Homeopatia, poezia, filozofia, iubirea și prietenia sunt foarte importante și eficiente în caz de boală. Felul lor de a funcționa în vindecare a primit o denumire specială: efectul placebo. Efectul placebo nu apare pentru toată lumea la fel, iar puterea sa de scurtă sau lungă durată depinde critic de natura problemei. Puterea oamenilor de a se vindeca prin forța propriilor credințe este pur și simplu impresionantă. Substanțele placebo pot duce la vindecare anumitor afecțiuni precum depresia clinică [1, 2], dar cu cât degradarea biologică este mai puternică, cu atât limitele efectului placebo sunt vizibile pe termen mediu și lung.
Un placebo este „orice terapie (sau acea componentă a unei terapii) care este folosită deliberat pentru efectele sale nonspecifice psihologice sau psihofiziologice, sau care este folosită pentru presupusele sale efecte specifice asupra unui pacient, simptom sau boală, dar care nu are o acțiune specifică asupra condiției tratate, deși terapeutul și pacientul nu știu asta” [3]. De-a lungul timpului, doctorii au folosit adesea intenționat remedii placebo, fiind conștienți că pilulele sau chiar intervențiile chirurgicale realizate nu au un efect direct asupra etiopatogeniei bolii, dar având încredere că se va petrece o îmbunătățire din rațiuni sufletești sau psihologice. Desigur, aplicarea în cunoștință de cauză a unui remediu placebo fără nicio eficacitate specifică ridică probleme etice, fiind similară unei înșelătorii [4]. Totuși, medici de bună credință au folosit această strategie conform principiului „scopul scuză mijloacele”: „Înșelăciune sau nu, placebo-urile au fost de fapt administrate adesea de medici, pentru mulți dintre ei puterea fascinantă a corpului de a răspunde la intervenții pur simbolice fiind o unealtă terapeutică prea puternică pentru a fi ignorată” [5].
Toate remediile și medicamentele implică și un efect placebo asupra unora dintre pacienți. Antibioticele au și ele un efect placebo, în măsura în care credem în puterea lor de a ne vindeca. Efectul placebo depinde și de la pacient la pacient, unii dintre noi fiind probabil mai predispuși (sau mai capabili) de mobilizarea sufletească a sistemului imunitar. Ceaiul de mușețel poate avea și el un efect placebo, fie că există sau nu un efect specific. Efectul placebo nu este limitat doar la remedii imaginate. Desigur, el devine foarte relevant atunci când vrem să explicăm mărturiile de vindecare prin soluții despre care știm, într-un fel sau altul, că nu pot vindeca prin efectele lor biochimice.
În cazul homeopatiei, este vorba despre a doua variantă a definiției, care nu presupune înșelăciune, deoarece atât terapeutul cât și pacientul cred în eficiența specifică a remediilor. Dar de unde știm că remediile homeopate nu au alt efect în afară de efectul placebo?
În primul rând, este clar de unde NU știm. Mărturiilede vindecare, ale altora dar și ale noastre, nu mai reprezintă în ziua de azi o formă credibilă de cunoaștere privind efectele terapeutice specifice ale diverselor substanțe sau intervenții. De-a lungul secolelor, oamenii au crezut din tot sufletul că sunt vindecați de substanțe dintre cele mai stranii, de la aur la praful de mumie. Unele mărturii au fost sincere și bazate pe vindecări (deoarece efectul placebo este puternic și real), altele au fost interpretări mai… generoase, de bună credință sau nu, iar altele au fost ultima verigă din telefonul fără fir.
Paradoxal, deși știm că mărturiile noastre proprii nu pot funcționa ca ghid pentru vindecare, nici pentru noi înșine și cu atât mai mult pentru alții, nu le putem ignora. Când suferim de vreo boală, cu atât mai mult atunci când medicamentele disponibile nu rezolvă nimic, încercăm totul, experimentăm, urmărim atent „ce merge” și ce nu. Nu avem altă soluție decât să explorăm, să căutăm vindecarea. Dar încercăm oare chiar totul? În caz de suferință, avem vreo limită de plauzibilitate pentru soluțiile pe care acceptăm să le testăm pe propria piele, sau pe cea a persoanelor iubite?
Știința medicală a diferențiat ceea ce merge de ceea ce nu merge, ceea ce are un efect specific de ceea ce nu are, prin teste experimentale randomizate cu grup de control. Pentru a fi lansat pe piață, un medicament trece printr-o serie de verificări experimentale prin care compania farmaceutică demonstrează că are un efect specific dincolo de efectul placebo. Fiecare experiment are o anumită probabilitate de eroare, de confuzie a efectului specific cu efectul placebo. De aceea trebuie realizate mai multe experimente. Există discuții numeroase privind eforturile pe care companiile farmaceutice le fac pentru a trece, uneori la limită și nejustificat, proba de foc a experimentelor [1]. Dar, ca și democrația, aceste teste randomizate cu grup de control rămân cea mai bună metoda imperfectă disponibilă pentru a evalua eficiența specifică a medicamentelor.
Când sunt disponibile mai multe astfel de experimente, ele pot fi rezumate printr-o meta-analiză, care ține cont de toate rezultatele obținute. O meta-analiză este mai puternică decât un experiment singular. De exemplu, cea mai recentă meta-analiză privind Oscillococcinum, publicată de Cochrane Library în 2015, [5], ajunge la concluzia că cercetările privind prevenția gripei nu indică eficiența preventivă a remediului dincolo de efectul placebo, iar cercetările privind ameliorarea simptomelor de gripă au o calitate științifică prea slabă pentru a putea trage concluzii.
Când sunt disponibile mai multe meta-analize, pentru mai multe tratamente, devine posibil să realizezi o evaluare sistematică de ansamblu a unei abordări terapeutice. Până în prezent, cele mai ample evaluări sistematice ale homeopatiei sunt:
- Raportul Comisiei de Știință și Tehnologie a Parlamentului Marii Britanii (UK House of Commons Report), 2010 [6];
- Raportul Consiliului Național privind Sănătatea și Cercetarea Medicală a Guvernului Australian, (NHMRC review), 2015 [7] – bazat pe studiul a peste 1800 de studii experimentale privind eficiența tratamentelor homeopate dincolo de efectul placebo, dintre care 225 au fost suficient de riguros realizate pentru a fi incluse în analiză.
Ambele evaluări sistematice au ajuns la aceeași concluzie: în ciuda sutelor de experimente efectuate, încă nu există dovezi empirice pentru eficiența specifică a remediilor homeopate pentru nicio afecțiune, dincolo de efectul lor placebo, care este desigur real. Prin urmare, pacienții care urmează exclusiv tratamente homeopate își riscă sănătatea dacă amână tratamentele prin medicamente și intervenții validate clinic.
Evaluările sistematice sunt texte încâlcite. Ele nu sunt simpatice, nu sunt metaforice și nici nu sunt ușor de înțeles. În spatele lor se află meta-analize iar în spatele meta-analizelor se află experimente randomizate cu grup de control și un limbaj impenetrabil. Cât valorează astfel de concluzii impersonale și generale, în fața mărturiilor unor prieteni foarte buni și a prietenilor lor?
