Săptămâna aceasta, toate privirile sunt îndreptate către Bratislava. Liderii celor 27 de state membre ale UE se vor întâlni în capitala slovacă pentru a discuta despre ce este de făcut cu proiectul european.

Miroslav LajcakFoto: Arhiva personala

Uniunea Europeană este afectată de multiple crize. Un răspuns eficient nu înseamnă să cedăm în fața valului de pesimism, să tolerăm sau chiar să alimentăm fenomenul de fragmentare, nici să acceptăm defetismul. Răspunsul nu rezidă în negarea problemei sau în amânarea tratamentului. Europa are dreptul la un diagnostic corect.

Mă aștept și sunt, de altfel, convins că summitul informal ce urmează a avea loc la Bratislava va demara procesul de identificare a deficiențelor existente la nivelul UE, respectiv un proces de reflecție asupra tipului de Uniune Europeană pe care dorim să o avem și să o construim după ieșirea Regatului Unit din UE. Mai mult, summitul va clarifica, într-o oarecare măsură, calea de urmat și direcția în care dorim să mergem. Lucrurile pe care vrem să le îmbunătățim. Reformele pe care suntem dispuși să le facem. Sper că acest summit va fi începutul unui proces de revigorare a Europei, altfel va trebui să luptăm pentru supraviețuirea UE.

Fiind promotoarea unei agende europene pozitive, Președinția slovacă a UE ar dori ca acest summit să se concentreze cu precădere pe chestiunile și proiectele care ne unesc, nu pe cele care ne dezbină. Ar trebui să evităm cercul vicios al discuțiilor interminabile despre problemele cu care se confruntă UE. Vrem să prevenim răspândirea scepticismului în Europa. Dimpotrivă! Trebuie să transmitem un mesaj clar cetățenilor noștri și întregii lumi că UE27 rămâne puternică, unită, capabilă să ajungă la o înțelegere și gata să contribuie la îmbunătățirea vieții cetățenilor săi.

Trebuie să ne concentrăm pe aspectele care îi preocupă pe europeni cel mai mult. Securitatea, în toate formele ei: securitatea economică, securitatea locului de muncă, securitatea socială, securitatea internă și terorismul, precum și securitatea climatică. Migrația – cum poate fi aceasta gestionată în mod durabil și pe termen lung.

În plus, va fi dezbătut și deficitul de comunicare dintre instituțiile UE și cetățenii săi, în special cu tinerii. Oamenii nu mai au sentimentul că politicile UE sunt în avantajul lor. Va trebui să facem eforturi serioase pentru a recâștiga încrederea populației în construcția europeană și sprijinul acesteia. Complicatul limbaj birocratic nu ne va fi de nici un ajutor. (Nici falsa corectitudine politică). UE, instituțiile și liderii săi ar trebui să adopte și să utilizeze un limbaj clar, inteligibil, atunci când se adresează cetățenilor.

Summitul este așteptat cu speranțe mari. De pregătiri se ocupă Consiliul European. Cu toate acestea, fiind un mediator corect, Președinția slovacă dorește să își aducă contribuția la crearea unei ambianțe pozitive și la atingerea unor rezultate constructive în cadrul summitului. Până acum, au avut loc numeroase întâlniri pentru o bună desfășurare a lucrărilor și întocmirea unei agende ambițioase și realiste. Vizionară și concretă în același timp. Summitul ar trebui să conducă la identificarea clară a principalelor probleme ce trebuie rezolvate în săptămânile și lunile următoare și să stabilească viitoarele etape. În plus, ar trebui să pună punct jocului de blamare reciprocă. Dimpotrivă, summitul ar trebui să sublinieze importanța empatiei, a disponibilității de a-l asculta pe celălalt și a capacității de a face compromisuri.

Summitul nu va fi un eveniment singular. Trebuie să dăm dovadă de răbdare, deoarece soluțiile rapide nu vor funcționa. Bratislava va fi doar un început. Începutul unei reflecții aprofundate ce va da naștere unei noi viziuni unificatoare, capabilă să pună în valoare punctele forte ale UE și să-i elimine, totodată, punctele slabe. Sperăm că la summitul din martie 2017, ce va marca 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, UE27 va putea oferi o astfel de viziune.

Cred cu tărie în UE. În ciuda anumitor disfuncționalități, ea reprezintă cel mai important proiect de pace din istoria umanității, fiind în continuare o sursă de inspirație și de aspirație la nivel mondial. Sunt sigur că, atât timp cât vedem în greșelile trecute o ocazie de a face lucrurile mai bine, succesul va veni. Și sper din tot sufletul ca Bratislava să fie începutul unui proces prin care o nouă Uniune Europeană, entuziastă, clară, inteligibilă, chiar și mai unită, va lua naștere.

Miroslav Lajčák este ministrul slovac al afacerilor externe și europene. Slovacia deține, în prezent, președinția prin rotație a UE.