Cum ni se infatiseaza astazi Rusia, la 100 de ani de la revolutia bolșevică și în pragul alegerilor pentru presedinție? Cum se pune problema succesiunii lui Putin? Cine și în ce fel conduce astazi Rusia? De ce vrea Rusia ca Romania să devină un stat revizionist? Acestea sunt câteva dintre intrebările la care răspunde Armand Gosu în interviul de mai jos.

Armand GosuFoto: Arhiva personala

Se împlinesc zilele acestea 100 de ani de la revoluția bolșevică, de fapt de la momentul loviturii de stat, soldate cu preluarea puterii de către gruparea lui Lenin. Cum se raportează astăzi Kremlinul la acest eveniment? Se va sărbători în vreun fel la Moscova? În vremea Uniunii Sovietice se organizau parade militare.

Nu, nici vorbă. Nici un fel de ceremonii oficiale. Vor fi manifestații, dar ele vor sărbători 76 de ani de la parada militară din 7 noiembrie 1941, când regimentele Armatei Roșii, aduse din Siberia de Stalin, în urma rapoartelor agentului GRU, Richard Sorge, că Japonia nu va ataca URSS, au fost trimise pe front ca să respingă ofensiva germană. Soldații germani se aflau atunci în mahalalele Moscovei, Înaltul Comandament German tipărise deja bilete la Balșoi pentru concertul de Crăciun, părea o chestiune de zile căderea capitalei sovietice, instituțiile deja începuseră să se mute după Urali, departe de linia frontului.

Și totuși, Putin a declarat că prăbușirea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică.

Multe declară Putin, ca și la Lenin sau Stalin, poți găsi câte un citat despre orice. Totuși, trebuie să fiți de acord că în actuala situație din Rusia, Kremlinul n-o să aniverseze o revoluție, nu de alta, dar poți să dai idei unor oameni. Da, e o ușoară schizofrenie aici, să-l sărbătorești pe Stalin, pentru o cifră banală, 76 de ani de la parada din Piața Roșie, dar să nu marchezi 100 de ani de la evenimentul fondator, în urma căruia s-a constituit regimul bolșevic și statul sovietic, al cărui lider pentru mulți ani a fost Stalin. Dar ce face Putin e foarte logic, el forțează o comparație între 1941 și ce se petrece astăzi, flutură amenințarea externă pentru a-și consolida poziția internă, înaintea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 18 martie 2018.

Credeți că ar putea Putin să piardă alegerile?

Mai sunt 5 luni până atunci, se pot întâmpla multe, dar…. chiar dacă nu sunt total excluse surprizele, e puțin probabil să le piardă. Totuși, important pentru el este cum le câștigă. Putin are nevoie de un fel de plebiscit, adică vrea să obțină 80%, cu o prezență ridicată la vot. Marea problemă a acestor regimuri autoritare este legitimitatea. Liderii lor se relegitimează prin acest simulacru de alegeri. În literatura de specialitate, regimul lui Putin se numește “autoritarism electoral”. Deci, Putin are nevoie nu doar să le câștige, ci să le câștige la scor și, mai ales, să aibă o participare cât mai mare la vot. De aici și apariția în ultimele săptămâni a unor candidați spectaculoși chemați să dea iluzia unei veritabile campanii electorale, să creeze o intrigă, ceva emoție publică, să mobilizeze diferite segmente ale populației în această campanie și evident, la vot.

Există un potențial de protest. Asta se vede la mitingurile anti-corupție organizate de Aleksei Navalnîi, cel mai important opozant al regimului. Neașteptat de mulți oameni, mai ales tineri, ies la proteste, riscând să fie arestați și să facă închisoare administrativă, câteva zile sau chiar săptămâni. E puțin probabil că regimul o să-i permită lui Navalnîi să candideze în alegerile prezidențiale, el are o sentință judecătorească care-i interzice acest lucru pentru încă un deceniu, însă cu justiția din Rusia nu se știe niciodată. Candidatura domnișoarei Sobciak, anunțată acum câteva zile, e oarecum proiectată ca să-l bruieze pe Navalnîi și să-i ia electoratul tânăr, cu potențial ridicat de protest.

Nu falsifică oricum rezultatul? Doar nu sunt alegeri corecte.

Falsifică un anumit procent, 10-15%, cam asta e media pe țară. În orașele mari, Moscova, Sankt Peterburg mai puțin, în provinciile mai îndepărtate, unde opoziția e slabă și nu-i nici un control, mai mult. Nu li se cere de la Kremlin să falsifice. Guvernatorii, șefii locali o fac, pentru a “raporta” rezultate cât mai bune, arătându-și loialitatea față de liderul suprem, în ideea că doar astfel își vor putea păstra posturile. E o linie foarte subțire, aproape invizibilă, de toleranță a populației la procentul falsificat. Dacă e prea mare, oamenii pot ieși să protesteze în stradă. Exact de ceea ce se teme mai tare Putin. Grav nu e doar că sunt falsificate rezultatele, ci faptul că întreaga campanie electorală este viciată de măsuri administrative. Cu alte cuvinte este o democrație fake, sunt alegeri fake, autentic în Rusia e doar regimul autoritar și controlul discreționar al unui grup din serviciile secrete, asupra unei întregi țări, de dimensiunile Rusiei, adică 1/6 din întreaga suprafață a globului.

Ce este cu această clasă conducătoare care provine din KGB? Este ea specifică Rusiei? Ce consecințe are faptul că siloviki conduc Rusia? Adică oamenii din structurile de forță, servicii secrete, armată, din ministerele de Interne și cel al Situației Extraordinare.

Nu e specific Rusiei, să fie clar acest lucru. Este pentru prima dată în istoria Rusiei când serviciile secrete controlează complet procesul politic. Asta nu s-a întâmplat niciodată în trecut. În perioada sovietică, PCUS deținea puterea, KGB și GRU erau doar instrumente în mâna liderilor politici. Astăzi, în Rusia, oamenii din servicii ocupă poziții dominante nu doar în elita politică, ci și în birocrație, la toate nivelurile, până la cel de directori de întreprindere. Apartenența la structurile de forță este lozul câștigător pentru o carieră birocratică. Cel mai puternic serviciu este, de departe, FSB, principalul succesor al KGB-ului. Vârful puterii e populat cu oameni din KGB/FSB, grup relativ omogen, educat în școlile serviciilor secrete, cu o viziune specifică asupra lumii.

Care viziune s-ar caracteriza prin ce?

Aici ar trebui o discuție lungă. Răspunsul scurt ar fi că ideea fundamentală a ofițerilor de intelligence este că Rusia e înconjurată de dușmani care vor s-o distrugă, să-i acapareze teritoriile și bogățiile. E o credință aproape mistică că ei au misiunea de a salva Sfânta Rusie. E foarte important acest detaliu. De ce? Însăși dominația serviciilor se bazează pe prezumția că Rusia e înconjurată de dușmani. Asta înseamnă că, regimul serviciilor secrete nu-și va distruge mitul fondator, îmbunătățindu-și relațiile cu Occidentul, cu SUA în special. Kremlinul are nevoie de un Vest distribuit în rolul de dușman, pentru că doar în acest fel funcționează contractul social încheiat între această echipă la putere, provenind din KGB/FSB și națiunea rusă.

Și care-i obiectul acestui contract social?

Echipa kaghebistă în frunte cu Putin apără Rusia de forțele răului din Occident. Din punct de vedere militar, dar și al civilizației, valorilor. Propaganda rusească internă spune că Vestul e fundamental rău, e plin de homosexuali, de necredincioși, de corecți-politici, de musulmani, calcă în picioare valorile tradiționale, sănătoase, ale familiei, e plin de pedofili și de refugiați sirieni care violează…. Esența răului, cel care pune în scenă tot acest scenariu diavolesc este Soros, deci el trebuie combătut activ. Așa că, Occidentul trebuie înfruntat, nu trebuie lăsat să contropească mințile rușilor cu lucruri “necurate”, cu alte seturi de valori, mai ales cele de tipul drepturilor omului, toleranță ….

Când a apărut ideea acestui nou contract social?

În momentul în care contractul vechi a eșuat. Acela fusese un contract încheiat în 2000, la începutul primului mandat prezidențial. Atunci, Putin promitea bunăstare, salarii și pensii la timp, creșterea nivelului de trai. În schimbul acestora, rușii au renunțat la democrația liberală, de tip occidental. Au apărut noi concepte, cu care Surkov, consilierul lui Putin, a încercat să inoveze în științele politice, de pildă “upravleaemaia demokratiia”, democrația controlată, manipulată. Însă, ca să funcționeze bine acest model trebuia îndeplinită o condiție. Prețul la hidrocarburi să rămână ridicat. Numai că el s-a prăbușit. Anul trecut, cu prețurile la petrol și gaz scăzute, nu mai puțin de 53% din bugetul federal provenea din exploatarea hidrocarburilor, și undeva la peste 70% din totalul exporturilor Rusiei. În anii cu prețuri ridicate, peste 60% din banii încasați la bugetul federal veneau din vânzările de petrol. Criza financiară a lovit puternic Rusia. Atunci când s-a reîntors la Kremlin, în 2012, Putin n-a mai produs idei noi, originale. A venit cu proiectul Uniunii Euro-Asiatice, despre care nu se mai aude astăzi nimic. În afară de Armenia și Belarus, toți fug de Rusia. Alegerile parlamentare și prezidențiale din 2011-2012 a căror corectitudine a fost contestată în stradă, au părut să confirme narațiunea intelligence-ului rusesc că Vestul complotează împotriva lui Putin, organizând “revoluții colorate” și face asta pentru a distruge Rusia. Următorul pas a fost Ucraina. Moscova pretinde că a intervenit în Crimeea pentru că Ucraina ar fi aderat la UE și NATO, după Euro-Maidan, din cauza politicii agresive de extindere a Occidentului spre Est. Ăsta e contextul în care a apărut noul contract social, Rusia – cetate asediată, înconjurată de dușmani. Deci, kaghebiștii vă apără de inamici, dar toți rușii trebuie să participe la luptă pentru că e o cauză sfântă. Astfel, orice contestare seriosă a regimului duce la lipirea etichetei de trădător, de membru al coloanei a 5-a.

Deci, Rusia de acum 100 de ani era mai democratică decât cea de astăzi?

Cu siguranță. Rusia era monarhie constituțională după Manifestul din Octombrie 1905, avea parlament bicameral, un sistem de vot censitar, funcționau 4 curii. Dar asta era și în România, și în alte state din lume. Deci, Rusia de după 1905 era mult mai bine sincronizată cu Occidentul. Erau primii pași într-un proces care se anunța lung, dar erau semne importante de succes. Nu uitați că până la Revoluția din 1905, Rusia a fost ultima autocrație din lume. Și încă ceva, înaintea Primului Război Mondial, Rusia era a cincea economie a lumii, era mult mai bine tehnologizată, și infinit mai diversificată decât e astăzi când economie ei e bazată pe exploatarea hidrocarburilor.

Și avea acum 100 de ani o cu totul altă elită politică, militară, diplomatică, era o piesă de bază a Antantei, a fost cel mai important aliat al României în 1916-1917.

Cel puțin era mult mai bine sincronizată cu Occidentul. Nu idealizez Rusia de la începutul secolului al XX-lea, avea destule probleme, Nicolae II și familia lui au fost veritabili piromani, care au dat foc Rusiei, dar și astăzi lucrurile merg din ce în ce mai rău. Acest grup din KGB/FSB care deține puterea reală e la fel de autist ca familia imperială în 1916-1917. Poate că el e format din profesioniști, dar sunt profesioniști din lumea intelligence, știu să culeagă informații, organizează operațiuni secrete, provocări, numai că ei nu înțeleg cum funcționează economia, societatea, relațiile internaționale. Astea sunt domenii guvernate de niște reguli, altele decât cele ale operațiunilor clandestine. Ei consideră că diplomația, economia, cultura, educația trebuie să servească statul și obiectivele lui strategice. Numai că puterea în stat fiind acaparată de acest grup din KGB/FSB, el e cel care definește care-s interesele statului și împinge Rusia în tot felul de aventuri din care nu are cum să iasă bine.

Totuși, din punct de vedere militar, operațiunile din Crimeea și cele din Siria par spectaculoase, nu confirmă ele că Rusia a redevenit o putere importantă?

Campania din 2008, împotriva Georgiei, a jucat un rol decisiv. Armata rusă a demonstrat multe carențe în teatrul de operațiuni. Din acel moment, Kremlinul a început să investească masiv în reformarea armatei, realizată de fostul ministru Serdiukov. Ce am văzut la lucru în Crimeea, în februarie-martie 2014, este rezultatul muncii fostului ministru al Apărării. Chiar dacă a crescut spectaculos, bugetul militar al Rusiei abia de-l depășește pe cel al Franței, și e la 1/10 din bugetul SUA. Asta în condițiile în care Rusia e cel mai mare stat din lume, întins pe 9 fusuri orare, deci are de securizat o frontieră de mii de km.

Doar la prima vedere acțiunile Rusiei par spectaculoase. Să ne uităm la războiul din august 2008: Rusia a pus în valoare capacități limitate, proiectate într-un teatru de operațiuni de pe frontieră. Operațiunea din Crimeea a fost fără îndoială un succes, chiar spectaculos. Dar ce se întâmplă în Donbass amintește de capacitățile dezvoltate în perioada sovietică, deci nu mă impresionează. Cât privește proiecția de putere din Siria, ea arată, în primul rând, capacități de desfășurare și de bombardament clasice. Am notat și niște tiruri de rachete din Caspica, dar acelea au fost mai degrabă o demonstrație tehnologică. Munițiile moderne, foarte precise, sunt scumpe, ele nu au fost utilizate în atacurile aeriene ale aviației ruse.

Ajungem la amenințarea cu reînarmarea nucleară. Păi, tocmai asta confirmă faptul că Moscova e conștientă de propria slăbiciune în domeniul convențional. E îngrijorător faptul că Rusia recurge tot mai des la amenințarea cu utilizarea armelor nucleare. Capacitățile strategice nucleare dar și instalațiile A2/AD, din Kaliningrad, Crimeea, Armenia, Siria fac să devină vital important menținerea unui canal de comunicare. În mediul experților se discută despre posibilitatea reconfigurării Consiliului NATO-Rusia pentru a servi ca mecanism de gestiune a conflictelor pe teren, funcționând mai ales în momentele de criză. E o variantă, sunt și altele, poate fi înființată o structură diferită.

Pe lângă operațiunile convenționale, Rusia a declanșat un război hibrid, o mașinărie infernală de propaganda s-a pus în mișcare. La nivelul UE se înființează centre de combatere a activităților subversive ale Rusie. Chiar dvs ați scris primul în România despre doctrina Gherasimov.

Alegerea tacticilor războiului ne-liniar, cum îl numea Surkov, hibrid cum s-a impus în literatură de specialitate și în presă, e tot o dovadă a slăbiciunii și fragilității Rusiei. Moscova înțelege că n-are nici o șansă într-o ciocnire militare directă și convențională cu blocul occidental.

Ce spune doctrina Gherasimov? Rusia crește rolul instrumentelor nemilitare pentru atingerea obiectivelor politice și strategice. Adică? Produce “adevăruri alternative”, le ventilează publicului pentru a bruia capacitatea inamicului de a distinge adevărul de fals. Nici măcar nu e ceva cu totul nou. Spionajul sovietic identifica această tactică sub numele de “măsuri active”.

Și unde este România în această strategie globală a Rusiei?

România e un caz aparte. Pe de o parte, sentimentele anti-rusești fac imposibilă apariția unor partide politice puternice care să militeze pentru o apropiere de Rusia. Pe de altă parte, Moscova are un asset important, Republica Moldova, mitica Basarabie, cu care manipulează de ani buni opinia publică din România. Deci, Kremlinul s-ar bucura ca România să devină stat revizionist. Cum e Ungaria, de pildă. Prin transformarea României într-o putere revizionistă, în ochii cancelariilor occidentale, Kremlinul arată că un stat membru NATO și UE promovează același gen de argumente și politici ca și Rusia în cazul Crimeei.

Moscova mai are ceva interese în domeniul energetic, are o rețea destul de bine implantată în zona de afaceri, via Chișinău, chiar și în mediul politic e tot mai activă în ultima perioadă. Și, beneficiază de serviciile gratuite ale surprinzător de multor oameni de bună credință, care combat sincer influența rusească, dar care neînțelegând cum funcționează aceasta, ajung să facă jocurile Moscovei. Ei sunt și cei mai periculoși.

Totuși, concret, ce urmărește Rusia?

Să fragilizeze regimurile democratice, să aducă la putere lideri autoritari, dacă se poate favorabili Moscovei, să promoveze modelul lumii multipolare, care să nu fie dominată de valorile liberale.

Rusia știe că n-are mari șanse să promoveze un model de civilizație. E foarte slabă capacitatea ei de a provoca adeziunea străinilor, capacitatea de soft power. Ce face atunci? Păi se concentrează pe manipularea informației, pe trolling, pe producerea de fake news.

Din ce spuneți, Rusia pare mai slabă decât e adesea menționat în dezbaterea publică. Să facem un inventar al slăbiciunilor și al atuurilor Moscovei.

Atuurile sunt binecunoscute: teritoriul uriaș, bogăția resurselor, disproporția dintre ea și vecinii mai slabi, poziția geografică, între Europa și Asia. Slăbiciunile sunt și mai mari, după mine: criza demografică care se adâncește, modelul economic bazat pe exploatarea resurselor, prețul scăzut la hidrocarburi, sancțiunile economice din cauza intervenției în Ucraina, evaziunea fiscală uriașă, corupția infernală, lipsa investițiilor străine, infrastructura jalnică, și nu mă refer doar la șosele, ci și la cea necesară exploatării resurselor energetice. După acest scurt exercițiu de inventariere, ne dăm seama că Rusia nu-i nici pe departe într-o situație de invidiat. Asta nu înseamnă că n-are capacitatea de a produce daune altor state. Deși slabă, Rusia reușește să instrumentalizeze strategic slăbiciunile și vulnerabilitățile statelor țintă și fisurile Vestului. Reușește să amplifice și să dea substanță unor clivaje societale care în ecosistemul informațional de azi pot avea efect tectonic. Rusia poate să nu fie puternică, problema este că Vestul dovedește slăbiciuni și-i oferă Moscovei oportunități pe care aceasta le-ar putea exploata.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro