România a primit, zilele trecute, o veste îngrijorătoare de la Institutul Național de Statistică (INS): în 2015, țara noastră a cheltuit doar 0,49% din produsul intern brut (PIB) pentru cercetare și inovare, de peste patru ori mai puțin decât media Uniunii Europene (UE) și de șase ori și jumătate mai puțin decât Finlanda. Un nivelul scăzut al investițiilor în cercetare și dezvoltare înseamnă că diferența de competitivitate față de restul economiilor din Uniune se va adânci în următorii ani. Iar o economie necompetitivă înseamnă o economie care nu poate oferi locuri de muncă bine plătite, care nu poate oferi bunăstare. Lucrurile trebuie să se schimbe cât mai repede, iar România are nevoie urgent de un nou plan național, integrat, de creștere a investițiilor în cercetare și dezvoltare. Actualul Plan național de cercetare-dezvoltare al Guvernului, care este aplicat de mai bine de 17 ani, nu răspunde absolut deloc nevoilor reale din domeniu, de vreme ce rezultatele implementării lui au dus România pe ultimul loc în UE în ceea ce privește cercetarea și inovarea. Acesta este un subiect care ar trebui să se afle în centrul dezbaterilor electorale din actuala campanie și să fie principala prioritate a guvernului care va conduce România în următorii ani.
Rolul crucial al inovării în economia globală
În ultimii 30 de ani, dar, mai ales, în ultimul deceniu, puterea unei economii nu mai depinde atât de mult de bogăția resurselor naturale, cât de capacitatea de a inova. Într-un secol în care tehnologia evoluează foarte rapid, iar noile invenții revoluționare pot veni din orice colț al lumii, nu mai poți face față pe piața economică globală fără investiții în cercetare și dezvoltare. Când competitorul tău de pe piața telefoniei mobile, spre exemplu, produce un ecran cu trei generații mai performant, nu va mai conta atât de mult că tu ai o piață de desfacere mai mare, cifră de afacere mai puternică ori un departament de marketing mai bun. Cel mai bun exemplu în acest caz ne este și foarte la îndemână: Nokia, lider global pe piața telefoniei mobile timp de aproape două decenii, a pierdut de o manieră de neimaginat la acea vreme bătălia cu Apple și Samsung la tranziția către piața smartphone-urilor. Iar acest lucru s-a întâmplat pentru că Nokia nu a reușit să facă față capacității de inovare a celor doi competitori ai săi. Exemplul „Nokia vs. Apple și Samsung” nu face decât să exemplifice o situație existentă care trebuie să îngrijoreze atât România, dar și întreaga Uniune Europeană: conform celor mai recente date ale Băncii Mondiale (BM) și ale Biroului de statistică al Uniunii Europene Eurostat, Coreea de Sud (Samsung) investește anual 4,3% din PIB în cercetare și dezvoltare, Statele Unite ale Americii (Apple) investește 2,73% din PIB, în timp ce media UE este de abia 2,03%. Exemplele pozitive din UE, Finlanda investește 3,17% din PIB, iar Suedia, 3,16% și, cea mai bine clasată din est, Slovenia, cu 2,39%, nu reușesc să compenseze investițiile infime din țări precum România.
În aceste condiții nu este de mirare că, în top 10 cele mai competitive companii din lume în 2015, găsim 8 companii din Statele Unite ale Americii și doar 2 din UE, una fiind din Marea Britanie. Suntem, după cum bine ne arată cifrele, pe o piață globală puternic influențată de investițiile în inovare, piață pe care UE28 se chinuie să țină pasul cu economiile din America de Nord și Asia.
De ce suntem acolo unde suntem
Sunt multe motivele pentru care România stă atât de prost la capitolul inovare. În primul rând, avem alocări bugetare reduse în cercetare și inovare și ne lipsește o strategie națională reală de creștere a investițiilor în cercetăre și dezvoltare. Mai apoi nu există o cooperare public-privată în domeniu, iar principalul responsabil este statul care nu știe să stimuleze și să valorifice astfel de inițiative. Nu în ultimul rând, activitatea științifică de cercetare este fie deosebit de redusă, fie se limitează la inițiative locale și care doar accidental sunt promovate internațional, eventual prin înscrierea la concursuri și târguri internaționale de inventică și cercetare. Acest ultim motiv își găsește explicația și în corupția ridicată din spațiul academic, care doar în ultimii câțiva ani a intrat pe lista preocupărilor societății din spațiul public. Altfel, cum ne putem explica faptul că doar 4,7% din publicațiile științifice românești sunt citate la nivel internațional, față de media UE de 10,5%? Sau că avem doar 2,6 publicații științifice în parteneriat public-privat la 1 milion de locuitori, față de media UE de 33,9, (conform datelor din fișa de țară a Românei anexată la Programul european „Orizont 2020”)? Or, poate cel mai important, că nu avem nicio universitate pe poziții onorabile în topurile internaționale?
Dacă în anii ’90, lipsa investițiilor publice și a unei strategii guvernamentale eficiente în domeniul cercetării și dezvoltării putea fi scuzată de existența unor alte priorități de tranziție mai stringente, acum nu mai există nicio scuză. Doar incompetența administrativă și populismul au făcut ca România să nu aibă drept prioritate activitatea de cercetare în ultimii ani, mai ales acum când țara noastră a reintrat pe creștere economică. În loc să direcționăm acești bani spre „pomeni electorale”, mai bine i-am investi în cercetare și inovare, cu șansa unui efect benefic în economie pe termen mediu șu lung. Investind în cercetare, în inovare, economia noastră va putea produce bunuri de export în care s-a folosit forță de muncă de înaltă calificare. Iar succesul acestor categorii de bunuri și servicii pe piețele internaționale va însemna mai multe locuri de muncă de înaltă calificare și bine plătite la noi în țară.
Se poate desigur argumenta că, într-adevăr, statul nu a făcut nimic, dar adevărul este că nici mediul privat, luat în mod global, nu a făcut o prioritate din investițiile în cercetare și inovare. Cu toate acestea, este lesne de înțeles că mediul privat nu a investit masiv în cercetare și inovare pentru că acestea presupun costuri foarte mari, în timp ce costurile de replicare sunt extrem de reduse. Mediul privat va investi dacă acest lucru îi va spori competitivitatea și profitul, dar dacă, aflându-se pe o piață liberă, este mai avantajos să cumpere o licență pentru o invenție decât să investească în cercetare, prea puține companii vor mai fi stimulate să o facă. Este și cazul României, unde numai câteva mari firme, precum Dacia Renault, au bugete mari pentru cercetare. De aceea spun că și aici este tot responsabilitatea statului, care trebuie să stimuleze mediul privat să investească în domeniu, și nu invers.
Ce instrumente avem
Am vorbit de punctele slabe ale României în materie de cercetare și inovare, dar, pentru a discuta despre un plan național de creștere a investițiilor în cercetare și dezvoltare, trebuie să luăm în calcul și avantajele, oportunitățile de care dispune țara noastră.
În primul rând, ori de câte ori vorbim despre investiții în România trebuie să ne referim la fondurile europene de zeci de miliarde de euro pe care Uniunea Europeană ni le pune la dispoziție gratuit, spre deosebire de alocările de la bugetul statului care se fac reducând alocările către alte domenii. În cadrul bugetului multianual al UE 2014 – 2020, România are la dispoziție fonduri structurale și de coeziune de circa 23 de miliarde de euro pentru a fi folosite în proiecte majore de investiții și care, deci, ar trebui să facă și obiectul unor proiecte de investiții în infrastructura de cercetare.
Pe lângă acești bani, UE ne mai pune la dispoziție încă un instrument. În cadrul Strategiei „Europa 2020”, statele membre și-au asumat ca obiectiv creșterea alocărilor pentru cercetare și dezvoltare până la o medie europeană de 3% din PIB. România are obiectiv național de 2% din PIB (care, în condițiile în care acum alocarea este de 0,49%, aceeași ca acum 10 ani, va fi aproape imposibil de îndeplinit). Drept sprijin pentru îndeplinirea acestei ținte a fost înființat Programul „Orizont 2020”, cel mai mare program european de cercetare și dezvoltare derulat vreodată de Uniunea Europeană și care a primit un buget total pentru perioada 2014 – 2020 de aproximativ 80 de miliarde de euro. Este un instrument foarte bun pentru cei care vor să investească în cercetare și dezvoltare, dar poți obține finanțare prin acest program doar dacă depui proiecte viabile. Până acum, țara noastră a semnat prin acest program contracte în valoare totală de 66,25 de milioane de euro pentru 375 de participanți, dintr-un număr total de 3.600 de aplicanți. Ca o comparație, Germania a semnat contracte de finanțare în valoare totală de 3 miliarde de euro pentru 5.300 de participanți, dintr-un număr total de 37.000 de aplicanți. România nu doar că a avut o rată de succes a aplicanților mai scăzută (11,4%, comparativ cu 15,7%, rata Germaniei), dar a avut și de zece ori mai puțini aplicanți, iar valoarea totală a finanțării primite a fost de 50 de ori mai mică în condițiile în care populația României este de doar patru ori mai mică decât cea a Germaniei. Cifrele arată fără echivoc că programul funcționează, dar că noi încă nu știm să-l folosim.
Dincolo de fondurile europene, România mai are o serie de atuuri pe care trebuie să le luăm în considerare în contextul unui plan național de investiții în cercetare și dezvoltare. Primul se referă la creșterea numărului de noi absolvenți ai universităților tehnologice, de la 12,1 absolvenți / 1.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, în 2007, la 14,9 absolvenți / 1.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, în 2014. La aceștia se adaugă specialiștii care există deja pe piață și care au o carieră de 10, 20 de ani în domeniul tehnologic, sunt o foarte bună resursă, trebuie doar să fie stimulați să se implice în proiecte de cercetare și dezvoltare sau chiar încurajați să investească în domeniu. La atuuri putem adăuga indicele privind ușurința de a face afaceri, de 91,8, în România, față de media UE, care este de 89,1 (conform datelor din fișa de țară a Românei anexată la Programul european „Orizont 2020”). Nu trebuie să neglijăm nici un alt aspect deosebit de important pentru investitori, climatul politic intern. România este astăzi cea mai stabilă țară din regiune în ceea ce privește climatul politic, lucru pe care trebuie să-l apreciem la politicienii noștri, iar situația trebuie să rămână la fel.
Ce trebuie făcut
Un plan național de creștere a investițiilor în cercetare și inovare ar trebui să aibă câteva componente principale.
În primul și în primul rând trebuie să creștem alocările de la bugetul de stat pentru acest domeniu. Cea mai bună investiție pe care un stat responsabil o poate face în acest moment este aceea în cercetare și inovare pentru că numai așa putem concura pe termen lung cu marile economii globale și putem asigura o creștere a prosperității în viitor.
În al doilea rând, alocarea bugetară națională trebuie gândită în așa fel încât să existe o foarte bună coordonare cu fondurile europene disponibile pentru acest sector, astfel încât să valorificăm la maximum acești bani gratuiți pe care îi primim de la Uniunea Europeană.
În al treilea rând, este nevoie de o mai mare promovare a avantajelor Programului „Orizont 2020” în rândul posibililor investitori în domeniu, companii, dar și universități și institute de cercetare. În viitorul guvern, ministerele de resort trebuie să facă o prioritate din a evalua cât mai repede cauzele slabei utilizări a acestui instrument și să-și propună creșterea finanțărilor obținute prin „Orizont 2020” la o valoare peste media UE.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
