Partidele romanesti au primit, saptamana trecuta, un semnal strategic referitor la regulile jocului electoral 2008-2009. Martori ai luptei întunecate duse pentru (ne)numirea Noricai Nicolai ca ministru al Justitiei, competitorii politici au vizionat cu ochii lor un cosmar, care le va vizita mintile pe tot parcusul celor doi ani electorali: exploatarea publica a trecutului propriu, prin scoaterea oportuna si subiectiva la suprafata a petelor negre, reale sau fabricate, din biografiile profesionale.

De la scandalul Watergate, care a legitimat intruziunea jurnalistilor în viata – mult prea secreta si discreta pana atunci - a politicienilor drept „calea regala de acces la inima cititorilor”, dezvaluirile privind trecutul documentabil al alesilor fac deliciul consumatorilor de presa politica.

Personalizarea pana la trivial a expresiei publice autohtone a creat din politicienii romani o armada de personaje caricaturale, carora cu greu le poate cineva sustine o candidatura, oricare ar fi aceea. Nu cunosc în Romania un personaj politic nepatat.

Nu stiu sa fi vazut în anii „90 o alta personalitate politica, cu exceptia absolut singulara a lui Corneliu Coposu, care sa fi obtinut sufragiile unanime ale publicului politic. Paradoxal ori nu, dupa 18 ani cazniti în democratie, mi-e imposibil sa gasesc în noile garnituri de partid oameni de o integritate profesionala, de o moralitate si o conduita ireprosabile.

Experienta de ziarist si mai ales cea dobandita în ultimii ani ma determina sa ma îndoiesc profund ca reformarea clasei politice, asanarea morala a acesteia, precum si relansarea puritatii ideologice în actiunea politica începe cu scoaterea la vedere a unor mape si executia publica a unor persoane.

Doua sunt motivele care ma îndeamna la scepticism, în ceea ce priveste „operatiunea mapa”:

1. Veridicitatea discutabila a informatiilor continute în evaluarile profesionale realizate de organele represive ale statului comunist. Securitatea, Partidul Comunist, Militia, Procuratura, Justitia au fost tot atatea instrumente de opresiune si represiune institutionala, înainte de 1989. Cine poate garanta autenticitatea si integritatea filelor si dosarelor ramase în arhivele institutiilor respective, dupa 18 ani de bulversari continue si de imixtiuni politice de necontestat?

2. Legalitatea discutabila a procedurii de publicare a evaluarilor profesionale în activitatea politica. Cateva întrebari se cuvin a fi puse: a) cine si în baza carei legi are dreptul în Romania sa ceara mape profesionale aflate în arhiva unei institutii apolitice, b) potrivit carui regulament de ordine interioara a institutiei respective este posibila publicarea în presa a mapei profesionale a unui candidat la o functie publica, c) cine din institutia respectiva decide ce intra si ce ramane într-o mapa de evaluare profesionala?

Am mai vorbit în editorialele mele anterioare despre betesugul de capatai al institutiilor romanesti: obedienta politica. Nu voi înceta sa vorbesc despre deprofesionalizarea institutiilor de forta din Romania, prin cedarea în fata comenzilor politice, a presiunilor politice.

Pe cine sa cred? Pe cel care demasca, fara baza legala si proceduri prestabilite, sau pe cel care este demascat? Care se jura ca filele mapei sunt contrafacute?

De ce mapa lui Norica a aparut, iar mapa lui Monica, nu? De ce nu au aparut pîna acum mapele profesionale ale mai marilor tarii? De ce mapele nu contin filele complete, în integralitatea lor, a ispravilor profesionale ale împricinatului? De ce dosarele unor politicieni lipsesc cu desavarsire din toate arhivele – Ion Iliescu si Traian Basescu sunt doi dintre cei mai notorii „fericiti ai sortii” – iar altele stau frumos si isi asteapta sorocul de oportunitate?

De ce pentru candidaturile politice la parlament sau pe functii obtinute prin vot uninominal nu au fost nici pana astazi stabilite filtre si proceduri legale de scanare profesionala la 360 de grade a trecutului profesional al persoanelor aflate în pozitii de eligibilitate?

Poate ca e mai bine sa traim vesnic sub zodia dublului standard, a capriciului si a deciziilor discretionare. Poate ca asa vom reusi sa ne prabusim într-o groapa comuna. Mapa peste mapa. Toti o mapa si-un pamant.