Brooklynul, cu 2,6 milioane locuitori, este un oraș puțin mai mare decât Bucureștiul. Dar numărul de personalități născute în Brooklyn și care au marcat indelebil cultura Statelor Unite și a întregii lumi, este impresionant: Bobby Fischer, George Gershwin, Aaron Copland, Abraham Maslow, Woody Allen, Barbra Streisand, Neil Diamond, Larry King, Mel Brooks, Erich Segal, Jerry Seinfeld și mulți, mulți alții[1]. Adăugați la această listă și o serie de laureați Nobel, precum Milton Friedman, Richard Feynman, Burton Richter, Baruch Blumberg, Martin Lewis Perl, Stanley Cohen, Robert Solow, George Wald, Arthur Kornberg, Eric Kandel, Jerome Karle, ori Paul Berg.
Fără a fi unul din laureații Nobel, Carl Sagan reprezinta una dintre figurile emblematice ale orașului Brooklyn: astronom, cosmolog, astrofizician, astrobiolog etc. O parte semnificativă a popularității sale a fost stabilită în 1977, când Voyager 1 și 2 și-au început călătoria către spațiul interstelar. Pe peretele exterior al celor două nave cosmice s-a montat un disc de aur conținând sunete și imagini selectate pentru a portretiza diversitatea vieții și culturii umane în cazul unei eventuale întâlnire cu o formă de viață inteligentă extraterestră. Conținutul discului – o ambițioasă sticlă tehnologică aruncată în oceanul cosmic – a fost acceptat de NASA la propunerea unui comitet prezidat de Carl Sagan.
Un popularizator al științei, dotat cu un geniu real al comunicării cu publicul larg, Sagan a devenit o vedetă națională și mondială datorită serialului Cosmos, difuzat în anii ’80 în 60 de țări (inclusiv România) și urmărit de circa 500 milioane de telespectatori.
În 1981, Sagan a scris o parte din discursul de adio al Președintelui Jimmy Carter, care fusese impresionat de cele 13 episoade ale serialului Cosmos realizate de televiziunea publică PBS. Armele nucleare caracterizează doar o parte a caracterului nostru uman, a spus Carter, folosind cuvintele scrise de Sagan. Dar mai există o parte. Aceeași tehnologice spațială, care transportă focoase nucleare, ne-a dus în spațiul cosmic. De acolo, putem vedea Pământul așa cum este în realitate – un glob mic, fragil și frumos, singura casă pe care o avem. Primind atunci sigiliul prezidențial, statutul de pacifist și activist anti-nuclear al lui Carl Sagan a rămas necontestat până la moartea sa prematură din 1996.
Carl Sagan și bombardarea atomică a Lunii
Dacă imaginea unui excelent comunicator al științei, dublată de cea a unui tenace luptător anti-nuclear, sunt ceea ce imensa majoritate a publicului cunoaște, extrem de puțină lume a știut, până în anul 1999, că profesorul Sagan de la Cornell University (unde a ajuns după ce i s-a refuzat titularizarea la Harvard) și-a început activitatea științifică lucrând la un proiectde bombardare atomică a Lunii!!!
Denumit oficial „Un studiu al zborurilor pentru cercetări lunare”, Proiectul A119 a fost un plan ultra-secret dezvoltat de U.S. Air Force în 1958. Scopul principal al proiectului a fost detonarea unei bombe atomice pe Lună ca o demonstrație de PR și superioritate tehnologică a Statelor Unite în confruntarea cu Uniunea Sovietică, după ce ultima lansase primul satelit artificial în 1957. Explozia ar fi trebuit să aibă loc pe partea invizibilă a Lunii și, în teorie cel puțin, ciuperca nucleară ar fi fost iluminată de soare. Astfel, locuitorii din Uniunea Sovietică și alte țări ar fi putut-o observa cu ochiul liber – un adevărat show de forță necesar pentru ridicarea moralului domestic în confruntarea cu inamicul (URSS), despre care se credea că lucra deja la un proiect similar.
Tânărul Carl Sagan a fost angajat – după ce a semnat toate angajamentele de confidențialitate cerute de protocoalele militare cu privire la conținutul proiectului A119– să estimeze efectele unei explozii nucleare în vid și gravitate redusă, recte expansiunea norului de praf nuclear din jurul Lunii. Această expansiune era elementul cheie în asigurarea vizibilității ciupercii atomice pe Pământ. De asemenea, Sagan a preluat o idee a acelor vremuri, conform căreia ar exista viață microbiană pe Lună și a sugerat că o explozie nucleară acolo ar putea fi folosită pentru detectarea micro-organismelor.
Proiectul A119 a rămas clasificat drept Top Secret până în anul 2002. În mărturia sa din anul 2000, șeful de proiect Leonard Reiffel a confirmat că Sagan a încălcat grav protocoalele de securitate al U.S. Air Force, deconspirând în 1959 cele două teme de cercetare la care a lucrat în cadrului proiectului A119.[2] Activitatea și reputația ulterioare a lui Carl Sagan nu a suferit absolut nimic de pe urma divulgării unor secrete militare. Nu se cunosc precis motivațiile lui Carl Sagan pentru acțiunea sa.
Carl Sagan și „iarna nucleară”
În 1983 situația politică planetară era dominată de intensificarea Războiului Rece. Uniunea Sovietică era condusă de Yuri Andropov: fost ambasador sovietic în Ungaria în 1956, când a fost înăbușită revoluția maghiară; fost șef KGB în 1968, când s-a evidențiat ca principalul susținător al unor „măsuri extreme” în timpul Primăverii de la Praga; comandantul suprem, care, pe 1 septembrie 1983, a ordonat doborârea avionului civil sud-coreean, cu 269 pasageri la bord.[3]
De partea cealaltă, Statele Unite ale Americii erau conduse de doi ani de Ronald Reagan. Pe 23 martie 1983, Președintele Reagan a anunțat Inițiativa de Apărare Strategică(I.A.S.) a SUA, în ceea ce va fi numit discursul său Star Wars:
Fac apel la comunitatea științifică din țara noastră, la cei care ne-au dat arme nucleare, să-și folosească acum marile lor talente pentru a servi cauza omenirii și pacea lumii: să ne dea mijloacele prin care aceste arme nucleare să devină neputincioase și depășite.
După discursul președintelui american, Andropov a ordonat în luna mai 1983 formarea Comitetului Savanților Sovietici pentru Apărarea Păcii contra Amenințărilor Nucleare. La indicația expresă a conducerii supreme sovietice, scopul principal al acelui Comitet a fost extinderea contactelor controlate cu activiștii din vest care militau pentru un „îngheț nuclear”[4].
La sfârșitul aceluiași an 1983, Carl Sagan a intrat din nou în lumina reflectoarelor, ca un radicalizat oponent al Războiului Stelelor. Cea mai recentă descriere a activismului său politic am citit-o în cartea istoricului Paul Rubinson, „Redefining Science”[5]. Sagan a colaborat cu alți patru oameni de știință: Richard P. Turco, Owen B. Toon (doctorat cu Sagan), Thomas P. Ackerman și James B. Pollack (primul său student la doctorat), formând așa-numită echipă TTAPS (după inițialele numelor), care a introdus termenul „iarna nucleară” într-un articol publicat în Science.[6]
Pe scurt, „iarna nucleară” propunea un scenariu apocaliptic: numeroase și imense incendii, cauzate de explozii nucleare deasupra orașelor și pădurilor, vor produce imense cantități de fum, funingine și praf, care vor ajunge în atmosferă și vor adăsta preț de săptămâni. Câteva sute de milioane tone de fum și funingine vor fi purtate de vânturile predominant vest-estice până când vor forma o pătură uniformă de particule acoperind emisfera nordică între 30° și 60° latitudine. Acești nori groși și negri vor bloca aproape total lumina soarelui timp de mai multe săptămâni, ducând la scăderea temperaturilor cu 11°C – 22° C. Combinația de întuneric avansat, brume devastatoare, înghețuri avansate și doze ridicate de radiații din ploile radioactive va întrerupe fotosinteza plantelor, distrugând astfel o mare parte a vegetației și animalelor de pe Pământ. Consecințele unor ipotetice explozii nucleare nu se opresc doar la înghețuri extreme și radiații ucigătoare. Mai adăugați distrugerea masivă a infrastructurilor industriale, medicale și de transport, deteriorarea ireparabilă a culturilor agricole și paralizarea liniilor de aprovizionare cu alimente și veți obține teribila, șocanta, ultima imagine a apocalipsei: viața pe Pământ va fi în curs de exterminare din cauza înfometării, expunerii la radiații mortale și a bolilor fără număr.
Nu este de mirare că un astfel de scenariu, cu un nume șocant, prevăzând sfârșitul vieții pe planetă, și propus de cinci oameni de știință, printre care se număra celebrul Carl Sagan, a avut un ecou mediatic extraordinar: o avalanșă de articole științifice sau publicate în presa populară, cărți, un film documentar, chiar și un joc!. Ideea unei posibile „ierni nucleare” s-a răspândit rapid și în cadrul mișcărilor pacifiste, fiind îmbrățișată cu o fervoare activistă similară cu isteria iscată de secvența-șoc din Gasland, care a inflamat până la incandescență grupurile fracktiviste din multe țări.
Carl Sagan și activismul politic
Chestiunea „iernii nucleare” este un exemplu de manual ilustrând interacțiunea dintre știință și politică. A fost utilizată de la început ca resursă sau instrument politic. Au existat anumite persoane și grupuri care s-au folosit de predicțiile apocaliptice făcute de Sagan et comp. pentru a promova agende politice explicite.
