Se manifestă la noi în ultima vreme un fenomen inedit: petițiile împotriva sunt concurate de cele pentru ceva sau cineva. Exemplul cel mai recent este petiția on line prin care se exprimă sprijinul pentru continuarea ministeriatului d-lui Liviu Marian Pop, care a reunit deja, în momentul în care scriu aceste rânduri, peste 1200 de adeziuni.
Dacă aveți curiozitatea să străbateți lista de semnatari veți putea constata următoarele:
1. Românii nu sunt, cum se spune, cârcotași, ci preferă gândirea pozitivă și acțiunea constructivă.
2. Românii preferă discreția afișării publice. Cam un sfert dintre sprijinitorii d-lui Pop își trec, cu modestie, numele sub tăcere.
3. Internetul are în România o configurație județeană. Mesajele pro Liviu Marian Pop cu greu reușesc să străpungă hotarele județului Maramureș.
4. Există, în România, multe persoane cu numele de familie ”Pop”.
5. În ciuda a ceea ce se afirmă de regulă, în România membrii familiilor conviețuiesc armonios în jurul acelorași valori, ceea ce explică frecvența impresionantă a semnatarilor evident înrudiți.
6. Comuna Repedea din Maramureș, însumând, acum 6-7 ani, potrivit recensământului din 2011, 4716 locuitori, cu o mare diversitate etnică (94,83 % ucraineni, 2,54 % cu apartenență necunoscută, 1,91 % români) și confesională (ortodocși 52,01 %, penticostali 36,66 %, adventiști de ziua a șaptea 4,94 %, ortodocși de rit vechi 3,43 % ș.a.) se situează, măcar proporțional, în vârful ierarhiei cât privește grija pentru soarta învățământului românesc, demonstrând un larg consens ce include deopotrivă primarul localității împreună cu familia domniei sale și simplii cetățeni.
Parcurgând și explicațiile pe care le formulează cam 1-2 din 10 petiționari, aflăm și principalele motive ale susținerii pe care aceștia și-o declară:
1. Pentru că, în calitate de fost sindicalist, ”cunoaște realitățile învățământului românesc.”
2. Pentru că s-a dovedit un ministru destoinic, apropiat de oameni.
3. Pentru că ar trebui să-și poată duce la bun sfârșit reformele începute.
4. Pentru că este ”de-al nostru”.
În fine, mai apar și două argumente particulare, venind, aș crede, dinspre două categorii foarte diferite de susținători: să le zicem ”insideri” și ”chibiți”. Iată-le:
5. Pentru că e sigur mai bun decât d-na Andronescu, ”abramburica”, care, dacă nu va fi renumit, îi va lua locul
și
6. Pentru că a avut curajul să se ia la trântă cu ”mafia manualelor și auxiliarelor.”
Să le luăm pe rând.
1.a. Cu siguranță d-l Liviu Marian Pop cunoaște de-a fir-a păr învățământul românesc actual – cel preuniversitar, se înțelege. Există însă unele dubii că ar fi capabil și să-l înțeleagă, sau să înțeleagă ce ar trebui făcut pentru îmbunătățirea lui.
2.a. Argumentul amintește poveștile cu Vodă Cuza de acum un veac și jumătate. Nu cred totuși că un înalt demnitar e un veșnic peregrin, care mai urechează pe câte cineva prins cu ocaua mică, mai dă un sfat, un post, un pont. Există destui inspectori în România calificați pentru această muncă.
3.a. S-a schimbat iarăși optica românilor despre reformele din educație: până acum se declarau sătui de ele, acum, că avem omul potrivit la locul – și momentul – potrivit, le vor iarăși. Rămâne totuși dubitabil ce reforme va fi făcut d-l Liviu Marian Pop, in afara imundei șmecherii cu Legea manualului.
4.a. Propun înființarea unui post de Ministru al Educației Maramureșene.
5.a. De unde se vede că bătălii interne la care, pentru binele țării, asistăm de un an încoace fac să răsune buciumele și pe malurile Tisei.
6.a. Am tot scris, și eu și alții, despre marea rușine a revenirii la formula etatistă, din vremea comuniștilor, a manualului unic. Se pare însă că aparatul propagandistic și-a făcut treaba, deși nu a putut fi identificat niciun ”mafiot” al manualelor și auxiliarelor. Nu m-aș hazarda însă să ghicesc care din colportorii acestei inepții sunt ”zvoneri” și care ”răspândaci”.
Mă întreb și eu, și probabil s-au întrebat și cititorii mei, care mai e rostul de a te apleca asupra unei inițiative mai degrabă hilare, oricum futile, când se întâmplă în România atâtea lucruri profund îngrijorătoare, cu o viteză trepidantă: conflictul fățiș cu Uniunea Europeană, asaltul asupra statului de drept, terfelirea democrației, cotropirea instituțiilor statului de către partid, revenirea politicienilor cu probleme penale în înalte poziții administrative, inflația, haosul fiscal etc. etc.
Acum nu multă vreme scriam în Dilema veche despre revenirea în forță a ideologiei omniprezenței și omnipotenței Partidului, amintind de niște vremuri pe care nu-mi doresc să le mai trăiesc niciodată.
Tot așa, inițiativa petiției în sprijinul d-lui Liviu marian Pop mi-a readus în minte ”adeziunile” sosite din partea ”oamenilor muncii” înaintea vreunui congres P.C.R., care umpleau zile la rând paginile cotidianelor.
- Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
