Când tocmai ne gândeam să stingem lumina pe anul 2016 și să plecăm acasă cu speranța că la anul ne vom înzdrăveni la cap, miercuri a ieșit Comisia Europeană cu noul pachet pe energie, așa-numitul Clean Energy Package. În găsiți aici, înarmați-vă cu răbdare, că merită explorat. Pe scurt, în ciuda tuturor minciunilor deșănțate pe care le veți auzi de la populiștii europeni în lunile astea, iată surpriză: UE se bate cu statele naționale ca să-l protejeze pe consumatorul casnic, pe cetățeanul simplu, împotriva tuturor grupurilor de interese care au capturat politicile energetice la nivel național.
Ca să înțelegem contextul: în energie, la fel ca în alte sectoare, există o luptă între interese divergente. Vrem mai mult stat național sau mai multă Europă? Mai multă intervenție sau mai multă piață? Ce vrem să protejăm, consumatorii de energie, producătorii nepoluanți, dreptul de a ne face fiecare propriul policy sau solidaritatea europeană în fața unei crize? șamd. Orice decizie am lua, vor exista nemulțumiți. Până acum, s-a tot mers pe sârmă, încercând să împăcăm și capra, și varza. Și suveranitatea națională când vine vorba de politici energetice sau propriul ”mix”, și solidaritatea europeană într-o piață unică, dacă vreunul dintre noi se confruntă cu vreo criză de aprovizionare, de pildă, dacă închide Gazprom robinetul. Vrem să sprijinim și regenerabilele cu subvenții, că nu poluează, dar și producătorii pe combustibili fosili care produc emisii, ca să echilibrăm energia intermitentă de la regenerabile, apoi și energia nucleară, care nu emite CO2, dar e mult prea scumpă ca să poată intra în piață fără subvenție; dar avem de asemenea și mari consumatori de energie, industria grea, pe care n-am vrea-o delocalizată în țări cu reglementări mai slabe de mediu, deci să-i dăm energie ieftină sau s-o scutim de plata emisiilor. Abia în ultimul rând, la alegeri, hai să dăm ceva energie ieftină și la popor. Diverse grupuri de interese, mai mult sau mai puțin legitime, influențează mult mai ușor politicile la nivel național.
Dar realitatea aritmetică bate politica sau, ca să parafrazăm o expresie celebră, poți subvenționa pe unii tot timpul, poți subvenționa pe toți un timp scurt, dar nu poți subvenționa pe toată lumea tot timpul. În plus, cu atâtea distorsiuni, s-a ajuns ca prețurile energiei să nu mai arate nimic, să nu mai producă informație despre sectoarele în care merită făcute investiții și nici să nu arate urgența eficienței energetice la consumator.
Ei, prin acest Pachet, Comisia spune, să terminăm odată cu brambureala din piața europeană din energie, irosim enorm de multe resurse aiurea prin politici care se bat cap în cap. Avem trei obiective clare, regenerabile (27%), eficiență energetică (30%), reducere emisii (40%) până în 2030, un pic mai ambițioase decât până acum, dar perfect realizabile dacă nu mai adoptăm politici și măsuri care trag în direcții diferite. E o politică deșteaptă și da, e un lucru de mândrie să avem leadership în lume cu reformele de mediu, mai ales dacă reușim s-o facem fără să ne ducem economia de râpă, dimpotrivă. Pentru asta, trebuie făcute schimbări la politicile actuale din Europa:
- gata cu subvențiile exagerate pentru regenerabile care distorsionează piața. Lumea să concureze, cel mai eficient intră în piață. În schimb, UE redirecționează niște bani pentru cercetare în tehnologii noi, cercetare fundamentală – în universități și aplicată – în industrie; mai dă bani în training pentru oameni care lucrează în industria de energie pe combustibili fosili ca să se adapteze la noi tehnologii și finanțează programe de reconversie de la energia fosilă pe cea regenerabilă în zone unde transformarea e dificilă doar prin mecanisme de piață (ex în regiuni cu mine de cărbune). Finanțăm cercetarea, dar, din ce iese din cercetare, numai ce e și economic eficient trebuie să intre în piață.
- gata cu ”piețele de capacități” prin care, cu pretextul că avem nevoie de subvenționarea unor capacități de rezervă sau răspuns rapid pentru intermitențele energiei regenerabile, se subvenționau centralele vechi și poluante. Avem nevoie de o piață flexibilă, fără reglementări aiurea de prețuri maximale și subvenții, fără acces preferențial (cu excepția strict limitată a regenerabilelor foarte mici și noi), în care cine produce dezechilibre plătește.
- consumatorul casnic e cel care nu are niciodată apărători. Comisia arată că, în ciuda faptului că prețurile pentru energie tot scad de ani de zile pe piețele angro (ca urmare a intrării regenerabilelor, ieftinirii petrolului și gazelor etc), prețurile la consumatorii finali casnici tot cresc. Mai rău, cu cât ești mai sărac, cu atât facturile pe energie în total consum au crescut mai mult. Asta se întâmplă din cauză că statele naționale au crescut impozite și taxe pe rețele și pe energie, plătite de consumatorii casnici, ca să acopere găuri la buget și subvenții pentru cei mari și cu putere de lobby (fosili, regenerabile, mari consumatori).
- consumatorul casnic e cel care trebuie apărat. Devine obligatorie informarea lui în detaliu referitor la ce plătește; e ajutat să-și optimizeze consumul în funcție de prețurile din piață (prin smart metering); e ajutat să intre în piață ca producător, să-și agrege consumul sau și producția împreună cu alții pentru a folosi cât mai bine piața. În plus, se va investi în eficiența energetică a clădirilor, lucru care va ajuta în primul rând consumatorii săraci care stau și în locuințe de proastă calitate și cu pierderi mari de energie. Statele naționale sunt pentru prima oară obligate de Comisie să determine cine e în situația de energy poverty (sărăcie energetică, adică fie stai în frig, fie plătești o pondere însemnată din venit pe energie) și să adopte măsuri.
- Foarte important: instituțiile la nivel european care au rol în Uniunea Energetică sunt întărite în fața statelor naționale și deschise pentru mai mulți actori decât până acum. Desigur, în anumite limite, pentru că nu se calcă în picioare principiul subsidiarității. Dar: nu poți fi în UE și să vrei să beneficiezi de avantajele pieței unice fără să contribui la asta. Pe scurt: reglementările, politicile și legislațiile naționale trebuie armonizate mai bine, dacă o țară are o criză de aprovizionare trebuie să poată avea acces la energia din țările vecine fără constrângeri birocratice artificiale, ci doar de piață funcțională și lichidă. UE nu-și poate asuma ținte unice de mediu, pe care statele membre le susțin, fără ca UE să poată atenționa statele membre când nu-și fac propria porție de angajament.
