Orice fapte se pot vedea de aproape sau de departe. Şi toate perspectivele au câte o valoare. Iată ce văd cu ochiul “liber”: un guvern legiferează hoţia, ca să îşi favorizeze clientela. Un număr uriaş de oameni protestează public. Iată ce văd cu ochiul “mai degajat”: un guvern câştigă prin vot popular alegeri, dar are sarcina de a favoriza un clan care a încălcat legea, iar mulţi membri ai lui au condamnări penale: acumularea bogăţiei şi a puterii are, în acest clan, un principiu mafiot, de contradicţie cu interesul public şi cu statul de drept. Cu ochiul “şi mai degajat”: un stat şi-a propus eliminarea regimului comunist, dar timp de trei decenii a tolerat supravieţuirea unei nomenclaturi care a avut toate privilegiile sub comunism şi care obţine constant un număr uriaş de voturi din partea unei populaţii inculte, sărace, manipulate, cu idealuri de parvenire socială şi mentală strict corespondente cu modelul întrupat de aceşti conducători. De primele trei se poate scăpa; de ultima este foarte greu.
Cu ochiul “şi mai bine căscat”: un stat se pregăteşte să aniverseze o sută de ani de existenţă şi se poate întreba: ce am făcut în aceşti tot acest timp? Vreo 20 de ani am trăit în mod timid, exuberant sau îngrozit, experienţele Europei de atunci, vreo 50 de ani am omorât oameni şi am minţit formând o nomenclatură şi inventând un comunism naţionalist, iar 30 de ani am perpetuat un clan oligarh, cu raporturi baronale de tip precarolingian, care acum spune tuturor că e bine să furi, de parcă am fi înaintea instaurării umanităţii. Putem deschide ochii şi mai bine şi să spunem: iată un stat care şi-a inventat modernitatea doar pe cât a putut şi el, în care conceptul de domnie a legii abstracte interferează invariabil cu cel de peşcheş, ca două sisteme paralele şi jenate reciproc de existenţa celuilalt. Geografic, nici unul din ele nu poate învinge, e un destin. Cam aici ochiul nostru se poate opri şi îşi poate aminti o remarcă foarte inteligentă a lui Matei Călinescu, din Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter, care spunea că o societate perfectă se poate compune din hoţi şi cerşetori, pentru că statul va funcţiona şi aşa: banul va circula, pentru că hoţii fură de la cerşetori, iar cerşetorii primesc abia cât să mai fie încă furaţi de la primii.
Dar ochii se pot deschide şi mai mult, până când ei nu mai sunt ai mei, ci ai lui Dumnezeu. Am impresia ca de acolo perspectiva s-ar putea vedea foarte diferit şi mult mai simplu şi mai categoric, adică toate treptele istorice pe care le-am invocat nu ar mai avea nici o importanţă. Eu cred că pur şi simplu el ar vedea aşa: ia te uită, nişte prinţi au spus că e bine să furi. Dar eu am zis odată că nu e voie. Nu-i nimic, aceasta înseamnă doar că ei nu îmi transmit tradiţia. Deci trebuie să admită că sunt în afara ei. Într-o logică simplă şi într-o teologie politică ceva mai complexă, aici trebuie să îşi facă apariţia cel care transmite tradiţia, dacă o transmite legitim, şi să îi excomunice pe prinţi. În limbajul teologiei româneşti, să rostească o “afurisenie”. Gestul lui ar avea o valoare la fel de puternică şi ar fi mai eficace chiar decât mişcarea de stradă a o sută de mii de oameni. Sau măcar ar întări-o. De ce? Pentru că mişcarea de stradă invocă principiul indignării în faţa încălcării moralei. Teologul are însă ocazia să îşi mai revendice, în plus, cu discreţie critică şi cu discernământ asupra lumii contemporane, măruntul teritoriul pe care modernitatea îl mai rezervă pentru el, spunând deschis: “asta îmi încalcă şi mie principiile”. Să recunoaştem, ar fi în interesul lui să fie acum vizibil, iar un asemenea gest ar termina spectaculos, odată pentru totdeauna: a) cu tot clanul de privilegiaţi care a prelungit nomenclatura comunistă, pentru că ar rupe legătura lor cu un electorat, de altminteri, încă foarte credul şi premodern; b) cu ruşinea colaboraţionismului cu statul comunist, care pare acum dată uitării.
Nu sunt comentator politic, nu sunt teolog, ci un istoric al filosofiei care apără foarte serios principiul: în momentele de maximă actualitate, trebuie să gândeşti cât mai inactual eşti în stare.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
