Introduc un material colectiv care cred că poate contribui la o identificare complexă a plagiatului sub aspectul multiplelor sale fațete și determinări. Maladia plagiatului a fost și este amplu discutată în ultimii cinci ani de zile. Acum problema este mai bine conștientizată. Intoleranța la furtul intelectual pare să fie în creștere. Încep să apară semne ale unor eforturi de prevenire. Diagnoza și etiologia plagiatului de aici și acum sunt însă, încă departe de a fi pe drumul bun. Practicile dominante în domeniu sunt segmentare, centrate în special pe detectarea automată a similitudinilor, cu implicarea unor experți. Frecvent lipsesc actele normative de tip cod sau ghid care să structureze abordarea. Definirile fenomenului sunt ad-hoc, indicatorii de evaluare arareori operaționalizează un concept. Spațiul discreționar pentru decidenții în evaluare este foarte mare și duce ușor la soluții de casă, castă sau partid.
În lupta cu ideologiile și miturile de apărare directă sau indirectă a plagiatului este nevoie de norme clare, instituționalizate care funcționează în sistem integrat. Identificarea integrată a plagiatului implică pornirea de la o definiția acceptată și adecvată, specificare principiilor de recunoaștere a fenomenului și operaționalizarea acestora prin indicatori și procedee. În lipsa unor astfel de norme, diferitele consilii sau comisii improvizează diagnostice.
Lista autojustificărilor plagiatului care trec ușor de pragul unor diagnosticări segmentate este lungă și ar putea fi exemplificată prin formulări de tipul: a plagiat, dar numai 4%; preluările incorecte, de tip fraudă intelectuală, nu sunt decât în secțiunile din lucrare neimportante, care nu prezintă cercetarea proprie; așa era când am dat eu doctoratul, nu erau legile de astăzi; da, a plagiat dar lucrarea are și părți originale deosebite, cum să pedepsești un om așa de valoros; eu am urmat tot ceea ce mi-a spus conducătorul de doctorat (care , evident, tace, nu vorbește despre doctorand în spațiul public pentru că este o somitate!); mi-am scris teza umăr la umăr cu colegul meu și au mai trecut cuvinte și fraze de la unul la altul, că așa e la noi; nu am plagiat , am toate lucrările folosite în lucrare în bibliografie, am omis să mai fac citări în text etc. Și justificări de acest gen pot continua cu multe paragrafe. Imaginarul pro-plagiat este deosebit de bogat. Și periculos pentru că este susținut nu numai de plagiatori ci și de instituții special croite pentru apărarea lor.
Materialul ”Principii și procedee de identificare a plagiatului” pe care îl introduc este conceput în așa fel încât să ducă la demitizarea plagiatului prin reguli, sperăm clare, de diagnosticare a acestei maladii. O diagnosticare integrată, comprehensivă, exact în sensul anterior menționat. Textul a fost elaborat la nivelul Consiliului National de Etică (din care fac parte). Nu cel revocat de fostul ministru Adrian Curaj la sfârșitul anului 2015 pentru abilitatea de a face din negru alb și de a justifica plagiate prin minunați experți credincioși partidelor sau grupurilor de interese. Documentul despre care vorbesc este semnat de membri ai Consiliului Național de Etică selectați pe criterii profesionale, cu începerea activității în noiembrie 2016. Recentul ordin 141/13.03.2017 semnat de către ministrul cercetării anunță demararea procesului de selecție a unei noi echipe pentru CNE și, implicit, plecarea iminentă a echipei care semnează materialul pe care îl supunem dezbaterii publice.
Sperăm ca principiile și procedeele pe care le propunem să contribuie la o corectă diagnosticare a plagiatului la nivelul CNE dar și al altor formațiuni de evaluare similare.
Cele șase principii pe care materialul le propune pentru recunoașterea plagiatului sunt ulterior operaționalizate printr-un set de procedee specifice. Adoptarea lor ar putea duce la depolitizarea practicilor actuale, dominante în domeniu. Argumentarea care fundamentează normele de diagnosticare propuse are o largă bază de documentare din literatura internă și internațională.
Ideologii pro-plagiat menționate în cel de-al treilea paragraf al acestei introduceri pot fi ușor contracarate prin adoptarea unor reguli de bună practică de genul celor incluse în documentul care urmează.
De ani de zile, pe site-ul CNE rămâne ”în construcție” pagina referitoare la Codul național de etică. Materialul pe care îl punem în discuție este menit să pună fundamente și pentru acest necesar cod. În absența sa, a principiilor și a procedurilor aferente, va continua jocul de apărare instituțională a plagiatului în funcție de interese de partid sau grupuri de putere. Ideea că poți lua decizii de (ne)plagiat la infinit fără să ai regulamente scrise, coerente și transparente, ar fi vremea să fie dată uitării.
Sigur că documentul pe care îl propunem nu pretinde să vină cu soluții finale, care nu pot fi perfecționate. Important este să fie discutat și transpus în ghid de lucru pentru Consiliu. Încercăm, explicit, prevenirea situației care ar decurge din uitarea acestui text într-unul dintre sertarele Ministerului Cercetării și Inovării.
Strategia instituțională de a lucra fără acte normative este una care a dat deja roade otrăvite. Comisia sau consiliul decident preia din ceea ce a aflat de la softul antiplagiat și de la expertul (bine selectat, desigur, pe linie de interese) ceea ce îi convine. Publicul află că totul este relativ. Schimbi comisia se schimbă decizia. Și ajunge ușor să conchidă că plagiatul nu este un lucru grav din moment ce totul este relativ!
