Parisul a avut grijă să ne transmită din timp că tânărul și ambițiosul președinte francezare o țintă precisă în turneul săudin acestă săptămână prin Est, care va include și Bucureștiul pentru câteva ore: modificarea directivei europene privind angajații detașați [1]. Subiectul nu e nou, a revenit și la ultimele alegeri prezidențiale din Franța și, de fapt, apare ori de câte ori economia merge prost, când devine apăsătoare concurența pe locuri de muncă – angajații din Vest îi acuză pe cei din Est că, prin salariile lorlow-costfacdumping social(pardon pentru englezisme, dar și francezii le folosesc)
Ca să folosim, totuși, o vorbă franțuzească, vorbim aici de unșarpe de mare(serpent de mer), adică de un subiect care, din când în când, revine în discuții și ține capul de afiș al agendei publice: aemenea unui monstru marin mitic, mai scoate capul la suprafață pentru a reamintisunt și eu pe aici, n-ați uitat de mine, nu?
Președintele francez n-are cum să uite tocmai de problema locurilor de muncă. Confruntat cu o neașteptat de rapidă scădere a popularității, mai ales când se pregătește să declanșeze necesare reforme sociale la el acasă, Emmanuel Macron are nevoie să se întoarcă la Paris cu o victorie. Practic ce ar însemna aceasta – să-l ajutăm cu modificarea rapidă a sistemului actual european în domeniul muncii!
Ce facem, cum îi răspundem? Cred că cel mai potrivit ar fi să adoptăm manieraà la française. Să intrăm puțin în noua poveste europeană, cu vechile personajefantasmele populareșiinteresele strategice.
Apropo de bătălia de la Whirpool
La sfârșitul lunii aprilie, înainte de al doilea tur de scrutin al prezidențialelor franțuzești, se dă o bătălie electorală decisivă în parcarea fabricii Whirpool din orașul Amiens. Situația e tensionată – se știe că gigantul american de electrocasnice își va închide și ultima unitate de producție din Franța, pentru a se muta în Polonia (care a devenit noua bază de dezvoltare europeană), iar ultimii 300 de angajați francezi au nevoia de încurajare. Având în spate răsuflarea contracanditatului naționalist, candidatul acțiunii europene, dl. Macron, care mai este și originar din Amiens,declară en fanfare– ”Apropo de Whirpool, în trei luni de la alegerea mea, vor fi câteva decizii referitor la Polonia. Îmi pun toată responsbilitatea în joc (sur la table). Nu putem avea o țară care joacă pe diferențiale fiscale, sociale, în sânul Uniunii Europene și care încalcă toate principiile”.
Au trecut alegerile și dl. Macron continua săgețile cu bătaie spre blocul refractarilor din Est – Polonia, Ungaria și cine mai dorește. Este momentul celebrei declarații ”Europa nu e un supermarket”, cu amenințarea pierderii fondurilor europene de către cei care nu-i respectă principiile. Nu e greu de imaginat că și polonezii au trimis înapoisăgeți cu bătaie lungă… apropo de supermarket, ”nici noi n-am vrea ca băncile franțuzești, supermarket-urile franțuzești să poată să-și desfășoare afacerile aici fără opreliști, iar șoferii noștri, constructorii ori IT-iștii noștri să fie subiect de restricții și poveri suplimentare. E drept căsunt mulți șoferi polonezi pe străzile din Paris sau Amsterdam, dar pe străzile din Cracovia sunt la fel de multe supermarket-uri franțuzești, bănci olandeze sau ziare germane. Am face schimbul bucuroși, dar nu cred că le-ar plăcea!” Iarăși nu e greu de imaginat că președintele francez se va întâlni în acest turneu estic cu liderii din Cehia, Slovacia, România, Bulgaria, nu și din Polonia ori Ungaria.
Campania de toamnă pe frontul CCCTB
Bătăliile se duc azi cu multe emoții și probabil că, în sinea lor, mulți estici (rămân la acestă încadrare, chiar dacă geografic și nici economic nu mai suntem atât de omogeni) le dau dreptate polonezilor. Dar, oricât de lipsit de emoție ar suna, jocul european nu se poartă pedreptateafiecăruia, ci penegociere. Dar să continuăm povestea, poate ne ajută să găsim abordarea…dreaptă.
Evident că e vorba tot de șerpi de mare. Trebuie că e o expresie populară în Franța, din moment ce am găsit-o folosită de publicații diferite (veziLe FigarosauLa Tribune) pentru un episod petrecut la începutul acestei luni – Franța s-a hotărât să pună piciorul în prag și vrea urgent armonizare fiscală europeană în materie de impoziatera companiilor (pentru francezi ACCIS, pentru restul Europei cunoscută ca CCCTB, cu al treilea C de la consolidare). E atât de hotărâtă încât nu mai așteaptă după procedurile greoaie ale Bruxelles-ului și, până la armonizarea mare, va opera o armonizare mică cu Germania, din 2018. [2]
Știrea a venit cuun comunicat comunal miniștrilor de laEconomie și Finanțe, respectivde laAcțiune și Conturi publicecarevizează direct ”problema majoră a Franței și a partenerilor săi de a determina marile companii din IT să-și plătească impozitele corecte în țările unde realizează profiturile”[3]. Iar mesajul a fost întărit apoi într-uninterviu la Bloomberg.
De reținut finalul apoteotic, în stil macronian, al comunicatului ”Franța va urmări ca aceste inițiative să se realizeze într-un timp rezonabil, în caz contrar, va trage consecințele care se impun în legislația sa națională”.
Bruxelles-ul reacționează imediat la acest apropo curezonabil– Pierre Moscovici declară a doua zila un post de radio parisian, nu în calitatea de fost ministru francez al Finanțelor, ci în postura actuală de ministru (comisar) al Finanțelor în Comisia Europeană -”presez guvernele să adopte cât mai rapid acestăsoluție europeanăa bazei comune de impozitare, care este soluția reală pentru impozitarea companiilor multinaționale acolo unde își desfășoară activitatea și fac profit.”
Parisul are nevoie de o victorie rapidă și pe frontul armonizării fiscale, pentru că nu are timp politic să le explice alegătorilor cum stă treaba tehnic cu GAFA, cum numesc francezii noul univers numeric (după giganții Google, Apple, Facebook, și Amazon), cel care nu-și plătește impozitele cât ar aștepta strada [4]. Pentru că acest univers este prea puțin francez, prea puțin european din punct de vedere al tehnologiei, al proprietății intelectuale, al substanței economice, atunci singura soluție de a crește încasările la buget va fi CCCTB, adică schimbare regulilor jocului european în acest domeniu.
Sigur că și acestă schimbare își arepoloneziiei. De acestă dată e vorba de irlandezi, primii care spun pe șleau că, oricum ai da-o (de altfel, puțini i-ar putea contrazice) acest CCCTB presupune pierderea unei părți esențiale din suveranitatea fiscală, printre ultimele pârghii de intervenție rămase în mâna unui stat membru. Într-un gest de frondă, Dublinul a ținut să-și mai exercite cât mai poate acest drept, dând în judecată Bruxelles-ul, după ce anul trecut a fost obligat de Comisie să ceară peste 13 miliarde de la Apple. După ultimele estimări se pare că suma ar ajunge până la 15 miliarde. ”Deși este total nejustificat, vom strânge suma de la Apple și o vom pune într-un cont escrow până la soluționarea cazului, dar să fie clar cănu suntem perceptorii de taxe ai altora” – a transmis, diplomatic și nu prea, ministrul irlandez de Finanțe într-un interviu apărut săptămâna trecută.
În traducere pentru nucleul dur,mai ușor cu armonizarea, nu vă rezolvați problemele cu GAFA pe seama noastră!
Așadar, care mai e interesul nostru?
Îninterviul către Bloombergîn care anunța și CCTB-ul franco german, ministrul francez al Economiei încerca să explice și decizia președintelui Macron denaționalizare a celui mai mare șantier francez, doar pentru a nu intra sub controlul competitorilor italieni, singurii, de altfel, care vroiau să-l cumpere: ”nu am naționalizat, doar ne-am apărat interesele strategice”.
Și după 60 de ani de Europa, jocul se cheamăarmonizarea intereselor strategice naționale. Unii, în calitate de părinți fondatori, au, desigur, strategia mai eficientă și forța mai mare de … armonizare, dar acesta nu exclude șansele celorlalți de a-și juca inteligent cartea.
Și noi, ca și polonezii, s-ar putea să cumpărăm cam scump schimbarea directivei pe detașare. Nici noi, nici irlandezii, nu putem avea entuziasmul franțuzesc în materie de CCCTB [5]. Dar, în ciuda retoricii, și polonezii, și irlandezii știu că nu ajungi nicăieri doar dacă te opuitel quelunor proiecte care mai devreme sau mai trâziu se vor realiza. Și se vor realiza nu doar pentru că așa vrea Franța sau Germania, ci pentru că aceasta e calea naturală de împlinire a Uniunii Europene, de mai multă Europă.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
