Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cancelarul Austriei si razboiul viitorului buget european. Statele sarace din Est vor suporta costul Brexitului?

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Miercuri, 7 februarie 2018, 9:09 Actualitate | Opinii


Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Puncte cheie:

  • La 31 de ani, lui Sebastian Kurz îi vine greu să-și mascheze sau măcar să-și cosmetizeze pornirile politice instinctive, așa cum fac politicienii cu mai multă experiență: spune ce gândește și, foarte probabil, exprimă ceea ce gândesc și alții în Europa de Vest dar ezită să o spună franc;
  • Ceea ce are în vedere cancelarul Austriei pentru Bugetul post-2020 este o reducere a transferurilor financiare către statele din Europa Centrală și de Est, pe motivul că statele net contributoare „nu trebuie să mai plătească niciun euro în plus” după plecarea Marii Britanii, Austria numărându-se, bineînțeles, printre țările care contribuie mai mult decât primesc din bugetul Uniunii (al optulea contributor net);
  • Reducându-se bugetul total al Uniunii Europene, prin plecarea unuia dintre cei mai mari contributori (al doilea după Germania), este limpede că, dacă nu vor crește contribuțiile UE 27, în special cele ale contributorilor neți, beneficiarii neți vor primi mai puține fonduri europene;
  • Nu e de mirare că guvernele statelor mai sărace au anunțat imediat după Brexit, simbolic, că sunt dispuse să-și majoreze contribuțiile, în ideea evidentă că vor da un exemplu și vor „forța”, de fapt, guvernele economiilor mari să contribuie și ele mai mult în noul exercițiu bugetar. Dar cancelarul Kurz spulberă acum aceste iluzii;
  • Cu o recoltă impresionantă de 351,8 miliarde de euro în bugetul 2014-2020, Fondurile Structurale și de Coeziune, marele borcan cu miere al Uniunii, vor cunoaște aproape inevitabil o scădere, cele mai afectate fiind bineînțeles economiile emergente de la periferia blocului comunitar, a căror dezvoltare spectaculoasă în ultimul deceniu s-a bazat în mare măsură pe aceste programe-minune;
  • Discuțiile despre viitorul Cadru Financiar Multianual (MFF) se vor contura în timpul Președinției României a Consiliului UE, în același semestru „nebun” în care se va produce și ieșirea efectivă a Marii Britanii, în martie 2019 (dacă nu se va activa până la urmă clauza de prelungire cu un an a termenului pentru exit, în absența unui acord Londra-Bruxelles, ipoteză pe care am mai formulat-o anul trecut) și alegerile europarlamentare, probabil la sfârșitul lunii mai, puțin după Summitul de la Sibiu;
  • Ajungem, de fapt, la miezul crizei Uniunii Europene: banii și solidaritatea. Cine plătește mai departe „distracția”? Cine va suporta financiar Proiectul European în deceniile viitoare, când, la 14 ani de la extinderea spre Est, este evident că inegalitățile de dezvoltare între țările bogate și cele sărace se vor menține. Argumentul polonezilor că nemții trebuie să plătească pentru că economia germană are mai mult de câștigat de pe urma Uniunii Europene decât contribuția Germaniei la bugetul comunitar nu ține, din simplul motiv că Germania oricum ar putea rămâne un mare exportator și investitor pe piețele din Europa Centrală și fără Uniunea Europeană, deci și fără să contribuie la un buget comun, așa cum a fost și în istoria pre-UE a Europei. Un singur exemplu: ce ar „consuma” oare Polonia sau Ungaria fără Uniunea Europeană? Ar interzice cetățenilor lor să mai cumpere VW? I-ar obliga să cumpere Lada? Și dacă, să zicem, le-ar pune taxe, ca să fie mai scumpe, cine ar avea primii de pierdut?

*

Prea tânărul cancelar al Austriei ne-a arătat, în fond, care este calea pe care se poate merge spre desființarea Uniunii Europene „fără să dai greș”. Ruptura intereselor între țările net contributoare și cele net beneficiare este metoda sigură de a pune capăt Proiectului European postbelic.

Așadar, banii. Dacă va exista vreodată un sfârșit al Uniunii, acesta nu poate veni decât de la o ireductibilă incompatibilitate a intereselor financiare, când cei bogați vor avea impresia că îi costă mai mult întreținerea Europei integrate decât reprezintă câștigurile. Sigur, depinde întotdeauna cum calculezi costurile și beneficiile. Există, dincolo de cele directe, și costuri dar și beneficii ascunse, dar când conduci guvernul la 31 de ani privești balanța ca un contabil. Adenauer și Schuman n-au făcut Comunitatea Europeană la 31 de ani, ci la 75, respectiv 65 de ani, când lumea nu mai era (în caz că fusese vreodată) pentru ei un business și o balanță contabilă primară. Și nu e vorba aici numai de vârstă, bineînțeles.

Pe de altă parte, este adevărat și faptul că diferențele de dezvoltare, infrastructură și culturale între țările vest-europene fondatoare, deși reale (mai ales pe regiuni nord-sud), nu erau, totuși, atât de abrupte pe cât sunt astăzi cele dintre vestul și estul Uniunii. Una e să faci o uniune economico-bugetară între Franța, Germania și Olanda, la care să se adauge mai târziu Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, sau Austria, Finlanda și Suedia, și alta este să adaugi acum acestui proiect integrat țările postcomuniste, în care oamenii câștigă de 4-5 ori mai puțin și au un bagaj de dezvoltare și modernitate, pe tot felul de indicatori, retardat cu cel puțin o jumătate de secol, dacă nu mai mult.

Ca ecuaţia politică să fie şi mai complicată, peste reţinerile crescânde ale opiniei publice vest-europene şi ale guvernelor acestor ţări de a-şi spori contribuţia la bugetul UE se adaugă, colac peste pupăză, atitudinea foarte critică a ţărilor din Europa Centrală faţă de instituţiile şi politicile Uniunii Europene. Cum s-ar spune la noi în popor, şi săraci, şi cu pretenţii („suveranişti”), cam aşa se arată fostele ţări postcomuniste în relaţia cu Bruxellesul, după ce au luat căruţe de bani din fondurile Uniunii. Numai în 2016, de exemplu, potrivit informaţiilor publice, Polonia a obţinut peste 7,1 miliarde de euro din fondurile europene, România 6 miliarde iar Ungaria 3,6 miliarde. Rezultatul? Un senator de la Bucureşti, membru PSD şi mare artizan al modificărilor legilor justiţiei şi codurilor penale, doctor în relaţii internaţionale, îi spune Preşedintelui Comisiei Europene că este cam…beţiv! Altfel nu îşi explică domnul senator cum de Comisia Europeană poate critica guvernul şi majoritatea PSD-ALDE pentru atacul asupra statului de drept.

La ora la care scriu aceste rânduri, apar noi elemente ale rupturii periferiei Uniunii Europene de nucleul ţărilor fondatoare şi dezvoltate. Premierul Belgiei semnalează că, dacă ţările din Grupul Vişegrad continuă să sfideze legislaţia europeană (adică deciziile Consiliului European) şi să nu primească refugiaţi conform cotelor obligatorii convenite în Consiliul European de toate statele membre, Uniunea ar putea adopta sancţiuni contra acestor state, mergând până la a fi excluse din procesul decizional, prin votul unei majorităţi calificate. Belgia numeşte acest semnal politic sever drept ultimatum adresat V4.

Mergând pe aceste drumuri paralele şi crescându-şi nemulţumirile şi frustrările una faţă de alta, Europa Centrală (periferia) şi Europa de Vest (nucleul dur al Uniunii) vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, de la sancţiuni la ruptura ireparabilă.

Până anul trecut, România spera că se va putea plasa de partea nucleului central al integrării europene, dar tot ce a urmat după ianuarie 2017 ne arată că şansele ca majoritatea PSD-ALDE să ne deturneze ţara de pe această traiectorie şi să ne împingă la periferia sordidă dar îmbăţoşată de „suveranism” a Europei




















2987 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version