Competitivitatea economică a unei țări, în actualul context marcat de globalizare și de prevalența unei economii bazate pe cunoaștere, depinde de existența unei forțe de muncă bine pregătite, capabile să se adapteze unor tehnologii în continuă schimbare (1), iar cheia asigurării acesteia este dată de o educație științifică și tehnologică de calitate. Importanța educației STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) este recunoscută explicit atît în Uniunea Europeană (2), cît și în Statele Unite(3). De asemeni, concluziile raportului publicat în 2010 de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ce analizează relația dintre educație și creșterea economică, sînt cît se poate de clare: “îmbunătățirea abilităților cognitive ale populației deschide posibilitatea unor beneficii economice enorme“(4).
Cu privire la țara noastră, concluziile unui studiu recent al UNICEF(5) arată cît de mult am avea de cîștigat prin dezvoltarea competențelor absolvenților învățămîntului secundar și terțiar. Privind la experiența statelor cu economii și rate de participare la educație similare cu cele ale României, dar care investesc mai mult în educație, autorii demonstrează că economia României poate primi un sprijin important prin creșterea mediei nivelului școlarizării sau a rezultatelor învățării. Astfel, un an în plus de școală crește veniturile cu 8-9%, reduce riscul de a deveni șomer cu 8% și cel de apariție a unor probleme grave de sănătate cu 8,2%. Creșterea proporției absolvenților de facultate de la 13,6% la 19% în 2025 ar duce la mărirea PIB-ul cu aproximativ 3,6% și chiar și o ușoară creștere a numărului absolvenților de învățămînt secundar (de la 58% la 59,7% în 2025) ar genera o creștere de 0,52% a PIB-ului.
Avînd în vedere cele de mai sus, poziționarea nesatisfăcătoare a României în clasamentele PISA(6) și gradul redus de alfabetizare științifică a populației(7) ridică puternice semne de întrebare cu privire la perspectivele de dezvoltare economică pe termen mediu și lung.
Deosebit de preocupantă este lipsa unei rețele naționale de centre de știință. Încă din 1985, un raport al Royal Society concluziona:
Muzeele reprezintă un instrument major pentru alfabetizarea științifică a societății. Prezintă interes noile tendințe, precum folosirea exponatelor interactive și dezvoltarea de exponate temporare ce abordează tematici de actualitate. Salutăm înființarea unui fond de finanțare a dezvoltării unei rețele de centre interactive de tehnologie care să acopere întreaga Mare Britanie (8).
Deși există o multitudine de studii care dovedesc importanța educației extra-școlare în modelarea atitudinilor copiilor și tinerilor cu privire la domeniile STEM (9) numărul, dotările și activitățile muzeelor din țara noastră sînt insuficiente, situația fiind critică chiar și în București.
În acest context, punerea în aplicare a prevederilor articolului 358 din Legea Educației 1/2011 (actualizată) cu privire la înființarea Muzeului Național al Științei devine imperioasă.
ART. 358 (10)
(1) Guvernul înființează Muzeul Național al Științei, în condițiile legii.
(2) Muzeul Național al Științei are drept scop principal oferirea de experiențe de învățare nonformală și informală, prin prezentarea principalelor realizări ale științei și tehnologiei.
(3) Metodologia de înființare, organizare, funcționare și finanțare a Muzeului Național al Științei se stabilește prin hotărîre a Guvernului, în termen de maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Un astfel de proiect poate fi o investiție inteligentă, care contribuie la transformarea în realitate a scenariului specialiștilor de a atinge un nivel de creștere economică de 2,7-2,95% în perioada 2015-2025 (în loc de 2%, potrivit estimărilor oficiale curente).
Înființarea unei astfel de instituții ar atrage o multitudine de beneficii:
- oferirea unui suport educațional direct școlilor din București și din zonele limitrofe
- încurajarea dezvoltării unei rețele naționale de centre de știință
- alfabetizarea științifică a populației
- crearea unui obiectiv turistic major
- posibilitatea de a atrage investiții semnificative în educație, provenind din fonduri europene
Este interesant să ne uităm cum tratează alte state din UE problema educației extra-școlare și necesitatea înființării și sprijinirii unor rețele de centre de știință. Doar cîteva exemple:
- Marea Britanie: guvernul a înființat în 1993 Comisia Mileniului cu rolul de a gestiona un fond de investiții de peste 2 miliarde de lire sterline, veniturile provenind din profiturile Loteriei Naționale. O parte semnificativă din buget (peste 250 milioane de lire) a fost dedicată construirii de noi centre de știință. (11)
- Republica Cehă: de peste 10 ani, în urma unor parteneriate de tip public-privat și prin atragerea de fonduri europene, s-au deschis nenumărate centre de știință: TechMania, iQLANDIA, Svět Techniky, etc.
- Polonia: și aici se investește masiv în construcția de centre de știință. Cel mai important este Copernicus, înființat și finanțat de autoritățile locale din Varșovia împreună cu Ministerul Cercetării și Ministerul Educației12; la construirea sa a contribuit și Uniunea Europeană printr-o finanțare nerambursabilă de aproximativ 50 milioane de euro. (13) Alte centre importante, nou înființate se găsesc în Gdansk, Gdynia, Cracovia, Torun etc. (14)
Ținînd cont de cele de mai sus, noi, semnatarii acestei scrisori, solicităm punerea în aplicare a prevederilor articolului 358 din Legea Educației Naționale și înființarea cît mai rapidă a Muzeului Național al Științei.
