Este o tragedie într-un singur act. Un act abuziv. Sunt doar câțiva actori: ANRE, ANRM, nou înființata ACROPOMN (sunt sigur că nu vă sună cunoscut; nu-i nimic, lămurim totul imediat), SGG, ME și din nou ME, în fine Comisia pentru Industrii și Servicii de la Camera Deputaților. Mize: controlul pârghiilor de legiferare secundară și terțiară, contractarea de licențe și acorduri în numele statului, controlul piețelor energetice și a operațiunilor economice pe uscat și pe mare. Intriga poate fi ușor dedusă, iar eu aș spune că și deznodământul poate fi anticipat. Dar să lăsăm povestea să se deruleze.
NU ÎNCEPEM CU ÎNCEPUTUL. VEȚI VEDEA DE CE
Începând cu data de 31 iulie 2016 a intrat în vigoare legea privind siguranța operațiunilor petroliere offshore (nr. 165), după ce Comisia Europeană deschisese o procedură de infringement pentru România, întrucât se depășise termenul de transpunere în legislația națională a Directivei 2013/30/UE, privind siguranța operațiunilor petroliere și gaziere offshore.
Prin legea respectivă s-a decis înființarea Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră. Potrivit legii, autoritatea nou înființată are ca principale atribuții evaluarea și acceptarea rapoartelor privind pericolele majore, evaluarea notificărilor privind proiectarea și evaluarea notificărilor privind operațiunile la sondă sau operațiunile combinate etc.
Legea și Directiva oferă noii autorități un rol în special tehnic, de supervizare a operațiunilor de foraj, explorare și extracție, depozitare, transport și, eventual, de ardere la flacără pentru țiței și gazele naturale din zăcămintele de la Marea Neagră, din apele teritoriale și zona de exploatare economică extinsă a României.
Totuși, de la intrarea în vigoare a legii și până în aprilie 2017 noua autoritate a fost o construcție pe hârtie, pentru că echilibrul intereselor de toate tipurile, de la cele politice și de afaceri la simple interese de grup, nu au permis nici numirea unor manageri ai autorității, nici asigurarea fondurilor necesare înființării efective a instituției și, pe cale de consecință, nici creionarea unui regulament de funcționare și a unei organigrame.
Foto: energynomics.ro
Când, în sfârșit, guvernul Grindeanu a numit președintele ACROPOMN, în aprilie 2017, aflăm[1] că bătălia a câștigat-o un om de afaceri cu multiple interese în derularea de operațiuni petroliere în Marea Neagră, și anume Gabriel Comănescu, care a reușit să obțină postul pentru consilierul său, Constantin Gheorghe.
La jumătatea anului 2017 Guvernul încerca încă să găsească soluții pentru construcția unui buget al noii autorități, dar abia în data de 14 august 2017 a reușit să emită o ordonanță (nr. 11), prin care se făceau și unele completări ale legii 165/2016, legate de structura de conducere. Astfel, ACROPOMN are, începând cu luna august 2017, un președinte, doi vicepreședinți și un consiliu de administrație format din cinci membri. Se aprobă și plafonul de salarizare, prin care personalul autorității beneficiază de o remunerare majorată cu 50% față de cea pentru funcțiile publice din aparatul de lucru al Guvernului[2].
Reține puțin atenția și argumentația din Nota de fundamentare a ordonanței, pe care încerc să o citez cu grijă, atunci când se pune problema necesității (sau utilității, nu-mi dau seama) completării schemei de conducere a ACROPOMN cu un consiliu de administrație: ”Totodată, pentru asigurarea unei conduceri colective competente, prin asimilare cu Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei unde conducerea este asigurată de un Consiliu de Supraveghere, se propune ca în cadrul autorității competente să funcționeze un consiliu de administrație, format din 5 membri, numiți pentru un mandat de 5 ani...”[3]. Interesant mod de a legifera.
Dar să continuăm. În acest balet al intereselor de pe Marea Neagră – care ar trebui să ne pună pe gânduri îndată ce încercăm să ne imaginăm cât de eficientă ar mai putea fi această instituție în activitățile sale viitoare – deunăzi am aflat și cum s-au făcut numirile pentru pozițiile de vicepreședinți:
(i) mai întâi Iulian Offenberg, care a devenit vicepreședinte al ACROPOMN după ce vreme de aproape o lună a fost președinte ANRM. Greu de ghicit dacă a fost atât de eficient în poziția de președinte ANRM încât se reclama urgent transferul său într-o poziție (inferioară) la noua autoritate, ori dimpotrivă, a reușit într-un interval scurt să dezamăgească și a fost… reevaluat și poziționat într-o funcție mai pe măsura sa. Ceea ce este cert, Offenberg este inginer minier, cu o carieră la Conversmin, compania statului (prin Ministerul Economiei) care gestionează închiderile de mine. Dar a contat cu siguranță mult mai mult faptul că, de-a lungul timpului, i-a consiliat pe Andrei Gerea, fost ministru al energiei și membru marcant al ALDE, sau pe Haralambie Vochițoiu, fost parlamentar de Hunedoara[4];
(ii) apoi Iulian Clișeru, despre care aflăm[5] că, după ce a fost angajatul unei companii daneze de transport maritim, ca inginer-șef, a devenit deodată perfect pentru poziția de la ACROPOMN. Care se ocupă de operațiuni petroliere pe mare. Nu știm dacă numirea sa are legătură cu cuplul politic Pandele – Firea, cum se acreditează, dar nu pare să aibă la origine nici dovedirea de competențe deosebite în managerierea unor operațiuni petroliere pe mare. Dilema rămâne deschisă.
DAR CU RESURSELE MINERALE DIN SUBSOLUL PATRIEI CE-AȚI AVUT?
În anul 2017 ANRM, agenția statului care gestionează resursele minerale, a intrat într-o spirală periculoasă și distructivă, care nu are cum să nu-i afecteze (și mai mult) prestigiul și eficiența. Astfel, în poate mai puțin de jumătate de an, la conducerea agenției s-au perindat trei președinți – Gheorghe Duțu, Aurel Gheorghe și Iulian Offenberg -, ultimul cu cel mai scurt mandat, de doar o lună.
Recent, adică în 3 octombrie, premierul Tudose semnează un ordin prin care la conducerea agenției este numit al patrulea președinte, Gigi Dragomir, persoană care are toate datele unui trepăduș politic (ceea ce obișnuim să înțelegem prin ”lipitor de afișe”), numit acolo cel mai probabil pentru a servi interesele unor ”băieți deștepți”. Asupra CV-ului său nu vreau să insist, au făcut-o deja mai multe publicații[6], dar nu mă pot opri să nu subliniez că personajul nu a avut niciodată nicio legătură cu managementul unei afaceri petroliere sau miniere.
Cu alte cuvinte, Gigi D. este ”bâtă” în materie de resurse minerale; probabil un ciomag ce va fi mânuit de establishment-ul ce s-a cățărat până la pârghiile de putere ale statului pe spatele celui mai mare partid al țării, pentru a demola independența, câtă mai era, a puținilor specialiști pe care îi mai are ANRM-ul.
În această perioadă ANRM se confruntă mai degrabă cu o altă provocare, căreia guvernanții ar fi trebuit să-i găsească soluțiile adecvate, și anume cu o precaritate în impunerea autorității și prestigiului ca instituție a statului român în piață, precum și cu o lipsă cronică a specialiștilor.
ANRM, care încheie în numele statului român licențe și acorduri petroliere cu operatorii interesați în exploatarea resurselor minerale, este și instituția care calculează cuantumul redevențelor miniere și petroliere (inclusiv pentru transportul pe conducte și depozitare), ce se constituie ca venituri la bugetul de stat.
Așa cum se poate vedea pe sit-ul de internet al agenției (namr.ro), ANRM este și emitent de legislație terțiară, fiind în subordinea Guvernului, prin SGG[7]. Această poziție este responsabilă în multe privințe de inconsistența/vunerabilitatea cu care ANRM se prezintă în piață. În primul rând angajații agenției, ca funcționari publici (și nu personal contractual), trebuie să se mulțumească cu veniturile salariale reduse cunoscute, ceea ce face dificilă (chiar imposibilă) recrutarea de specialiști de top.
Dar ANRM pare să fi devenit o țintă pentru politic din două motive foarte concrete – iar dintre acestea nu fac parte intenția de a reorganiza agenția pentru a-i crește eficiența (sau cel puțin eu așa traduc numirea recentă a unui nespecialist în poziția de vicepreședinte) – și anume:
(i) obsesia actualei guvernări pentru aducerea de bani la bugetul statului. În opinia ”specialiștilor”guvernării actuale – iar Mihai Tudose s-a pronunțat public în mai multe rânduri asupra acestui aspect[8] – s-ar putea obține mult mai mulți bani din redevențe, care ar trebui să crească. Pur și simplu, pentru că este nevoie de mai mulți bani la buget;
(iii) controlul asupra modului în care se construiește legislația secundară (hotărâri de guvern) și terțiară (ordine de președinte) în privința aplicării Legii petrolului și a Legii minelor, precum și asupra modului în care se încheie contractele de concesiune (licențe miniere și acorduri petroliere).
Majorarea sau nu a redevențelor nu este o temă nouă, dar cu siguranță o temă asupra căreia trebuie să se pronunțe specialiștii. Instituirea unui mecanism de redevențiere nu are doar aspecte de ordin fiscal, ci ca orice taxă directă are o influență majoră asupra costurilor companiei care operează extracția de resursă minerală și face diferența între decizia de a începe/continua activitățile de extracție sau a renunța la ele.
Prin urmare, atunci când vrei pur și simplu să încasezi mai mult din redevență – o taxă pe care niciun operator (petrolier sau minier) nu o respinge, fiind istoric de la sine înțeleasă – cel care a investit încearcă să obțină alte facilități din aplicarea altor taxe directe ori indirecte, pentru a se păstra într-o zonă de profitabilitate.
Din păcate, în ultima perioadă guvernanții s-au plasat într-o zonă complet prolixă în raport cu investitorii, care decodifică cu mare greutate ce anume își dorește Guvernul din mesajele pe care le trensmite în piață. Astfel, pe de-o parte guvernanții au acuzat un număr de bănci că nu realizează profit și, astfel, că se sustrag plății impozitului pe profit, iar pe de altă parte acuză companiile profitabile că fac profit, de această dată (nu se explică concret cum și de ce) în dauna statului român. Trebuie să recunoaștem, este bulversant.
Figura 1: Schemă de principiu pentru reorganizarea ANRM
Pentru a rezolva inconsecvențele de mesaj și, mai grav, de gestionare și supraveghere a activităților miniere și petroliere, soluția nu pote fi decât aceea de a păstra ANRM într-o zonă de independență față de factorul politic.
Cum o decuplare ideală de factorul politic nu există, în figura 1 am schițat o posibilă structură a ANRM ca autoritate în subordinea Parlamentului României. Nu doar că astfel se introduc mai multe filtre pentru numirea conducerii autorității, dar și în schema de funcționare apar formuri decizionale, cum sunt:
(i) Consiliul științific, care veghează asupra integrității Fondului Național Geologic, a Fondului Național de Resurse și Rezerve șia coerenței Cărții Miniere și a Cărții Petroliere. De asemenea, Consiliul științific poate conferi greutate științifică rundelor de ofertare de concesiuni și procedurilor de emitere de norme și ordine;
(ii) Comitetul de reglementare, cu persoane numite de Parlament, care dezbat asupra deciziilor care sunt asumate de președinte: emitrea de ordine de președinte pentru încheierea de concesiuni și reglementarea raportului statului cu concesionarii, inclusiv în privința impunerii de redevențe.
Ar putea funcționa? Aș răspunde folosind câteva cuvinte din Nota de fundamentare privind înființarea Consiliului de administrație al ACROPOMN, operă a SGG: ”…prin asimilare cu Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei…”. Doar că…
ASALTUL ASUPRA ANRE DEZVĂLUIE FĂRĂ REST OBSESIA PENTRU DISTRUGEREA INDEPENDENȚEI INSTITUȚIONALE
Schema după care funcționează actuala guvernare a fost descrisă pe scurt de Liviu Dragnea încă din decembrie 2016 și poate fi rezumată astfel:
„În ceea ce priveşte monitorizarea activităţii guvernamentale – programul de guvernare a fost votat politic şi prezentat de PSD. Guvernul va fi monitorizat permanent de un grup de specialişti, l-am stabilit deja la nivelul partidului, care va urmări realizarea angajamentelor la termenele şi condiţiile prevăzute în programul de guvernare. (…) Oamenii au pus ştampila pe PSD. Responsabilitatea e a preşedintelui partidului şi a partidului. Decizia executivă va fi la Guvern, din punct de vedere politic.”[9]
ANRE, instituție în subordinea Parlamentului și membră a Consiliului Reglementatorilor Europeni în domeniul Energiei (CEER), a fost permanent acuzată de guvernanți în ultima perioadă pentru că nu s-a raliat cerințelor – nici ele foarte clare – de ținere sub control a piețelor energetice (gaze naturale și energie electrică, conform legii nr.123 din 2012) în cele mai diverse moduri.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
