Acum o lună, Guvernul trimitea la Camera Deputaților o notă prin care solicita respingerea proiectului ”Transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 193/1 din data de 19 iulie 2016”. Doar acest titlu spune tot despre un proiect de lege care, într-adevăr, amenința să adopte la virgulă (efectiv copy-paste) un text european, fără nici cea mai mică adaptare la cadrul național, deși chiar directiva cerea o astfel de adaptare.

Adrian LucaFoto: Arhiva personala

În nota respectivă, Guvernul arăta că, ”în contextul dat, pentru identificarea celor mai bune soluții de adoptat, considerăm că se impune efectuarea unor analize detaliate asupra implicațiilor de natură bugetară și administrativă pe care aceste noi modificări legislative le generează”. Deci se vorbea de analize detaliate, ba chiar se invoca o lege din 2000 care spune că ”un proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă”. Era vorba de Legea 24/2000 – o precizare pentru cei care s-ar iluziona că astfel de legi au valabilitate la noi.

Dar apropo de iluzii. În deja celebrul pachet de modificări fiscale care ține capul de afiș de câteva zile, s-a inclus și noua formă a acestei Directive 1164 (mai cunoscută ca ATAD, de la tax avoidance). Pe scurt, este vorba de o directivă cu impact direct asupra impozitelor plătite de o companie, prin supra-reglementări (pentru că, evident, nu lipseau reglementările nici până acum) asupra tranzacțiilor intra-grup, cele susceptibile, acuzate, vânate, cum preferați, de erodarea bazei de impozitare și mutarea profiturilor (celebrul acronim BEPS). În esență despre asta e vorba în Directiva 1164, și o recunoaște și Guvernul, de altfel – ”limitarea deductibilității dobânzii prin descurajarea finanțărilor la nivelul grupurilor multinaționale; impozitarea la ieșire, garantarea că impozitul se plătește chiar și după ce s-a realizat transferul unui activ/al rezidenței fiscale; regula antiabuz, care permite autorităților naționale să refuze contribuabililor beneficiile fiscale obținute din aranjamente abuzive (1); normele privind societățile străine controlate – reatribuirea societății-mamă a veniturilor unei filiale din străinătate controlate, unde impozitarea este redusă; tratamentul neuniform al elementelor hibride, pentru evitarea situațiilor de dublă deducere/dublă neimpozitare”.

Dar iată că Guvernul care promitea „analize detaliate pentru găsirea celor mai bune soluții” merge acum cu suspiciunea până acolo încât „suntem mai catolici decât Papa”: nici mai mult nici mai puțin decât limitările cele mai drastice din plaja de opțiuni pe care Directiva a pus-o la dispoziția guvernelor naționale. Și apropo de plajă, nu puține companii vor vedea că intră (și mai mult) la apă dacă intră în vigoare ordonanța în forma de mai jos.

Astfel cea mai mare problemă va fi legată de costurile de îndatorare (2) ale unei companii românești care nu are statut de independent – cheltuielile cu dobânzile nu vor mai putea fi deduse decât până la 200.000 de euro (Directiva a propus maxim 3 milioane Euro si doar pentru împrumuturile luate după iunie 2016) sau maximum 10% din EBITDA (câștiguri fiscale înainte de dobânzi, impozitare și amortizare, Directiva permitea până la 30%). Asta în condițiile în care EBITDA este pozitiv – dacă nu, nu se mai acceptă nicio deducere a cheltuielilor cu dobânzile.

Să notăm mai întâi că vorbim de-o prevedere cu o aplicabilitate cvasi-generală, pentru că a fi independent în sensul directivei (și ordonanței) înseamnă să nu ai participații in mod direct sau indirect de 25% într-o altă companie sau să nu fii deținut (direct sau indirect) în proporție de 25% de alt acționar (notă: într-o economie modernă, cu afaceri integrate, interdependente, să rămâi neafiliat … e chiar foarte dificil și neobișnuit).

La capitolul mari surprize, nu știi cu ce să începi mai întâi. Cu faptul că, de acum, restricțiile se aplică indiferent dacă iau un împrumut de la o parte afiliată sau de la o bancă. Adică poți să te duci să iei un împrumut de la o bancă X cu care să nu ai absolut nicio afiliere, care să-ți aplice criteriile de risc cum scrie la carte … tot va trebui să aplici restricțiile de deductibilitatea dobânzii, atâta timp cât tu ești afiliat cu un Y oarecare. Cred că fiecare manager își spune – bun poate era o problemă dacă luam un împrumut intra-grup, dar nici dacă mă duc la bancă nu e bine, la o bănci care, încă o dată, îmi aplică condițiile pieței?

Sau să spunem că de acum nu se mai face distincție între împrumuturile pe termen scurt și restul? Că nu mai contează efortul de capitalizare făcut de companie/grup – Guvernul nu mai este dispus să încurajeze acest efort. Altfel cum să explicăm faptul că nu a fost acceptată o derogare care era permisă chiar de Directivă – „se pot deduce în totalitate costurile îndatorării, în cazul în care poate demonstra că raportul dintre capitalul propriu și activele sale totale este egal cu sau mai mare decât raportul echivalent la nivelul grupului”. Altfel spus, până și exigentul Bruxelles dă de înțeles că trebuie operat cu măsură acolo unde este bună credință, pentru că nu toată lumea vrea/își asumă să facă planificare fiscală agresivă.

În contextul dat, vorba Guvernului, nici nu-ți mai vine să întrebi – oare chiar s-a calculat care va fi impactul alegerii celor mai dure constrângeri pe care le permitea Directiva?

Cum se împacă aceasta cu realitatea din terenul economiei noastre, cu subcapitalizarea cronică, cu nevoia de încurajare a unor domenii, cu faptul că sunt sectoare unde, în mod obiectiv sunt cicluri lungi de amortizare a investiției (de exemplu industria de real estate) și în primii ani, mergi pe pierderi, că sunt industrii grea unde, o spune piața, marja de profit este mică …

Până una alta câteva calcule, de încălzire: dacă ești fericitul posesor al unei marje EBITDA de 20%, să spunem, atunci poți să-ți deduci o dobândă de până la 2% din venituri, ceea ce ar însemna, la o dobândă de 4%, că ai dreptul să-ți deduci costurile unui împrumut care poate merge până la 50% din venituri. Onorabil. (notă: mergem pe 4%, dobânda pe care o acceptă Fiscul la decontare în prezent).

Dar, dacă ești într-un domeniu industrial cât se poate de onorabil unde mergi cu o marjă, în limita pieței, de 5% (pe care o găsești și în economiile vecine) va rezulta că nu poți să-ți deduci costurile pentru un împrumut mai mare de 12-13% din venituri, luat fie de la afiliat, fie de la bancă. Și acesta ar fi un domeniu pe care chiar vrei să-l încurajezi să se dezvolte (vezi tabelul).

În final, dacă nu v-ați mirat destul, mai aflați că transpunerea Directivei 1164 se va face la noi, în premieră, cu un an mai devreme decât s-a cerut de la Bruxelles!!!

Note

1. Atenție mare la această formulare care face foarte discutabilă o eventuală trecere a plății angajaților/acționarilor pe microîntreprindere, PFA – des invocată în ultimele zile. Fiscul va pune mai des întrebarea – este în scop economic această tranzacție/restructurare? În baza noilor norme europene, va fi suficient să se indentifice că unul din scopuri este și optimizarea fiscală, pentru ca respectiva tranzacție să fie reconsiderată din punct de vedere fiscal (să nu se mai acorde deducere).
2. Directiva vorbește de ”costurile excedentare ale îndatorării”, diferența între dobânzile plătite și dobânzile încasate de contribuabil. Pentru ușurința citirii textului nu am folosit și termenul excedentar (presupunem că nu există și venituri din dobânzi).

Cât va fi împrumutul maxim care poate fi luat cu deducerea integrală a dobânzii – studiu de caz pe un … domeniu strategic pentru dezvoltare CAEN 2932 – Fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule

Sursa: TPSoft.ro si baze de date internaționale

În baza unei marje EBITDA de 5,4%, valoarea maximă a împrumutului care poate fi luat cu deducerea integrală a dobânzii este de 13,5% din veniturile din exploatare ale companiei (notă: s-a luat în calcul un împrumut în euro cu dobândă de 4%). În prezent, pentru o companie care ia un împrumut în valută de la o parte afiliată cu dobândă de 4%, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile dacă gradul de îndatorare este cel mult 3 (raportul dintre capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an și capitalul propriu)

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro