… pentru ca, in povesti, zmeul isi anunta sosirea aruncandu-si in fata buzduganul, iar Fat Frumos avea timp sa se ascunda sub un pat pana ce era mirosit de catre zmeu, scos afara, si obligat sa-l infrunte. Democratia n-are buzdugan. Are, in schimb, Statele Unite. De vreo doua sute de ani, democratia arunca in fata, ca avertisment pentru restul lumii, America. Ce se intampla in SUA, se va intampla, mai devreme sau mai tarziu, in doze diferite, de-a lungul si de-a latul planetei, incepand cu Europa. N-o spun eu – a spus-o, inca de la 1835, Alexis de Tocqueville. A fost nevoie de un tanar aristocrat francez (avea mai putin de 30 de ani cand a publicat primul volum din “Democratia in America”), a carui familie suferise teribil din cauza Revolutiei Franceze (tatal sau a albit peste noapte, asteptand sa fie decapitat) pentru a atrage lumii atentia ca procesul democratizarii inceput in America nu va mai putea fi oprit, si va curpinde intreaga lume. Previziunile lui, aproape fara greseala, s-au dovedit adevarate profetii. Sa nu uitam ca, in 1835, Statele Unite erau vazute (pe buna dreptate) ca un fel de ruda de la tara a Europei, cu privata in fundul curtii, iar Rusia era si mai inapoiata. Cu toate acestea, tanarul Tocqueville a “profetit”, printre altele, ca America si Rusia vor ajunge fiecare sa controleze destinele cate unei jumatati din omenire si ca o confruntare intre cele doua va fi inevitabila, date fiind principiile diferite de la care pornesc.
Prin urmare, alegerile din anul acesta din SUA nu sunt importante pentru Romania “doar” pentru ca atitudinea lui Donald Trump fata de Rusia lui Putin, Uniunea Europeana sau NATO este diametral opusa celei a lui Hillary Clinton. Pe termen mediu si lung aceste alegeri sunt importante pentru a afla ce ne asteapta in viitor si pentru a ne pregati in consecinta, pana mai putem inca sta ascunsi sub pat. Marsul demcoratiei in istorie nu mai poate fi oprit, spunea Tocqueville, dar poate fi educat. Fatalismul e comod intelectual, la fel ca si teoriile conspiratiei. Educatia, in schimb, presupune atat sacrificii, cat si o neostoita incordare a mintii. Iar ceea ce s-a intamplat la alegerile prezidentiale din acest an din SUA e mai mult decat ingrijorator.
Buzduganul democratiei din acest an cam pute. Niciodata, de cand se fac sondaje de opinie in America, electoratul n-a fost mai dezamagit de alegerea oferita. Peste 60% dintre americani se declara dezamagiti atat de Clinton cat si de Trump, iar increderea in cei doi a atins cote record. (Prin comparatie, cota de incredere in Obama, la sfarsitul celui de-al doilea mandat se apropie de 60% – un alt record.) Cu toata aceasta neincredere, sau poate tocmai datorita ei, participarea la vot se anunta si ea un record. Peste 46 de milioane de americani votasera deja inainte de 8 noiembrie. In Harris County, “judetul”, ca sa-i spunem asa, care include orasul Houston, s-au stabilit deja noi recorduri de participare. Lumea a asteptat la coada pentru a vota, intre o jumatate de ora si mai bine de o ora si jumatate, iar asta cu o saptamana sau doua inainte de ziua de ieri. De remarcat ca Houston e orasul cel mai divers din punct de vedere etnic si rasial din intreaga America, dar informatii asemanatoare vin din toate colturile Statelor Unite. E ca si cum dezamagirea i-a impins pe oameni la o mobilizare si o polarizare peste medie.
Iar acesta e doar unul ditre nenumaratele paradoxuri ale acestor alegeri. Sa mai notam, in fuga, alte cateva:
- Aceste alegeri au fost prezentate ca “istorice”, pentru ca fie americanii aleg prima femeie presedinte, fie aleg un om anti-sistem, care n-a detinut niciodata vreo functie publica. In realitate, sunt istorice, dar nu din aceste motive. America era pregatita de multisor pentru o femeie presedinte, iar Donald Trump a fost, dupa cum singur a recunoscut-o, parte din sistem inca de la inceputul carierei. Istoria, dupa cum vom vedea, trebuie cautata in alta parte.
- Miliardarul Donald Trump, fiu de multi-milionar, e votat cu precadere de catre extreme, pe de o parte, de catre albii needucati (fara colegiu) si cu venituri sub medie, iar pe de alta, de catre varstnicii albi bogati, in vreme ce Hillary Clinton, provenita dintr-o familie modesta, e preferata clasei de mijloc, a celor educati, cu venituri usor peste medie, si a minoritatilor.
- Donald Trump, casatorit si divortat de cateva ori, de fiece data cu fotomodele “straine”, ‘spurcat la limba” si fara vreo afiliatie religioasa (re)cunoscuta, e sustinut de catre electoratul social conservator, bisericos si suspicios cu strainii, in vreme ce Hillary Clinton, casatorita in continuare cu Bill Clinton, dupa toate scandalurile sexuale in care a fost implicat fostul presedinte, e preferata “liberalilor”, adica a celor nedusi la biserica, in favoarea casatoriilor intre homosexuali, etc.
- Orice alt candidat republican, cat de cat articulat si de bun simt, ar fi castigat fara probleme in fata lui Hillary Clinton. Orice alt candidat democrat, cat de cat articulat si de bun simt, ar fi castigat detasat in fata lui Donald Trump.
Pentru a intelege cum s-a ajuns aici, explicatia se cuvine structurata pe trei paliere. La primul nivel, cel particular, Partidul Republican e pe cale de a se scinda. In ultimii ani, the Good Ole Party (GOP) a pendulat haotic, ca o gaina fara cap, intre o incercare de reformare pe teme “suculente” precum avorturi, imigratie, minoritati, s.a.m.d. si o tentativa de intoarcere la “valorile traditionale”. Incapabil sa se decida, a cazut intre cele doua, iar rezultatul se vde cu ochiul liber. Dr. Frankenstein a creat un monstru pe care nu-l mai poate controla, un monstru care s-a intors impotriva creatorului. In noaptea alegerilor, conducerea republicana a urmarit rezultatele la un sediu diferit de cel al campaniei lui Trump. Va urma noaptea cutitelor lungi. Vor cadea capete. De cealalta parte, Partidul Democrat a ramas, paradoxal, incremenit in proiectul progresist. Discrepanta dintre valorile declarate si disciplina masinariei de partid i-a facut pe multi sa se indrepte, in perioada alegerilor primare, spre singura alternative ramasa, Bernie Sanders, o naivitate cu iz puternic socialist, in care lupul e frate cu mielul si toata lumea canta kumbaya, eventual pe Ipad-uri primate de la guvern. Tocmai aceasta impingere a discursului politically correct pana la absurd i-a asigurat lui Trump succesul nesperat. Pariind pe Hillary Clinton, Barack Obama a reusit sa-si distruga locul in istorie. Trist, dar adevarat.
La al doilea nivel, insa, explicatia trebuie cautata in noile tehnologii si noile media. Pe masura ce oamenii au inceput sa se miste tot mai lesne de-a lungul si de-a latul planetei, iar informatia sa circule liber si instantaneu, valorile traditionale au inceput sa fie chestionate. (Sa ne amintim ca Socrate a fost judecat si condamnat la moarte tocmai pentru ca ar fi pus in discutie valorile traditionale ale Atenei.) Asta a insemnat, pe de o parte, ca oamenii au inceput sa se tina, din reflex, instinctual, cu dintii de niste identitati de care nu mai sunt siguri. Doar daca nu mai esti sigur de identitatea ta – de crestin, musulman, roman, oltean, moldovean, republican, democrat, pesedist sau homosexual – plusezi. Daca plusezi, devii agresiv sau de-a dreptul violent. Se stie: cand ai problem in dormitor, tinzi sa te lauzi mai abitir, in gura mare, cu perfomantele tale. Pe de alta parte, cultura a devenit una a imaginii. A spectacolului. Cu cat mai avansata tehnologic o societate, cu atat mai expusa culturii spectacolului de dragul spectacolului. Ultimele dezbateri prezidentiale din SUA au demonstrat-o cu prisosinta. Programele, ideile, n-au mai contat. A contat doar imaginea si retorica. Gandirea a redevenit magica. Ieri, 8 noiembrie, atat Donald Trump cat si Hillary Clinton au recunoscut ca sunt superstitiosi. Si nimeni nu s-a scandalizat.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
