Liviu Dragnea nu uită şi nu iartă. Eliminarea dizidenţei animate de domnii Grindeanu şi Ponta a fost ocazia de a reafirma, dincolo de orice ambiguitate, atotputernicia sa în partid şi, pe cale de consecinţă, dominaţia sa absolută asupra unei ţări pe care PSD o are în proprietate, după alegerile din decembrie. Adăugarea de noi aliaţi, este vorba de UDMR, nu face decât să compenseze pierderile, mici deocamdată, provocate de inamicii interni.
Guvernul Tudose este un Guvern Dragnea, în şi mai mare măsură decât precedentul cabinet. Guvernul Tudose este revanşa pe care domnul Dragnea şi-o ia faţă de cei care au avut nebunia de a crede că îşi pot înlătura stăpânul. De aici, obsesia domnului Dragnea de a alege pe acel executant care să se distingă , simultan, prin mediocritatea intelectuală şi slugărnicia sa. Judecând după apetitul pentru plagiat şi pentru subordonare oarbă, noul premier este opţiunea ideală. De la primele intervenţii publice, domnul Dragnea şi-a marcat poziţia de preeminenţă. Premierul apărea drept ceea ce este: un locotenent cenuşiu, un complice oarecare.
Revanşa domnului Dragnea este cu mult mai ambiţioasă şi ea trece dincolo de limitele reglărilor de conturi în raport de inamicii săi. Din chiar momentele simulacrului de audiere în Comisii, toxicitatea acestui cabinet a devenit evidentă. Noul guvern al lui Liviu Dragnea este destinat să aplice, fidel şi brutal, noua politică economică a PSD. O dată cu abandonarea ipocritului deghizament din campania electorală,unul care proiecta PSD în postura de campion al mediului de afaceri, regimul Dragnea , prin intermediul lui Mihai Tudose, reafirmă elementele centrale ale viziunii sale: ostilitatea faţa de multinaţionale, intenţia de taxare aberantă şi tendinţa de naţionalizare a fondurilor de pensii. Dezminţirea celei din urmă măsuri nu poate înşela pe nimeni. Ca de atâtea ori, domnul Dragnea recurge la intermediari spre a testa limitele de rezistenţă ale populaţiei României.
Revanşa domnului Dragnea este menită, aşadar, să remodeleze profilul României, prin apelul la soluţiile de tip autarhic şi autocratic pe care le ilustrează, în grade diferite, Orban, Putin sau Erdogan. Numitorul comun este de căutat în efortul de a limita competiţia autentică şi în dorinţa de a subordona tot angrenajul economic unui Stat care se confundă cu Partidul şi cu conducătorul său. Încă din vremea revoltei civice, domnul Dragnea şi-a afirmat ostilitatea faţă de multinaţionalele care ar fi vinovate de instigarea paşnicilor români. De această dată,domnul Dragnea imaginează formulele destinate să le îngenuncheze şi să le spolieze.
Reflexele autocratice ale regimului Dragnea nu sunt noi,dar nouă este fermitatea brutală cu care ele sunt afişate. Reacţiile mediului de afaceri nu par să fi ştirbit din elanul reformator al Guvernului Tudose. Admonestarea ministrului de finanţe este o concesie de imagine. În noua sa arhitectură, regimul Dragnea uneşte, neliniştitor, grotescul cu agresivitatea populistă. De la inenanarabilul ministru al agriculturii la fostul manager de tabloid improvizat în şef peste cultură, panoplia de talente a regimului Dragnea evocă anii de înflorire ai societăţii socialiste multilateral dezvoltate.
Proiectul de ţară al României domnului Dragnea, cu un an înainte de Centenarul Unirii, se desenează luminos, ca o sinteză de autocraţie, autarhie, incompetenţă şi populism. Consolidarea cleptocraţiei este obiectivul care motivează această putere. Exploatarea în impunitate a statului este agenda de guvernare.Inamicii detestaţi sunt libertăţile economice şi politice, pluralismul şi creativitatea.
Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
