Cartea Tatianei Niculescu despre Corneliu Zelea Codreanu este una dintre cele mai bine vândute cărți din Romania, în ultimele două luni. Este o carte de scriitor, nu cartea unui istoric. Scriitura e limpede și alerta, jurnalistică. Se citește sau, mai bine spus, se soarbe pe nerăsuflate. E o carte ce clarifică multe lucruri din biografia lui Codreanu, lucruri pe care poate istoricii le știau, dar care pareau dificil de inteles fară o imagine a vieții personajului. Dupa ce termini de citit, rămâi în minte cu o figură mai umană, mai simplă. Era un om mai rudimentar și mai influențat de lumea în care a trăit decat te-ai fi gandit.
Cum v-aţi documentat pentru acest volum? Ce surse aţi folosit? Este prima biografie a lui Codreanu apărută până acum?
Tatiana Niculescu: În orice caz, cred că este prima biografie a lui Corneliu Zelea Codreanu semnată de un scriitor, nu de un istoric. Sursele mele au fost diverse, pe mine interesându-mă mai puţin o analiza a fenomenului legionar, aşa cum l-ar fi interesat pe un istoric. Pe mine m-a interesat viaţa unui om. Sursele au fost diverse, de la memorii, corespondenţă, jurnale ale contemporanilor vremii, până la cărţile lui sau la cele semnate de el, “Pentru Legionari” sau “Cărticica şefului de cuib”, mărturii ale prietenilor, dar şi mărturii ale celor mai puţin prieteni sau duşmanilor. De mare folos mi-a fost presa vremii, presa cu care el era în concurenţă la un moment dat, de exemplu “Cruciada românismului”, publicaţia lui Stelescu, un izvor de informaţie şi de atmosferă a tensiunilor din lumea politică româneasca, din vremea în care a trăit Codreanu.
Sunt câteva aspecte pe care dvs puneţi accent în această carte. Aş dori să discutăm despre aceste lucruri. Mai întâi chestiunea cercetaşilor. Insistaţi în carte pe influenţa pe care au avut-o organizaţiile de cercetaşi asupra lui Corneliu Zelea Codreanu şi pe faptul că citise bine cartea lui Baden-Powell despre cercetaşi, chiar pe coperta carții fotografia este relevanta …
Tatiana Niculescu: Pe copertă este una dintre cele mai expresive poze ale lui, zici că e un actor de la Hollywood din anii ’30. Poartă o pălărie ca de explorator britanic şi un fel de fâș, o haină lungă, tipică la vremea respectivă pentru comandanţii de cercetaşi. Este o poză foarte interesantă şi foarte expresivă. Am pornit scriind această carte de la premiza care mi se pare nu numai legitimă, dar şi de bun simţ, că acest om, Corneliu Zelea Codreanu, a fost produsul familiei sale, ca noi toţi, produsul educaţiei pe care a primit-o şi al şcolii, iarăşi, ca noi toţi, şi produsul epocii sale, tot ca noi toţi. În epocă, cartea generalului Baden-Powell, urmare a experienţei lui din războiul cu burii din Africa de Sud, fusese un best seller mondial, fusese tradusă în toate limbile şi intrase în sistemele de învăţământ din diferite ţări europene – în Franţa, în Anglia, desigur. Să nu uităm că noi aveam o regină englezoaică, pe regina Maria, iar primul cercetaş şi comandant de legiune de cercetaşi a fost tânărul Carol al II-lea, ca prinţ moştenitor. Există de altfel în arhive fotografii în culori sepia – cum le-am zice acum vintage – cu el îmbrăcat în costumul de cercetaş. Baden-Powell are în cartea lui nenumărate capitole nu numai de viaţă practică, ceea ce şi Codreanu, şi cuiburile de legionari urmau în viaţa lor comunitara, să zicem aşa, ci şi fragmente teoretice în care evocă şi invocă modelul cavalerului medieval, cavelerul care este cinstit, care îşi slujeşte până la capăt regele cu o fidelitate extraordinară şi care este credincios. Modelul acesta al cavalerului medieval care se jertfeşte pentru ceilalţi, care este nobil, care e generos, onorabil, viteaz, curajos, fidel, în epocă era modelul caracterului adevărat, al bărbatului exemplar.
Comanda cartea la GiftBooks.ro! Poti obtine transport GRATUIT!
În liceul lui Codreanu, aşa se numeau diviziunile organizaţiilor de cercetași, legiuni si cohorte…
Tatiana Niculescu: Codreanu urmează un liceu care era la vremea respectivă un liceu elitist, era un liceu aparte. Fusese proaspăt înfiintat înainte de Primul Război Mondial, înainte de momentul întregirii României. În acest liceu se aplica o programă după model franco-britanic, care la rândul lui avea un model german la origini, şi care se împletea cu teoriile lui Baden-Powell despre cum ar trebui educaţi tinerii astfel încât să devină într-adevăr o generaţie pe care ţara, regele şi Dumnezeu să se poată baza. La acest liceu, de la Mănăstirea Dealu, Codreanu învaţă primele elemente de viaţă cazonă. Școala, trebuie spus, era un liceu militar, dar era şi o şcoală religioasă, fără să fie însă confesională, pentru că ne aflăm la începutul secolului XX, în plină efervescență a mişcărilor ecumenice europene şi internaţionale. Școala de la Mănăstirea Dealu avea profesori de diverse naţionalităţi şi de diverse confesiuni, era o şcoală unde tipul de învăţământ se numea progresiv. Astăzi, în România, dacă ar fi să avem un corespondent ar fi o şcoală privată cu raporturi foarte prieteneşti între profesori şi elevi, o şcoală care te învaţă mai curând să gândeşti cu mintea proprie decât să înveţi papagaliceşte informaţii, care privilegiază învăţământul practic. Era o şcoală care avea dublă conducere pentru că avea o dublă formare a elevilor, militară şi civilă. Interesantă este aici, şi asta m-a pus pe gânduri şi m-a făcut să înţeleg mai bine tipul de om care era Codreanu, că dintre toţi profesorii de la această şcoală – care a avut profesori celebri, Cartojan, Lazăr, oameni extraordinari în vremea respectivă – Codreanu, în memoriile lui, îi reţine exclusiv pe militari. Nu reţine, în mod admirativ sau măcar în amintire, niciun profesor civil, ordinea şi disciplină îl fascinează de adolescent.
Vorbiți mult despre un personaj de care nu auzisem până acum, Băgulescu…
Tatiana Niculescu: Un personaj extraordinar. M-am gândit dacă nu ar merita să scriu o carte despre acest general, un luptător pentru România Mare, un antisemit fioros în presă anilor 1918-1920/25. Scria nişte lucruri de ţi se face părul măciucă. Pe lângă el, Codreanu pare mic copil – aşa era toată presa, o bună parte a presei vremii… Este un om cu un destin fabulos, de personaj de literatură. Ajunge ambasador în Japonia, scrie o carte publicată în Franţa, “La Nouvelle Religion”. După ce comunismul se instaurează în România, se exilează în Franţa, sub un nume franţuzit, George Bagulescu. În carte era vorba de fapt de o nouă religie pe care o promovau şi în care ar fi sperat, am motive să cred, mulţi dintre ofiţerii din jurul lui Codreanu. Dar asta e sigur cu totul altă poveste. Însă el este o mare personalitate şi un mare personaj, sigur, ne place sau nu, e criticabil sau nu în cheia vremii sau în cheie contemporană, dar nu asta ne interesează, ci forţa lui de exprimare.
La ei apare sintagma ”omul nou” preluata apoi si de comunisti…
Tatiana Niculescu: Omul nou li se trăgea de la Apostolul Pavel, pentru că Apostolul Pavel vorbeşte la un moment dat în Epistolele sale despre omul nou, despre omul născut din nou în Hristos, omul care se înnoieşte mergând spre desăvârşire, spre desăvârşirea morală către desăvârşirea metafizică, să zicem. Deci, nu era o invenţie a lor, a lui Codreanu. Dar, într-adevăr religia pe care ei o promovau era sincretică, era un amestec de concepţii, un amestec de repere religioase. Trebuie să ţinem seama că ei veneau de pretutindeni, România Mare a fost o realitate care a năvălit peste această lume interbelică împărţită în provincii, în diverse religii, diverse comunităţi, diverse etnii. România Mare era de o diversitate etnică şi religioasă extraordinară pentru vremea respectivă. Dacă Codreanu voia să aibă cât mai mulţi aderenţi, de peste tot din ţară, nu putea să promoveze decât o formă de religiozitate care să capteze şi să includă cât mai multă lume. Trebuit ştiut şi trebuie să ne dăm seama că, în epocă, educaţia religioasă a romanilor era modestă şi că, sigur, culmea educaţiei “religioase” şi naţionale o aveau ardelenii greco-catolici, ei erau pe culmile naţionalismului, prin istoria lor, cultura şi biserica lor. Codreanu era bucovinean, venea şi el dintr-o zonă la fel de multiculturală, multietnică, multireligioasă, nu venea dintr-o enclava aseptizată în care era privilegiată o singură religie şi o singură cultură.
Exista și un curent protestant puternic…
Tatiana Niculescu: Da, exista un curent protestant care iarăşi era firesc. Dacă citim însemnările reginei Maria, vom constata că prin România se perindau tot felul de pastori protestanţi, mulţi dintre ei chiar anglicani – de-ai reginei Maria, ea era anglicana, a fost şi a murit anglicana – deci, era o lume mult mai cosmopolită şi mai deschisă decât ne imaginăm noi astăzi, cu criteriile noastre. De aceea miza cărţii este să demonstreze că un om, precum Codreanu, şi nu numai el, nu poate fi înţeles în afară epocii în care a trăit, în afară contextului în care a apărut, el este produsul acelei epoci, acelei lumi. Dacă încercăm să îi punem etichete din zilele noastre, să îl privim şi să proiectăm asupra lui perspectiva modernităţii nu o să înţelegem mare lucru din acest personaj istoric, el trebuie, cred, cât mai bine înţeles în contextul în care a apărut şi care l-a format
Insistaţi mult pe relaţia pe care a avut-o Corneliu Zelea Codreanu cu tatăl său, cu Ion Zelea Codreanu.
Tatiana Niculescu: Îmi pare rău că nu am insistat mai mult pentru că mi-ar fi plăcut să am la îndemână, dar nu am avut, jurnale de familie sau însemnări de familie, așa cum am avut de pildă atunci când am scris o biografie a regelui Mihai. Însemnările reginei Maria, încă de la naşterea lui Mihai, la primii lui ani de viaţă şi până în adolescenţă sunt pentru orice biograf aur curat. Lăsând la o parte faptul că inteligenta şi talentul reginei fac decrierile extraordinar de interesante, citind aceste lucruri de natură personală şi anodina adesea, înţelegi cum începe viaţa unui om, înţelegi mai bine ce devine el. În cazul lui Codreanu, dacă or fi existând astfel de jurnale sau notiţe ale unor membri ai familiei, care să fi urmărit viaţa lui de copil, care să povestească lucruri de fiecare zi – pe mine acelea m-ar interesa. Mă interesează mai puţin dosarele instituțiilor din vremea lui Codreanu care transcriu audierile la un proces. Sunt importante, sunt interesante de bună seamă, dar pentru profilul şi viaţa unui om nu sunt suficiente. Revenind, în cazul lui Codreanu nu am avut astfel de documente, dacă ele or fi existând – mi-ar plăcea să existe, şi, la un moment dat, să fie publicate, cineva să dea peste ele în arhive. De aceea spun că, din păcate, nu am putut să merg prea departe cu descrierea raporturilor cu părinţii. Cu tatăl lui. mi-a fost cumva mai uşor, deoarece tatăl lui era foarte prezent în epocă, era foarte vocal și era, spre deosebire de el, un foarte bun orator. Codreanu era un dezastru în materie de vorbit şi el însuşi recunoaşte lucrul ăsta. Tatăl lui însă e limpede. Fără să facem acum o psihanaliză de doi lei, e limpede că îl domina şi că autoritatea lui asupra lui Codreanu e un element foarte important în ceea ce avea să devină Codreanu.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
