Gânduri vizavi de o întâmplare tristă, dar care din fericire nu a avut un final tragic. Despre faptul că sunt oameni care sunt orbiți în așa măsură de grija față de mediu, încât nu văd omul, numai ursul. Gospodarul care se chinuie un an de zile pentru a avea recoltă, de cele mai multe ori rămâne cu paguba, deoarece persoana lui nu este importantă „acolo sus”.

Borboly CsabaFoto: Arhiva personala

În primele zile ale lunii septembrie l-am vizitat la secția de terapie intensivă a spitalului municipal din Gheorgheni pe Csibi István, un tânăr din zonă, care a fost atacat de urs în urmă cu câteva zile. Viața i-a fost salvată de un vânător, pe nume Tamás Lajos: a împușcat ursul în timp ce acesta sfâșia picioarele tânărului bărbat.

Victima spitalizată mi-a relatat că pe un teren de 20 de hectare unde se află și parcela lui, anul acesta s-au născut 7 (șapte) pui de urs, toți trăind și acum în acest areal. Mi-a fost greu să ascult cum că un tânăr care aici, pe pământul său natal dorește să lucreze, să-și facă un rost prin agricultură, îmi povestește cum este distrusă recolta an de an de către sălbăticii. Nu-i ține departe nici gardul electric: puii trec pe sub el, ursoaica îi urmează…

Mi-a povestit că animalele sălbatice „culeg” porumbul la fel cum o fac oamenii: desfac știuleții unul câte unul, până nu mai rămâne nimic din recoltă. Situația creată este contradictorie: porumbul încă nu este copt, nu se poate recolta, însă urșii tocmai în perioada aceasta își fac proviziile de iarnă prin înfulecarea de cât mai multă mâncare. Diferența de interese este ireconciliabilă!

Csibi István a lucrat pământul tot anul, investind foarte mult în speranța unei recolte bune. Am fost trist să aud toate acestea într-un salon de spital. L-am rugat să-și povestească pățania la cât mai multă lume, deoarece din păcate mai sunt mulți care cred că urșii au fost izgoniți din codrii, au fost tăiate pădurile, au fost culese ciupercile și fructele de pădure, este mult zgomot, dar nu vor să audă și să înțeleagă că problema cea mai gravă este suprapopularea! Într-adevăr, pentru acest lucru, oamenii sunt devină: oamenii cu funcții de decizie. Acei politicieni, care se tem să ia atitudine în fața zgomotoșilor fără responsabilități. Aceia care pun în aplicare fără critică tot ce li se cere de la Bruxelles, ba chiar mai mult!

În vizită am fost însoțit de managerul spitalului, Ferenczy István care mi-a explicat: dacă ursul sfâșia partea interioară a coapsei lui Csibi István, tânărul nu mai era în viață, deoarece pe aici trec arterele vitale.

Activitatea „verde” și firmele poluante

Am citit nu de mult câteva gânduri, care sunt valabile și în problematica urșilor: „Niciodată nu am trăit mai sănătos, nu am dus-o mai bine, n-am fost mai școliți ca acum. Toate acestea le-am putea pierde, dacă nu-i ajutăm pe aceia, care au rămas pe dinafara schimbărilor pozitive. Avem nădejdea în clasa de mijloc, cu toate că știm că din cauza diferențelor de venit accentuate această clasă de mijloc e pe epuizate. Totuși, această clasă mijlocie trebuie să pună umărul la tăierea privilegiilor nemeritate, la ridicarea celor nevoiași. Dacă nu, istoria va face acest lucru, dar într-un mod mult mai drastic și dureros.”

Pe marginea temei disputate aș atrage atenția asupra unui grup minuscul, dar foarte gălăgios. Ei sunt ecologiștii pe care eu i-aș clasifica în trei categorii. Primele două categorii au toată stima mea: 1. care își desfășoară activitatea benevol, fără remunerație; 2. cei care fac acest lucru pe bani, dar în mod rezonabil, ținând cont și respectând cele mai varii interese. Am probleme cu persoanele din categoria a 3-a, cu aceia care se delectează în mrejele peisajului pe când la liziera pădurii sunt așteptați de mașini de teren luxoase, de mare capacitate, așteptând să-i ducă acasă după ce au trimis pupici fluturilor și bifează în calendar că și azi au făcut a faptă bună. Fac acest lucru cu buzunarul burdușit de bani din diverse burse și fonduri europene. Sau din extra-profitul realizat de firme care prestează activități nu tocmai nepoluante. Acești oameni fac pe experții pe ici, pe colo, trăgând foloase din ariile protejate Natura 2000, cerând studii de impact costisitoare și pentru banalele latrine, studii făcute de vecinii lui proveniți din aceeași castă. (Ba chiar aș spune că au inventat o nouă metodă modernă de a cere bir, bine betonată în legi!)

Acești ecologiști își apără interesele, bunăstarea cu orice preț, primesc onorarii de mii de euro pentru prelegeri, cercetări, primesc premii, efectuează călătorii de studii. Și fac asta de ani de zile, cerând și primind din ce în ce mai mulți bani. Trăiesc bine insuflând publicului că problema urșilor este generată de culegătorii de ciuperci sau de silvicultori. Fac asta în vreme ce desconsideră total probleme celor care se confruntă cu daune provocate de animale sălbatice, dar fac circ mediatic național dacă un agricultor hotărât să-și apere munca rănește un urs „cu zgardă”. Din păcate, și mass media este mai receptivă la această temă. Am impresia că acești ecologiști se află deasupra normelor sociale, ale sistemului de valori unanim acceptat, se comportă ca niște „baroni verzi”, care desconsideră totul și pe toată lumea.

Acest al 3-lea tip este mic la număr, dar foarte gălăgios. Este vorba de câteva sute de oameni, de un procent de 0,01% din populație, care privind din palatele lor nu iau în seamă deloc interesele a 99,99% din populație: să piară cel care-și apără rodul muncii, rod care asigură hrana familiei, deoarece ursul are voie să-și aleagă pe plac locul de unde să se înfrupte!

Să gândim, oameni buni!

Creștem urși degenerați, urbani, domesticiți? Să coborâm o clipă cu toții din înălțimile Olimpului pe solul realității: ce poate fi mai important decât omul, viața umană? Pe când acest al 3-lea tip de ecologiști își serbează noile achiziții din bani europeni și sunt ridicați pe piedestalul protecției mediului pe banii companiilor poluante, oamenii simpli se scoală la 5 dimineața și în ziua de Crăciun pentru a-și îngriji animalele, pe care le alintă pe numele lor, le ocrotesc și de vânt pentru ca ursul, cu o palmă bine plasată să le sfâșie.

Unii sunt în dezacord cu aceia, care își plâng durerea pricinuită de pierderea rodului muncii lor, îi condamnă pe aceia care culeg câteva ciuperci din pădure ca să le pună pe masă copiilor, iau în derâdere pe toată lumea în timp ce dau din cap afirmativ ascultând prelegerile propagandistice ale auto-numiților activiști ecologiști. Acești oameni ni se înfățișează ori ascunși în piele de oaie, vorbind cu lacrimi în ochi despre catastrofa ce ne așteaptă, ori dau cu ambii pumni în masă, spumegând la gură. Ei sunt cei care întotdeauna știu cui să i se alăture, ce să facă ca să-și atingă scopul. Și chiar își ating scopul, deoarece duc de nas întreaga societate, ne manipulează, au efect asupra presei, ne salută de pe ecrane și de pe paginile de titlu a ziarelor și revistelor, și de la robinet curge ceea ce vor ei să fie auzit, și pe neașteptate creează în jurul lor un brand global.

Megalomania însă nu le permite să se mulțumească cu atât, așadar vor să se implice și în munca decizională, în amendarea legilor, în politici, îi au la mână pe mai marii politici fără ca aceștia să știe de acest fapt. În acest timp stârpesc pe toată lumea care le stă în cale. La toate acestea asistă cu entuziasm aceia pe care i-aș numi vânători de ocazie: oameni ai căror aptitudini, deprinderi și cunoștințe sunt invers proporționale cu egoul lor. (A nu se confunda vânătorul de ocazie cu vânătorul amator, dar talentat, sau cu vânătorul începător. Vânătorul de ocazie este cel care nu are talent deloc, dar are mulți bani și îi place să fie în centrul atenției.)

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro