pentru a deveni premier. Analize politice bine fundamentate din Italia arată că formarea guvernului și mai ales guvernarea ulterioară vor fi un coșmar, ceea ce se va traduce printr-o relaţie sensibilă şi capricioasă a Romei cu Uniunea Europeană.

Ungaria ne este atât de cunoscută și, totuși, atât de străină. Aproape și departe în același timp. Familiară și totodată de neînțeles în tot ceea ce înseamnă politica de la Budapesta, în care de ani buni votanții îl preferă pe același lider „puternic”, care a trecut de la liberali la iliberali, de la pro-europeni la anti-europeni, de la deschidere, modernizare, stat de drept și occidentalizare la inversul acestui model, adică protecționism, xenofobie, modificarea abuzivă a Constituției și politizarea Justiției și, respectiv, la atitudini pro-Putin. Ca să aibă impact mai mare, eroul nostru a inventat şi un „duşman al poporului” (sau chiar mai mulţi, dacă vedem că pe lista lui figurează Soros, musulmanii şi Uniunea Europeană), într-un circ mediatic demn de sfârşitul anilor 40. Îl premăreşte pe Miklos Horthy, doreşte o Ungarie pură, etnic omogenă şi a „reuşit să pună botniţă Uniunii Europene şi lesă FMI-ului”. Pentru că politicienii care au puterea la Bucureşti nu puteau scăpa ocazia de a fi şi ei ridicoli, liderul de Teleorman s-a mirat şi el lunile trecute cu subînţeles, pe la televiziunile de casă, că „nu înţeleg ce are Soros cu mine”. Bun, Teleormanul ca Teleormanul, dar ca să votezi a treia oară consecutiv aşa ceva la nivel naţional, trebuie ori să îţi meargă extraordinar de bine (ceea ce, totuşi, nu este cazul în Ungaria), ori să fii teribil de naiv şi frustrat istoric, ori realmente să nu existe o alternativă credibilă în politica locală. Nu putem şti răspunsul, dar vedem sondajele. Presupunând că eroul care apără „cetatea asediată” a Ungariei va ieşi din nou pe primul loc, dar nu va obţine peste 50%, cu cine va face guvernul? Va accepta o coaliţie cu Jobbik? Se va adânci falia între Ungaria lui Viktor şi Uniunea Europeană?


Citeste intreg articolul si comenteza pe Contributors.ro






















1063 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version