Orice vizita oficiala efectuata de un presedinte roman in Statele Unite este importanta, de pe urma careia Romania are de castigat daca stie sa-si joace bine cartile, insa primirea lui Klaus Iohannis la Casa Alba de catre presedintele Donald Trump se remarca prin cateva particularitati care o fac cu totul speciala. Primul si cel mai important castig: vizita spulbera incertitudinile in ce priveste planurile noii administratii Trump cu Romania.
Din cazua relatiilor neclare cu rusii, din cauza pozitionarilor stranii din campania electorala dar si din timpul vizitei in Europa fata de modul de functionare al NATO, in fine, din cauza caracterului tranzactional al noului presedinte, nimeni nu stia pana de curand ce are de gand noua administratie Trump cu Romania. Se putea intampla orice. Cea mai mare temere a noastra era sa nu picam din nou de partea gresita a istoriei dupa o eventuala tranzactie Trump – Putin, in urma careia Romania sa fie sacrificata de americani in cadrul unei noi impartiri a sferelor de influenta.
Evident ca acest pericol nu a trecut definitiv, Romania este totusi un pion mic pe tabla de sah a marilor puteri. Dar cu aceasta vizita, ne-am securizat pozitia cel putin o vreme de aici incolo. Dupa superlativele utilizate de presedintele Trump si importanta acordata partenerului sau strategic din Estul Europei, dupa garantiile de securitate oferite si de sustinere totala a Romaniei in lupta impotriva coruptiei si a consolidarii statului de drept, americanii nu mai pot intoarce foaia peste noapte.
Nu spun ca exista acest risc sau ca pun la indoiala loialitatea Statelor Unite fata de un partener care in ultimii zece ani s-a dovedit cel putin la fel de puternic ca Polonia, predictibil si pe care americanii au putut conta in Irak si Afganistan – aici credit trebuie dat si fostului presedinte Traian Basescu. Pe de alta parte, Klaus Iohannis s-a ridicat la inaltimea momentului prin discurs, prestatie si decizia strategica de a investi masiv in parteneriatul cu SUA, inclusiv prin alocarea celor 2% PIB inzestrarii armatei, idee acceptata de toate partidele. Dar aici nu este vorba de presedinti, de merite individuale, ci de un efort colectiv si sustinut. Romania nu si-a castigat peste noapte respectul la Washington.
Nu cred ca americanii si-ar fi parasit usor un partener care si-a varsat sangele in razboaiele altora, cu o contributie atat de importanta pe linie militara si de inteligence. Dar este evident ca exista aceasta spaima colectiva, nu doar in Romania, ci in mai toate statele europene aflate in proximitatea unei Rusii care a investit ceva energie in alegerea lui Trump in functia de presedinte al Statelor Unite.
Acesta pare sa fie, repet, marele castig al vizitei lui Klaus Iohannis: securizarea pozitiei Romaniei pe o harta cam nesigura dupa alegerea lui Trump. De acest moment astral vom beneficia ani buni de aici incolo daca vom intelege sa ne consolidam la randul nostru democratia si statul de drept, nu sa ne culcam pe o ureche ca o vor face altii in locul nostru, respectiv americanii. Acestia au oferit deja Romaniei un statut privilegiat, spulberand fricile colective din tara si starnind mici gelozii in regiune.
Singurul lucru de care ma tem este sa nu ne batem singuri joc de aceasta sansa istorica. Ne-am dovedit din nou tara care, vorba lui Carp, are atata sansa incat pare sa nu mai aiba nevoie si de conducatori. Dar asa cum spuneam, ma ingrozeste uneori gandul ca puterea altora de a ne face un mare bine paleste in fata capacitatii noastre de a ne face siguri foarte mult rau.
Citeste si:
16
12
