Relațiile germano-ruse au fost subiect de campanie electorală, așa cum de altfel se și prefigura. Însă nu cu intensitatea la care erau așteptările. Tema a tot fost dezbătută în ultimii patru ani la Berlin. Un interes îndreptățit pentru subiect după anexarea Crimeei, războiul din Donbas, atacul hackerilor ruși asupra serverelor Bundestag și scandalului Lisa*. Toate acestea au căscat o adevărată prăpastie între Berlin și Moscova. După referendumul din Olanda pe tema Ucrainei, după Brexit, dar mai ales după alegerile prezidențiale din SUA, temerile privind interferențele Rusiei în alegerile parlamentare din Germania au fost foarte mari. Experții în războiul hibrid purtat de Rusia au atras atenția că Moscova își modifică tactica, aplicând lovituri în funcție de slăbiciunile adversarului. Kremlinul identifică (cel mai adesea corect) în statul țintă principalele clivaje din societate și temele care pot fi manipulate pentru a genera crize, a stârni emoții, nemulțumire publică și le exploatează cu destulă abilitate.
Temele propagandei rusești
În cazul alegerilor din Germania, experții au identificat patru teme principale promovate de propaganda rusească: 1) criza refugiaților, planificată și generată de SUA cu scopul de a schimba configurația etnică și religioasă a populației care locuiește în Germania, de a modifica mentalitatea germanilor, transformându-i pe germani din creștini-conservatori în liberali-cosmopoliți; 2) reluarea acuzațiilor de fascism la adresa guvernului german, cancelarului Angela Merkel, căreia i se desenează mustață à la Hitler, atât pe teme de politică internă, cât și externă (susținerea pentru guvernul proeuropean de la Kiev, catalogat de propaganda rusă drept neonazist); 3) absența libertății de expresie în Germania, vinovată fiind corectitudinea politică (acuzația lui Serghei Lavrov că poliția berlineză nu anchetează cazul Lisa din cauza „corectitudinii politice“); 4) abuzurile asupra copiilor (în primul rând de natură sexuală, dar gama e mult mai largă și impactul emoțional garantat).
Specificul german
Aceste narațiuni au beneficiat de circumstanțe favorabile. În primul rând, un antiamericanism latent, care a crescut în intensitate după venirea la Casa Albă a președintelui Trump. Toți politicienii germani sunt nevoiți să țină seama de acest curent, care are fluxuri și refluxuri și care nu-i specific Germaniei, el întâlnindu-se și în Franța sau Italia. Există și un alt curent, mai vechi în Germania, privind necesitatea unei relații solide cu Rusia. De-a lungul a peste 200 de ani, în favoarea lui s-au adus diverse argumente, de la cele politice, militare, geopolitice, iar mai recent economice. Acest curent avea tradițional mulți susținători în elita politică, militară și diplomatică germană. Cele două războie mondiale care au pus Germania și Rusia/URSS în tabere diferite sunt mai degrabă excepțiile de la regula colaborării fructuoase.
În al doilea rând, pe scena berlineză sunt mai mulți actori relevanți care promovează apropierea de Rusia, dezvoltarea relațiilor politice, culturale, dar mai ales economice. Și în primul rând energetice. Astfel, Berlinul speră că Moscova va fi atât de dependentă de piața germană încât Rusia nu va fi interesată să intre vreodată în conflict cu Germania. La rândul său, Kremlinul încearcă să-și consolideze influența într-o Germanie a cărei economie în permanentă expansiune are nevoie de tot mai multe resurse energetice, de gaz și petrol rusesc. Cel mai important dintre partidele politice în plasa țesută de Putin este Sozialdemokratische Partei Deutschlands (SPD, social-democrații germani, care au obținut acum cel mai slab scor postbelic, 20%, doar 134 deputați). SPD n-a ieșit încă din zodia fostului cancelar Gerhard Schröder (74), care, după ce a plecat din politică, a devenit poate cel mai eficient lobbyist pe care l-a avut vreodată Moscova la Berlin. Fostul cancelar, încă influent în SPD, este nu doar un intim al lui Vladimir Putin, ci și președinte al Consiliului Director Nord-Stream, concern ruso-german care a construit și exploatează gazoductul ce unește prin mare cele două țări, iar recent a fost cooptat în consiliul celei mai mari companii petroliere rusești, Rosnefti. Cu toată atitudinea prietenoasă față de Rusia, în momentele cruciale ale adoptării sancțiunilor, SPD s-a supus disciplinei guvernamentale și a sprijinit linia politică mai dură a cancelarului Angela Merkel (63) față de Rusia. Cu toate acestea, vicecancelarul social-democrat Sigmar Gabriel (58) a cerut în repetate rânduri ridicarea sancțiunilor și a criticat politica Vestului față de Rusia, chiar la postul Russia Today. Mai mult, SPD este în continuare perceput ca un promotor al antiamericanismului, președintele său, Martin Schulz (62) cerând repetat ca SUA să-și retragă armele nucleare din Germania, în condițiile în care Kaliningradul rusesc s-a transformat într-un depozit de armament. Din SPD s-a desprins o grupare populistă de stânga, Die Linke (Stânga, 9%, 60 deputați) votată mai ales de nostaligici din fosta RDG și care anunțase că acceptă rezultatul așa-zisului referendum din Crimeea înainte ca acesta să fi avut loc, iar acum cere ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei. Dar cel mai spectaculos vehicul politic utilizat de Rusia este un partid nou, Alternative für Deutschland (AfD – Alternativa pentru Germania, 13,5%, cu 88 deputați s-a situat pe locul trei), care inițial exprima frustrarea împotriva UE, dar care a ajuns, din lipsă de idei, să adopte o agendă pro-Kremlin. Însă AfD e mai degrabă o federație de grupări cu orientări diferite, care-și canibalizează liderii. Fondatorul partidului, Bernd Lucke (55), a fost destituit, iar actuala președintă, Frauke Petry (42), a pierdut controlul. Agenda pro-Kremlin este promovată masiv de vicepreședintele Alexander Gauland (76), la rândul lui contestat. Electoratul însă n-a votat AfD atât pentru rezoluțiile prin care cerea ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei, cât mai ales pentru că a fost atras de discursurile populiste, naționaliste și antiislamiste. Și asta pe fondul crizei refugiaților, la care puterea a dat răspunsuri bâlbâite și neconvingătoare. Unii comentatori germani afirmă că AfD nu va supraviețui multă vreme ca partid politic. Dar nu doar aceste trei partide de opoziție, SPD, Die Linke și AfD, au contacte cu Rusia și promovează interesele Kremlinului, ci și aliați apropiați ai cancelarului Merkel, Christlich-Soziale Union din Bavaria (CSU – Uniunea Creștin Socială), al cărei lider, Horst Seehofer (68), promovează ideea abolirii sancțiunilor și a revenirii la „business as usual“ cu Rusia. El are aliați puternici în zona marilor companii germane dinspre care vin presiuni pentru repornirea afacerilor în Est. Forumul Germano-Rus (Deutsch-Russisches Forum) condus de social-democratul Matthias Platzeck (64), prim-ministru al guvernului landului Brandenburg (2002-2013) și apropiat al lui Vladimir Iakunin, oligarh din anturajul lui Putin, adună printre membrii săi oameni de afaceri influenți care pun o presiune tot mai mare pe cancelar pentru ridicarea sau măcar atenuarea sancțiunilor, pentru a relua afacerile suspendate după anexarea Crimeei. Scandalul turbinelor Siemens ajunse în Crimeea sau suspiciunile legate de Deutsche Bank, prin conturile căreia s-ar fi spălat bani rusești, sunt doar câteva dosare scăpate spre presă, în legătură cu care nu s-a făcut încă suficientă lumină.
Și în al treilea rând, propaganda rusească a utilizat pentru prima dată, într-o țară NATO și UE, instrumente din arsenalul celor folosite în fostul spațiu sovietic. A adresat mesaje, cu prioritate în limba rusă, unui public format din foști cetățeni sovietici, permeabili la acest gen de manipulare. Asta a făcut ca majoritatea experților să-i identifice pe „germanii ruși“, adică pe nemții care provin din fostele republici sovietice, drept masa de manevră de care Kremlinul avea nevoie pentru a manipula alegerile. De acum, coloana a 5-a rusească din Germania are chip. Era important pentru propaganda rusă să lipească o față pentru ca amenințarea să fie cât mai veridică. Mai toată lumea s-a lăsat fermecată de această narațiune cam subțire. Totuși, „nemții ruși“ mai degrabă par scoși în față și puși sub lumina reflectoarelor, parcă tocmai pentru a piti mai bine în spatele scenei adevăratele instrumente de care se folosește Kremlinul pentru a influența scena politică germană. Imigranții din fostele republici sovietice votează tradițional cu creștin-democrații. Un sondaj recent arăta că preferința electorală a germanilor ruși s-a modificat, doar 45% mai votând cu partidul doamnei Merkel. Chiar dacă este cel mai numeros grup etnic, totuși, numărul votanților care provin din fostele republici sovietice este puțin peste două milioane. Și dacă ar vota masiv și compact (lucru infirmat de sondaje, de altfel), ar reprezenta doar 3% din numărul total al alegătorilor. Deocamdată, Kremlinul încearcă și parțial reușește să manipuleze acest electorat, însă ponderea lui o să scadă cu timpul, din motive biologice (sunt oameni în vârstă) și de educație (învață limba germană, astfel că nu vor mai fi prizonierii presei ruse care-i manipulează). În căutarea unei noi identități politice, AfD s-a apropiat de acest grup etnic și l-a câștigat de partea sa prin atitudinea anti-refugiați și antiislamică (refugiații, ca și musulmanii, erau demonizați de propaganda rusească, purtată în limba rusă și adresată fostelor republici sovietice, dar care a funcționat bine și în Germania, la care cei mai mulți germani-ruși sunt expuși) și prin cererea de ridicare a sancțiunilor impuse Rusiei. Astfel, imigranții din fosta URSS veniți în Germania în anii 1990 sunt împotriva imigranților de astăzi, din Asia sau Africa, invocând diverse motive, de la amenințarea teroristă până la apărarea culturii europene și religiei creștine.
Ce vrea Kremlinul?
Obiectivele Kremlinului sunt ambițioase, pe măsura resurselor și energiei consumate în acest complicat joc politic bilateral. Prioritatea Moscovei o reprezintă anularea sancțiunilor și revenirea la o situație ante-Crimeea, de colaborare strânsă cu Germania, mai ales în energie, dar nu numai, cu scopul declarat al modernizării Rusiei. Ar fi trebuit să fie a patra „industrializare“ a Rusiei, după manufacturizarea lui Petru cel Mare, industrializarea lui Serghei Witte și cea lungă și plină de sincope stalinisto-brejnevistă (primele două planuri cincinale, reparațiile de război – 1945-’46, și anii ’70, Ostpolitik a lui Willy Brandt), toate realizate cu tehnologie germană. Cum Berlinul a fost motorul din spatele adoptării setului de sancțiuni, Moscova crede că Germania poate fi decisivă și în diminuarea sau chiar anularea lor. O atitudine mai binevoitoare a viitorului guvern german ar putea duce la resetarea politicii UE față de Rusia și renunțarea la susținerea Ucrainei, ca și la blocarea oricăror tendințe de a adopta politici pro-active europene care vizează agresiunea rusească. Un alt obiectiv al Kremlinului este tensionarea relațiilor dintre Germania și SUA, dinamitarea parteneriatului transatlantic, sporirea neîncrederii între Berlin și Washington și exacerbarea antiamericanismului latent din societate. Moscova are nevoie de un Berlin izolat pe arena internațională, certat cu vecinii din Vișegrad și cu principalii parteneri din UE și NATO. Prin urmare, obligat să se apropie de Rusia.
Kremlinul are un obiectiv strategic pe termen lung. Este parte a strategiei de subminare a democrațiilor occidentale prin exploatarea problemelor lor interne. Cum face asta? Susținându-i pe extremiștii locali, alimentând nemulțumirile (multe poate legitime), potențând forțele pro-rusești, iar, acolo unde nu sunt, pe cele antioccidentale, făcând Vestul să renunțe la propriile valori, la umanitate, toleranță, civilitate și să adopte valorile și comportamentul Rusiei și chiar modelul politic promovat de ea, cu militarizarea societății, cu servicii secrete omnipotente și omniprezente, cu presă controlată de putere, infiltrarea presei și a organizațiilor societății civile, interzicerea finanțării din fonduri străine a activității ONG-urilor etc. O astfel de societate, cu o clasă politică coruptă, ușor de cumpărat și de șantajat, cu o populație amețită de atâta manipulare, needucată, fără valori și credințe solide, un stat cu instituții nefuncționale în care nimeni nu are încredere, este o pradă sigură în mâna Kremlinului. O astfel de țară nu se va putea mobiliza ca să opună rezistență în fața agresiunilor Rusiei.
Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
