Știți cum poate fi ascuns un elefant într-o cameră? E simplu, și soluția a fost deja sugerată de un dramaturg de limbă franceză și inspirație românească, folosind alt pahiderm drept exemplu. Ca să ascunzi un elefant într-o cameră bagi înăuntru alți trei, șaptesprezece, o sută cincizeci, cât de mulți încap, până când oricăruia dintre ei, individual, i se pierde urma. În situația asta îmi pare actuala guvernare, campioană absolută la produs elefanți-în-cameră. Pe care dintre ei să-l arăți prima oară? Despre care subiect major să scrii? Despre cum a schimbat comisia juridică a deputaților geografia României? Despre plasarea cu repetiție a miniștrilor deasupra legii? Despre situația tragi-comică de la ANCOM, unde PSD nu știe cum să dea jos șeful pe care l-a numit unilateral acum câteva luni, dedicând un OUG pentru asta? Despre alba-neagra pe linia Iordache-Toader cu sesizarea Comisiei de la Veneția pe legile justiției? Despre „taxa de solidaritate”, care dincolo de dubla minciună reprezintă o creștere suplimentară a taxării muncii, în condițiile în care României îi emigrează muncitorii atrași de țări și guvernări care produc și altceva decât erori elefantine de comunicare și pahiderme printre porțelanuri?
Între toate astea stă ascuns un anume elefant produs de actuala guvernare și lepădat nu într-o cameră, ci într-o Curte. Cea Constituțională. De dl Dorneanu e vorba, și, după tipic, nu pare nici el să se fi simțit stingher acolo – chiar din contră, de vreme ce colegii l-au ales șef, din cine știe ce motive. Ca paranteză, chiar așa, cine știe? Că doar nu va fi fost ales la comandă? Ce motive posibile să fi avut, ce anume să-l fi recomandat pe dl Dorneanu, în ochii colegilor judecători, pentru a conduce această instituție? Faptul că din 1989 a avut aproape exclusiv funcții pe linie politică? Că în calitate de Avocat al Poporului în exercițiu a refuzat să-și exercite prerogativa blocând o Ordonanță de Urgență neconstituțională, afectând tocmai… instituția pe care o conduce acum? Că apoi a trebuit să ceară Comisia Europeană în mod expres criterii de numire care să-l excludă din funcția ocupată interimar? Mister! Poate, știu și eu, e o autoritate necunoscută în materie, va sta impecabil la capitolul citări ISI în domeniul dreptului constituțional. Deși, ca să închid paranteza, mă îndoiesc în privința asta, așa cum o să vedem mai jos.
Din postura de judecător constituțional și președinte al Curții dl Dorneanu a luat decizii și hotărâri, dar, așa cum am fost obligat de circumstanțe să-l aleg ca subiect de articol, trebuie să selectez mai departe din producția înaltului demnitar, și să mă opresc la un interviu pe care pot presupune că de bună-voie și nesilit de nimeni l-a acordat unui post de televiziune. Mai departe, nici din interviul respectiv nu am cum să comentez totul, din nou, nu din alt motiv decât că același raționament de mai sus se aplică și aici: sunt prea multe …trăsnăi acolo, ca să exagerez un eufemism, încât ajung să se ascundă una pe cealaltă, e imposibil să le includă un singur comentariu. Am ales doar un pasaj, în care dl Dorneanu motivează ultima decizie în privința unui conflict juridic de natură constituțională, pe care Curtea dlui Dorneanu a decis că l-a provocat Ministerul Public (DNA) prin refuzul procurorului-șef de a se prezenta, personal, în fața unei comisii de anchetă parlamentară. Să-i dăm cuvântul dlui Dorneanu:
„Tu, când cealaltă autoritate are de rezolvat o problemă, nu poți să-i răspunzi, să-l ajuți, să-l consiliezi să rezolve acea problemă? Putea să se ducă cel puțin. Să spună, domne, merg ca să-mi arăt bunăvoința și respectul față Parlament, autoritatea suverană, supremă a poporului.”
De unde să începi comentând așa ceva? Dl președinte al Curții Constituționale a citit constituția măcar până la articolul 2? Nu de alta, dar acolo o să afle cui anume aparține exclusiv suveranitatea – nu, nu e vorba de parlament. De fapt, e îndoielnic că dl Dorneanu a ajuns la articolul cu numărul doi, pentru că a-l numi „autoritate supremă a poporului” arată că nu l-a citit, sau nu l-a înțeles, nici măcar pe primul. Parlamentul are doar supremația reprezentării, asta pentru simplul fapt că nu e singura instituție care poate pretinde că face asta, avem alte instituții formate prin intermediul alegerilor populare directe, la nivel local sau central, (doar) față de ele, (doar) în această privință, parlamentul are un primat absolut oferit de legea fundamentală. Dar parlamentul nu este „autoritate supremă”, primul articol al legii fundamentale conferă supremația ei însăși. Pe undeva neștiința dlui Dorneanu e aproape comică, ce să-i mai ceară alții demisia, și-o cere singur. Nu de alta, dar dacă nu constituția e supremă ci autoritatea numită parlament, sau oricare alta, atunci rolul Curții Constituționale dispare – și asta ar putea afla șeful ei, dacă reușește performanța de a citi legea fundamentală până la articolul 142. În pasajul de mai sus dl Dorneanu declară, implicit, că ocupă un post și conduce o instituție inutilă.
În fine, nu e de mirare în condițiile astea că restul pasajului demonstrează suplimentar că dl Dorneanu nu înțelege rolul singular al Curții, de garant al supremației Constituției. Legea fundamentală îi cere să soluționeze conflictele juridice de natură constituțională, mai departe acestea sunt precis definite de jurisprudența CCR. Dl judecător trebuia doar să verifice strict dacă definiția respectivă se aplică în context sau nu. Nu să ofere opinii aleatorii despre cum consideră el că ar trebui să se comporte unul sau altul. Iar cooperarea loială între instituții n-are a face cu persoanele, cu consilierea, sau bunăvoința și respectul afișat de un demnitar față de altul („suprem” sau nu, ce-și va fi închipuind dl Dorneanu că înseamnă asta), ci se referă la asistența oferită cu bună-credință între instituții pentru realizarea rolului conferit de lege și constituție fiecăreia, sau cel puțin refuzul de a se obstrucționa între ele. De exemplu așa cum face repetat parlamentul judecând cazurile penale ale membrilor săi în locul instanțelor. Și așa mai departe.
Cum spuneam, a trebuit să aleg din producția impresionantă în materie de contra-performanță oferită de dl Dorneanu. Poate n-am ales cel mai bine. Poate ar fi trebuit să amintesc de Hotărârea 1/2017, care riscă să devină prima hotărâre a CCR anulată de justiție, inclusiv pentru că ar încălca constituția(!). Să amintesc cum a pretins că opiniile divergente sunt rău privite de Comisia de la Veneția, ceea ce nu e doar fals, e contrariul adevărului. Să amintesc că un pasaj din același interviu a determinat o altă premieră, un președinte de Curte Constituțională care aduce atingere independenței justiției, în opinia CSM.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
