- Noi nu ne solidarizăm public cu rectorul nostru? – mă întreabă la telefon o colegă din Universitate.
Nu. Noi nu vrem să ducem mai departe sarabanda listelor ”celor care îl susțin pe…” Eu, cel puțin, așa consider.
Mircea Dumitru nu a deținut în CNATDCU ca Rector al Universității din București funcțiile de care a decis să se dezbare, ci în virtutea competenței și probității sale profesionale, în domeniul filosofiei. Demisia sa e un act personal de voință, pe care fiecare îl judecă după cum dorește. Unii poate i-au admirat curajul și tăria morală, alții poate l-au socotit trufaș, sau poate chiar, dimpotrivă, laș – de ce pleacă acum, lăsându-i pe alții să-și facă mendrele în CNATDCU? Unii s-au gândit poate că reacția sa va ridica prestigiul instituției pe care o conduce, alții că îi periclitează inutil siguranța funcționării.
Eu unul am prețuit în atitudinea profesorului Mircea Dumitru întâi de toate consecvența.
Universitatea din București încearcă să fie, potrivit legatului său fondator, nu numai o instituție prestigioasă și performantă. Universitatea din București încearcă să fie o instituție de educație și cercetare centrată pe valori.
Pentru mulți afirmația din urmă poate să pară o vorbă goală. Nu este. Ea se probează prin fapte, și demisia profesorului Mircea Dumitru e una dintre aceste probe elocvente.
Una dintre valorile cruciale ale lumii în care aspirăm să trăim este autonomia persoanei: posibilitatea alegerii potrivit propriei voințe și conștiințe. Spectacolul degradant la care asistăm de o vreme încoace în politica românească a făcut din autonomia persoanei unul dintre principalii adversari ai noii puteri. Cei care au ieșit în stradă să protesteze împotriva maltratării legilor justiției au fost taxați, încă de la faimoasa OUG 13, fie drept ”vânduți”, afiliați unor interese obscure, fie drept ”handicapați”, incapabili să înțeleagă despre ce e vorba. Ipoteza că cineva ar gândi diferit de actuala putere potrivit propriilor convingeri a fost exclusă sistematic din argumentația puterii, făcând, astfel, orice dialog imposibil.
Negarea autonomiei persoanei a generat și inepția conspiraționistă a ”statului paralel”. Este vorba iarăși despre incapacitatea puterii de a accepta faptul că unii oameni se pot ghida după un set diferit de valori decât coaliția de guvernământ.
Suspendarea autonomiei personei s-a afișat cel mai strident în doctrina preeminenței partidului, proclamată cu o ostentație și o virulență grețoase în ultimul timp.
Universitatea din București nu își dorește o revenire la formele colectiviste de acțiune și de expresie către care ne conduce actuala conjunctură politică. Ea își dorește să educe tineri nu numai competenți în domeniul pe care și l-au ales, ci și capabili să își trăiască viața, profesională și personală, ca indivizi autonomi, nu ca executanți servili și lingușitori ai ordinelor date de alții.
Sunt convins că în privința deciziei luate de profesorul Mircea Dumitru a atârnat greu publicarea scrisorii de sprijin a celor 30 + 15 – 1 rectori din România. Nu mi-e ușor să înțeleg, în cazul în care lista semnatarilor e autentică – dezmințirea fermă dată de academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității ”Babeș-Bolyai”, ridică semne de întrebare – ce îi va fi făcut pe aceștia să subscrie la o asemenea aberație. Foarte probabil, pentru mulți dintre ei a însemnat o ”lașitate responsabilă”, în intenția de a-și proteja instituțiile pe care le conduc, mânată de sentimentul datoriei față de cei aflați în subordinea lor; sau calcule conjuncturale din care a reieșit că o semnătură în plus sau în minus oricum nu schimbă nimic. Au ignorat însă faptul că tocmai futilitatea gestului va crea stupoare. Au ignorat faptul că o universitate nu este nici un batalion militar, nici o casă de pariuri. E o instituție în care se învață valorile, iar valorile se învață practicându-le. Și au ignorat faptul că, chiar dacă instituțiile care îl compun vor reuși să prospere, învățământul superior românesc va suferi, prin această inițiativă, un grav prejudiciu de încredere, din partea celor care îl practică, din partea celor care colaborează cu el, din partea celor care doresc să se instruiască în el.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
