Mulți am reținut ca prima știre din discursul de ieri al președintelui Comisiei Europene faptul că, în chiar a doua zi după ce Marea Britanie nu va mai fi în Uniune, adică pe 30 martie 2019, cei 27 membri rămași se vor reuni în România într-o întâlnire la vârf (summit) specială, ”pentru a lua deciziile necesare pentru o Europă democratică mai unită și mai puternică”. Ne-am mândrit să-l auzim pe dl. Juncker zicând – ”Dorința mea e ca întâlnirea să se țină în frumosul și vechiul oraș Sibiu, sau Hermannstadt, așa cum îl știu eu”. Dar după ce ne trece euforia, ne dăm seama că suntem în fața unei știri banale prin predictibilitatea ei.
E normal ca, după un astfel de moment care altă dată părea inimaginabil – ieșirea din club a unor membri de talia britanicilor – să existe o întâlnire simbolică de tipul viața merge mai departe, să dăm pe gât o dușcă de pălincă! Ar fi total neuzual (și deci interpretabil) ca acestă întâlnire să nu se țină în țara care asigură președinția rotativă a Uniunii în acel moment, țară care, din întâmplare, va fi România. Și dacă tot e România, n-ar strica un apropo simbolic la cei care vor rămâne motorul cel mai puternic al UE 27. (Evident, nu ne-am fi așteptat ca Bruxelles-ul să aleagă Piatra Neamț. Deși acolo, liderii europeni ar fi putut vedea lumea din telegondola finanțată cu fonduri comunitare).
Cât despre faptul că în România se va stabili viitorul UE… ca maramureșean vă spun, pălinca trebuie savurată cu măsură!
Apropo însă de normalitate. Discursul ”Starea Uniunii 2017” este o colecție de noutăți … așteptate, care se înscriu în noul mers pe care e nevoit să-l ia UE. De altfel, chiar dl. Juncker a ținut ca de fiecare dată când părea mai îndrăzneț să vină cu precizarea că nu e nimic nou sub soarele bruxellez.
Bunăoară, secțiunea intitulată ”O Uniune mai puternică” începe cu o referire la acea supapă existentă în tratatul Unional – când nu există altă cale de adoptare a unei decizii propuse de Comisie se poate recurge la majoritatea calificată, în care e suficient ca 55% din membri să fie de acord sau ca țările care susțin propunerea să reprezinte cel puțin 65% din populația UE. Altfel spus, e suficient ca cei mari să vrea și să-și mai atragă câțiva aliați, pentru ca rebelii și cârcotașii să fie salutați din mers. Din mersul UE.
Ce pune președintele Juncker în capul listei de decizii importante care trebuie adoptate rapid, prin majoritate calificată: baza comună consolidată de impozitare a companiilor (common consolidated corporate tax base – CCCTB). Urmează noi reglementări privind TVA, taxe corecte asupra industriei digitale (a se vedea impozitarea giganților americani) și asupra tranzacțiilor financiare (acum, că City-ul londonez nu mai e … în Europa).
După câteva rânduri de discurs, vine și corolarul – ”Avem nevoie de un ministru european al Economiei și Finanțelor” care să statueze o întărire a atribuțiilor actualului Comisar pe Economie și Finanțe.
Nu e nimic spectaculos în a vedea aceste anunțuri ca previzibile: pur și simplu era suficient să te uiți pe comunicatele, studiile, reflecțiile, filmulețele emise, în ultimii ani, de Bruxelles sau de marile capitale europene. De revenirea, de acestă dată sub forma obligatorie, a acestui concept istoric de armonizare fiscală CCTB, urmată de consolidare, știm din iunie 2015. De curând, Parisul și Berlinul avertizau că nu mai așteaptă până se mișcă greoiul mecanism comunitar al majorității, ei își organizează un CCTB local.
În discursul ”Starea Uniunii 2016” șeful Comisiei explica nevoia de ”relansarea CCCTB, care include o nouă abordare materializată într‑o propunere legislativă privind o bază fiscală comună obligatorie într‑o primă fazăși consolidarea ca fază finală, în scopul de a îmbunătăți mediul de afaceri pentru societățile transfrontaliere și de a asigura o impozitare echitabilă și eficientă a marilor societăți în Europa”. Nu e de mirare că, în 2017, același președinte a expediat subiectul ”sunt cu toată forța în favoarea trecerii la votul bazat de majoritate calificată pentru CCCTB”. Simplu, nu mai e nevoie de vorbe meșteșugite.
Aceasta fiind starea de fapt în 2017, stau acum și mă gândesc – oare s-o schimba ceva în starea normalului nostru? Oare vom juca și noi altfel în acestă nouă Europă? Oare înțelegem ce vrea să zică dl. Juncker cu”o Uniune mai unită trebuie să vadă compromisul nu ca pe ceva negativ, ci ca pe o artă de a apropia (bridging) diferențele”. Sigur, noi suntem meșteri în diferențe, vechi și mari, dar studiem și noi această artă a compromisului? Ce ar însemna asta, tot de la dl Juncker citire – să fii tare pe lucrurile mari și s-o lași moale pe lucrurile fără miză (în engleză, cea care de la summitul de la Sibiu încolo va deveni doar limbă de lucru în UE, sună mai plastic ”big on big issues and small on the small ones”).
Simt nevoia să mă repet: lucrurile big pentru noi nu sunt nici cotele de refugiați, nici muncitorii detașați, pentru care să ducem bătălii small cu Bruxelles-ul. Rămân de părere că primul big al nostru trebuie să fie atragerea în țară a investițiilor big, cu valoare adăugată big, ca singură șansă de a nu mai avea lefuri și pensii small. Or aceasta trebuie gândit (n-aș zice regândit) în noul cadru care se va chema CCCTB, cu al său algoritm devastator pentru economiile low-cost, de care vorbeam toamna trecută (deși, sincer vorbind, până la algoritm problema este baza armonizată, care, în lipsa unei negocieri, înseamnă să pui alături un Logan de un Mercedes).
Să nu ne imaginăm că acel ministru european al Finanțelor, indiferent cum se va numi el, poate fi și un escu, va veni și va spune – hai să tăiem banii de la investiții și să le dăm românilor, că au salarii și pensii mici, plus orașe vechi și frumoase… Nu, un ministru european ne va zice doar (vezi aici atribuțiile) – nu mă interesează ce vreți voi să faceți, unde vreți să ajungeți, aveți grijă la echilibrul fiscal, că nu mai vreau derapaje.
Europa pe care ne-o prezintă acum dl. Juncker este multa mult mai pragmatică. Ea va fi dispusă să ne dea tot sprijinul pentru a ne pregăti de euro, spre exemplu, dacă asta e în folosul pieței unice; dar să nu venim apoi să-i plângem pe la uși, că nu putem ține pasul cu euro.
Această nouă Europă pare să fi renunțat la ideea de mai multe viteze. Una și bună e de ajuns. Doar statele membre vor avea vitezele lor, fiecare cum poate, cum dorește, cum se pricepe să negocieze.
Nu vreau să fiu nici pesimist, nici optimist. Încerc să rămân realist. Și cum stăteam să mă întreb despre cum vom juca în continuare, iată că aflu că în Senatul de la București tocmai a trecut prin aprobare tacită un proiect semnat de câteva zeci de politicieni, sub titlul ”Propunere legislativă privind transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului, din 12 iulie 2016 privind stabilirea normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L193/1, din data de 19 iulie 2016”.
În afară de acestă aprobare tacită, rămâne neschimbată starea de fapt de care vorbeam în octombrie anul trecut – această așa-zisă transpunere e un simplu copy-paste după un text European foarte tehnic. Totuși, ceva-ceva parcă tot s-a schimbat – Comisia de Afaceri Europene a dat aviz negativ zisului proiect. La prima vedere pare un nonsens, dar de fapt Comisia și-a făcut treaba, sesizând că da, directivele trebuie transpuse in legislația națională a statelor membre, dar ce puțin prin texte care includ alternativele pe care chiar directiva le permite și le oferă statelor membre, cu definirea clară a opțiunii României și diferențierea clară a destinatarilor normelor. Or în acest caz suntem în fața unei ”preluări ad-litteram, tale quale”, cum observa și Consiliul Legislativ, copiere care merge până acolo încât nu s-a mai văzut să pui în titlu coordonatele Jurnalului Oficial al UE în care a apărut directiva, iar legea românească să se adreseze… statelor membre. Ca să nu mai spun că dacă Bruxelles-ul vroia aplicarea directivei din 2019, noi vroiam să o facem din … 2017! [1]
Să vedem ce soartă va avea transpunerea în Camera Deputaților. Deja parcă ne trece un fior – dacă la adoptarea directivelor CCCTB (tot tacită, probabil, că, oricum, subiectul n-a suscitat niciun interes până acum), ne trezim că o să raportăm fruntaș punerea în aplicare cu un an mai devreme [2].
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
