Neinitiații iîn problemă sunt tentaţi să neglijeze Belarusul. După independență, în cea mai mare parte a timpului, situaţia a rămas neschimbată, politica represivă și neclară, relaţiile de vasalitate cu Rusia amestecate cu un “flirt” ocazional şi neconvingător cu Occidentul. Dar acum situația se înfierbântă, iar NATO și ceilalți vecini încep să se impacienteze.
Cea mai mare îngrijorare o stârnesc manevrele Zapad 17, planificate pentru începutul lunii septembrie în vestul Rusiei și în Belarus. Edițiile anterioare au agitat spiritele – Zapad 09 a exersat o invazie a statelor baltice sub deghizarea respingerii un atac “naționalist” la adresa Belarusului și s-a încheiat printr-o simulare a unui atac nuclear asupra Varşoviei. De atunci, o serie de manevre-fulger (neprogramate), cu participarea a aproape 100 000 de militari, au luat în repetate rânduri prin surprindere serviciile occidentale de informații. În vederea manevrelor viitoare, au fost rezervate peste 4000 de vagoane de tren, cu mult peste ce ar fi nevoie.
S-ar putea ca Rusia să folosească Zapad-17 ca acoperire pentru un test al principalei sale convingeri strategice, potrivit căreia “cupola” sa de rachete este impenetrabilă pentru vecinii din regiunea Mării Baltice.
Nici Ucraina n-are de ce sa se bucure. Dacă unele forte rusești rămân în Belarus după manevre, strategii militari de la Kiev vor trebui să-și împuțineze forțele din est ca să păzească frontiera nordică, în cea mai mare parte neapărată.
Dar manevrele nu sunt binevăzute nici în Belarus, ale cărei relații cu Rusia sunt deja reci. Spre furia Kremlinului, autoritățile de la Minsk au eliminat vizele de călătorie pentru occidentali. Aceasta a dus la cererea expresă de achitare a facturii de gaze în valoare de peste 550 de milioane de dolari. Acum, dictatorul belarus Aleksandr Lucașenkoa cerut ca manevrele Zapad-17 să fie deschise observatorilor NATO.
În plus, apar tot mai multe semne care demonstrează implicarea, din ce în ce mai activă, a Rusiei în politica internă din Belarus. Un val recent de tulburări a izbucnit ca o manifestare de protest față de o nouă lege care condamnă “parazitismul” – presupusul delict de a nu avea un program de lucru complet. Persoanele care muncesc mai putin de jumătate din timpul stabilit trebuie să plătească o amendă anuală egală cu 250 de dolari, iar salariul mediu lunar este de 380 de dolari.
Acest demers, care aduce aminte de persecuțiile din era sovietică, a fost menit să îngreuneze viata opoziției și a activistilor din societatea civilă, care în majoritate nu sunt angajați full-time. Dl Lukaşenko a amânat punerea legii în aplicare. Dar ea astârnit proteste care au culminat cu o mare demonstrație (după standardele belaruse) cu ocazia Zilei Libertății (25 Martie, cea de-a 99 aniversare a scurtei perioade presovietice în care Belaus a fost stat independent). Multe persoane au fost arestate.
Povestea este mai complicată, nu se rezumă la niște simple proteste ale opoziției față de un stat dictatorial. Autoritățile belaruse pretind că au descoperit un complot al naționaliștilor ucraineni, sprijiniți de Occident, care ar fi dus la o insurecție de tipul celei de pe Maidan. Acest lucru pare foarte improbabil. Mulți observatori mai cred că o parte a opoziției aparent prodemocratice este marioneta Kremlinului.
E greu de dovedit, dar un semn mai clar al implicării Rusiei este numărul crescând al grupărilor paramilitare de “cazaci“, cu finanţare și orientare suspecte, care se pretind “patriotice”, dar nu e prea clar ce înseamnă asta. Analistul american Paul Goble crede că agenți ai serviciilor de informații ruseşti se dau drept naționaliști radicali belaruşi ca să provoace dezordine. Mai mult, dl Lukaşenko are un control slab asupra propriilor sale structuri de putere, în care Rusia s-a infiltrat din plin.
