Ambasadorul american la Bucuresti a gresit cind acceptat sa se pozeze cu steagul Tinutului Secuiesc in mina. In primul rind, ca diplomat trebuie sa intelegi care sint liniile rosii peste care nu poti trece fara a parea provocator. In al doilea rind, e evident ca nationalismul e o tema predilecta in campania electorala pentru parlamentare, iar aparitia acestei fotografii toarna gaz pe focul intretinut de nationalistii din toate taberele.
- UPDATE: Hans Klemm a facut un pas semnificativ: a spus ca "va asigur, ca ambasador al Statelor Unite ale Americii in Romania, ca singurele steaguri importante pentru mine sunt steagul Statelor Unite ale Americii si cel al Romaniei"
In primul rind ar trebui sa vedem daca ceea ce a facut ambasadorul Hans Klemm a fost un gest premeditat sau o eroare de intelegere a momentului. Tot comportamentul anterior al ambasadorului Klemm ne arata un diplomat profund atasat de modernizarea Romaniei si decis sa sprijine procesele de modernizare a Romaniei. El a evitat controversele si a abordat temele delicate cu suficient tact.
Avind in vedere acest context, as spune ca mai degraba a fost o eroare. Cred ca ambasadorul nu a inteles semnificatia faptului ca s-a fotografiat cu steagul Tinutului Secuiesc. Pe de alta parte, HotNews.ro a cerut azi mai multe lamuriri de la Ambasada, iar raspunsul oficial arata ca ambasadorul nu da inapoi in fata valului de critici venite in ultima zi.
Inapoi la semnificatia gestului.
Pentru cei mai multi dintre romani acest steag semnifica un anumit tip de comportament care are la baza cererile de autonomie teritoriala. Evident ca pentru secuii insisi steagul reprezinta altceva: o afirmare a propriei identitati, deseori refuzata de autoritatile locale romane (prefecti, sefi de institutii represive). Un diplomat trebuie sa inteleaga ca o diferenta de viziune atit de mare nu se rezolva usor, iar aparitia in public alaturi de simbolul atit de controversat are toate sansele sa lezeze sensibilitatile unei parti importante a romanilor.
Sigur ca e natural ca ambasadorul american sa se intereseze de probleme delicate precum relatiile inter-etnice sau situatia retrocedarilor de biserici reformate. SUA sint un partener strategic al Romaniei, au investit enorm in dezvoltarea democratiei din Romania si, in mod specific, in fluidizarea relatiilor dintre romani si maghiari.
Dar istoria recenta ne arata ca solutia pentru acest probleme sta in rabdare si empatie. Empatie pentru ambele parti, pentru ambele tipuri de argumente rationale. Or, afisarea in public cu steagul Tinutului Secuiesc nu arata prea multa empatie pentru o parte a ecuatiei.
Asa ajungem la o doua parte a explicatiei. In Romania, campaniile electorale post-criza economica au ca numitor comun revenirea la discursul nationalist. In perioada de boom economic, relatiile dintre romani si unguri nu mai interesau pe nimeni; perspectivele economice pareau suficient de bune pentru care nimanui sa nu-i mai pese de presupuse tensiuni interetnice. Alegerile din 2012, 2014 si de anul acesta au insa ingredientul nationalismului.
PSD nu mai e singurul exponent al acestui curent: avem partide de buzunar care apasa pe pedala nationalismului, anti-occidentalismului si euro-scepticismului crezind ca e singura sansa sa intre in Parlament. Dincolo, in comunitatea maghiara, UDMR este si ea controlata de o garnitura noua de lideri, mai tineri si mai radicali decit "neptunistii" Marko Bela & co.
Or, gestul ambasadorului Klemm nu a facut decit sa dea apa la moara tuturor. La romani, televiziunile si site-urile cu apetenta pentru populism au inceput sa ceara reactiile unor nationalisti precum Gheorghe Funar, realizatori cu notorietate precum Rares Bogdan s-au scandalizat instantaneu, iar partidele extremiste au inceput sa dea comunicate vitriolante.
Dincolo, la concetatenii nostri din secuime, fotografia va fi folosita pentru legitimarea unor aspiratii corecte pina la un punct, dar si pentru confirmarea unor lideri radicali ai comunitatii maghiare. Cu fotografia in mina, ei vor apasa si mai mult pe acceleratie in discursurile despre drepturile comunitatii maghiare, dar si despre autonomie. Cu cit va creste in intensitate reactia romanilor "verzi", cu atit va lua amploare si contra-reactia maghiarilor. Si asa se va ajunge ca in alegeri sa avem in dezbatere o tema parazitara, un fals subiect de campanie, care va aspira energii imense ale alegatorilor si va ingropa temele legitime.
Fotografia a adus deja o reactie institutionala: a pus statul roman in situatia inconfortabila de a cere (prin MAE) partenerului american sa fie mai atent la sensibilitatile locale. E o premiera in relatia extrem de strinsa a ultimilor ani.
Pe linga nationalistii verzi din ambele tabere, aparitia fotografiei mai trezeste o categorie de paraziti ai discursului public: conspirationistii, bolnavii de scenarita, cei care vad peste tot planuri de secesiune, ruperea tarisoarei in laboratoarele ocultei mondiale.
Din pacate, contextul aparitiei acestei fotografii e total neprielnic. Ea vine la trei saptamani dupa o declaratie neinspirata a ambasadorului american de la Chisinau, care le transmisese moldovenilor ca SUA nu considera o solutie viabila unirea cu Romania. Sint doua erori diplomatice greu de explicat intr-o tara in care sentimentele pro-atlantiste ale populatiei sint la cote mari, cu atit mai remarcabil in aceasta regiune devastata de nationalism si minata de propaganda rusa.
6
7
