Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Intelectualii, adevarul si politica

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Luni, 8 ianuarie 2018, 17:57 Actualitate | Opinii

Vladimir Tismaneanu
Foto: Arhiva personala

Pentru intelectualul critic Gabriel Liiceanu, in memoriam Albert Camus (7 noiembrie 1913—4 ianuarie 1960): În întreaga lume postcomunistă se poartă o mare bătălie politică și morală. Rolul intelectualilor critici este esențial nu doar pentru definirea mizelor acestei lupte, dar și pentru formularea mai clară a acelor valori care trebuie apărate împotriva profeților neocomuniști și/sau neotribaliști. Intelectualii (mă gândesc acum la cei pe care îi numim intelectuali critici) sunt cei care trăiesc pentru și din cultivarea ideilor, fiind totodată implicați, de partea democrației, în conflictul care se desfășoară în sfera publică.

Acești intelectuali refuză pactul cu oportunismele bine remunerate și resping colectivismele gregare. Ei afirmă deschis valorile pluralismului și toleranței. Este vorba de o definiție normativă, nu de una descriptivă. De la Émile Zola, care a avut curajul să se opună militarismului antisemit în perioada „afacerii Dreyfus”, și până la Camus, Orwell sau Havel, intelectualii au fost adversarii mișcărilor totalitare de dreapta ori de stânga.

Ceea ce nu înseamnă că nu au existat și momente de orbire etică, când nu puțini intelectuali s-au lăsat ispitiți de cântecele de sirenă ale ideologiilor radicale. S-a născut astfel chiar o categorie numită a „tovarășilor de drum”, deci a celor care erau (și unii mai sunt) gata să gireze legendele oficiale ale diverselor dictaturi cu pretenții izbăvitoare. Nu mai vorbesc de cei care, precum un Lion Feuchtwanger în URSS, în 1937, ori chiar un Jean-Paul Sartre în China sau Cuba, în anii ’60, au practicat ceea ce sociologul Paul Hollander a numit inspirat „pelerinajul politic”.

După 1990, în pofida multor eforturi, intelectualii critici din România nu au devenit o forță comparabilă, ca grup, cu cea a semenilor lor din Europa Centrală în perioada de dinaintea căderii comunismului. Mișcările disidente din anii ’70 și ’80, dar mai ales activitatea sindicatului liber și autoguvernat „Solidaritatea” au dovedit că este nevoie de structuri mai largi decât acelea formate din apariții singulare ale unor figuri strălucite din punct de vedere spiritual și moral.

În egală măsură, prezența în spațiul public a unor intelectuali de incontestabil prestigiu, mai cu seamă în momente de cumpănă, mi se pare cât se poate de binevenită. Așa se întâmplă în toate statele democratice. Citiți “Le Monde” sau “New York Review of Books” și veți vedea că apar mereu apeluri ale intelectualilor, fără ca acest lucru să provoace ironii ieftine și agresiuni verbale.

Se notează, uneori, o orientare a unei bune părți din intelectualitatea românească spre valorile dreptei politice, precum și o mefiență în raport cu acelea ale stângii. Originea acestei situații se află în faptul că marxismul nu a fost examinat, de-a lungul atâtor decenii, cu seriozitatea necesară. Numele stângii a fost uzurpat de PCR, în fapt un hibrid de primitivism stalinist și neoautohtonism de sorginte fascistoidă. Se știe încă prea puțin despre experiența stângii anti-autoritare, a unor gânditori care explorează posibilitatea unui socialism liberal. Este nevoie de dezbateri privind paradigmele stângii dezvoltate în afara (și chiar împotriva) proiectului bolșevic.

Dincolo de adeziunea retorică la valorile stângii democratice europene, mă întreb în ce măsură se identifică PSD cu această opțiune. După 1990, Ion Iliescu a fost cel mult un reformist leninist. Mai târziu, a acceptat anevoie logica alternanței la putere, dar nu a renunțat la nostalgii minerești. În 2004, după alegeri, s-ar fi putut retrage din viața publică. N-a făcut-o. În schimb, a continuat să fie un adversar deschis al decomunizării radicale a spațiului politic și moral.

Ce rol revine așadar intelectualilor critici? Se pot mulțumi ei doar cu statutul de comentator dezangajat, situat „deasupra vâltorii”? La ora actuală, ținând cont de implicațiile dezbaterilor care încă se mai poartă (decomunizare, desecretizarea tuturor arhivelor, lupta împotriva oligarhiei jefuitor-parazitare), nu cred că este eficientă (și nici credibilă) atitudinea neutru-contemplativă. În fond, să nu uităm, Camus s-a implicat direct în discuțiile legate de „Afacerea Kravcenko” și de demascarea comunismului ca ideologie și practică barbară.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro























521 vizualizari




Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi