Teleormania… Criptic termen! Poate fi citit și ca manie, și ca mânie dar și, evident, ca Teleo(RO)mânie. Dintre toate versiunile eu prefer însă Teleorman, adică omul de Teleor.
Teleor man nu este Teleormanul, căci nu este un toponim, nu se referă la un loc, ci este o categorie socială, o categorie de oameni pe care îi putem găsi prin toată țara, dar pentru care Teleormanul este o ilustrare perfectă, un soi de metonimie geografică. Desigur, nasc și la Teleorman oameni, ca pretutindeni, dar probabilitatea ca aici să se găsească mai mulți „oameni de Teleor” este mai mare.
Ce îl caracterizează însă pe Teleor man? Istoric, social și psihologic, Teleormanul ca atare poate fi luat, în acest caz, ca o ilustrare metaforică destul de potrivită.
Istoric, Teleormanul a fost și a rămas profund rural, agrar și sărac. Dacă la 1930, 83% din populația sa locuia la sat, în prezent procentul este cu doar ceva mai mic de 70%; în schimb, Teleormanul are cel mai mare procent de populație ocupată în agricultură din țară (dublu față de media națională). Economic, e de vreme bună în top 3 ale celor mai sărace județe după PIB/capita și ale celor mai scăzute investiții străine din țară. Social, teleormănenii au fost majoritar iobagi, apoi CAP-iși iar acum sunt săraci, atât de săraci încât până și migrația din Teleorman este printre cele mai mici din țară. Doamne iartă-mă, nu este vina lor, dar așa a fost să fie. Or, în timp, s-a consolidat aici o „cultură a sărăciei” soră cu o „psihologie a obedienței”. Obișnuiți cu sărăcia și dependența, majoritatea visurilor de mărire (adică de promovare socială, în termeni mai academici) s-au învârtit în jurul speranței de a intra în grațiile mai marilor locului, care să-i pună (Doamne-ajută!) arendași pe moșiile lor. Deviza a fost și a rămas cam aceeași: săru’ mâna boierule/tovarășu/domnu! Cu acest vis și această deviză au așteptat, și au așteptat, și au așteptat…
Din motive istorice similare, există, desigur, mulți Telor men în toată țara, adică un soi de clasă socială difuză și frustrată de lumpen-rurali care își așteaptă de generații momentul istoric, ora revanșei.
Și iată că a venit Daddy și a sunat Naționala: Hai la lupta cea mare, Teleor man cu Teleor man să ne unim, adică Teleor men din toată țara, uniți-vă! Și s-au unit, căci acum or niciodată puteau să-și croiască altă soartă. Aceasta este „clasa socială” care, prin „reprezentanții” săi, conduce în prezent țara și care își ia revanșa istorică pentru visurile neîmplinite și umilințele resimțite, indiferent dacă motivat sau nu. Într-un fel, de abia acum sunt Teleor men pe cale să câștige lupta de clasă. Or, să te ferească Dumnezeu de răzbunarea piticului!
Nu, nu este o satiră, ci un prea românesc haz de necaz. Calculăm greșit sau, în orice caz incomplet, dacă avem în vedere doar mizele politice și solidaritatea rețelelor de cleptocrație. Din motive elementar omenești și nu politice, fidelitatea Teleor men-ilor față de cel care „i-a făcut oameni” este mai puternică decât toate acestea, căci este prima și singura lor șansă, care poate să dispară ca prin farmec, așa cum a apărut, dacă dispare „Tăticul”. Or, după ce a câștigat democratic țara, Dragnea a arendat-o cât a putut unor Teleor men, construind astfel o nouă majoritate în partid și, indirect, în Parlament. Are, desigur, și alte pârghii de control, dar cea mai importantă este aceasta: eu v-am făcut arendași, eu vă trimit înapoi la coada vacii. Iar pe cei care vă credeți liber cugetători vă strivesc, democratic, cu noua mea majoritate. Umblă vorbe că există sciziuni în partid, că mi-am pierdut din putere… – a ironizat el zilele trecute. Nu, unitatea de monolit în jurul partidului este mai puternică și mai amenințătoare (sau mai puternică pentru că mai amenințătoare) decât oricând, iar Dragnea este, pe termen scurt cel puțin, cel mai puternic om în stat, confirmat din motive doar de dânsul cunoscute și de președintele țării.
Pe de altă parte, calculăm greșit și dacă ne explicăm fidelitatea electoratului PSD doar disprețuitor, prin prostia și sărăcia acestuia, mă rog, prin „condiția” sa. Teleor man mai și devii însă, și destul de mulți, din destul de multe alte categorii sociale, au început să se simtă în ultima vreme „oropsiți ai sorții”, adică trădați de soartă, desconsiderați și marginalizați într-un fel sau altul de către Dumnezeu știe cine. Acest sentiment, îndreptățit sau nu, este suficient de puternic pentru a face un prieten din dușmanul dușmanilor mei, cei care m-au trădat, desconsiderat și/sau marginalizat, indiferent care or fi aceștia în capul meu. La fidelitatea mai veche, bazată pe încredere, se adaugă astfel această fidelitate indirectă și difuză, născută din deziluzie și ură. Împreună, ar spulbera și iluzia că niște alegeri anticipate ar da câștig de cauză opoziției: nu, în prezent, actuala Putere tot ar obține majoritatea, poate doar una ceva mai puțin confortabilă.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
