Am văzut multe analize în zilelele acestea încercând să explice rezultatul foarte bun al stângii românești și neașteptat de slaba performanță a PNL. În esență, explicațiile din aceste analize subliniază cauze legate de comportamentul partidelor și al liderilor lor (campanie, promisiuni electorale etc.). În viziunea mea, nu acestea explică în profunzime rezultatele alegerilor. Cauzele profunde sunt legate de schimbările dramatice în agendele celor care au votat. Mai precis, așa cum voi arăta, s-a trecut în mod abrupt de la un tip de agendă la altul. Aceste schimbări au dus la trimiterea în parlament a partidelor de stânga. În consecință, a explica rezultatul aparent surprinzător al votului înseamnă să explicăm schimbarea agendelor votanților.
În opinia mea, votanții au două tipuri de agende.
O agendă cu valorile lor supreme, care reflectă cultura, tradiția, obiceiurile, credințele și cei șapte ani de acasă, acolo unde sunt. Această agendă este agenda profundă. Este acea agendă care se constituie aproape automat, ca un reflex de apărare în fața incertitudinii. Deși nu exclude raționalul, această agendă nu se bazează în mod necesar pe el. Este, ca să o numim așa, agenda din stomac. Ea face ca, în România, lozinci de genul „nu ne vindem țara” să prindă imediat.
Cealaltă agendă este agenda rațională. Ea este formată preponderent pe bază de raționamente și argumente, dar și pe tendințele și valorile modernității. Această agendă este centrată pe logica economică, pe așteptările partenerilor, pe obiective majore cum ar fi intrarea în NATO sau UE, adoptarea euro etc. Agenda rațională explică atât victoria unor partide care propun programe care cer sacrificii, cât și ușurința cu care acceptăm, de exemplu, ceea ce se numeste corectitudine politică.
Cele două agende domină pe rând. În timpuri normale, când totul merge bine, agenda care domină este agenda rațională. Amintiți-vă de „revoluțiile portocalii” din timpul boom-ului economic. Atunci, agenda rațională a dictat schimbarea puterii de la PSD la alianța DA. În timpurile prezente, caracterizate de incertitudine ridicată, de tendințe protecționiste, de război hibrid, de migrație crescută etc., cea care domină este agenda din stomac, așa cum s-a întâmplat și la începutul anilor 1990. Atunci, alegerile fondatoare, adică primele alegeri democratice după căderea comunismului, au permis, în absența contra-elitelor, perpetuarea elitelor comuniste prin rudele lor sau prin reprezentanții lor din eșaloanele secunde. Aceștia au identificat corect agenda din stomac a celor mai mulți dintre votanții de atunci, care viza evitarea privatizărilor și a economiei de piață. Așa se explică de ce libertatea proprietății și libertatea față de corupție au rămas foarte scăzute, iar cei mai mulți votanți au devenit dependenți de redistribuirea de la bugetul public. Trecerea de la agenda rațională la agenda din stomac depinde de trecerea de la vremuri linistite la vremuri tulburi.
Și criza economică din 2008 a însemnat trecerea de la timpuri normale la timpuri incerte prelungite. Trecerea de la agenda rațională la agenda din stomac nu a întârziat să apară, atât în România, cât și în multe alte țări. De exemplu, în fața unor schimbări rapide și greu de înțeles din lume, britanicii au votat pentru Brexit, adică pentru o soluție de a evita birocrația sufocantă a UE, pe care instinctiv și cultural nu o aprobă. Americanii au votat pentru republicanul Trump, fiindu-le frică de un drum ce începea să fie prea asemănător cu parcursul european în care acea formă de totalitarism întruchipat în corectitudinea politică riscă să le falsifice mesajele, raționamentele și valorile. Nu poți rămâne cea mai puternică economie de piață din lume dacă prin falsificarea masajelor, raționamentelor și valorilor edulcorezi realitatea și amâni corecțiile necesare.
La fel s-a întâmplat în ultimii ani și cu populația României. Sărăcită de criză, surprinsă de magnitudinea corupției dezvăluite la televizor, având confirmarea prin zvonuri a „adevărului” de nezdruncinat că străinii au jefuit țara prin privatizări și prin cucerirea pieței interne și, în fine, dezamăgită de performanța „dreptei”, votanții dependenți de redistribuirea de la bugetul public și-au pierdut încrederea în proiectele pe termen lung. În consecință, ei au ales formula care a promis beneficii pe termen scurt prin reducerea impozitelor și mărirea salariilor și a pensiilor.
Reacția de revenire fermă la valorile agendei din stomac este normală. Ea este similară reacției unui șofer a cărui mașină a intrat în derapaj. Reflexul (agenda din stomac) este să frâneze, deși asta ar accentua derapajul. De cele mai multe ori, acest reflex are rol dominant în raport cu educația rutieră (agenda rațională), care spune să nu apeși frâna. Există însă o mare deosebire între noi, pe de o parte, și americani și britanici pe de altă parte. La noi, agenda din stomac duce, în medie, la alegerea soluțiilor pe termen scurt, în defavoarea soluțiilor pe termen lung. La ei este exact invers. Noi centralizăm și sufocăm inițiativa privată, pentru că suntem colectiviști (caracterizarea îi aparține lui Hofstede). Ei descentralizează și stimulează inițiativa. Reflexele noastre, după 45 de ani de comunism, sunt diferite de ale lor, care au inventat capitalismul modern.
Pe baza ipotezei privind cele două agende, rezultatele alegerilor din 11 decembrie 2016 erau perfect previzibile, dacă ținem cont de rezultatele votului din 2012. Atunci s-a putut înțelege că în rândul votanților dependenți de redistribuire, reprezentând 57 la sută dintre cei care votează efectiv (Croitoru, 2012), agenda din stomac trecuse deja înaintea agendei raționale de ceva vreme. Așa cum am arătat atunci (Croitoru, 2012), votanții dependenți de redistribuire generau cererea pentru o structură care să reprezinte în parlament agenda din stomac a celor ce cereau creșterea redistribuirii de la buget. Oferta pentru o astfel de structură politică a fost crearea USL, astfel că cererea și oferta s-au întâlnit în 2012, când USL a câștigat alegerile parlamentare.
Harta voturilor câștigătoare la alegerile din 2016 este aproape în totalitate roșie, iar unii prezintă acest fapt ca fiind unic în ultimii ani. Dar nu este. USL a câștigat în 2012 cu o majoritate mai mare decât au câștigat în 2016, împreună, PSD și ALDE. În 2012, harta voturilor din România era chiar mai roșie decât este astăzi, pentru că, atunci, culoarea adevărată a PNL era roșie, dacă judecăm din perspectiva agendei din stomac a votanților de atunci. Harta voturilor câștigătoare a fost roșie încă din 2012, numai că ne place să credem că un anumit partid este liberal doar pentru că are cuvântul „liberal” în denumire.
Când, din motive pe care nu le analizez aici, USL s-a rupt prin plecarea PNL, numărul votanților dependenți de redistribuire cu o agendă din stomac nu a scăzut, dar numărul celor care îi reprezenta explict în parlament s-a redus, cel puțin în termenii percepțiilor. Din nou, ca și înainte de 2012, și înainte de 2016, s-a instalat o discrepanță între cererea votanților de a avea agenda din stomac reprezentată în parlament și oferta politică pentru această reprezentare. Era inevitabil ca la alegerile din 2016 alte partide să ia voturile rămase „nereprezentate”.
După destrămarea de iure a USL, percepția votanților a fost aceea că PNL a abandonat agenda din stomac a votanților. Cu alte cuvinte, acești votanți foarte numeroși au considerat că PNL nu are o ofertă politică adecvată, în ciuda unor măsuri populiste ca legea dării în plată sau legea reconversiei la cursuri istorice a creditelor în franci elvețieni. La o analiză atentă, aceste măsuri, ca și atacurile asupra BNR nu sunt parte a agendei din stomac a votanților dependenți de redistribuire.
PNL nu a realizat însă că votanții nu îl mai percep ca structură politică ce reprezintă agenda din stomac și a continuat să voteze alături de PSD toate inițiativele acestuia din urmă privind reducerea de impozite sau creșterea de pensii și salarii, care sunt în mod clar parte a agendei din stomac. Nu a existat niciun beneficiu pentru PNL din această atitudine de a valida inițiativele PSD. Ceea ce ar fi fost câștigător pentru PNL odată ce a părăsit USL, ar fi fost să treacă în mod ferm la atragerea votanților care mai păstrau încă agenda rațională fermă. O atitudine anti-populistă, care să mobilizeze electoratul de dreapta, alături de o atitudine chiar și mai fermă decât cea pe care a avut-o PNL împotriva corupției ar fi compensat în bună măsură pierderea votanților cu agendă din stomac. Rămas fără o agendă clară, PNL a fost părăsit atât de o parte din votanții cu agendă din stomac, pe care îi câștigase în 2012, cât și de o parte din votanții săi cu agendă rațională, și și-a început inevitabil călătoria spre scorul relativ mic obținut la alegerile din 2016.
Cei care au creat partidele intitulate PRU și USR au înțeles că PNL a pierdut atât votanți ce au permanent o agendă din stomac, cât și votanți ce au permanent o agendă rațională și au dorit să îi recupereze. USR a fost destinată votanților care păstrează agenda rațională ca pe unică agendă. USR a putut câștiga pentru că PNL nu și-a asumat clar o agendă rațională, care să-i păstreze votanții pentru care conducătoare este agenda rațională, orice ar fi. USR nu a avut, practic, concurent. Din acest motiv, rezultatul relativ bun al USR nu este o surpriză. PRU a fost destinat votanților pentru care conducătoare este permanent agenda din stomac. PRU nu a avut însă succes deaorece votanții PNL care au permanent o agendă din stomac au migrat la mult mai cunoscutul PSD, chiar dacă acesta are în programul său și elemente din cealaltă agendă. Cu alte cuvinte, PRU s-a înființat prea târziu pentru a mai intra în parlament.
Mulți dintre votanții cu agendă din stomac din 2012 ai PNL membru al USL au votat, în 11 decembrie 2016, candidații PSD sau candidații ALDE. Așa se explică de ce, în zone în care tradițional se vota PNL, de această dată s-a votat PSD sau ALDE. Așa se explică și de ce PSD a luat voturi peste așteptări.
Agenda din stomac a celor mai mulți votanți și agenda de care are nevoie România pentru a progresa sunt substanțial diferite. Rămâne de văzut ce va alege PSD și aliații săi: să-și dezamăgească pe termen scurt votanții, prin reconsiderarea unora dintre promisiuni, sau să reducă șansele de dezvoltare a țării. Nu e ușor să fii la putere.
Bibliografie: Croitoru, Lucian (2012), „Jaful vs. ‘Dreptul de a nu minți’”, Curtea Veche Publishing, 2012.
* Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR. Opiniile sale nu reprezinta pozitia BNR sau a redactiei
26
5
