De ceva vreme, atacurile la adresa multinationalelor – obisnuite pe site-urile de dezinformare – au devenit foarte frecvente in discursul (sau delirul) politic. La lunga lista a pacatelor de care ele se fac vinovate in ochii unora, s-a mai adaugat unul – cel mai grav : au incitat la proteste anti-coruptie!
Nu imi propun sa demontez elucubratii, nici sa intru in polemici inepte pe tema “Romania – colonie a Occidentului” si alte marote ale neo-nationalismului bastinas. Discutia despre multinationale provoca multe controverse in toata lumea si – in cazul Romaniei – nu imi propun decat sa apelez la argumente factuale, in masura in care cifrele si statistica ne ajuta.
Aspectele care fac obiectul analizei sunt cele cuantificabile, deci – teoretic – mai greu pretabile la interpretari biased. Desi, in epoca post-truth, chiar si cifrele pot fi falsificate, important este – se pare – ca cei care o fac sa fie insistenti si convingatori.
Mai intai ar fi important de mentionat o realitate care, intr-adevar, este o problema a Romaniei : poziţia investiţională internaţională netă slaba, de -51,9% din PIB in 2015, sub nivelul acceptat de U.E. (stoc de pasiv sub 35% din PIB). Acest nivel este consecinta unui dezechilibru semnificativ intre volumul investițiilor străine in economie si propriile investiții în alte țări – acestea din urma extrem de reduse. Este singurul din cele 14 criterii monitorizate de U.E. in cadrul Procedurii de dezechilibru macroeconomic (Macroeconomic Imbalance Procedure – MIP) pe care Romania nu il indeplineste. De mentionat ca Cehia este singura tara care indeplineste toate cele 14 criterii, Romania fiind pe locul 2 alaturi de Polonia care – nota bene – are o pozitie investitionala internationala neta mai slaba decat a Romaniei, cu -62,8%. Aceasta situatie confirma prezenta semnificativa a capitalului strain in sectoare importante sau chiar strategice ale economiei (mergand uneori pana la cvasi-monopol) – utilitati, retail, banci, petrol, productia de masini si echipamente, etc., la care se adauga si ramurile dezvoltate dupa 1990 – de exemplu industria IT.
Este oare aceasta o realitate surprinzatoare ? (daca e daunatoare sau nu vom judeca dupa alte criterii). Ne amintim cum arata Romania la inceputul anilor ’90 – capitalul privat romanesc era ca si inexistent; de unde ar fi putut veni in economia romaneasca banii, conexiunea cu pietele vestice, managementul modern, tehnologiile, marketing-ul? De la fostii birocrati comunisti sau de la salariatii deveniti actionari prin campaniile de “improprietarire”, derulate prin diversele programe de privatizare in masa ?
Care este insa impactul concret al acestei realitati in economia romaneasca? Cu aceasta ajungem la principalele acuzatii care sunt aduse corporatiilor multi-nationale din Romania : transferul profiturilor in afara tarii, neplata obligatiilor la buget, salariile mici platite angajatilor.
In clasamentul primelor 500 de companii romanesti in 2015, care generează peste 40% din totalul vânzărilor din economie, primele 16 pozitii dupa criteriul cifrei de afaceri sunt ocupate de multinationale. Doar doua dintre acestea au incheiat anul cu pierderi, restul au inregistrat profit.
Analizand rezultatele celor 500 companii din top – incluzand in cea mai mare parte companii cu capital strain dar si companii antreprenoriale romanesti si companii de stat – constatam:
- Pe ansamblu, companiile respective au inregistrat un profit net cumulat de 36 mld. lei, ceea ce inseamna o marja medie neta de 3% din total cifra de afaceri la nivelul intregii economii.
- cele care au inregistrat pierderi sunt in numar de 79, restul din top 500 au incheiat anul 2015 cu profit.
- Pierderile marilor companii de stat insumeaza cca 3,4 mld. lei, de altfel cele mai mari pierderi din intregul clasament le-au inregistrat doua mari companii aflate in proprietatea statului – in suma cumulata de cca. 2,2 mld. lei. Pierderi au inregistrat si unele companii romanesti private dar si companii multinationale. Cea mai mare pierdere inregistrata de o multinationala este in suma de 0,6 mld. lei.
- intre primele 10 companii cu cele mai mari pierderi, 3 sunt de stat – cu pierderi totale de 2,7 mld.lei iar 7 sunt private (romanesti si straine) – cu pierderi totale de 3,2 mld. lei.
Desigur, cauzele pentru care diverse firme – indiferent cine e proprietarul – au inregistrat pierderi sunt extrem de diverse. In unele cazuri vorbim de cauze obiective, in altele de pierderi “pe hartie”, in scopul evitarii impozitarii, fie prin “umflarea” unor cheltuieli, fie prin minimizarea deliberata a veniturilor ca urmare a vanzarii la preturi reduse, in beneficiul grupului caruia respectiva companie ii apartine. In cazul multinationalelor, cele mai frecvente practici sesizate sunt procedeul preturilor de transfer, dobanzile platite la imprumuturile primite de la firma-mama sau cheltuielile cu diverse servicii gen consultanta, marketing, mentenanta si altele, pentru care este dificil de cuantificat in ce masura pretul platit justifica valoarea adaugata adusa companiei. Trebuie mentionat ca diverse “tehnici” de transfer al profiturilor in afara tarii sunt practicate si de unele firme private cu capital autohton, nu doar de multinationale. Subiectul preturilor de transfer va fi tratat separat in acest articol.
Cifrele insa ne arata clar ca fenomenul pierderilor se constata doar la o mica parte din marile companii si nu este nici pe departe specific doar companiilor straine; companii romanesti – private, dar mai ales de stat – inregistreaza de asemenea pierderi semnificative.
Un alt aspect indelung discutat cu privire la multinationale este plata sau neplata obligatiilor la bugetele publice. Cele mai profitabile companii din economia romaneasca sunt cu capital strain, ceea ce automat le inscrie in categoria celor mai mari platitori de impozite pe profit. Care era situatia datornicilor la bugetele publice in iunie 2015 :
- din totalul de 300 mari contribuabili restantieri, numai 18 erau companii de stat, care insa acumulau peste 40% din totalul datoriilor restante ale marilor contribuabili catre bugetele publice (peste 2,2 mld.lei); companiile private (mult mai numeroase) romanesti si straine acumulau restul de 60%;
- din totalul restantelor acumulate de marii contribuabili, companiile aflate in proprietatea statului acumulau 34% din restantele la bugetul de stat, 50% din restantele la bugetul pentru sanatate si 62% din restantele la bugetul de somaj.
Cifrele indica asadar, si la capitolul restante la buget, un oarecare echilibru valoric intre restantele companiilor private – romanesti si straine – si restantele companiilor de stat.
In ceea ce priveste valoarea contributiilor la bugetele publice, cele mai recente date gasite sunt doar pentru anul 2012, dar – teoretic – inregistrand cele mai mari volume ale cifrei de afaceri si profitului, companiile multinationale varsa la buget cele mai mari contributii sub forma impozitului pe profit, TVA, etc. Datele la 2012 confirma aceasta realitate – din primii 10 contribuabili (care asigura 15% din total venituri la bugetul consolidat), 8 sunt companii multinationale, 2 sunt entitati ale statului (BNR si Romgaz).
A devenit legendara povestea “salariilor mici” platite de companiile multinationale angajatilor romani. Evident, depinde care e termenul de comparatie. Fata de Europa de Vest sau America de Nord, desigur sunt salarii mici. In Romania, salariile platite de companiile multinationale sunt (date la 2015) :
| nivel | salariu euro |
| entry-level | 300-400 |
| middle-level | 700-1000 |
| senior level | 700-1500 si peste |
Salariul mediu net in Romania era de cca 465 euro in 2015; asadar, cererea de crestere a salariilor poate fi legitima nu numai in ceea ce priveste multinationalele ci si companiile cu capital romanesc, privat sau de stat.
De mentionat si ponderea multinationalelor in totalul exporturilor romanesti. Conform datelor la 2015, din cele 22.146 de companii exportatoare, care au vândut bunuri în valoare totală de 54,6 mld. euro, primele 500 acoperă 74% din valoarea exportului. Din aceste 500, ponderea companiilor româneşti este de numai 10 – 12%. Referitor la structura exporturilor (total companii, indiferent de forma de proprietate) – iata care era situatia la ian.-aug.2016 : Masini si echipamente de transport – 47%; Alte produse manufacturate – 33%; Produse agroalimentare – 8,2%; Produse chimice si conexe – 4,5%; Materii prime si materiale – 3,8%; Combustibili minerali, lubrifianti, etc. – 3,5%. Este vorba deci predominant nu de exploatarea bruta a resurselor naturale, ci de produse cu valoare adaugata mare – produse procesate si complexe, care genereaza fluxuri financiare si pe orizontala, inclusiv catre IMM-urile cu actionariat romanesc care activeaza in industriile conexe (ex. Industria de piese auto).
Desigur, aceste rezultate sunt explicabile si prin faptul ca multinationalele functioneaza in ramuri performante ale economiei romanesti ; unele si-au negociat conditii avantajoase in contractele de privatizare. “Ce-ar fi fost daca” respectivele companii ar fi ramas in administrarea statului sau a clientelei politice locale este marea intrebare, care tine insa de istoria contrafactuala, dar si de imaginatia si experienta proprie a fiecaruia – exemple sunt numeroase si de notorietate, fara insa a putea generaliza. La fel si intrebarea “ce ar fi daca” aceste corporatii s-ar retrage din economia romaneasca – indiferent ca motivul ar fi unul obiectiv sau unul care tine de predictibilitate juridica si fiscala, legislatia in materie de anti-coruptie sau climatul politic ostil.
Principala sursa de frustrare : preturile de transfer
Mecanismul are ca obiectiv transferul profiturilor si sustragerea lor de la impozitare in Romania, fie prin importuri scumpe de materii prime / componente de la o firma din grup, fie prin vanzarea la preturi scazute, catre o firma din acelasi grup . Fenomenul exista, insa nu este nicidecum specific doar Romaniei. Senatul SUA a estimat ca evitarea impozitarii si evaziunea fiscala genereaza pierderi de venituri de cca 100 mld. USD pentru bugetul federal si de ordinul miliardelor de euro in tarile europene. In Regatul Unit, 700 mari corporaţii nu au plătit nimic în contul impozitului pe profit în anii 2005 şi 2006, iar cele mai mari corporaţii din Franţa plătesc un impozit de 8% din beneficiile reale medii, chiar dacă cota oficială a impozitului pe profit este de circa 33% 3.
Care este amploarea fenomenului in Romania? Curtea de Conturi estimeaza profiturile suplimentare transferate in afara tarii la suma de 7 – 10 miliarde euro, suma care – daca ar fi impozitata – ar aduce la buget un plus de 1 – 1,5 miliarde euro, reprezentand aprox. 3% din bugetul consolidat si 0,9% din PIB pe anul 2016.
Exista inca din 2008 instrumente de control fiscal al prețurilor de transfer, fara rezultate vizibile. La nivel european, pana la data de 1 ianuarie 2019 urmeaza sa se aplice Directiva 1164/2016, care stabileşte norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale cu incidenţă asupra funcţionării pieţei interne. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a iniţiat un concept împotriva BEPS (Base Erosion and Profit Shifting), bazat – intre altele – pe internationalizarea practicii de solicitare a unui registru al platilor de transfer. De exemplu, un importator trebuie sa dovedeasca ca produsul pe care il achizitioneaza este exportat de producatorul extern cu acelasi pret in mai multe state ale U.E.4
Masurile de control fiscal menite sa impiedice transferul profiturilor nu vor putea elimina complet fenomenul. Dar ele vor fi parte dintr-o noua abordare win-win, a relatiei cu investitorii straini. O abordare adecvata contextului actual, mult diferit fata de cel din anii ’90.
Problema preturilor de transfer, a salariilor, a redeventelor este parte a acestei abordari. Salariile mici reprezinta teoretic un avantaj competitiv, dar nu la infinit. Cheia progresului nu este mentinerea la infinit a salariilor mici ci inovarea, care ofera alt gen de avantaje competitive – consumuri mai reduse, produse mai performante cu costuri mai mici. Dar dezvoltarea industriilor inovative nu exclude aportul companiilor multinationale. Exemplul Irlandei este edificator. Irlanda – o tara saraca in momentul aderarii la CEE – a ajuns astazi a treia cea mai bogată țară din Europa și a patra cea mai bogată din lume (PIB/loc). Economia este caracterizată de o forță de muncă foarte educată și de o rată foarte înaltă de investiție străină. Cu companii globale ca Google, Amazon, Facebook sau Paypal si locale, ca Salmon Software si DecaWave, Irlanda se afla astazi pe locul opt in clasamentul Indicelui de Inovare Globala.5
