Puncte cheie:
•Analiştii au avut dintotdeauna tentaţia firească de a generaliza, de a extrage observaţii, implicaţii şi consecinţe cu caracter global (sau cel puţin regional) din orice eveniment punctual, din orice declaraţie, din orice scrutin etc.;
• Până la un punct, este de înţeles şi de salutat dorinţa de a observa evoluţiile prezente şi de a le pune sub semnul unor „mari tendinţe” care prefigurează viitorul, în încercarea (orgolioasă intelectual şi profesional, să recunoaştem) de a prezice, de a anticipa, de a defini perspectivele vremurilor care vor urma;
• Dacă lucrul acesta este posibil în ştiinţele exacte, în astronomie de exemplu, unde, studiind traiectoria unui corp ceresc şi folosind modele matematice verificate, poţi calcula cu mare precizie pe unde va trece meteoritul peste câteva luni, sau peste câţi ani va avea loc următoarea eclipsă de soare, încercarea de a face acelaşi lucru în politică uneori reuşeşte, alteori nu;
• „Surprizele” din politica lumii nu sunt date neapărat de erorile de apreciere ale specialiştilor, sau de manipularea sondajelor de opinie, cum se crede uneori, cât de suma elementelor imprevizibile, adică de ceea ce dă cu adevărat sens termenului atât de des folosit, acela de „impredictibilitate” a vieţii politice şi a sistemului internaţional din care facem parte astăzi;
• Volatilitatea contextelor, dinamica emoțională și impredictibilitatea politică sunt, de departe, principalele caracteristici care alimentează incertitudinea și instabilitatea sistemelor actuale. Mediile de informare alternative, foarte accesibile și evident neverificabile sunt una din cauzele acestei dinamici exacerbate a stării de spirit a societăților, dar nu singura;
• Legând între ele câteva rezultate recente semnificative în procesele electorale din sistemele democratice (Statele Unite, Marea Britanie și Austria anul trecut, Franţa, Olanda şi Turcia anul acesta, România în noiembrie 2014 şi în decembrie 2016 etc.), se poate observa cât de importantă a fost participarea efectivă la vot a diferitelor secţiuni ale corpului electoral, mobilizarea inegală a opţiunilor politice concurente în ziua votului înclinând decisiv balanţa, într-o direcţie sau în alta;
• Este, din acest motiv, riscant să spui că „americanii” îl doresc pe Donald Trump, sau că „britanicii” doresc Brexitul, fără să ai în vedere participarea contextuală la vot şi starea de spirit a acelei zile;
• Faptul că alegerile se câştigă emoţional, nu raţional, nu mai e demult o noutate. Rezultatul unui vot, oricât ar fi de corect și de liber acel vot, nu este nicidecum reflectarea fidelă, în oglindă, a ponderii opţiunilor politice ale tuturor cetăţenilor unei ţări. Contează cine vine la vot în ziua respectivă. Alegerile sunt o secvenţă irepetabilă, unică, a unei realităţi a zilei, ca o fotografie. A doua zi ar ieşi altfel. Mi-e greu să spun dacă „emoţional” înseamnă întâmplător sau nu. Probabil că nimic nu e întâmplător, emoţia şi momentul politic făcând parte din „clipele astrale ale istoriei”, dar cert este că oricare din alegerile de mai sus ar fi fost repetate, a doua zi sau peste o săptămână, ar fi avut alte rezultate (nu neapărat alţi câştigători, ci alte scoruri);
• Aşa stând lucrurile, devine tot mai clar că, dincolo de platformele electorale mai mult sau mai puţin convingătoare, de discursurile și programele din campanie, viitorul Europei va depinde, în mare parte, de gradul de mobilizare la vot a diferitelor opţiuni politice ale societăţilor, de eficiența metodelor de comunicare politicieni-alegători, de motivarea simpatizanților;
• Nu vom avea niciodată o prezenţă de 100%, ca să spunem că, iată, avem „adevărul complet” asupra a ceea ce vrea o societate, dar, privind de exemplu spre Olanda şi a sa incredibilă prezenţă de 82% la votul de la alegerile parlamentare din 15 martie, înţelegem cum trebuie să arate o societate matură, care înțelege riscurile, care-şi apără valorile şi care se simte responsabilă pentru propria ei perspectivă de viaţă.
